Crăciunul fado

de Crăciunul acesta lumea ta de după blocuri cu petarde şi abonament la sală
vine în slow motion spre centru
unde parada costumelor populare
atrage gură-cască

ştii regulile dar eşti într-un fucking continuu
cu umerii tatuaţi
ca un Atlas modern pe centura oraşului
plin de brazi şi gaze de eşapament
la semafor îţi întind telecomanda vieţilor fragile cu carcasa lor invizibilă
iar tu accepţi compromisuri artistice
te trasformi într-un oarecare gata de spech-uri sterile
taci lângă bradul înalt cu ace verzi şi inspiri
monotonii griji vapori de cărţi

pot opri numărul celor ce se convertesc la infinit în cetăţeni de rangul I
dar nu pot să închid uşa zilelor xeroxopiate cu fumul lor banal de edemeride

ai pentru mine mâinile încă roşii sufletul desenat în grafitti pe marele zid al Craiovei?
aşteaptă noaptea bibliotecilor deschise noaptea aceea cu foşnet velin
când mă voi scrie pe starea ta de pinkemoji
şi te voi iubi în timpul vânătorii de vrăjitoare ca atunci... ca atunci
când parbrizele fumurii scriau istorie

în oraş mulţimea vrea sărbătoare se vede
că republica lui Platon nu este suficientă
anonimi ai oraşului chefuiesc
iar cetăţenii de rangul I trimit tribunilor culturii
arta de a ferici poporul cu minimum de cuvinte

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulei pe asfalt

locuiam într-o secundă cu roţi pătate de sânge
şi îţi auzeam aripile cum foşneau tânăr
nu erai decât tumultul pietrei filoxera din vii
arborii cangrenaţi
de la fereastra prezentului roteam galaxii
posedaţi de mega-timpi
simpli cetăţeni ai urbei care/ precum o pată hidoasă de ulei pe asfalt/
se întindea dincolo de vocile noastre alto

ţi-e sete şi încă pictezi pereţii ivoire?
te-ai rănit când ai tras ultima tuşă din portretul
comandat
de vecina mea anxioasă cu preocupări artistice?
toamna asta nu ne vom unii umbrele pe trotuar
nu ni se vor scurge ploi pe pantofi
vom bea câte un pahar de ice lemon cât mai departe de centrul vechi
poate voi ajunge la kizomba să dansez la plesneală
iar tu să îmi ţii ritmul ca în noaptea aceea când
ai vărsat şi eu în mod stupid
ţi-am tras o palmă:,,- Ştiam că ai venit în oraş pentru ea!"
nici măcar nu mi-ai deschis portiera întrebai dacă el mă mai sună
şi de ce nu mi-am făcut abonament pe un an
la spectacolele tale de la filarmonică
unde te-a invitat candidatul la funcţia de viceprimar

voi desfiinţa pagina de socializare cu tembelii ei permanenţi
pentru ca să pot citi reviste calde la Aman
şi să pot ţine de mână dragostea care va veni
când voi traversa nepricepută prin zone nemarcate
iar vreun şofer va înjura felul meu graţios de a trece
aşa cum făceam atunci când te mişcai la stânga şi la dreapta mea
în incercarea disperată de a mă opri să plec la vreun festival unde toţi papiţoii scriu
şi doar oraşul ne va privi cu ochi inguşti cum ne tachinăm
pierduţi în grupuri ad-hoc proliteratura

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veri rubiconde

vara asta îmi este sete de lecturi paralele
de vremea când îţi citeam din firul nopţii şi
îmi tăvăleam geloziile prin livezi tinere
nu îndrăzneam să am himere eram într-un du-te-vino continuu
cu dragostea pe acceleraţie la maximum
şi ardeam calorii emigrând pe muntele
unde se ţine târgul de fete

oricâte anotimpuri vor adormi în camera mea de oaspeţi
vara va fi doar a ta
pentru că atunci am umflat globul pămîntesc
cu plămânii noştri firavi
şi l-am atârnat de cureaua lui dumnezeu
ca pe un pliant spre o insulă exotică

tu stai lângă lacul de steril şi protestezi
au ars copacii cărţile vrajitoarele
ştii că nopţile în lunci înflorite se reduc
iar eu şi vara am plecat într-o croazieră
unde voi găsi fluturi melci păianjeni cer
toate morţile posibile şi mai ales dragosteadinpanteculmamei

