M-am făcut băiat mare

Am crescut
odata cu pomii
din ogrda noastra
pe care-n fiecare vacanta,
vara,
îi udam mereu,
scotând cu ciutura apa
din inima pamântului.

Am crescut
cu frunza
ce se hârjonea cu vântul,
odata cu rasaritul
si scapatatul soarelui.

Am crescut
si ma despart
de ora
unui timp ireversibil
când nu mai pot fi copilul
neastâmparat de odinioara
alergând în vipia verii
cu tipete
dupa iepuri.

De-acum, mama,
n-o sa ma mai certe vreodata
ca sar gardul la vecini
ori c-am sarutat o fata
si nici din tinda
n-o sa mai poata striga:
,, Vin' acasa mama
ca se raceste mâncarea! "

De-acum voi fi altul
caci asta-i ursitoarea,
disperarea
si împacarea.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A fost odata prin '80,
A fost ca-ntr-o poveste,
Ce n-o sa mai vedem in veci,
Doar in memorii este.

O lume fara internet,
Laptopuri sau Ifoane,
Statea intregul tineret,
Afara pe maidane.

Nu exista mobil cu SIM,
Pentru a da de stire,
La ora care sa ne gasim,
Sau locul de-ntalnire.

Conectia noastra nu era,
Prin Wi-Fi si Facebook,
Nici bateria nu slabea,
Cand ne urcam in nuc.

Acasa seara ne-ntorceam,
Murdari si obositi,
Si dupa cina adormeam,
Cu totii fericiti.

Copilul meu imi spune-acum,
Ca nu-i merge tableta,
Ii zic ca sa mai iasa-n drum,
Putin cu bicicleta.

poezie de Ionică Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crescut (Versuri dedicate lui Adrian Păunescu)

Am crescut în umbra unui gând din copilărie.
M-am hrănit din lacrimile tuturor
culese de poetul neobosit.
Cartea lui - scripetele fântânii la care vin visătorii.
Ciutura încă se mai miră:
- Cum stă cruzimea ascunsă de toleranţă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despartirea de ea

La ce mi-ai scris in asta seara,
Ce-as mai putea adauga?
Am fost si-am stat la o tigara,
Si m-am gandit:"-Mai bine-asa!"

Am observat de ceva vreme,
Ca te racesti si nu mai vrei,
Oricum n-aveam de ce ma teme,
Caci sunt capabil s-o inchei.

Odata ce-ai vazut potopul,
Restul iti par doar ploi de vara,
Lacrimi ce-au ars candva ca focul,
Oricum n-au cum sa mai apara.

E bine cand traiesti de toate,
Stii orice greu sa nu -l mai simti,
In loc sa urli:" Nu se poate!"
Stai si zambesti, nu-ti iesi din minti.

Cand nu-i incredere, mai bine
ma-ndepartez caci orice-ar fi,
Pe cel ce nu ma mai iubeste,
Nici eu n-o sa-l mai pot iubi.

Sunt doar un om, mai bun, mai rau,
Nu stiu ce simti ca zace-n mine,
Am fost cu sufletul al tau,
Dar azi eu ma despart de tine.

Nu pot ofta, nu-mi pot permite,
Nu mai am loc slabiciuni,
Multor iubiri zac in morminte,
Voi sterge si aceste luni.

Cand vei alege sa imi scrii,
Sa-ti amintesti ce ai scris marti,
Tu n-ai nevoie de copii,
Tu ai nevoie de barbati.

Am amanat aceasta seara,
Sperand ca tu vei fi aceea,
De-acum ce-a fost o sa dispara,
Te pun sub lacat si-arunc cheia.

Inimi in lume zac ranite,
Din vina cui?, ne intrebam,
Noi, c-am uitat de cele sfinte,
Stim doar sa luam, nu stim sa dam.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine îl vede pe copil cum creşte? Nimeni! Numai cei care vin din altă parte spun: "Vai, ce-ai crescut!" Dar nici mama, nici tata nu l-au văzut când creştea. El a devenit, în timp. Şi în fiecare clipă a fost ceea ce urma să fie.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tăcutele amurguri

Mi s-a ascuns,
din văzduhuri, vara
şi nu mai arde
ţarina ca para;

de-acum frunza
va muta din geamuri
odiseea serii
dezmierdată-n ramuri.

