Reflux

Când nu-ţi mai văd deloc faţa
Şi trece încă-o lungă zi de vară,
Vechea, neodihnita, sălbatica-mi tristeţe
Din culcuş se furişează-afară.

Ziua mi-i stearpa şi-întreruptă
Lipsită de cântece şi de culoare,
Asemeni unei faleze gri unde vântul
Geme din zori până-n amurg fără-încetare.

Pe plaja pustie la ora de reflux,
Dezvăluind stânci şi răni ca ale mele,
Revino cântând, iubite, cum face marea
Sub lumina unui cer de stele.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e inima grea

Mi-e inima grea, frântă de-atâtea cântece,
Cum fructele coapte-îndoaie pomul plin;
Dar ţie nu-ţi pot dărui niciunul,
Cântecele mele nu îmi aparţin.

Totuşi seara, la crepuscul,
Când moliile zboară-n ora gri,
Dacă fructul, prea copt, va fi căzut,
Culege-l – nimeni nu va şti.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Singură, stau în bătaia vântului, pe puntea
Unei nave, care se tot ridică şi tot coboară,
Beznă tulbure-n jur, apă sălbatică sub mine,
Biciuită de furtună, vâjâind în noaptea barbară.

Pământul e-încruntat, marea neprietenoasă,
Caut loc de-odihnă pe neodihnita mare;
Trebuie să lupt zi de zi, să mor luptând,
Cu o rană nevindecată-n suflet, temătoare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deloc nu-mi va păsa [I shall not care]

Când voi muri şi-April cel luminos
Din părul ud ploi blânde va lăsa,
Chiar dacă cu tristeţe m-ai privi,
Deloc nu-mi va păsa.

Şi pace voi avea, ca pomii verzi
Când cade ploaia peste ei pe drum,
Dar mult mai liniştită eu voi fi,
Decât eşti tu acum.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greu mi-i

Greu mi-i, dragă, fără tine
Şi te chem de-atâtea ori -
Nu din zori şi până-n sară,
Ci din sară până-n zori...

antimetabolă epigramatică de George Topîrceanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

După iubire

Nu mai există nicio magie
Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ţi fac.

Tu ai fost vântul, eu am fost marea
Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un ţărm pierdut.

Dar deşi balta nu se mai teme
Nici de furtuna cu valuri buimace
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanţă de gri

Nuanţele de gri sunt singurele umbre
Ce dansează sălbatic în calea ochilor,
Dorind să ascundă culorile curate,
Cerşesc grăbite atenţia mea totală.

Infinitul curcubeu de nuanţe închise
Mă acaparează şi mă izolează,
Creând pentru mine în abisuri
Un amestec de tristeţe supremă.

Îmi măsoară apoi adâncimea tristeţii
Cu o nuanţă de gri metalizat,
Iar sălbaticul rânjet de mândrie
Mă face să cred că a reuşit.

Intensitatea de gri asupra fiinţei mele
Îmi trezeşte neîmplinirile trecute
Şi dorind să se sfârşească mai repede,
Îl rog să pregătească nuanţa fatală.

Îmi închide cu nuanţele accesul spre viitor
Şi izbindu-mă furios într-o fundătură,
Se năpusteşte exaltat din umbra griului
Spre jalnica şi sumbra mea făptură.

Simt cum un gri nesfârşit mă străpunge,
Pătrunde în mine şi curge prin sânge,
E parte din mine, îl simt peste tot,
Se face comod şi aşteaptă să mor.

Văd cerul senin acum când sunt mort
Şi o linişte dulce mă îmbie la somn,
Din ape spre cer se ridică în zori
Frumos curcubeul plin de culori.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

La reflux, pe plaja mării de la miazănoapte,
Când stelele pe cer deschid ochii, una câte una,
Ne plimbăm agale, el şi eu, călcând aproape.

El flirtează cu-o graţie lejeră,
De unde se vede că-i numai pe jumătate sincer;
Un surâs îi luminează faţa – bibelou pe etajeră.