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şotron

vine ca o percuţie
executată în tempo rapid
ziua când scad orele pereţii aducerilor-aminte
iar ferestre rabatabile se deschid
atunci cand noaptea alunecă în firul de nisip

stau lângă solstiţiul zilelor de vară
precum un câine legat de luna pătrată
şi libertatea îmi simulează un şotron
peste care sar ultimii cai nepotcoviţi

ceasurile ticăie rotund iar tu învârţi
ruleta albă a morţii placid

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peturi

din trecut vin imaginile şi mirosurile
piaţa mare cu legume pe trotuar
Craiova aceea sordidă
în care trăiai dupa nişte ritualuri
bine implementate
cu vecini masochişti care întindeau rufe
la ferestre
şi apăsau pe stingător ori de câte ori
suna la interfon un creditor

pe atunci trenul accelerat urca în mintea mea
până în acel Bucureşti edenic
unde paiaţele de politicieni făceau faţă fluxului monetar
aici se vindeau oameni de-a dreptul
iar pe trotuar vedeai doar urmele afişelor electorale
însă în acest paradis fiscal mă simţeam
împlinită
departe de oraşul lasciv al Craiovei
întinsă pe tarabe la pagina 1 cu toate organele la vedere
/ochi picioare plămâni/ aşezate temeinic
între munţii de tuş
al căror scris va înroşi palmele umede ale zilierilor
de la AFI Center

încă simt mila aceea imensă pentru orbii surzii şi impotenţii oraşului
ei se multiplicau la secundă eu muream
sufocată de noxe
într-un Cişmigiu încă viu
între blocuri de beton şi miliardari de carton
lângă ghenele roz peturiartistice

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n aşternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.

Te voi iubi chiar şi atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ţi voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ţi-e pasul,
Am să te-aştept şi tot te voi iubi.

Voi săruta şi clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.

Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ţi umezească pleoapele şi gura,
Când buzele-mi alături nu îţi sunt.

Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare şi prăpăd.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflector

nu îţi voi arunca cuvinte nefinisate voi tăcea 5 luni 2 săptămâni şi 33 de respiraţii
ştii prea bine că vom trece de centru//tu încă
tributar cartierelor mici/
eu cu lumina crudă înfiptă în retină voi căuta
lungul drum al mătăsii
nu ne vor orbi reflectoarele lunii nici purpura cerului
dintre containerele de la marginea oraşului va răsări
steaua dimineţii cu trupul ei prelung ca un excavator
de care atârnă morţile şi vieţile utopia unei existenţe neameninţate de pandemii

şi dacă te-ai decis să deschizi porţile propriului tău oraş/dependent de emoţii/
cunoşti că drona îţi va inspecta firele de iarbă
ramificaţiile ultimului război adevărat
şi îndrăgosteala tâmpită care ne reduce şi ne înmulţeşte precum x factorial
proprii mei îngeri îţi vor vorbi preţ de o eclipsă de soare
apoi mă voi apropia de tine cu sentimente turate la maxim
şi nu voi mai planta ficuşi nici alţi arbuşti ornamentali
doar mă voi strecura precum un antierou
lângă podul minciunilor
mai poţi convieţui cu sonata lunii pe epidermă?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mine

Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă şi ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar şi atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi şi dezgoliţi de nevoi.
Aşteaptă cu mine, tot ce nu poate fi aşteptat
Aşteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când eşti doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deşiră şi timpul,
Nu pleca, îţi voi spune mai târziu motivul...

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rueda

merg prin oraşul cu statui galbene
(trecători oneşti mă ignoră)
mă opresc lângă fântâna arteziană
unde în fiecare vară se ţin spectacole
iar stropii de apă
udă iarba încărcată de pesticide
(e un program între 16 şi 21)
poate de data aceasta splendoarea cartierelor de muncitori
va înlocui grădinile suspendate din centru
şi /slabi de înger/vom mărturisi că ne iubim
lângă biblioteca Aman
tu şi toate cărţile adolescenţei prinse ca un ecuson
de inima mea cu o mie de volţi

îţi voi spune că seara aceasta am obosit la rueda
şi nu o să mai pot să ascult ştirile despre căderea guvernului
cuvintele se vor înroşi măduva lor va curge spumos
iar tu mă vei aştepta 5 ore vizavi de universitate
exact ca atunci când am uitat de prima noastră întâlnire
şi ţi s-a părut că sunt prea fiţoasă pentru un oraş de provincie
şi nicidecum poetă ( nu obişnuiam să fiu eu însămi)

de obicei mă deghizez în ceea ce tu deteşti
sunt şoarece pământ negru camion defect scări rulante poliţist nou-născut porta-voce zgârie-nori
trăiesc pe silent mood

