Ce-mi spui, frumusețe?
Ce-mi spui tu mie, frumusete trecătoare
Că pielea e adevărata ei valoare!
Când sufletul în veci nu-o v-a apune
Răsărind culorile din ale tale dune..
Cum răsare dintr-un nisip de mac
Frumusetea in fata careia îngeri tac...
Din bulbul inimii,.. a iubirii rădăcină
Căreia câteodată și mintea se-nchină!
Căci ea ține cenușia în viată, ce nu-nvață
Că ea e si sufletul și sublimul și frumosul
Ce nu îl poate îmbătrâni chiar infinitul!
Pe când trupul moartea aspru îl învață
Dându-i pedeapsă că nu a ascultat povață
De la suflet și inima cu judecata înteleaptă!
Și mi-o transformă într-un fir de nisip
Ce v-a fi măturat prin Univers de timp...
Când sufletul rămâne cu culoarea spirituală
Căci energia lui nu se pierde in niciodată!
In clepsidră, gaură neagră sub nicovală
E legea de Univers de la inceput dată.
Cu cuvântul ce a apărut prima dată..
Și hai să te mai întreb încă odată!
Frumusețe a pielii ce te crezi netrecătoare
Plină de trufie, mândrie, cu toc de-ncrezătoare...
Ce trece și nu trece pe om mereu-l petrece
Atrăgând culoarea care el și doreste
Întunericul sau lumina care il creste
Intr-un infinit cu sunet și culoare cum numai este...
Frumusețe ce pari a universului minune
Te risipesti incet răsfirată în dune...
Când sufletul mereu lumină rămâne
Magnific de sublimă mirare ce-n veci nu apune
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre suflet
- poezii despre inimă
- poezii despre infinit
- poezii despre frumusețe
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre învățătură
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Lumină născând lumină
Iubirea adevărată eternitatea oare caută?
Își naște lumea ei, în infinit, atemporală!
Căci in infinitatea materiei stelară combinată
Noi vom primi întunericul sau lumina adunată
Si ea cum se hrăneste-n iluminarea neâncetată
Viteza timpului n-o v-a ajunge-n urmă niciodată
Lumină născând lumină cu putere din altă lumină
Lumină din lumină adunând viteza-i divină
Omenescului si universului trecându-i nevăzută
Fără a putea de timp vreodată să fie măsurată
Căci oameni pentru orice scuză timp îsi caută
Iubirea adevărată nu-și v-a cere timp și distanță
Prezente acum in orice lege ș-a omului dorință
Dând vina când suntem cuprinsi de a lutului neputință
Modelată în măști de stele puse de noi pentru ispită
Ce ne-o arată timpul si distanța lui prea mărginită
Ce nu poate ajunge in veci peste veci vreodată
Lumină născând lumină din dragostea-i adevărată
Si nu cum credeti, combinată, ci veciilor adunată
Trecând peste viteza, distanța,.. de timp si oameni dorită
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre stele, poezii despre dorințe, poezii despre viteză, poezii despre vinovăție, poezii despre naștere sau poezii despre măști
Multumesc, că exist!
Nici nu stii cât de frumoasă ești
Nu s-au scris sau se vor scrie
Poezii romane sau povești
Sau se vor picta și fotografia
Culorile fiintei curcubeu ce-mi
mi-ai răsărit din lacrima de nisip
a clepsidrei ce eram eu, să-mi
țip!
Ca un delfin ce se scaldă
in valurile amniotice cu curbe de infinit
Te-ai născut să exist, simt, gust, respir
Culorile ce mi le-ai sărutat tandru
Fluviu de univers meandru
Ce urcă intr-un fuior de fluturi
Cu trupul meu ce-l învăluiesti
In adieri de aripi ce mă înalță
Intr-un quasar cu toate culorile
Sufletului și inimii tale
Universul unde exist
Fără a-mi cere ceva de negăsit
Doar atât vrei să mă iubești....
Cu toate vidurile și găurile negre ale angoaselor
Ce le îmblânzești în lumina ce-mi ești
Multumesc!