Prin tăcutele amurguri,
asfinţirea verii
îmbracă în roadă
gutuii şi merii;

asemenea lor,
inima-mi cutează,
iar miezul vârstei
încă mă păstrează.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, copilărie

Adio, copilărie!
Azi am împlinit 76 de ani.
Nici nu ştiu cum au trecut,
Nici nu ştiu când am crescut.
Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Şi apoi dorinţa,
După aceea,
Mi-a mijit mustaţa,
Şi, o vreme, mi-a crescut
Ştiinţa de carte.
Apoi mi-a crescut familia,
Experienţa,
Salariul tarifar
Şi concediul de odihnă,
Pe urmă mi-a crescut,
Pofta de avere,
Intoleranţa,
Şi tensiunea arterială,
A apărut apoi teama,
De a trece strada,
Şi au crescut petele albe,
Din întunericul nopţilor.
Şi astfel,
Fără să prind de veste,
Azi am împlinit 76 de ani.
Adio, copilărie!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseala verii

De-acum, vara e obosită şi înfrântă,
În pomii desfrunziţi o pasăre nu cântă,
Vântul suflă, mereu mai sus cerându-şi locul,
Arde-n cămin focul scăpărând.
Acolo, cântăm pe rând
Noi doi. Inima mea şi focul.

Nu mai sunt crini. Nici trandafiri, nici muguri
Şi-acolo-i un paner cu struguri.
Flăcări dulci în galbene veşminte-şi fac jocul.
Unei părţi din sevă-n flamă îi dau vânt.
Ne înălţăm în acelaşi cânt
Noi doi. Inima mea şi focul.

Iubita vine să-împărtăşim o sărbătoare,
Se înalţă, privindu-ne prin arbori, la est, luna cu mirare,
În vreme ce-n tustrei dorinţele-şi desfac ghiocul;
Focul de-acum se stinge, îl privim cum scade;
Şi-o pace mare dezmierdările-şi sloboade.
Noi doi. Inima mea şi focul.

poezie clasică de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Fie furtună, fie ploi
În zbor trec zile peste noi,
Mama îşi poartă steaua-n vis
De dragul puilor cuprins.

I-aprindem candela de dor
Când părăsim al ei pridvor,
Ca pasărea cu aripi frânte
Rămâne mama făr' cuvinte.

La anii care o cuprind
Facem în juru-i cu drag zid
Din crini şi gesturi minunate,
Izvoru-i ducem mai departe.

O invităm să aibă-n gând
Să n-o vedem nicicând plângând,
Să lase amintiri şi ploi
Şi să se mute doar la noi.

O doare sufletul când spune:
Aici mi-au fost rugile bune,
Aici pe voi eu v-am crescut,
Iubirea mi-am pus în mormânt.

Veniţi mai des, zilele trec,
De lângă voi n-aş vrea să plec,
Dar dacă Domnul mă îmbie,
La piept vă-adun din veşnicie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A crescut dolarul, a crescut francul, a crescut lira, a crescut euro, treaba lor. Ai noştri au făcut ceea ce au promis: să ţină leul pe loc.

aforism de Cristinel Mortici (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate se risipesc