Pentru el dragostea-i o artă, un meşteşug anume;
Aşa cum flautistul suflă-n instrument,
El cântă la-ale inimii lui strune

O muzică-acordată capriciului din acel ceas
El n-are, de fapt, nevoie de iubirea mea,
De-aceea îi spun în gând: "nu eşti ce caut, bun rămas."

Ca să-mi ascund privirea-n bezna nopţii, subversiv
Urmăresc ocultaţiile farului peste mare,
Trecând din roşu-n alb, alternativ.

Râsul îmi răsună scrâşnit şi straniu în ureche,
De parcă-aş fi cineva care-abia trezit din somn
Nu-şi recunoaşte sunetele proprii, nepereche.

Dar dacă-un ton din vocea mea l-ar face să-înţeleagă
Că vorbele-mi ironice conţin o fraudă imensă?
Că buzele care râd pot tremura albe, fără vlagă?

Dacă mi-aş pierde puterea de-a minţi,
Iar el şi-ar auzi numele cântat-strigat de mine
Într-o şoaptă stinsă,-într-un oftat frânt – şi...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul de dragoste al lui Har Dyal

Singură pe-acoperişul ameninţător ca un eşafod,
Mă-ntorc şi privesc biciurile fulgerelor pe cerul gri –
Urmele fermecate-ale paşilor tăi acolo-n Nord.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.

Sub picioarele mele stă bazarul într-o linişte de moarte –
În ocolul lui cămilele trudite dorm în plină zi –
Dorm şi captivii din raidurile-n ţinuturile de departe.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.

Soţia tatei e bătrână, anii-au asprit-o, iar eu-s povară,
Cenuşăreasă-n casa care nu mă mai poate ocroti –
Beau lacrimi, iar pâinea pe care o mănânc i-amară.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.

*Acest poem este inclus în naraţiunea lui Kipling DINCOLO DE CULOARE, o poveste tristă şi neîmplinită de dragoste dintre un englez, Christopher Trejago, şi Bisea, o tânără văduvă de religie hindusă. Titlul acestuia l-a inspirat pe T. S. Eliott, care a schimbat titlul unui celebru poem al său, astfel PRUFROCK PRINTRE FEMEI a devenit CÂNTECUL DE DRAGOSTE AL LUI K. J. PRUFROCK.

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Lumea-i obosită, anul bătrân – demult nu te mai strig;
Frunzele-îngălbenite mor cu inima-împăcată;
Vântul se strecoară tremurând de frig
Printre trestiile uscate de pe baltă.
Iubirea moare, iarbă ofilită (cândva verde),
Iar noi, care am sărutat, înnoptăm în zâmbete de ger
Aproape-împăcaţi că vechea dragoste se pierde,
O frunză-n vânturile toamnei spre-albastrul altui cer.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie (II)

Lumea-i obosită, anul bătrân – demult nu te mai strig;
Frunzele-îngălbenite mor cu inima-împăcată;
Vântul se strecoară tremurând de frig
Printre trestiile uscate de pe baltă.

Iubirea moare, iarbă ofilită, fostă-odată verde,
Iar noi – care am sărutat – înnoptăm în zâmbete de ger,
Aproape împăcaţi că vechea dragoste se pierde:
O frunză-n vânturile toamnei spre-albastrul altui cer.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii ei...

O zi de vară ca oricare, doar vântul adia uşor,
Când doi ochi negri mă priviră-clipind din gene-ncetişor...

Doi ochi am zis? Să-mi ierteDomnul nechibzuinţa de-a grăi-
Două furtuni, două oceane ce-aleargă spre-a te nărui,
Două imense găuri negre ce te atrag nebănuit
Cum te atrage orizontul în pragul unui asfinţit;
Două abside ancestrale din care poţi zări pământul,
Dar privilegiul de-a le-atinge le au doar soarele şi vântul.

Mă pierd în marea de-ntuneric şi ruşinat cat o scăpare,
Uşor în jos lăsându-mi capul văd roşul buzelor în floare
Cărnoase, aprige, rebele, se modelează în cuvinte...

Aceste buze siderale -ce mă-nfior- mi-aduc aminte
De-orgiile nepământene, gustate-n plin în vechea Romă,
Unde bacantele lascive dădeau a vinului aromă
Şi unde pe ascuns creştinii se adunau în cimitire,
Şi ascultându-i pe apostoli, credeau -naivi- în nemurie,
La fel cum eu, răpit de vraja întunecimilor adânci,
Speram să pot pătrunde taina acelor două negre stânci,
Ce-ascund ca scoicile din hăuri, doar bogăţie şi... mister-
Surprins şi-n pânză lui Da Vinci şi în peniţa lui Flaubert-
Mister dublat de pofta oarbă de-a fi mereu recucerite,
Femei iubite de iubire şi-avide, iar, de-a fi iubite.

Trecu privirea, părul rumen îi mângâia umărul fin,
Întregul trup sculptat în rouă, părea un înger de rubin,
Care-mpodobit în roşul petalelor de trandafir
A coborât de sus, din ceruri, pe aripi line de zefir.

Înmărmurit de fericire, înghit cuvinte şi idei
Şi-aş da orice să pot atinge, cu mâna mea, făptura ei,
Dar mintea mea alambicată mă ţintuieşte de pământ,
Tăcerea grea ce ne desparte zdrobeşte-al inimilor cânt
Şi-ngroapă fără vreme urma unei posibile iubiri
Născută-n mine din sclipire unei demonice priviri.

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud cum vine dragostea

Aud cum creşte visul din zâmbetul tău
asemeni unei flori râzând în soare
şi pe aripa lui unduitoare
îmi culc, în linişte,
obrazul, eu...
Aud cum doarme marea în ochii tăi
şi zbuciumul ţi-l simt, dincolo de culoare.
În ei mă văd o nimfă ce pe zei
îi lasă mereu muţi,
în adorare.
Şi simt, crescând în inima-ţi,
speranţa
aşa cum orizontu-n răsărit
face să crească în lumină, viaţa
când braţele la pieptu-ţi m-au primit.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum când ora coboară în amurg

Acum când ora coboară-n amurg
Libere pe şesurile cerului, rând pe rând,
Către mare stoluri de păsări curg
Fluviu, umbra unei săgeţi înaintând.

Crepusculul e limpede, stepa tăcută,
Roşu, asfinţitul îşi arde la foc mic cărbunii...
Cerul e periat de stoluri în alunecare mută,
Delicate, aripile păsărilor pasc stelele păşunii.

Cât de departe zboară şi cât de sus!
Tu priveşti – albastrul devine tot mai intens,
Pe când hăul cerului de toamnă, de nepătruns,
Deasupra ta se evaporă dilatându-se imens.

Această distanţă îşi extinde-îmbrăţişarea –
Sufletul pe sine însuşi vrea să se dea-n dar,
El eliberează din lut o urmă, cum ar fi chemarea
Unei noi angoase iradiind lumina unui gând, a unui har.

poezie de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai sunt

Mai sunt în sara cea de aur...
Şi-ascult pe malul de nisip,
Cum lin, ca stelele pe munte,
Îţi curge liniştea pe chip;
Cum iese raza din găoace
Ciocnind al stelei limpezi ou,
Şi cum se-acoperă mut apa
De roua unui cântec nou;
Cum cineva în aer, tainic,
La buze duce marea blând,
Cântând din ea ca dintr-o frunză,
De dor tăriile umplând.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul îmi deschide pleoapele în zori

Aripi se învârt printre frunzele moarte,
Rotunjite maiestos în inimi încercate.

Zborul meu trece cu vântul în zare
Punând peste răni la aripi culoare.

