Din haos iar în haos...

... s-a stins o lumânare în clipa prinsă-n zbor
de mâţa pe spinare şi arma la picior
şi trece printre dealuri ecoul trist şi gol
de ape şi de maluri şi vite în ocol

din larma dimineţii se naşte-o nouă zi
cu umbre de tristeţe pe nori de ploaie gri
şi curge lin la vale în unde amărui
mereu pe-aceiaşi cale, mereu a nimănui...

poezie de Iurie Osoianu (25 august 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicnicie

... eşti libertatea mea tăcută
eşti liniştita mea tristeţe
mai eşti şi ploaia dimineţii
pe lung adio aşternută

ai fost mereu un dulce soare
o suplă zână din poveste
s-a stins povestea. Nu mai este
nimic. Nimicnicia doare...

poezie de Iurie Osoianu (20 septembrie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... arma ta e lacrima, femeie
arma mea e raţiunea rece
focul meu s-aprinde c-o scanteie
focul tău cu timpul care trece

scutul tău e zâmbetul, femeie
scutul meu e ruga din privire
să nu plece clipa, să mai steie
să mai sorb din focul veşniciei...

poezie de Iurie Osoianu (12 august 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Am fost aproape
De inima ta am simţit
Sângele cum trecea
Respiraţia cum soptea
La picior de munte
Case mari mărunte
Este colo n vale
Se vede o carare
Ucăm sus pe ea
Si ajungem unde
poţi vedea
Oameni mulţi grăbiţi
Din locuri diferite
veniti
Ca sa se închine cu
mataniile n mână
Fac o mare plecăciune
Il roagă pe Dumnezeu
Să fie cu ei mereu
Printre nori eu îi privesc
Semn că te iubesc
si mereu te preţuiesc!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Doamne, când mi-e greu, eu nu mă ruşinez
mă ruşinez numai atunci când mi-e bine
între aceste stări - atâta crez
mocneşte permanent în rugul stins de mine

Doamne, când afară plouă, nu sunt trist
ci doar atunci sunt trist când e senin şi soare
între aceste stări - mereu exist
ca un simbol de permanentă ezitare

Doamne, uite, ştiu că am să mor şi eu
dar unde, când şi cum - nu-mi dai să ştiu
între aceste stări - exist mereu
ca un cuant - când semimort, când semiviu....

poezie de Iurie Osoianu (13 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da şi nu

... pe cerul plin de stele numai tu
eşti steaua mea
mereu departe- între da şi nu
şi nu şi da

şi printre toate florile doar tu
eşti floarea mea
mereu albastră între da şi nu
şi nu şi da

printre fiinţele din lume numai tu
nu eşti a mea
mereu sfidând când da când nu
când nu, când da...

poezie de Iurie Osoianu (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monada

pornit dintr-o monadă de lut interior
trec veşnica rocadă de corp mereu în zbor

şi mă transform din fluxuri de pură energie
scăldat mereu în luxuri şi amplă sărăcie

în omulean ce ţine pe firavul sau umăr
şi vreme care vine şi spaţiu fără număr...

poezie de Iurie Osoianu (10 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul vulturului doborât...

-nici săgeata nu mă poate frânge
nici vânzarea pe arginţii de iudă
sufletul doar uneori mai plânge
inima de lacrime e udă...

să mai stau puţin să mai respir
împrejur să mai privesc sfios
necătând la starea de delir
şi ajunul morţii lui Hristos...

şi săgeată asta-n trupul meu
parcă-i cui adânc în palmă Lui
parcă-i un destin ce-l duc mereu
pe un drum demult a nimănui...

cât mai am puteri, am să mai zbor
chiar dacă mai greu şi pustiit
şi săgeată-armă la picior
îmi va fi ca simplu satelit

şi voi scrijeli cu el ţării
în sclipirea albelor ninsori
voi trasă pe coale alburii
vers venit de dincolo de nori...

poezie de Iurie Osoianu (26 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disonanţa

... iarna din sufletul meu-
crivăţ ce geme afară-şi
duc disonanţa mereu
pe un arcuş de vioară

trist şi sporadic mă ţin
tot de cărarea pierdută
lin printre fulgii ce vin
din albăstrimea cernută

prin sita veacului meu
strâns la perete cu uşa
strâns că o nucă ce greu
stă să-şi înăbuşe tusa

vreau să mai fiu cine sunt
omul din pâclă de ceata
omul cu suflet cărunt
cărui de nimeni nu-i pasă

omul ce vine mereu
şi tot aşteaptă să plece
iarna din sufletul său
tristă şi lungă şi rece

iarna din sufletul său
durul arcuş de vioară
şi cognitivul ce greu
ţin disonanţa să moară...

poezie de Iurie Osoianu (20 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

... şi apoptoza galben-sângerie
îneacă lin cărarea în fineţe
retina mea, în lentă feerie
şi sufletul, în valuri de tristeţe...

catren de Iurie Osoianu (20 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul ieşit la blajin

... ape la maluri suspin
ape de valuri frânte
au şi ele blajin
au şi ele morminte

surpă din stânсa penin
timpul ce curge cuminte
au şi munţii blajin
au şi munţii morminte

codrii murmură senin
muguri în loc de cuvinte
au şi codrii blajin
au şi codrii morminte

soarbe paharul cu vin
muşcă din tainele sfinte
omul ieşit la blajin
omul ieşit la morminte...