Pe o băncuţă veche şi stricată,
se-aşterne praful într-un final,
Rămâne-o frunză ruginită,
lângă-acea casă, plai natal.
Frumoase, veşnice sunt amintirile,
părinţii încă te aşteaptă,
pe faţa lor îmbătrânită,
le curg de dor şi lacrimile.
Pe lângă poarta împietrită,
trec copilaşii mulţi şi jucăuşi,
şi mama iese într-o fugă
sperând c-apari şi tu printre uşi.
Copil fiind, nu preţuieşti,
tu nici c-aproape nu-nţelegi,
cum ai crescut şi ai uitat,
părinţii nu poţi să ţi-e alegi.
Noi am crescut şi am plecat,
dar mama, tot te-a aşteptat,
ea crede că nu o să uiţi,
s-o vizitezi mai des,
pe frunte dulce s-o săruţi.
Cum e făcută lumea asta,
să nu realizezi la timp,
că-nbrăţişarea mamei noastre,
n-o poţi avea plângând.
Învaţă să nu-ţi uiţi părinţii,
să îi iubeşti şi să-i susţii,
ei au făcut la fel cu noi, fiind pitici,
dar ai crescut, e rândul tău!

poezie de Inga Morari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergând după umbre

Treceam în fugă pe lângă vânătorii de tei,
Strada curgea invadată de flori şi de vară,
Trăiam sentimentul unui loc comun sau al unui deja-vu.
Auzeam cum sunt striviţi de trecători trandafirii tăiaţi de pe bulevarde,
înainte de a fi puşi în coşurile grădinarilor.
Se ghemuia în mine cântecul de lebădă al castanului uriaş
prăbuşit pe strada unde primarul hotărâse că oamenii sunt mai importanţi decât visele vegetale.
Mă luptam cu toată hipersenzitivitatea mea,
"o să se-ntâmple, se va-ntâmpla, se-ntâmplă"...
Atâtea premoniţii şi gânduri, când,
Umbra mea a răsărit din pământ mai înaltă ca mine,
Mergea înaintea mea şi-am inceput să alerg, să alerg, să alerg...
Dar numai în minte (devenisem deja adult!)
Ştiam că palma dreaptă n-o să poată acoperi la infinit
Sângele deşirat din cusătura de unde tu mi-ai smuls umbra.
Apoi mi-am dat seama că n-o s-o ajung,
Pentru că umbra mea nu are nume s-o pot striga.
Şi-atunci am oprit vara în loc, am ridicat mâna,
Pe strada tot mai frumoasă sângele s-a-mprăştiat dezvrăjit...
Numai batrâna care fura tei mă stropea cu privirea albastră,
Şi, îndesându-mi flori în răni, repeta:

"Nimeni nu moare alergând dupa umbre...
Nimeni nu moare alergând dupa umbre...
Nimeni nu moare alergând dupa umbre..."

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E unică ca şi viaţa, nu poţi s-o schimbi, doar s-o-nţelegi
Si poate vrea din când in când să-i aminteşti că o iubeşti.

E mama ta si te-a crescut cum a putut.... o fi greşit...
E om si ea ca fiecare, n-o judeca, fii mulţumit!

Cu mâna ei ocrotitoare, ca aripa, te-a-mbrăţişat,
Adu-i de ziua ei o floare, fă-ţi timp să-i spui că n-ai uitat.

Au fost si zile, au fost nopţi când n-a dormit gândind la tine
Poate-ai plecat demult de-acasă si drum iti e prin ţări străine

Adu-ţi aminte.... fiind copil, privirea ei iţi da viaţă
Nu e târziu să-i ceri un sfat şi să asculţi ce te invaţă

Si dacă-n lume cineva există să-ţi dorească bine
Să ştii că numai mama ta se va gândi mereu la tine.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final...

O fetiţă-abandonată, care avea câteva luni,
De destin a fost purtată spre casa unor bătrâni
Dintr-un sat uitat de lume şi departe de oraş
Şi-au luat-o să o crească... Doamne sfinte, ce curaj!

Că,, mamaie'' şi,, tataie'' au crescut şi alţi copii
Nedoriţi sau părăsiţi de părinţi plecaţi hai hui...
Chiar şi,, mama adoptivă'' care le-a adus fetiţa
A crescut la ei în casă şi ştia ce-i umilinţa

De-a fi fost abandonată de părinţii ei cei buni
Şi de-aceea, prin ea, Domnul a făcut acum minuni.
Când fetiţa a crescut şi-a-nceput să zică,, mamă''
Mama bună n-a răspuns, n-o ştia, de bună seamă!

