Picături de Martini Rosso

poezia este o buclă mătăsoasă şi parfumată
atârnată de un cer în asfinţit, străjuit de nori sângerii
lanţ cu zale fierbinţi
dureroase în unicitatea fiecăreia
turn de fildeş zidit din oglinzi absolute
nebune fiorduri de albastru-ngheţat
arc contorsionat al unui orologiu de bronz
stricat de nebuneasca mişcare aleatorie a timpului
un cerc strivit
o figura diformă dispărând într-o ultimă zvâcnire a inutilităţii
o gură cu buze uşor umede
perfecte
încordate de atâta aşteptare
altar pe care ard lumânările învinse
cărare desenată
spre pivniţa dezamăgirilor unde
neaua împlinirilor naşte cenuşa vremelniciei simţirilor
este picătura de roşu în oceanul de negru.
pata de lumina aruncata in obrazul intunericului
sfidarea adusa eternitatii si coloana vertebrala a efemerului

aşa ii şoptea suav
dar timid
la ureche
paingul de catifea
moliei virgine
proaspăt sosită
in Absurdistan

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turn de fildeş

Turn de fildeş
Turn inalt
Ce ascunzi inchis
De fapt?
Turn de fildeş
cu zăbrele
M-ai ademenit
Cu miere
Intr-o vara
Dezbrăcată
De principii
Şi morală
Tu-mi eşti astăzi
Dulce.. amară
Amintirea
Dintr-o vară.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de buzunar

nimeni nu trece în veşnicie fără un sărut

pentru că
ascuns în buzunarul de la piept al smokingului
ornicul minţii-i cu arătătoarele gazde
pentru trupurile noastre ciobite de răceala nopţii
răceală furişată sub coasta stângă ca fiara flămândă
iubito

iluziile-s porţi nedeschise
iar cheile zâmbete vândute pe sub mână
mână grea pe coapsa destinului
furişat hoţeşte în inimi scobite
unde fiecare clipa de roşie aşteptare
este izvorul unei albe crizanteme

azi e etern
nimeni nu doarme
şi chemare de lup e urletul
unui mâine montat în cameea unei albastre iluzii

orbitoare ne e devenirea
dar
ce noroc
noi şi numai noi
ne suntem depănătorii în cerc ai timpului nostru

iubito

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dai puteri

Îmi dai puteri privindu-mă, felină,
Când pică ploaia-n dimineţi de-argint
Şi-mbrăţişez a trupului lumină
Cu visele nespusului alint.

Zâmbeşti năucitor... eşti răpitoare,
Cerul întreg e-n tine... pustiit,
Eretică şi totuşi... visătoare,
Cu palmele nebune m-ai sfinţit.

Cuvintele pe buze... ard ispite,
Redecorând dimensiuni virgine,
Fiori de dor şi stări nedefinite
În răsărituri, încă, opaline.

Sărut obrazul zorilor de rouă
Şi pleoapele ce bat seducătoare
Când vine clipa lacrimilor, două
Şi fulgeră tăceri... întrebătoare.

Îmi dai puteri, luându-mă de mână,
Iar vântul bate... magic trubadur,
La poartă împlinirilor... stăpână
Şi mă îndeamnă, grabnic, să te fur.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem conjunctural

seminţele fricii
încolţesc
monştri gumaţi ameninţă
trăgându-mă de ochi
dincolo de ecrane unde
mă descopăr ajuns
înapoi în caverne
siguranţa naţională desenată
bate
bate la uşa desenată
să ceara alte x la sută din taxe
supatul frumoasei adormite
planeta
este plin cu tuneluri subterane care duc
spre realităţi induse
aici
lipit pe jos ca un gândac de aur strivit
fumez şi
aştept să se trezească toanta
frumoasa
naibii