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zero infinit

trec pe roşu şi nu îşi numără restul
au zile galbene ore verzi discursuri pompoase iar tu ştii că îi interesează ordinea imatură
nimic din vocea lor nu seduce plebea adunată
să împartă celebritatea
îi vezi la gurile de metrou cu ediţiile speciale sub braţ la tarabele cu sfinţi de vânzare
viaţa lor s-a demonetizat şi tocmai de aceea ard în rutina zilei cu feţele plate şi ochii exoftalmici de atâtea aşteptări

traversezi printre guri de canal aburii zilei toride îţi înfăşoară pulpele ziua este un te deum nesfârşit în care aplici pentru patru de da
vrei să te ipostaziezi lângă mulţimea rebelă şi încă eziţi să-i numeşti fraţi pe oamenii cu aură violet ce se multiplică precum nebunii pe tabla de şah

dincolo de gestul mărunt al paşilor măsuraţi
există doar vorbe fariseice
astăzi se trăieşte în vitrină în locuri comune cu toate ale sufletului la vedere precum în Amsterdam unde poţi să cumperi din priviri
femei şi bărbaţi cu acea libertate nemăsurată
din care dumnezeu scade spre zero infinit

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare şi pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.

Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.

Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.

Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.

Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi şi când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri şi şoapte,
Te voi iubi... când mă înveţi să zbor.

Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă ştie,
Te voi iubi... şi-apoi am să te fur.

Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi şi voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.

Te voi iubi-ntr-o noapte de beţie,
Te voi iubi... mărturisindu-ţi trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Malaxor

poetul în împărăţia lui cu doctori minus şi cu mii de oameni depresivi
poetul el acest magnat al timpurilor viitoare
simte jigodiile vieţii şi pe aceşti neica-nimeni ai politicii sau ai poeziei
care parvin şi acaparează spectrul lumii prezente

într-un veşnic delirium tremens poetul
scade factura vieţilor trecute şi îşi învaţă corifeii
că Platon nu este vreun grec ce dansează sirtaki
iar democraţia nu este totuna cu falocraţia

damele au pătruns în aula magna universul
conspiră şi se nasc tot mai multe femei care conduc avioane sacrifică bărbaţii şi scriu o poezie-manifest
pruncii lor nu semănă cu niciunii pătrund
în malaxorul toamnei deja frustraţi

ordinea poetului este ordinea lumii îngereşti
cu buni şi mai puţin buni
fideli şi mai mult infideli
sfinţi pe de-a întregul sau de-a dreptul malefici
poeţii au atacuri de panică la fiecare respiro
şi nu îşi îngăduie unul altuia niciun şah mat

lumea universul acesta flamboaiant poate
exista fără miros de poezie fără ambrozia degustată de poeţi
dar nimic nu poate fi mai simplu
decât un poet lângă o partitură pentru două mâini
şi lângă starea de rezistenţă a culturii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de lângă coline

În oraşul acesta oamenii beau capuccino
în dimineţile când albatroşii urcaţi pe vestigii
sparg liniştea istorică
un negru mărunt mătură aleile şi salută turiştii
cu un zâmbet cât piaţa Spaniei
pe străduţe sunt înghesuite motociclete rudimentare
iar tu îţi faci selfie lângă Fontana di Trevi cu mulţimea
isterică de anonimi veneţieni

simţi cum dependenţa de oraş creşte
precum serotonina
iar dialogul imaginar cu statuile acestuia
te transformă într-un scrib ce prescrie
poţiuni de fericire

pe la taverne femei tinere râd în cascade
cu porţiile neterminate de paste în faţă
bărbaţi îngânduraţi trec pe lângă vitrine
ispitiţi de ploaia nesfârşită
preocupaţi să ocolească vânzătorii sordizi care vând umbrele
în centrul istoric se roteşte orologiul vechilor clădiri
atât de tare încât miroase a timpuri moderne
urbea cu mii de columbi voiajori

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Malaxor

poetul în împărăţia lui cu doctori minus şi cu mii de oameni depresivi
poetul el acest magnat al timpurilor viitoare
simte jigodiile vieţii şi aceşti neica-nimeni ai politicii sau ai poeziei
care parvin şi acaparează spectrul lumii prezente

într-un vesnic delirium tremens poetul scade factura vieţilor trecute şi îşi învaţă corifeii
că Platon nu este vreun grec ce dansează sirtaki
iar democraţia nu este tot una cu falocraţia
damele au pătruns în aula magna universul
conspiră şi se nasc tot mai multe femei
care conduc avioane sacrifică bărbaţii şi scriu o poezie-manifest
pruncii lor nu semănă cu niciunii pătrund
în malaxorul toamnei deja frustraţi

ordinea poetului este ordinea lumii îngereşti
cu buni şi mai puţini buni
fideli şi mai mult infideli
sfinţi pe de-a întregul sau de-a dreptul malefici
poeţii au atacuri de panică la fiecare respiro
şi nu îşi îngăduie unul altuia niciun şah mat

lumea universul acesta flamboaiant poate
exista fără miros de poezie fără ambrozia degustată de poeţi
dar nimic nu poate fi mai simplu
decât un poet lângă o partitură pentru două mâini
şi lângă starea de rezistenţă a culturii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de zbor

Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor
Şi acesta e zborul.

