Oraşul-capuccino

anul acesta ploile de vară trâmbiţează ca un cocoş
cum deschizi fereastra ferigi uriaşe îţi invadează spaţiul şi cresc
până în ultimul cetrimetru locuit
altfel încât ai impresia că sufletul
s-a transformat într-un bolovăniş
ce te târăşte contra curentului
iar tu nu mai poţi smulge liniştea buruienoasă
din pavajul străzilor

te tot laşi aruncat de rafale pe cimentul oraşului-capuccino şi vezi toate mizeriile vieţii cum flutură
ploaia asta parcă este dusă cu pluta
trage de copertina blocurilor kaki cu ghearele lungi de zmeie a universului

eu strivesc ţânţarul insomniac care bântuie nopţile
şi bâzăitul lui umple valizele supraponderale
insinuîndu-se în acea porta-voce
ce nuepesilentiosniciodata
şi o iei într-o călătorie dincolo de zidurile minţii tale

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sepia

răsare soarele în cartierul din Brestei cu oameni săraci ce cumpără cu bani măsuraţi
turte calde şi câteva felii de salam
pe care să le mănânce pe scările casei netencuite
în timp ce muzica răsună atât de tare încât te umple până la refuz de revoltă iar glasul celui ce se jeleşte într-un cântec ţigănesc îţi sărează porii sufletului

dimineţile în cartier adună răsarituri între gunoaie
când îmi urcă în piept mâhnirea măgăruşului biciuit ce trage căruţa pe drumul prăfuit unde nu vezi maci pătând câmpul cu inimi
vezi doar câini scheletici aruncaţi într-o doară
cu ochii larg deschişi

totuşi în cartierul acesta se nasc prunci şi roua dimineţii îţi unge tălpile cu mir
aici miroase a dragoste amar
iar fete cu fuste pestriţe râd cu dinţi de porţelan când le atingi coapsa

nimeni nu vede soarele cum urcă pe scara subţire a timpului
sunt singura care închide lumina nopţii cu ochi de borangic?
stele tăcute pâlpâie departe sunt poate plămânii cartierului care respiră în noapte/
valuri de nori albi zdrenţuiţi trec
sufletele lui Gogol în cartierul unde contempli liniştea pictată în sepia la mine în piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în grădină regina-nopţii
şi râsul tău tânăr
fântâna soarbe liniştea serii
iar eu ehei simt cum
îmi cresc aripi de Icar

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul

Fii aici, rupe clipa, tendoanele ei albicioase!
Timpii lumii sunt în agonie... planşeul caselor
primeşte ploile firav,
tună...
Podul dintre eu şi obeliscul universului balansează; mai este atât de puţină lumină
în ceara ce se topeşte lângă sfinţi!

Poate va renaşte sentimentalismul, vei fi iar
în marşul lui azi cu nostalgiile tale,
un fel de pendul ce amortizează căderile libere.
Poţi să îmbraci copacii cu mâinile lui Manole,
să le zideşti coroana imaginară sau să transformi Anele în pereţi ai cerului.

Sub cupola uriaşă trecutul fluieră după destin,
câinii prezentului latră furibund iar tu, om-cu-pene-răzleţe
devii fusiform, longilin, îţi atârnă mâinile până
lângă moartea părintească
pe care o palpezi, aortă a unui suflet-pitecantrop.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

în zori oraşul este cel mai vulnerabil
copacii ating cerul
vântul împrăştie
mormane de frunze
vise înfipte în glie

se va lăsa ceaţa
ploile îmi vor curge pe piept
sufletul va desfrunzi decadent
voi regăsi singurătatea efemeră
nopţile cu armonii distilate

umbre violacee vor scrie un curcubeu
cu arta de a saliva cuvinte
îmi vei dărui clipe cu ferigi la urechi
dinspre sufletul tău vor aburi nopţi
cai cu pinteni înfipţi în dragostea cât o câmpie
care se scutură de ciulini