Dar pe doamna ce-a adus-o a crezut-o drept mămică
Şi,, mamaie'' şi,, tataie'' la bătrâni ştia să zică.
Acel înger de fetiţă a crescut, s-a făcut mare
Avea doisprezece ani când, ca din senin apare,

Tocmai când era la şcoală, o femeie tinerică
Ce-a venit să o cunoască pretinzând că-i e mămică...
Pentru ea era străina care a abandonat-o...
Fata n-a primit sărutul şi nici n-a îmbrăţişat-o

Mama bună a fetiţei a vărsat lacrimi amare
Şi-atunci a-nţeles şi dânsa ce înseamnă-abandonare
S-a dus plânsă la oraş, resemnată, să aştepte
Poate fata, de-o vrea Domnul, va putea-n curând s-o ierte...

Fata este domnişoară, e frumoasă şi deşteaptă
Are-n viaţă două mame şi-o,, mamaie'' (care-i moartă.)
Şi cum,, mama adoptivă'' s-a dus în străinătate,
... Pe,, mamaie'' -a luat-o Domnul,... de dor şi singurătate,

Pe fetiţa-abandonată glasul sângelui o cheamă
Şi-şi doreşte îmbrăţişarea celei care-i este mamă!
A iertat-o fără zgomot, tot trecutul l-a uitat...
Dar acum bietul,, tataie''-i un moşneag abandonat!

Voi, copii, pe care moşul v-a crescut cu-a lui blândeţe
Să mai treceţi pe la dânsul... poate doar să-i daţi bineţe...
Şi s-aveţi, copii, respect şi cu el s-aveţi răbdare
Că-n curând va cere moşul să-i aprindeţi lumânare!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama m-a crescut conform unei reguli dure: "Fă din fiecare obstacol o ocazie favorabilă".

citat din Lance Armstrong
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Ficior de plai

Crescut în brazdele din glie
Şi alergând pe câmp mereu,
'Cercam condeiul pe-un eseu
Visând la marea poezie.

Împins şi de umorul meu,
Satirizam cu ironie
În vers, cumplita tiranie
Încă din vreme de liceu.

Când văd că azi ca şi 'nainte
De jos pân' la Palat se minte
Sunt revoltatul fără grai.

Eu ripostez cu pana mea
Ca un ficior, oltean sadea,
Crescut pe-acest picior de plai.

sonet epigramatic de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui copil catre parintii plecati

O, draga mea mama te rog sa te-ntorci
Fara tine sunt pustiu ca un lan,
La scoala sunt batjocorit ca nu am parinti,
Si invatatoarea ma face orfan.

Dragul meu tata te rog sa revii
Ca banii nu sunt importanti,
Ai plecat cu mama printre straini
Si pentru averi tu te zbati.

Eu nu vreau jucarii nici haine mai scumpe
Nici telefoane de fite, nici casa,
Doresc sa am o copilarie frumoasa
Si parintii sa imi fie acasa.

Cand ma pun in pat seara sa dorm
Eu cer intelepciune si minte,
Parintii mei dragi da nu aveti griji
Ca eu sunt destept si cuminte.

Mama, la televizor cand vad accidente
Mi-e frica si ma trec fiori,
Ca pot sa raman de mic fara tine
Si mi-e teama ca poate tu mori.

De ce ati plecat dragii nostri parinti?
Ne-ati lasat acasa de mici,
Sa va ducem lipsa, dragul si dorul
Sa ne creasca matusi si bunici.

Mama, sunt voinic si nu m-ai vazut
Tu nu stii ca deja imi cad dintii?
La serbari nu ai fost si imi este rusine
Ca ai lipsit de la sedinte cu parintii.

Tata, sa stii ca am note bune
Si la fotbal sa stii ca sunt bun,
Abia astept sa te vad pe "facebook"
Si dupa program sa ma suni.