Că exiști
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre existență, poezii despre sărut, poezii despre poezie, poezii despre pictură, poezii despre nisip sau poezii despre negru
Privește-ți, omule, frumosul din suflet...
Când printre brazi brumați de timp,
Răsare în împărăția ei ochioasă luna
Și întregul vieții luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Și-i dă culori feerice naturii și iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.
Privește-ți, omule, frumosul din suflet
Privește-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Și vezi ce simți cu adevărat,
În sufletul de viață frământat, în timp;
Prin vene îți va curge poezia,
Inima își va deschide trandafirul roșu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Și Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Și pe al tău destin.
O viață, miracol dăruit cu bucurie
Și binecuvântat pe altare sfinte,
Deșteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Așa cum soarele trezește sfânta dimineață,
Să vadă adevărata frumusețe,
Adevărata bogăție, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplătește omului faptele bune,
Dar nu uită ce greșește, niciodată.
poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre sfinți, poezii despre iubire, poezii despre trandafiri sau poezii despre sărăcie
Privește-ți omule, frumosul din suflet
Când printre brazi brumați de timp,
Răsare în împărăția ei ochioasă luna
Și întregul vieții luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Și-i dă culori feerice naturii și iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.
Privește-ți omule, frumosul din suflet
Privește-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Și vezi ce simți cu adevărat,
În sufletul de viață frământat, în timp;
Prin vene îți va curge poezia,
Inima își va deschide trandafirul roșu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Și Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Și pe al tău destin.
O viață, miracol dăruit cu bucurie
Și binecuvântat pe altare sfinte,
Deșteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Așa cum soarele trezește sfânta dimineață,
Să vadă adevărata frumusețe,
Adevărata bogăție, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplătește omului faptele bune,
Dar nu uită ce greșește, niciodată.
poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am scris povestea pe un colț de suflet, folosind cerneala inimii mele, prea plină de iubire... o inimă care nu vrea să mă asculte, o inimă care parcă s-a învățat ca să o doară! E inima mea, e sufletul meu și împreună mă învață cum să îmi scriu povestea vieții mai departe... voi folosi aceeași cerneală, pentru-că așa v-a rămâne dovada că tot ce mi-am dorit a fost doar iubire, înțelegere, prietenie și mai ales Omenie! Plecăm așa cum am venit... goi, doar sufletul îl luăm cu noi! Nostalgii de seară aș putea spune, dar un adevăr ce se afă în sufletul meu, scis cu cerneala inimii...
citat din Elena Bulancea (februarie 2018)
Adăugat de AÈunel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre inimă
- citate despre învățătură
- citate despre suflet
- citate despre viață
- citate despre seară
- citate despre prietenie
- citate despre iubire
- citate despre dorințe
- citate despre adevăr
Când s-a lăsat sărutată..
Unii, țantoși ți-ar spune
Că iubirea e în noapte
Plină de "pasiuni"moarte
Când fiorul-n zori apune..
Alții, cu ochii de hiene
După palate aurite
Haine spălate, bucate..
Și pentru a se supune
Soția cu ochii plecați
Sclavă cu palme damnate
Și nu aceea demnitate
In care totul să-mparți
Firul de rouă și pâine
Soarele, stelele, luna
Lacrima când e cununa
Iubiri, inimii genune
Cu luciri-n ochi senine
Cu patru palme-mpreunate
Cu zorii tălpii adorate
Sărutate ca o minune..
Iubire mai esti prin lume?
Sau esti ocnă de cutume
Cu amăgiri-n false spume
Împietrite-n spini, postume..
Și zburați in păpădie..
Când ea lebăda-ti spune
Prin cântul ei de vecie
Iubirea e o minune...