coama vântului şterge obrajii oraşului
plouă cu aburii poemelor

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă pe strada Lipscani pictorii
beau la terase apoi urinează pe zidurile desenate în graffiti
culori de ulei li se scurg pe pantofii albi
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta se limitează la contemplarea lumii
prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
aerul viu care iese din canale
şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi zic Manole s-a ruinat catedrala iarba a năpădit amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv
cu toate acestea împart încă falia mea de timp şi vă mărturisesc că în oraşul acesta dimineaţa se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul pas şi cel mai greu în a te elibera din ghearele minţii, este să începi prin a te elibera mai întâi din ghearele propriei tale religii. În fapt, acesta este un alt gând capcană - gândul: "Eu am o religie deja, m-am născut în ea!" - pe care mintea îl face să pară uluitor de real. Deşi nici măcar asta nu este o condiţie, tu poţi vedea ceea ce eşti chiar Acum şi acest Sine/Dumnezeu îţi va clarifica într-o lumină nouă absolut totul.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funicular

stare de alertă şi încă odată viaţa cu liniştea ei plană
îmi ceri să deschid panoul prin care
intră oxigen
să nu mai respir fără ramificaţiile firelor de iarbă
să te iubesc ca pe airforce delta cu toate revoluţiile
şi//once again more/să nu devenim de neînţeles
ca acei bătrâni perfizi care fac turul lumii indiferent de situaţie

nu îţi voi recita niciun mare poet şi//îţi voi transmite autosugestii
atâta dragoste a fost
încât zilele s-au subţiat au devenit difuze
iar vederea mea panoramică
ţi-a cuprins toate anxietăţile şi acel comportament obsesiv-compulsiv
prin care derutai emoţii

nici aici nici lângă firele de verbină
nu poţi să circuli cu funicularul
totuşi din toată schema cea mai mare este
dorinţa
să fim ca dintr-un polaroid zâmbitori
şi uneori pe acelaşi fus orar
vezi s-a întâmplat să ai un aparat
cu mai mulţi pixeli
să treci pe lângă poezie cu tot suflul
şi toate insta story să fie despre/cum nu există pandemie

s-a mai întâmplat să trecem peste
un metru distanţă /fiecare cu cele
o sută de poze ale irealităţii
şi să downloadăm epic existenţa
¿ povestea soldatului Švejk?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile cameleon

timp faleze pietriş toate pictate
în pântec de oraş
deschizi uşa cazinoului şi vezi oameni care beau
iar aura norocului se dezbracă de sofisme
cu tocuri de egretă femeia din colţ numără rămăşiţele nopţii
sau adaugă încă un conţinut în povestea cu mirt

sentimentul că ploile vor ucide furnici nu mai există
doar o masă amorfă de ciment gata să se prăbuşească fără unde seismice
doar unde radio prin care poţi auzi porta-vocea realităţii
se schimbă şefii politici cad structuri ale statului se pune bază într-un om atât de singur încât îşi înghite chitul

de peste tot din oraşul dement pluvial
auzi maşinăria de rumegat despre schimbarile cameleonilor politici
nimeni nu intelege de ce un magistrat #nupoateajungepresedinte
când a ţesut pânza de păianjen a existenţei
şi precum Calypso i-a transformat pe toţi în porci captivi
iar azi-ul a devenit bastard
singura opţiune fiind un deadline pentru mâine

nişte concitadini pescuiesc din balcon cu tălpile goale atârnate la fereastră
peştii nu au coloană vertebrală se lasă pescuiţi între secunde muţi
de ce toate curg într-un flux şi reflux din care scapă doar elfii aceşti orăşeni demodaţi ce nu îşi pun capul pe tăietor?
plouă prin imperiul oraşului metafizic
cu oase cu pietre cu ziare on-line

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campus

beau cafea cu dimineţile rostogolindu-se în cearşafuri şi nu am nicio ezitare să îţi plantez arbori în iris
dincolo de fereastra dublă caii pur sânge vomită zăpadă iar tu îţi piepteni muţeniile ca un robot ce nu a învăţat râsul oamenilor
vezi imensităţi de gânduri zânatice?

adu-mi! strig cu pieptul deschis încât îmi poţi pipăi plămânii atrofiaţi
adu-mi largul şi strâmtul! fă-mă să simt creşterea şi descreşterea sâmburelui de cais
universul gonflabil pe care îl poţi plia ca pe o umbrelă cu spiţe uzate

ştiu cât din timp l-am înfipt în autostradă ceasurile cu aromă de năut
pasagerii beau cafele prea scurte liniile vieţii de campus s-au subţiat şi iată zac eu peste mine sticlete ce fluieră aiuritor de subţire cu dosarele morţilor antologice sub cap
scriitor cu fâşii de carne ascunse sub unghii care sigur deschide poarta cu unul dintre omoplaţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-love

iubirea/ frunze de canabis/ cerceii de colecţie ai mamei şi Honda aceea cu care jonglezi cu o mână
un sentiment aşa de teribil încât pare că ţi-ai faultat viaţa
şi nu mai poţi fi singur pe autostrada //bară la bară

lângă uşile azilului copiii bolnavilor de alzheimer
aşteaptă acel refresh existenţial ce pictează părinţii în graffiti
pe oricare dintre zidurile oraşului
din fotografii digitale surâzi cu mâna dreaptă
în semn de victorie
îţi cumperi domenii virtuale faci amor cu acei căutători de iluzii
şi camera te posedă într-un mod fatal până
vei sucomba
îndrăgostit de formele curbate ale cuvintelor
cu stânga pe acceleraţie
departe de frivolitatea poeziei postmoderniste

gamer al ideii de dragoste îţi ţii mâinile pe genunchi
de parcă lumea ar avea cărţile gata pregătite şi
un cataclism
ţi-ar sufla din plămâni oxigenul fără să poţi să te mai multiplici

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare capcană a creştinului ca şi a femeii îndrăgostite este să creadă că el s-a eliberat de mintea lui, că a trecut dincolo de ea, pentru că are niscaiva-i taine/trăiri. Şi nu vedem că şi asta e un banal gând. Deseori oamenii spun: te iubesc din inimă, nici nu ştii ce simt pentru tine, când de fapt e mintea toată ziua. Omul uită că mintea prin repetiţia unui gând poate crea o emoţie, o emoţie care se repetă poate crea un sentiment, iar un sentiment îndelungat va duce la banala credinţă gen "Eu vorbesc cu Dumnezeu, cu extratereştri, îi simt harul pogorându-se asupra mea, sau simt că şi Gogu mă iubeşte! etc." Momentul în care ne eliberăm din ghearele minţii toate aceste creaţii ale ei sfârşesc, se topesc în liniştea non-duală a vieţii veşnice în Dumnezeul tuturor Dumnezeilor. DE ABIA CÂND ABSOLUT TOTUL SE STINGE, LUMINA SE APRINDE! Absolut totul va fi înghiţit de tăcere, vezi asta în fiecare noapte, dar de ce să aştepţi moartea pentru asta? De ce să nu te eliberezi de vacarmul gândirii, fie sociale, religioase, afective, etc. chiar Acum? Odată eliberat din ghearele minţii, VEZI CĂ: tot ceea ce vine şi pleacă şi un miliard de veşnicii de ar trăi este efemerul, nu eşti tu. Tu nu eşti născut, doar în veghe visezi asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

luna la zenit
umple cerul
cu raze albe
rupte din îmbrăţişare tale
şi cântă precum greierii

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare clipă din viaţă o petreci în propria-ţi companie. De la începutul până la sfârşitul vieţii eşti tu cu tine însuţi, neîncetat. Ce fel de companie îţi eşti? Îţi plac gândurile tale, îţi plac stările tale, ai încredere în tine, în resursele şi în forţele tale? Te apreciezi, te iubeşti, te respecţi? Sau fugi de tine însuţi, te refugiezi în zgomot şi agitaţie, în compania altor oameni sau în alcool? Vezi tu, fuga nu poate fi decât o soluţie temporară. Până la urmă rămâi tot tu, singur cu gândurile tale. Încetează să te mai critici, să te mai devalorizezi şi începe prin a-ţi vorbi ca şi cum ai fi prietenul tău cel mai bun. Când cortina se trage, relaţia pe care o ai cu tine însuţi este tot ce iei mai departe.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latura întunecată a înţelepciunii...

Doamne, ei nu ştiu cum este să te adormi mereu
flămând de răspunsuri

ei nu ştiu cum este să te bântuie fantomele adevărurilor pe care
deşi nu le-ai descoperit încă
îţi sfâşie inocenţa până la os

nu ştiu ei cum este să îţi scrii testamentul pe pereţii din celula
singurătăţii
cu degetele însângerate de neatingere
cum este să te rogi mereu cu sufletul îngenuncheat
pentru numai un gram
de naivitate

nu ştiu ei Doamne cum este să te trezească în miezul nopţii
barosul frământărilor cosmice
să îţi plângă chiar şi umbrele de milă
ei nu ştiu cum este să fii fidel toată viaţa aceleiaşi convingeri
chiar dacă pentru asta se va râde de tine în toate culorile

ei nu ştiu cum este să le pui suferinţelor tale nume de poezii
doar ca să nu înnebuneşti
nici cum este să îţi întâlneşti propria moarte de atât de multe ori
încât să te împrieteneşti cu ea şi să vă alintaţi

ei nu ştiu mai nimic Doamne
şi cu toate acestea sunt inexplicabil şi iraţional
de fericiţi

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverberaţii

sufletul ca şi ninsoarea se abureşte din când în când
dar îţi mărturisesc toţi ţurţurii albi mi s-au înfipt în cuvânt
şi alunecă înspre un timp cu o mie şi-o mie de glasuri
parcă aici sau acum s-ar prăbuşi luna lin între iazuri

vin nişte nopţi /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii
poţi răsuci lămâile insomniace ale mării?
ventriloc sufletul se aşază în iubirile-monadă
şi reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă

sfârşitul vieţii miroase a morţi deghizate
în clovni gri
a cai despiedecaţi a pepeni necopţi a sunete vii
ca şerpii-de-apă unduim printre zile efemere
ninge peste copertina lumii cu iluzorii mistere

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rococo

viaţa în rutină cere o scadenţă
ori tu eşti pictorul beat
care developezi lumi cerni nisipurile
mărilor migratoare şi pui cenzură
efluviilor ce inundă străzi după străzi
doar nişte coclauri unde bântuie tinereţea
cu genele ei false

ţi se scurge saliva după fiecare minut boldat
şi îţi doreşti să nu se fi născut steaua în patru colţuri
când aerul devenit respirabil va târî oameni- ireproşabili
în biroul vieţii pe o scară rulantă
iar acel marche arrière n-o să îţi redea şansa
de a fi bufonul universului rococo

tu
zici
că îţi este foame
de pitici
şi nu ai scuze
pentru extravaganţa ta literară
în oraşul cu toate pc-urile deschise

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare în pasta de întuneric
pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas, părinţii, haterii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare
în pasta de întuneric pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas,
părinţii, haterii.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Last October

frunze şi pantofii mei cu toc firav
ţigările tale stinse pe pământ
până mai ieri dragostea ca un greier rătăcit
în fântâna arteziană
şi toate toamnele cu rujul siclam...

dincolo de casa păpuşilor mama tânără
râde spre tatăl meu care îşi vâjâie motorul
nu a cunoscut eclipsa vieţii
venită de pe dealuri aroma vinului a îmbătat
nefericiri prezente

din octombrie vom circumscrie letargii
şi vom semăna nebunia nopţilor în doi
pe terasa îngustă a blocurilor
tu şi larma sturzilor din grădinile oraşului
vă veţi ipostazia

clipele sunt purtate în lesă ca un câine comunitar pe care nu îl revendică nimeni
iar noi tragem retuşuri cu toamna aceasta
peste anarhia umbrelor îndrăgostite
apoi dăm foc frunzişului
nerisipit de ciclon

toamne se răsfiră se pliază devin
mai noi decât pantofii de carton ai morţii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!