Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Oana Frențescu

Secunda aceea

strânge secunda aceea căzută din rai
pe nebăgare de seamă
strânge-o în pumn
sau lipește-o de niște cuvinte robuste
altfel mistuită de jar devine scrum și tăciune

scânteie cu autograf
lăsată-n atingere din febra adâncului
a răscolit fără voie
liniștea legănată de mătasea fluturilor

priviri oprite la margini de ochi
tăceri înghețate-n cuvinte
lumină obturată cu tristeți
fantome-n cămăși pictate frumos
o veșnicie sângerând dureros
în jocul de raze cernut pe gând.

irișii neliniștiți ciobesc nemărginirea
speriați de roșu naufragiu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Oana Frențescu

Respir aer mumifiat

respir aer mumifiat
încoronat printre sfinți
de femeile cernite-n busuioc și mir

în gând țes ghirlande de stele
împietrind zbuciumul în largul adâncului
cioburi de cuvinte trimit raze reci
în bezna tăiată de lumina inimii

scapără lumini pe încheietura mâinii
spălând coloșii de ceață din priviri îngustate

muzica pulsului e mânată pe tărâm necunoscut
devenim frumoși în jocul de flăcări al iadului nestins.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Alt albastru

acesta e un alt albastru,
fără presupuneri paralele,
firul de lumină e la locul lui,
intențiile tălpilor adevărate.

aici e o plecare dintr-un captiv târziu
spre cealaltă jumătate a luminii
fixată pe neașteptare, cu aripi de lut,
abandonarea sărutului asimetric,
a firimiturilor de timp
cu scântei paliative pentru pustiu
și-un alt contur necolorat de zări.

verticala e fără valuri pentru cuvinte;
sunt ieșite din calamitate.
aceeași care înflorește la infinit
jocul ademenirii cu o frunză
și secunda aceea întârziată
pe vârful albastrului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ieri

ieri a dispărut, rănit,
într-o bolboroseală de cuvinte neauzite,
soarta a rămas ieșind din eclipsă,
în orizontul oval tăiat în două,
cu galbenul toamnei în lobul urechii,
în nevindecatul dor de zbor albastru.

pe sub salcâm doar cioturi arse din planuri urzite,
cu forme ciudate închise ermetic.
neopritul timp taie dezordinea din gând
până la tricoul viscolit de alb
și rochia împăcată cu sine.

într-o atingere deșartă mâinile se umplu
din noaptea albă cu miros de stea căzută.
biserici de frunze se-ntorc în ruine
și ruga rămâne plutind din adânc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

În aerul gol

în aerul gol
pot semăna cuvinte pe brațul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ți-o așez pe buze

pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
și strigătul din frunzele de aramă

pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape

de dansul surd al ochilor de lună

te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom

în aerul gol miroase a veșnicie
a rai și a uitare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Vis alternativ

vis alternativ într-o lume cu poze
unde nimic nu mai aleargă
unde nimeni nu-mi fură lipsa
tristețea din lucruri se pierde
căderea serii rămâne mereu suspendată
roșu e mereu roșu în colțul acela de pe buze

sensibilitatea nu lasă urme
noaptea grea nu există
dragostea se ghicește din lumini
și umbre pictate din cuvinte

locul gol apare în fisura de la suprafață
unde sentimentele ies din culori
rupte din staticul inocent
și încep să umble prin lume

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Tăceri albe

printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria își acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriași

imagini împrăștiate în spațiu
plutesc într-o relativă abandonare

refuz depărtarea și reinventez o așteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină

răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deșertică

migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi

copacii nu știu nimic
doar prunul sălbatic e înflorit în tăceri albe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Cuvinte înghețate

mestec cuvinte înghețate
se scufundă o lume fără urme de înger
speranța anihilată plutea în spațiu
ora vopsită anestezia timpul
golul clipelor se umplea fără rod
eram sub o stea căzătoare
coroana de lumină de pe frunte a devenit umilă
s-a dezumflat starea aceea de legendă frumoasă
erai o Medee
seninul plecării a pornit din albastru
cuvintele au făcut scut suspendând ceața
pe mâna celor meschini a rămas un mâine tulbure
descoperit de umbre

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

E o zi

te iau de mână din celălalt capăt de oraș
pe o mică stradă din cer
de fiecare dată e altfel
azi drumul e o groapă fără margini

între tine și capătul zilei e o limită
o simplă atingere a mâinii e o risipă
adâncul țipă într-o ceremonie albastră
degetele devin franjuri de zăpadă

e o liniște de frunze și nori
lipsește dragostea sunetelor
răbdarea dospită și amăgitoare
lipsește drumul închinat nouă
azi e o zi fără noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Poem

tot universul meu de azi,
cât un măr,
l-am strecurat în mâna stângă.
pentru așteptarea ta distanța s-a micșorat
concentrată pe o amintire deschisă,
într-un poem desenat în absență
din frunzele plopilor
și cămașa ta cu anticorpi la lume,
într-o regăsire cuminte,
dezlegând pietrele din cuvinte.
în miezul adâncului se aude poemul nerostit de nimeni
c-un sâmbure dens de tăcere,
puhoaie de întuneric, potop de lumină,
vârtej amețit din albastru.
orașul himeric ne aruncă cu zarul
într-un hazard fără prihană
sau poate cădem în infern,
atârnați amândoi de-o stea plană.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Suntem absenți

Suntem absenți din lucrurile noastre comune,
absenți din același geam prin care intră lumea.
Ne bântuie însă aceleași tristețe
ce umblă desculță prin odăile noastre,
întunecând culorile zilei
și devastând orele nopții făcându-le albe.