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel răstimp, fug împreună cu întrebarea aceea în uterul re-naşterii mele, în matricea de piatră unde, singur, cu genunchii la gură, îmi aud inima bătând în ritmurile pulsaţiilor pământului, ale lunii care, vibrând, îşi execută ciclurile rotaţiei, ascult foşnetul pădurii, ridicarea sevei din rădăcini spre coroanele arborilor, mă simt parte din tot ce există, toate îmi şoptesc tâlcurile existenţei lor, îi văd pe oameni aşa cum sunt, pe mine la fel, toate într-o mişcare permanentă, mişcare din care aleg un moment, un infim arc de cerc, lucrurile vin către mine, mi se destăinuie, văd legăturile cauzale, impulsurile, sensurile mişcării, rolul oamenilor, intenţiile, gândurile şi sentimentele lor, le pricep rosturile. Soluţiile vin de la sine. Le fac un semn şi ele aleargă ca să prindă mişcarea din urmă, iar eu mă întorc în mijlocul oamenilor cu un răspuns la semnul de întrebare cu care plecasem.

Neron Aurel în Romanul "Întunecimea", XII (2014)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul anotimpurilor

În nebunia calmă a zilelor ce trec
coboară noaptea în parfum de crizanteme
şi sânul toamnei
lipit de geamul minţii
îmi aminteşte că-n amurg
tristeţile ascunse ies la un five-o-clock
să depănăm iubiri trecute
la o cafea şi-aceeaşi ultimă ţigară

Aşa încărunţesc solfegii
scăldate-n solilocvii mute
şi în odihna iernii absolute
precum Dracula cel însângerat
cu dinţi hrăniţi din amintiri funeste
vom pune capul iar pe catafalc
şi eu
şi vara
primăvara
şi toamna solitară.

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buclă atemporală

aşteptăm noul an cu stupoare,
cu dragoste,
unii cu emfază, alţii vexaţi sau
anxioşi,
aşteptăm cu toţii această centrifugă viitoare
a vremurilor
să ne mixeze unii
în alţii,

aşa este de fiecare dată
când busola timpului ne arată
aceeaşi nefastă şi inevitabilă direcţie,

an după an aşteptăm o buclă atemporală
care să ne aspire spre alt spaţiu,
un vortex spre alt univers,
să ne trimită pe altă lume,
în altă poveste
poate mai bună ca aceasta,
sau într-o noapte absolută
fără întoarcere.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs de tăcere

Tăcerea veghează precum un Sfinx –
Copac cu ramuri reumatice, distorsionate,
În drumul spre moarte...
Simbolic, îi spunem singurătate.
Musteşte în el atâta durere!
E drumul ce duce spre necunoscut,
Un drum abia început.
Se scutură frunzele cu aromă de lacrimi...
Cenuşa de pe frunte se rătăceşte
În pliurile adâncite-ale vieţii.
Oh, om, poposeşte!
Priveşte şi nu te mira
De trecerea ta!
Scutură amintirea şi hrăneşte cu ea
Privirea-ţi înfometată de lumina divină!
Din carnea ultimei stele fă pat
Pe care să-ţi întinzi gândul!
Te cheamă pământul!
Aprinde o torţă din sufletul tău
Şi arde lutul stricat
Din care te-ai întrupat.
Liber spre cer sufletul tău va zbura...
Transcendent...
Nu te sfii!
Moartea este un surâs al tăcerii,
Tu ştii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa oglinzilor

Oglinzi întru lumină vie,
Un univers cu flori şi vis,
Viaţa – un cânt, o poezie,
Etern, o clipă-n paradis.
Un albatros dansând pe cer –
O pasăre de foc şi ceară,
Cu aripi frânte în echer,
În valuri pregătit să moară.

Oglinzi întru lumină vie...
Ne cheamă viaţa la altar,
În rugăciuni şi reverie,
Să fiu tămâie şi amnar.
Reflexia, în noi, deodată,
Ne naşte puri, ne naşte noi.
Ne fie viaţa minunată!
Fi-i-vom frunze-n pomii goi...

Un univers de ploi şi vis,
Cristaluri şi sidef, iubire,
Ninge sub floare de cais
Şi tuturor ne dă de ştire
Că treceri ne-au descumpănit...
Clepsidra parcă-i spartă-n două
Şi toţi cei care ne-au iubit,
Pier precum boabele de rouă.