De care nu te saturi
In infinit de infinituri
Privind uluit, tandru la ea
Mereu ziua și noaptea
Cum ai zări-o prima dată
Când s-a lăsat sărutată...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre zbor, poezii despre vestimentație sau poezii despre soție
Până si florile radiază prin culoarea, frumusețea și parfumul lor, infinitul. Bucuriile sunt finite, fericirea infinită. Toate drumurile duc la infinit. Albastru cerului este infinit. Muzica universului este infinită. Lumina soarelui poate fi finită, dar infinitatea numărului de stele din univers, lumina rămâne infinită. Chiar dacă unele stele dispar, altele se nasc. Lumina nu cunoaște sfârșit. Infinit este sinonim cu indefinibil.
aforism de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Reflecții Maxime Axiome IX
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre lumină, aforisme despre infinit, aforisme despre stele, aforisme despre sfârșit, aforisme despre numere, aforisme despre naștere, aforisme despre muzică, aforisme despre frumusețe sau aforisme despre flori
Alb și negru în rasismul sentimentelor
Târziu oamenii încearcă
pe același drum să ducă
și trupul,... și sufletul
ca doi necunoscuți
ce par că se cunosc
unul alb și unul negru..
Voind să-și găsească
un nou destin
fugăriți de soartă..
Trupul acum alb,
albit de nea de iluzii..
Sufletul negru,
întunecat de uitări
în mucegăite trăiri
când trupul era mândru
să răspundă
la conversații
Ca doi chiriași
în aceeași casă
trecând unul
pe lângă altul
cu orare diferite
trupul cu a lui noapte
sufletul cu a lui căutare
de zile senine...
Mergând acum
pe un tărâm
dominat de rasismul
sentimentelor
a celor trupești
față de cele sufletești
unde târziu
își dau seama
că sunt unul
și aceleași
neputând fii
despărțiți
în casa
cu două camere
clepsidră timpului
cu sufletul curgând în sus
și trupul scurgându-se
întâlnindu-se
doar
la mijlocul
clepsidrei
cu nisip negru sus
de vid ce se vrea
luminat de suflet
și nisip alb jos
ars de trup
os cu os...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb sau poezii despre zile
Ce să mai vreau
Ce-mi place aici să trăiesc
Femeile ce le iubesc
Se transformă prea nebunesc
In versul meu ce nu-l amăgesc
De alții se îndragostesc
De ce înainte nu vedeau
Și ce as vrea să mai și vreau
Dacă eu văd femeia un meandru
Ritm inimii cu sunetul tandru
Și când ei sunt umbră șoaptei
Ce eu o nasc din florile de tei
Ce ai putea la viată să mai vrei
Decât să zâmbești printre ei
Căci când vezi că te studiază
Și incep din nou să viseze
Ce-o fi, amăgiri sau noi teze
Privesti cum versul tău vibrează
Minunându-te de ce poti ține
Ascuns și înghețat în tine
Sub țurțurii lumii venine
Minuni ale iubirii senine
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre țurțuri, poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre versuri, poezii despre tei sau poezii despre sunet
Poeme suspendate
Mă afum cu o lumânare
De aceea a iadului, tare..
Clipa trecând șerpuitoare
Nu te aud culoare-n zare.
Nisipul sa oprit se pare!
Privind în dune de umbre,
Să te zărească mirare
Ce-n trupul lui răsare
Oaze ochilor mei orbi
Mirajelor timpului robi
Până ai apărut deodată
In zbor pe filă fermecată
Mângâindu-mi călimara
Precum Aladin lampa
Să mă scape de vampa
Singurătate selenară
Ce-o duceam in zi și seară
In desaga mea de cuvinte
Pe cămile de fum în minte
Ca un beduin de ceară
Ce se topea în soare
Renăscând în frig de noapte
A deșerturilor fără metafore
Ce mi le-ai născut tu poveste
Cum în o mie una nu mai este
Prin grădini nemaivăzute
Semiramidă de șoapte
Prin poemele mele suspendate
De curcubeie-nfipte-n stele
Să legene-n cuiburi de flori
Când tu spre mine zbori
Răsfind rouă in versuri
Să naști din fiecare punct
De nisip câmpuri de maci
Albaștri si rosii și violet
In metafore de curcubeie
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate sau poezii despre seară
Culoarea sufletului (Interogare de pictor)
- Culorile sunt calde și reci,
și nonculori...
Sufletele sunt reci și calde,
și pustii...
Fiecarui om
ar trebui să-i vină o culoare...
Oare ce culore ești tu?
- Eu sunt culoare colorată!
- Culoarea verde?!
este cea mai dragă culoare a ochilor
și a psihicului uman,
care calmează, odihneste...
Dar este o culoare rece!
Roșu?!
Este o culoare care te obosește.
Trezește în tine ură...
suparare...
nervi...
Dar este o culoare caldă!
Ce culoare are sufletul tău?
- Sufletul meu nu are culoare...
Îl simți,
dar nu îl poți atinge...
Îl poți vedea
decât dacă crezi tare în el...
Sufletul meu?!
E un amestec
între albul pur și negrul demonic...
Pictează-mă-n creion,
maine, va fi nevoie de corectură!
- Da... dacă toate sufletele ar avea culoarea lor,
ar trăi pe o paleta...
Dar... Nu...
Nu...
poezie de Anna Panovici din Sfârșit de Autograf (6 august 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre superlative, poezii despre roșu sau poezii despre ochi
Răsplată
Am smuls un fir de iarbă
când eram copil
și ți l-am oferit
într-un hohot de râs.
Am strâns roua florilor
mai târziu
și-am dat buzelor tale
culoarea vieții.
Am ucis întunericul
din sufletul tău
și-am dat ochilor tăi
tinerețea.
Am luptat pentru tine
în fiecare viață
și am câștigat
fiecare luptă.
Iar tu,
nerecunoscătoareo,
ai îndrăznit să îndrepți
spre inima mea,
firul de iarbă fermecat
și să întrebi:
" - Mă iubești? "
Tu,
nerecunoscătoareo,
mă privești pentru prima dată
și vrei să fiu al tău.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre răsplată, poezii despre râs sau poezii despre rouă
Răsplată
Am smuls un fir de iarbă
când eram copil
și ți l-am oferit
într-un hohot de râs.
Am strâns roua florilor
mai târziu
și-am dat buzelor tale
culoarea vieții.
Am ucis întunericul
din sufletul tău
și-am dat ochilor tăi
tinerețea.
Am luptat pentru tine
în fiecare viață
și am câștigat
fiecare luptă.
Iar tu,
nerecunoscătoareo,
ai îndrăznit să îndrepți
spre inima mea,
firul de iarbă fermecat
și să întrebi:
" - Mă iubești? "
Tu,
nerecunoscătoareo,
mă privești pentru prima dată
și vrei să fiu al tău.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stele și suflete
Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
atâtea milioane de suflete există
se plimbă prin Univers
braț la braț, steaua și sufletul
cele mai rele suflete
nu stau împreună cu steaua lor
cele mai bune merg în infinit
ținându-se de mână, suflete și stele
având destine comune
este frumos cerul, este frumos să-l înțelegi
este frumos să-l asculți
când începe simfonia celestă
să răsune-n sufletele alese
cu privirea noaptea, pictez cerul
în culori multicolore
punând pe fiecare stea câte o dorință
ziua caut stelele cu privirea
mă îmbrățișez cu Soarele
și cu răsăritul divin ce curge-n
cascada timpului o dată cu viața,
atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viața
prin aer planează viitorul
Planeta mamă există
atâta timp cât stelele nu mor
ele vor străluci pe cer
și vor ține în brațe suflete
își dau mâna cu apele Terrei
unindu-se într-un glas,
voi, oameni, prea mult ați profitat de darul divin
și nu i-ați știut prețul
așa cum nu vă prețuiți între voi
uitați mereu că în spatele vostru
este cineva care v-a creat viața mai ușoară,
uitarea voastră aduce dezastre
când mușcați din mâna ce v-a hrănit
mușcând mâna lui Dumnezeu
care v-a dat viață și hrană prin alte destine,
nu uitați că ați venit din pântec de mamă
care a primit un suflet de înger în ea
nu a primit un diavol!
planeta a rămas goală, așteptând pe îngerul Lumină
să se întoarcă la ea
când îngerul s-a transformat în întuneric
planeta moare o dată cu el...