Aceleași cuvinte mângâie lumina
și așază un freamăt pe aripi de fluturi.
Cioburi de stele se găsesc în cercul nostru,
ca niște iscoade venite din veșnicie.

Adâncul cuminte e răscolit
de rezonanța dintre viu și neviu,
de orga vântului,
sau de telurica stea polară.
Călătorim invers ieșind din culori,
sfâșiați pe cărarea de cer
de melancolia plopului venit din alte ierni.
Prezentul curge într-un deșert,
gata gătit cu amprente de gol.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Pastel

mirosuri de rufe plimbate pe sârme
zgomote agățate de urechi
balcoane spânzurate în aer
unghiuri de calcar ciudate
spasmul zilei urcă pe geam

albastrul tace paralel cu vântul
între două cuvinte începe o iubire
un ochi uimit cade pe-o mașină
cuvinte pătate destramă o lumină
chemarea se află-n cești de cafea

absența ta e iarăși cu mine
trec peste urme de pași fără nume
dau frigul rotund la o parte
din turlele vechi curg țurțuri de gheață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Frigul dens

frigul dens atacă real
norii din inimă îngheață respirația
apatia alunecă pe-o pantă făcându-și cuib sub pernă
un chip din cuvinte ia forma unei litere mărite
levitând în aer

fixez în vid niște repere de care mă agăț
îmi uit brațele și plec fără ele
vizibil sunt toată
aceeași formă
într-un timp încercuit doar în gând

o liniște albastră îmi poartă mișcările
și toate lucrurile mi se supun
numai litera aceea zguduie spațiul
ca eu să aud.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Cuvinte nerostite

percepțiile din unghiurile verzi
revin ca niște flash-uri
rupând o parte din mine.

o încăpățânare se construiește
printre bucăți de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.

ochii părăsiți nu împiedică durerea
și nici umbrele dansând pe pereți.

spațiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio ușă.

cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereții atârnați în cui
și ferestre interzise.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Alfa

o acceptare de alfa
cruciadele vor recompensă asupra albului
peretele își recompune liniștea din cioburi
literele vin în culori amestecate
asaltând pânza dimineții
formând cuvinte neîntrebate

cerul răsturnat pe asfalt caută alt adânc
în care să rămân
Dumnezeu
în vagi nuanțe compune un peisaj obosit
aerul devine alergat de păsări
nu mai am ochi pentru vedere
nici nu mai suntem
au rămas visări aiurite rotite-n neștire
trecute prin mizerii din scamele lumii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Rondelul versului de jar

Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi li cuvinte.
Îmi aduc și-acum aminte
Cum mă recheamă iar și iar.

Din ceruri am primit un dar
Plin de dor și simțăminte,
Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi și cuvinte.

Plâng astăzi sângeri pe altar -
Gând cu suflet de părinte.
Stau și îngenunchi cuminte
La poarta visului solar.

Din sânul versului de jar.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Rondelul versului de jar

Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi și cuvinte.
Îmi aduc și-acum aminte
Cum mă recheamă iar și iar.

Din ceruri am primit un dar
Plin de dor și simțăminte,
Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi și cuvinte.

Plâng astăzi sângeri pe altar -
Gând cu suflet de părinte.
Stau și îngenunchi cuminte
La poarta visului solar.

Din sânul versului de jar.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Se merge

se merge pe sârmă
se fac spirale
se umflă baloane
imensitatea devine cețoasă
modelele desenate au găuri

nu mai există liniște
e o nebunie
nu se mai poate iubi în alb
te vreau lângă mine
în dizgrația minutelor oarbe
al luciului astupând orizontul
ale golurilor dintre cuvinte
în trecerea din albastru-n oranj
cu mâini care se ating
ochi care se văd
și aer fără măști

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Buchet...

picături de timp strâng
în mici flori de tristețe
din apusuri iau culori
înrămate în raze de lumină
sculptez pictez și în cuvânt
pun gândurile lumii
culori adun din tot ce este
rază albastră din pământ
primăvară prin semn de roșu
toate pictate pe trepte de cer
galben de pădure cioplit
violet din roz secular
seară portocaliu din corn de lună
toate cu ochi de lumină
buchet adunat
să scalde chipul tău
în câmpuri de lumină

poezie de (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Arome viclene

luna bate cu degetu-n geam
niște frunze urcă pe umeri
ispitele gem în pahare arzând
liniștea pleacă-n mătase de fluturi

cer cu uși închise
arome viclene
sfinți din icoane în haos
printre vitralii lumina virgină
nu vrea să devină adaos

prăpăd în inimi și beznă-n priviri
cuvintele atârnă deasupra de gând
pe cupola plină de fum și cafea
orașul invadează-n lumini.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Cobor din cer

o umbră se așază pe față
mă-ntorc în miezul adâncului
în târziul unde aleargă fantasmele

am fost prezentă în strălucirea unei priviri
a unei flori
a unui gest
fiorul izbucnit în lumină a înlocuit
cuvintele odihnite în mine
și a crescut verdele frunzelor

tu ai rămas nedescifrat în inundarea verde
ascuns în ridurile insomniei
în visul presărat cu eclipse

nu știu ce înseamnă două aripi verzi fără lacăt
privesc începutul sfârșitului orizontului
rămas înfipt în pământ

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook