Reverberații
sufletul ca și ninsoarea se aburește din când în când
dar îți mărturisesc toți țurțurii albi mi s-au înfipt în cuvânt
și alunecă înspre un timp cu o mie și-o mie de glasuri
parcă aici sau acum s-ar prăbuși luna lin între iazuri
vin niște nopți /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii
poți răsuci lămâile insomniace ale mării?
ventriloc sufletul se așază în iubirile-monadă
și reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă
sfârșitul vieții miroase a morți deghizate
în clovni gri
a cai despiedecați a pepeni necopți a sunete vii
ca șerpii-de-apă unduim printre zile efemere
ninge peste copertina lumii cu iluzorii mistere
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zăpadă
- poezii despre ninsoare
- poezii despre alb
- poezii despre țurțuri
- poezii despre înălțime
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre sunet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.