poezie de Iurie Osoianu (10 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi Soarele

trece soarele spaţii
ca o luntre pe ape
şi îşi scutură graţii
pe-ale tale pleoape
s-îţi sărută retina
cu manunchiuri de raze
şi îţi mângâie mâna
cu iluzii de fraze
trece soarele vreme
printre stări relative
şi făptura lui geme
ca o pânză-n stative
că privirea ta rece
care ştie ce ştie
ca particula trece
din lumina-n pustie...

poezie de Iurie Osoianu (14 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

-mi-e dor de tine cu un dor

mereu ce doare

ca umbra unui trist fior

venit din soare

-mi-e dor mereu cu-n dor nebun

şi rău ca mine

când nu mai ştiu nici ce să spun

nici cât mai ţine..

poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

un car de vreme a trecut prin viaţa mea
în loc de cai era târât de... nu te pot uita
şi eu mergeam posac în urma lui
mereu visând că eşti a nimănui...

catren de Iurie Osoianu (12 ianuarie 2013)
Adăugat de Dasha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farsa

Şi toate vechi şi nouă câte-au fost
din iar în iar cu vervă se repetă
şi întâlnirile acestea fără rost
şi despărţirile în vuiet de trompetă

nimic sub soare nou - Ecleziast
nimic sub soare vechi - mereu uitatul
şi zâmbetul meu trist şi fără fast
şi şoapta ta asemeni cu veleatul

din cea fost dat să fie n-a mai fost
din ce n-a fost să fie s-a împlinit
întotdeauna căutăm un adăpost
întotdeauna afirmai că m-ai iubit

şi iată-ne ajunşi întâmplător
la jumătatea răului de vreme
şi barcă mea e o gaură de dor
şi luntrea ta o umbră ce se teme

de plinătatea unei ultimi judecaţi
de hăul ce mereu transformă goluri
în sentimente rupte în bucăţi
pe scena unui teatru fără roluri

din cea fost dat să fie s-a împlinit
doar ceia ce mereu se împlineşte
din sentimentul meu de neclintit
o farsă a ieşit. Voiam poveste...

poezie de Iurie Osoianu (16 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

printre lebede albe şi sub claruri de stele
eu aştept, nu mai vine, visul viselor mele
printre umbre de cetini, albăstrii-violete
numai lebede albe, parcă-s umbre de fete

catren de Iurie Osoianu (20 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supernova

dintr-un sistem şi dublu şi ilar
zis Eta Carinae
o stea s-a rupt din calendar
cu pulbere de ploaie

şi ninge trist şi liniştit
cu alb imaculat
o stea ce cade în zenit
şi alta ce-a urcat...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime

Stelele cad şi mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Tu să nu mă aştepţi
Tu să mă uiţi curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Că te-am iubit, tu ştii
Că nu mai vrut, o ştiu
Că printre nopţi târzii
Poate voi sta să-ţi scriu
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinţi
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminţi
Stau răstignite la ger
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai ştii
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare-apune...

... cripte stinse de veacuri, măcinate de carii
strâns lipite de fleacuri cu copitele varii
dăinuiesc cimitire ruinate pe dealuri
şi de ape-n neştire şi de tristele maluri

labirinturi înguste sunt parcurse în fugă
de un soi de languste în antene cu rugă
şi se stinge-n retină umbra stelelor triste
ce-şi croieşte din tină forme noi, futuriste

din aceiaşi tristeţe hoţii drumului mare
dobândesc cărunteţe şi mi-o pun la picioare
savurez în tăcere orizont de lagune
legănat de himere şi de soare -apune...

poezie de Iurie Osoianu (19 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

sorb lirica ploiosului neant
din toamna noastră rece şi subţire
pân- la refuz de stare şi de fire
şi devenit şi încă nu pliant...

în jurul meu atîta armonie
în ierburi ude şi-n noroaie plumburii
şi-n foşnetul de stropi căzuţi în vii
că-mi pot din ea-mpleti melancolie

şi brusc de printre nori se iscă soare
şi alt peizaj împrăştie tării
din lirică, din vers, din nostalgii
dintr-un triunghi de berze călătoare

şi starea de tristeţe, inedit
devine nor cu noţiuni de ceată
de parcă nu-i amiază-i dimineaţă
şi -nca-şi mai face patul răvăşit...

şi iar porneşte ploiae bruscă, rece
cu stropi minunsculi, ca din colb de stele
şi se prelinge printre degetele mele
şi lirica prin ele trece, trece...

poezie de Iurie Osoianu (18 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncuri

tăcerea s-a culcat între şoapte
timpul coboară agale în vale
nimeni în cale
se scutură în zare petale de floare
stele-n fântâni
umbre se scurg în oglindă
păşesc peste ape
cu măşti de oţel între pleoape
în palme adun lut milenar
focul arde în vatră
se coace şi timpul rămas
mă aşez între râuri
din care sorb cu sete
cerul uitat între ape
mă voi trezi în zori
când clipa se-ntoarce stele
şi voi vâsli
spre ţărmul umbrei mele
voi pleca în nefiinţă
în dansul ploilor în noapte
şi din adâncuri
mă reîntorc în ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!