Viaţa – un cânt, o poezie,
Cupa în care valuri pier,
Şampania – vulcan, oceanul,
Alesul vieţii giuvaer.
Viaţa – o mare sărbătoare,
Firescul relativ şi grav,
Altar lăsat spre închinare
Acelui timp uitat, concav...

Etern, o viaţă-n paradis,
Cu îngeri chipul oglindindu-şi
În blândul, argintatul vis...
Cât pământenii risipindu-şi
Şi ierni şi stele, troienind,
În gând purtând albe morminte,
Îşi lasă sufletul pierind
Şi se întorc spre cer, cuminte...

Un albatros dansând pe cer –
Îmbrăţişare cu neantul,
Fântâni de vis plesnind de ger,
Ducându-şi zborul spre înaltul
Atâtor gheizere de plâns
Spre care transcendent ne cheamă,
Suav, ca ultimul surâs,
Un ciob pe cerul de aramă.

O pasăre de foc şi ceară,
Pe cerul putred şi convex,
Pătând pământu-n fapt de seară,
În spaţiul cast şi retrovers.
Ninsori pe cerul de oglindă,
Ninsori ascunse în fântâni,
Oglinzi sub pâinea aburindă,
Pierind în cioburi de furtuni.

Cu aripi frânte în echer,
Oglindă sângerândă-n noapte,
Se risipeşte în eter,
În vise de uitare sparte.
Oglinzi în fulgerări de cânt,
Oglinzi-speranţe... La altar,
Prin jurăminte şi cuvânt,
Ni se oferă iar în dar.

În valuri pregătit să moară,
În singurul poem-mormânt,
Cuvânt, spre fiecare seară,
A mai lăsat un jurământ.
Oricât de-nalt vă fie zborul,
E timpul a muri odată.
Şi prea departe-i ajutorul,
Iar moarte-i crudă, nu te iartă...

În valuri pregătit să moară,
Cu aripi frânte în echer,
O pasăre de foc şi ceară –
Un albatros dansând pe cer...
Etern, o clipă-n paradis,
Viaţa – un cânt, o poezie,
Un univers de flori şi vis,
Oglinzi întru lumină vie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria unui mac

În zori mi-am făcut o sanie verde
să lunec prin lanul de grâu troienit
până-n zarea-n care oraşul se pierde
şi-unde friabilii maci trăiesc nesfârşit.
:
În zori am găsit intrarea spre locul
unde timpu-i văzut ca pe plajă un melc
şi-unde cheia-i legată-n brelocul
unui cerc ce-i lipit de alt cerc, în alt cerc.
:
În zori m-am urcat pe cântec de greier
ca într-o vimana*, spre multiplul de "eu"
spre mai mic-ul mai mult voind să cutreier
urmând pe cărare felinar scarabeu.
:
În zori - zile-ntregi lunecând în spirală
şi nopţi colorate pică-n ploaie de sori.
Incognita-mi pare fosta lume normală.
Recunosc doar un mac scuturat de cu zori

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie roză

Sunt tristă acum...
asemeni frunzei toamna
când se avântă într-o cădere liberă,
circulară,
dansând în cântec ruginiu
spre nu ştiu unde...
cu gânduri ude
de lacrima cerului.
Dar...
cade
pe umeri calzi
şi îmbătată de vis
se topeşte într-o emoţie roză
de măr înflorit;
alunecă
lin,
suav
cu ochi de rouă
în priviri umbroase,
calde
pline de dor
spre pata roşie
unde,
în foc tainic şi sacru
se face floare
luând culoare
din sfera ochilor a umerilor calzi.

