Adâncul

adâncul neadormit în noapte
cu o întindere până la căldura zilei
fluturi agitaţi şi îngeri creând miraje fanteziste
cu lanterne light

provocări migrând de sub povara lanţului
toamna dansând pe coregrafie de cocori
şi răscoliri neexplicate ce sacrifică secundele verzi
până ce visul biruie locuindu-mă

totul se petrece aşezându-mi absenţa pe norii stranii
poemele devenind bucăţi de lună intrând pe fereastră
păcatele fiind lăsate la intrare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerefuzat

din preistoria paşilor
obsedaţi de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenţei din secundele verzi,
şiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.

închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăţi de iubiri dezintegrate,
din distanţe înjunghiate de lumina
ce-şi sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungeşte un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
aşezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

noaptea s-a aprins iar
emoţiile au coborât din pereţi
căldura ridică tavanul şi plimbă odăile

se face tot mai strâmt
norii se adăpostesc printre riduri
trupul fumegând de frunze rămâne fără ochi şi buze
mâinile tac retrase-n buzunare

gândul nu se împarte la nimeni
doar timpul se sparge în secunde rotunde
fără oprire creând iluzia altei lumi
cu un trup de care n-ai trebuinţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mai tăcea

nimic nu mai tăcea,
din biserici psalmii urcau în cer,
pridvoarele coborau, pereţii se surpau,
se tulbura spaţiul cu toate turlele şi pietrele adormite.
până şi torsul pisicii făcute ghem era un sonor auzit.

neobosite, cuvintele sunau în urechi
scoţându-şi inima afară, strigând,
copacii dădeau alarma prin frunze.
adevărul începea să capete contur,
timpul îmi coborâse în palmă
ca o pregătire pentru raţiune.

totul a început cu harul silabelor
intrând în golul acela ca o rană,
până ai devenit chip din care a răsărit ultima silabă.
tăcerea a început să vorbească
scurtând distanţa până la pământ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nerostite

percepţiile din unghiurile verzi
revin ca nişte flash-uri
rupând o parte din mine.

o încăpăţânare se construieşte
printre bucăţi de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.

ochii părăsiţi nu împiedică durerea
şi nici umbrele dansând pe pereţi.

spaţiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio uşă.

cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereţii atârnaţi în cui
şi ferestre interzise.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul zilei

la capătul zilei
atomii născuţi în foc se domolesc
urmează o desfrunzire pe clipe de linişte

depărtarea rămâne la locul ei
agăţată-n iluzii
materia inertă îşi recapătă viaţa uitată
şi gustul de piatră

trecutul decupat înfrigurează secundele
făcându-le mov
cerneala se agită sub dansul luminii
lipsesc limitele gândului găurind pereţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp

adevărul şchiop nu comunică
drumul pluteşte deasupra morţii
cerul devine moment de iubire

ies din fierea singurătăţii în verdele zilei
toate cuvintele ţin lupa sub lună
aici e o existenţă de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost acolo

ai fost acolo
lângă zâmbetul neterminat
unde galbenul cucerea spaţiul ocupat de verde
emoţia respira deasupra cuvintelor
sideful de unghii sclipea băgându-se în seamă
noaptea se auzea din căldura pietrelor
nesfârşitul domnea între cer şi pământ
închiderile ne-au învins
pauzele au dispărut
reîntoarcerile au rămas pictate-n poem
totul se închide
golul se resetează
nimicul se împarte la doi
ceaiul de seară fierbe halucinant
trezind sângele neadormit între pereţii neclintiţi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără ţintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădeşte răscolit alt albastru
până la ultimul etaj

timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiş de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
şi o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până nu-ţi zideşti căldura

Până nu-ţi zideşti căldura
Inimii la temelii,
Zidurile se dărâmă
Vetrele-ţi rămân pustii.
Până nu-ţi îngraşi cu lacrimi
Glia-n care-ai semănat,
Ne-ncolţită-ţi stă sămânţa
În pământul dezgheţat.

Până nu-ţi uzi cu sudoarea
Frunţii tale-orice răsad,
Florile uscate-ţi pică
Roadele necoapte-ţi cad.

Până nu-ţi îngropi comoara
Ce te ţine mai legat,
Aripile-ţi zac lăsate
Duhu-ţi geme subjugat.

Până nu-ti jertfeşti fiinţa
Pe al slujbei tale altar
Orice flacără se stinge
Orice-avânt recade iar.