Îţi strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul,
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor
Şi acesta e timpul.

Îţi strângi râurile
cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripile altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu m-ai iubit
Şi iarăşi toată noaptea mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu mai iubit
Şi iarăşi toată noaptea, mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ane pentru zidurile Europei

te sui în autocar şi pleci. nici măcar nu mai întorci capul. să vezi ce?
că toată jalea şi sărăcia s-au strâns la uşa vieţii tale?
îţi vine greu să pleci. dar şi mai grele sunt necuvintele din ochii ce te petrec
o să mă întorc. o să le arăt eu cât poate munci o femeie ca să scape
sărăcia e un blestem, o povară ce te striveşte
şi urli. în adâncul tău, în hăul ăla numit sacrificiu sau supliciu sau cum dracu l-o mai chema
mama îmi spune: du-te mamă. dar să ai grijă de tine. tata îmi spune doar du-te
Ilincuţa plânge iar Dodu tace. mă priveşte ca pentru ultima oară.
plecatul ăsta e ca o rană, îţi aduni pansamentele
le-înfunzi să nu picure şi te târâi
ştiu. toată lumea moare. dar puţini sunt cei ce îşi pun capăt zilelor.
de Crăciunul asta voi trimte bani. cât o să pot.
de Paşte o să trimit cadouri
iar de Crăciunul celalt o să le duc eu darurile
să pot să mă bucur de bucuria lor
...
visele nu mor decât dacă nu sunt hrănite
dar puţine, foarte puţine ajung să se crească, să dea roade.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou

am înghiţit pastila roşie
pe străzi nici urmă de om/ m-am transformat în ceva care nu visează

pe planşetă desenasem în cameră o casă cu o mansardă încântătoare
o casă fără etaj / doar un coridor lung şi în capătul lui
o uşă

// mi-au spus că o singură dată în viaţă pot deschide această uşă//

cred că de fapt construisem un tunel pentru ei în care să-i pot vedea
mai bine mergând în şir iar eu să stau pe băncuţa din mansarda cu flori/ să desenez

la sfârşit toţi au deschis uşa şi au plecat
iar eu am rămas singură la capătul coridorului

era vară şi afară soarele lucea violent
era timpul sa deschid şi eu uşa
era timpul ca şi eu să visez/ să dorm / să visez

//
m-am lăsat jos pe dalele încălzite ale tunelului şi mi-am dat seama că nu voi putea deschide acestă uşă niciodată

m-am aşezat la masă înpoi la planşetă & am desenat înăuntru un oraş mai mic fără oameni/
acesta era adevărul / aveam nevoie de frică pentru a-mi împinge corpul în partea cealaltă unde ei mă aşteptau

să intru în lumea lor ciudată şi strălucitoare

//
am rămas aşa mult timp cu telefonul pe silent
până uşa s-a deschis singură / am vomitat pastila roşie şi eram din nou eu însămi la semafor într-un lan de maşini albastre care se unduiau pe un bulevard. şi totul părea
ca la început / atât de real.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii

Aş vrea să pot să-ţi cânt, să fiu cu tine
acolo unde ploaia se opreşte
şi soarele, în suflet, îmi zâmbeşte,
dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.

Nici tu nu poţi. Te văd mergând prin ploaie
atât de tristă, dar atât de calmă,
încât prin mine, gândurile, valmă,
se-adună-n lacrimi ce se scurg, şiroaie.

Voi revărsa tristeţea pe-o chitară
atunci când mâinile vor fi în stare
şi nu vor tremura ca-n ziua-n care
am vrut să fac surâsul să-ţi apară.

Îţi voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,
aşa cum simt acum, prin vocea ploii
ce-şi plânge stropii, răspunzând nevoii
acelor ce-o aşteaptă să-i alinte,

Căci ştiu că-ţi vei întoarce-atunci privirea
iar norii vor pleca spre zări, departe,
luând cu ei tot ceea ce împarte
în două, inimi ce-şi doresc iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

în zori oraşul este cel mai vulnerabil
copacii ating cerul
vântul împrăştie
mormane de frunze
vise înfipte în glie

se va lăsa ceaţa
ploile îmi vor curge pe piept
sufletul va desfrunzi decadent
voi regăsi singurătatea efemeră
nopţile cu armonii distilate

umbre violacee vor scrie un curcubeu
cu arta de a saliva cuvinte
îmi vei dărui clipe cu ferigi la urechi
dinspre sufletul tău vor aburi nopţi
cai cu pinteni înfipţi în dragostea cât o câmpie
care se scutură de ciulini

coama vântului şterge obrajii oraşului
plouă cu aburii poemelor

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!