poezie de Maria Nicolae
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul "Diamant": "Dumnezeu este oceanul si noi oamenii suntem picăturile." Serios? Şi cum se distinge o picătură în ocean? Cum şi în ce punct e despărţită picătura de ocean pentru a o putea decela? Oceanul este Totul din întreg şi acceptăm absurditatea că în El apare o picătură, păi cum de e desprinsă ea de ocean ca să putem vorbi de dualitatea Dumnezeu-om? În afara minţii tale duale care se crede desprinsă de Dumnezeu cum de exişti tu şi Dumnezeu? Unde şi când a apărut această separare dureroasă dacă însăşi ubicuitatea/atotprezenţa divină spune că EL e Totul? Pretutindeni există Sinele/Dumnezeu şi atunci cum şi unde mai apari şi exişti tu - în afara lui - de ai început să îl cauţi sau să faci afirmaţii absurde gen "omul e picătura, iar Dumnezeu e oceanul"?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea e doar "corpul-minte în care crezi că eşti", e forma, dar poate o formă de sare să reziste apei? AŞADAR, CUM E DESPRINSĂ O PICĂTURĂ DE OCEAN? CUM DECELEZI ASTA? Credem fals că existăm noi în afara oceanului şi oceanul, dar nu vedem că Dumnezeu, Sinele este deja TOTUL DIN ÎNTREG şi picătura pe care crezi că o eşti nu poate exista în afara oceanului. Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem condiţionarea asta. DACĂ PICĂTURA E DEJA ÎN OCEAN CUM ar putea sa fie decelată? MAI PUTEM VORBI DE DUALITATEA PICĂTURĂ-OCEAN? Sau de faptul că în esenţă nu există nici o picătură, doar Sinele, Oceanul. Dumnezeu este real, picătura era doar în imaginaţia ta. Tu nu ai un trup. Acest vis este doar visat în tine, cel infinit. Până nu ai învăţat "eu"-l de cine ai fost tu desprinsă? Doar gândul se crede separat, dar în ocean separarea apei nu există.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O trăsătură a soţiei perfecte care s-a păstrat neatinsă de-a lungul timpului este loialitatea.

citat din Gabriel Branea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief cu îndrăgostiţi

Iar nu mai suntem noi înşine,
nu mai ştim de unde să începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existând din noi, anume,
numai jumătăţile-n mişcare
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul numai în ochi,
numai în sprancene, numai în bărbie,
numai în braţul întins şi atât,
restul încetând să mai fie.
Iar suntem înscrişi într-un cerc,
şi nu mai ştim de unde începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat
rezemat pe coloana acestor secunde.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc altfel

se strânge
liniştea pe
genunchii înmuguriţi
mov
de atâta stat pe pământ
forme lăsate de o întrebare
amprentată cu
tămâioare
de copitele bidiviului
înaripat în oglinzi
după ce
a mâncat cărbuni aprinşi
fericit că n-a murit
într-o piramidă goală
în vârful tuturor liniilor
aruncat în captivitate de
un mai vechi ideal
sublimă schimbare
în fuga continuă
cerc
altfel
osândă
a unui nou proteu
hrănită din negare

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ironia este picătura ce deschide mintea. Băşcălia este picătura chinezează!

aforism de Gabriel Petru Băeţan din Îndreptar pentru sarcasm
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns

m-am ascuns într-un ochi de femeie
şi de-acolo privesc lumea altfel
căci există atâta singurătate
încât şi cafeneaua din bazar
şi-a închis uşile.

de acolo lumea se vede ca un labirint
în care timpul nu mai este în sine
şi nici cărările nu mai duc nicăieri.

acolo dansează speranţa
ascunsă într-o lacrimă dulce
ce se scurge pe obrazul suav,
udând grădinile din visele noaste.

dincoace şi dincolo de timp
zboară imaginea ta
ca o pasăre a singurătătii
spre ţinuturi albastre
unde dragostea se logodeşte cu visul
şi moartea cu eternitatea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc altfel

poalele rochiei strâng liniştea
pe genunchi
înmuguriţi de atâta stat pe pământ
forme lăsate de o întrebare
amprentată cu tămâioare de copitele bidiviului
înaripat în oglinzi
după ce a mâncat cărbuni aprinşi
fericit că n-a murit într-o piramidă goală
în vârful tuturor liniilor
aruncat în captivitate de un mai vechi ideal
sublimă schimbare în fuga continuă
cerc
altfel osândă a unui nou proteu
hrănită din negare

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!