Frate, nu-ţi cruţa fiinţa
Ci jertfeşte-o curajos
Dacă vrei să nalţi statornic
Templu vrednic de Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praful umbrelor

mâinile mele îndrăgostite iubesc pân' la pieire,
până ce galbenul lunii vopseşte aerul negru.
totul devine o noapte de frig crescând,
ca o pâine albă.

s-ar putea să fie praful umbrelor
în locul muchiilor surde şi grave luate-n cercetare
pentru liniştea somnului.

sentimentele aleargă într-un scris rotund,
într-o fertilitate de neoprit,
până ce cuvintele devin lungi şi sticloase
şi-mi arată că lumea e altceva
şi tu rămâi pe- o aripă frântă,
iar eu în pantofii de lac ai destinului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu fluturi în septembrie

Priveşte frunza duios, sus
Cocorul in zbor de dor, dus.
Să-si ia zborul si ea
Să numai simtă toamna,

Şi-o veni la primăvară
Să se aşeze iară
Pe ramura-i mamă
Să cânte in vânt de vară

O şoaptă de răcoare
La om şi zburătoare,
Dar toamna nu o lasă
Şi in lut seva-o cheamă..

Să-şi nască din ele
Norii ce-i spală plete,
Pline de praful verii.
Să-i miroase a coapte

Fructe, si parfum de perle,
Zdrobite de fete verzi
Cu bucle despletite
In ninsori de uscaţi, fluturi..

Ce-au fost o viaţă, verzi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape şi totuşi departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi

cum pot iubire să te scriu ieşind din vidul lucrurilor?
cum pot salva exacerbarea aerului când respiri?
noaptea învinsă cum o pot desena în alb?

plictiseala fuge-n zigzag pe fereastră,
culorile toamnei ning pe culoarul spre marginea patului
ca pe-o margine de lume.
nimicul se umple cu noi
amestecându-ne nevăzutul, alungindu-l până la stele,
înfometându-ne unul de altul,
acoperind cu palma norii din lună
în timp ce oglinzile se divid prin noi.

în zborul de frunze uităm
de coroana de spini cu săgeţi de gheaţă,
ridul savant plecat către tâmplă,
tăcerile rebele încremenite-n drum.
va fi o surpare de smulgere în sus,
vom îngheţa şi iar ne vom aprinde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea

depărtarea coboară pe cuvinte
geamurile risipesc tăcerea
împrumutând zgomotul zilei de Crăciun

oferta de azi e un amestec al realului cu lumea virtuală
prezentă în secunde neîntrerupte

decupez inspiraţia din tolba ui Moş Crăciun
descifrând ecuaţia unui sărut prin selfie
sfidând absenţa desenată pe frunze

scriu rescriu şi şterg sărutul tău
de pe traseul neauzului volatilizat în abis.

pe orbită Moşul imaginar împarte emoţii
în bucăţele de fericire sub formă de fluturi de zăpadă
curgând într-o lumină verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriind poemul

pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspiraţia coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieşind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.

pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniştea ţiuie-n urechi
tu eşti distant, teleportat pe venus.

culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o linişte colorată cu frunze nemişcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fereastră

ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spaţiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculţă calcă pe-un cuvânt ce moare
liniştea se acoperă cu luciul oglinzii
absenţa ta clonează ecoul unui timp gol
în spaţiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul frumos din noapte

În visul frumos din noapte, până ziua se deschide,
Ca o lebădă pe ape, Angelina eşti cu mine.
O veşnicie vreau să ţină, visul care ne-a unit.
Lângă tine Angelina, timpul nu are sfârşit.
Dar,
Când soare se oglindeşte, în apa mării albastră,
Buimăcit din vis năvalnic, iute alerg la fereastră.
În zadar rotesc privirea către bolta cea senină,
Nu te văd, nu te aud. Rămân cu visul Angelină.
Amăgire a fost visul, credinţa îmi e deşartă.
Ai fost în vis şi-ţi mulţumesc, dacă vii încă odată.

poezie de Dumitru Delcă (25 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica aplecată

Duminică aplecată într-o parte
se agaţă de mine cu jumătatea sa roşie de sărbătoare.
Cealaltă jumătate înşiră plictiseala
până pe spătarul scaunului,
după ce a ameţit un cuvânt cu buze de fluturi
făcându-l de plumb.

Cu inima căzută sub tălpi
respir un aer fugărit pe geam,
greu ca o piatră istovită de timp.

Pe crengi se înşiră o asurzitoare absenţă,
depărtarea e scăldată în frunze
şi cerul coboară în palme, aproape de gură.

Decupez o margine de oră
din surparea zilei făcând-o solubilă
cu starea mea pală captivă-n albastru
şi ies întreagă, pe uşa larg deschisă
sorbind culoarea frunzelor căzute.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

toamna clonată
cu blugii rupţi în genunchi
iarba uscată

haiku de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!