Nu uitați, nu sunteți singuri cu regulile lumești
cele divine sunt mult mai importante
pentru viitorul Universului
atâta timp cât sunt milioane de stele pe cer
va exista Dumnezeu pentru Pământ
altfel își va crea alte Universuri!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte sau poezii despre viitor
O încăpere poate să stea în întuneric mii de ani, dar, dacă aduci lumină în ea, întunericul va dispărea ca și cum nici n-ar fi fost. La fel e și atunci când lumina lui Dumnezeu luminează sufletul: Întunericul încarnărilor dispare într-o clipă. Să nu spui niciodată că ești păcătos, declarându-ți, astfel, limitele. Insistă, în schimb, asupra gândului că ești făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu - că în sufletul tău, în adevăratul tău Sine, întunericul amăgirii nu poate să existe.
citat clasic din Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre întuneric, citate despre timp, citate despre schimbare, citate despre religie, citate despre limite, citate despre gânduri sau citate despre existență
Este la fel de crud și la fel de multă viață într-o căprioară ca și într-un fir de iarbă. Ce minte educată poate accepta asta? Formele se hrănesc inevitabil cu forme, dar chiar și acolo unde formele nu se mișcă exterior, la interior este aceiași viață care părăsește forma când forma este distrusă! Viața trece dintr-un fir de iarbă și însuflețește un prunc, apoi pruncul moare și viața însuflețește un fir de iarbă. Încă o dată întreb: poate vreo minte educată și spiritualizată să vadă asta nemijlocit de gând? "Eu-Sunt" sau Dumnezeu cel viu care este în om, este identic cu cel care este într-o banană. Odată ce ai înțeles asta, o să te mai crezi superior că tu ești vegetarian sau autotrof? Dar vei mai crede că există vreo evoluție spirituală?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre copilărie, citate despre bebeluși, citate despre vegetarieni, citate despre moarte sau citate despre evoluție
Fug
încă mai fug de propria mea inimă
știu că e mereu îndrăgostită
nu o mai ascult
știu ce mi-ar spune
o să-mi vorbească de ea
numai de ea mereu
fug de sufletul meu
are culoarea iubirii
eu iubesc cu sufletul
numai cu sufletul
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire sau poezii despre culori
Umbră de cuvânt
Fiecare cuvânt v-a fi plătit
răsărind și ucigând
umbra-i rămâne vânt
trup luând
dincolo de mormânt
într-o procesiune
ce ne va trece printre ele
privindu-le...
Și cât curaj poți să ai
când cu ochii de ele o să dai
cum te urmăresc
fără o mână
fără un picior
în lagărul lor
cu paznici
minciunile
promise lor
arătându-ți
silabele torturii
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre promisiuni, poezii despre plată, poezii despre picioare, poezii despre minciună, poezii despre cuvinte sau poezii despre curaj
Numai o dată sufletul este singur cu Dumnezeu: când el se naște în imensitatea temporală; este o desăvârșire a luminii care își atinge propriile culmi. Apoi învață să existe, să urce ori să cadă ca orice lucru ceresc din univers.
aforism de Ștefan Radu Mușat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre învățătură, aforisme despre suflet, aforisme despre religie, aforisme despre perfecțiune, aforisme despre existență sau aforisme despre Dumnezeu
Nu
Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile și nopți,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii bețele de chibrit.
Apoi a venit altul și a dat cu piciorul
(vrând poate să ți se vâre în suflet întâi cu picioarele)
și microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă și o stângă a sa)
și a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârșit, se puteau legăna elefanții.
Apoi altul și altul și tot așa...
până când sufletul a căpătat mușchi tari ca piatra.
Au venit inginerii și au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
și așa s-au născut ai noștri copii.
Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos și un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăț să te ating
fără să te întrerup
când îți privești fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ți-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
și amândoi ne priveam în tăcere.
poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre sfârșit sau poezii despre râuri