Tata, eu tie iti duc foarte mult lipsa
In suflet te port tot mereu,
Nu are cine sa ma apere tata
Si cu cine sa inalt eu un zmeu.

Parintii mei dragi veniti iar acasa
Ca nimeni nu ma mai baga in seama,
Degeaba imi trimiteti bani si pachete
Cand deja bunica-i bolnava.

Copilarie eu n-am dar nici sarbatori
De zile, de luni, si de ani,
Din cauza saraciei si a unor corupti
Am crescut ca un semi-orfan.

poezie de Boros Otto (22 mai 2019)
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru mama

Mi-e dor de tine draga mama mea
De cand veghez dreptatea si-adevarul
Mi-e sufletul curat precum ti-e parul
Ce-i nins de timp cu-argint cazut din stea.

Pe fruntea mea mai port o mangaiere
Si palma-ti aspra simt cum ma alina
Mi-e inima de barbatie plina
Desi copilaria ma mai cere.

De tata nu intreb si nu am teama,
El e barbat si vesnic va ramane...
Tu mama mea, gandind de azi la maine
Ai toate grijile vietii-n seama.

Nu dispera, caci mai tarziu, candva...
Am sa ma-ntorc acasa pentru-n ceas
Numai sa vad ce este, ce-a ramas
Si-am sa ma intorc din nou spre-a veghea....

poezie de Cătălina Mihăiţă
Adăugat de Cătălina Mihăiţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Mama, pentru mine...

Mama este pentru mine,
Faptura cea mai scumpa in lume.
Pentru ca viata mi-a dat,
M-a crescut, m-a alintat
Si in fiecare zi
Nu-nceteaza a ma iubi.

Iar mereu eu vreau sa-i spun
ca ii multumesc oricum.
Pentru ca-n orice dimineata
imi ghideaza pasii-n viata
si in fiecare seara
ma acopeara-ntr-o doara
cu-un pupic si-o imbratisare
sa visez ce-o sa fiu mare.

Doamne, ce mult mi-as dori
Clipa asta de-as opri
Sa cant si copil sa raman mereu
Doar pentru tine mama stiu
Copil in imima-ti eu o sa fiu.

Te iubesc, MAMA.

poezie de Lucretia Timus (28 februarie 2017)
Adăugat de Lucretia Timus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catre mama

Suflet bland din care m-am nascut,
Apa curata ce mi-ai dat, eu am baut,
Iar gandul tau mereu spre mine indreptat,
M-a ocrotit, m-ai protejat.

Catre mama indrept fiecare rand.
Cand va citi, sa-i vad chipul luminand.
Scumpa mea fiinta, din care m-am nascut copil,
Esti totul pentru mine, iti ingenunchiez umil.

La bine si la rau, cu mine ca un juramant;
Plansetele mele, in bratele tale obosind
Si fiecare suras al meu, in inima ta traind,
Intrept catre mama fiecare cuvant.

Curate sa iti fie clipele din viata,
Caci le meriti din plin.
Sa nu uiti nicioadata a mea recunostinta,
Pentru ca din tine sunt darul divin.

Iti voi multumi de-a pururi
Pentru tot ce imi daruiesti!
Dragostea mamei mereu voi sti
Ca va dainui si sus in Ceruri...

poezie de Anca Todor
Adăugat de Anca Todor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-aş fi crescut...

Dacă n-aş fi crescut
aş fi rămas acea copilă
veselă şi zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aş fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
şi prin podgoriile dragi
aş fi admirat şi acum macii
ce creşteau de nebuni
care înroşeau tot câmpul
şi obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiţă
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine şi ea
şi nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculţă prin prundiş
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieţii
şi nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alţi ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alţii
parcă şi iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era şi el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căuşul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolaţi
în toate părţile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu îşi vorbesc
şi nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetiţa care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aş fi fost mamă
o privesc atent şi văd cum
îmi face cu mâna
şoptindu-mi să n-o uit...
şi ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruţă
a sufletului meu
deşi ştiu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
şi zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiţi în iarbă
conştiinţa mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... şi din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!