Visul îmi deschide pleoapele în zori,
Din sânul tău sug lapte îngeri şi cocori.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru el şi ea

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ţi reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşind,
Eşti umbra ce mă strânge! Atât eşti de divină
Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind.

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Şi talpa-ades mă strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ţi-aş clădi palate,
Apoi tăcut m-aş pierde în unduiri de stea.
M-aş avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis şi mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...

Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Şi mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută eşti chemare,
Iar eu sunt clipa vieţii de vis şi alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă să-ntregeşti
Crenelurile vieţii... Poveşti împărăteşti
Îţi stau îngenunchiate. La fel îţi stau şi eu.
Din sfânta-mpărăţie, te voi chema mereu.

Reflux şi reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi şi-n noaptea asta sălbatică iubită.
Să alergăm prin vise, desculţi, cu noaptea-n plete
Ca-n lanţuri de lumină, chemările ardente,
Să lege veşnicia la margine de zi,
Şi încă-o veşnicie să ne putem iubi.

Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie braţul fulger, să-ţi pot înlănţui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Ţesându-ţi giulgi de aur, iubirea vieţii mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ţi pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veşnicia să curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.

Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut şi plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite şi timpul se opreşte,
Amară suferinţă în mine-nmugureşte.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viaţă, fecioară de lumină.

Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeaşi melodie – un clopot, o chemare,
Un gând care te-aşteaptă să reapari în zare.
Nu-ţi cer decât o şansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ţi-adorm în gânduri, un colier de şoapte.

Eşti umbra ce mă strânge... Atât eşti de divină
Că-n flori de chiparoase te-aş înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ţi-aş presăra cuvinte
Şi rozele le-aş pune în lacrimi şi-n cuvinte,
Ca lumea să-nflorească sub ochii mei de stele
Ţi-aş da întru mărire alese giuvaere.
Ţi-aş da o-ntreagă lume, câmpii şi munţi şi ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ţi sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i priveşti, ţi-e teamă
Şi în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Priveşte depărtare şi vezi ce mult mă doare!

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât eşti de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux şi reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit timpul petrecut pe mare

Am iubit timpul petrecut pe mare, oraşul gri,
Secretul graţios al unei flori,
Muzica, scrierea unui poem.
Toate mi-au dăruit raiul de multe, multe ori.

Primele stele deasupra dealului înzăpezit,
Vocile celor blânzi, înţelepţi şi cu surâs firesc,
Şi-acea privire-a iubirii ascunse, ani şi ani,
Şi-aflată,-n sfârşit, în ochii care se-întâlnesc.

Am iubit mult şi-am fost de mulţi iubită –
Iar când din focul sufletului va fi rămas doar jarul,
Lăsaţi-mi întunericul şi nemişcarea,
Voi fi-obosită şi ferice că mi-am băut până la fund paharul.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragan

Somn la amiază. Jaluzelele ferestrelor
scârţâie şi zdrăngănesc... Lasă-le în voia lor.
Uşa se izbeşte ca şi cum ar intra cineva:
lasă-l să intre. Pe-acoperiş bate vântul, ta-ta-ta-ta:
lasă-l să bată. A mai făcut-o – tot aşa.
Obloanele ies din balamale: deschide uşa.
Printre coroanele copacilor la cer priveşte-întâi:
ceva întunecat se dezvăluie ca o gaură-n călcâi.
Uită-te-n josul ţărmului la vechea ta barcă:
marea învălurită din albastră devine albă parcă,
se ridică praf în spatele recifului submarin,
răsucindu-se-n snop, asemeni frunzelor de pin.
Lasă-l să se răsucească – cine se teme?
Furtună dinspre nord-est: o ştim, va trece fără probleme...

Şi-asta se-întâmplă atunci când o auzi: sus şi departe –
când cerul de apă nu se mai desparte,
păsările mării strigă, sus şi departe, frunze ţipătoare;
crengile se lovesc de streşini, vrând parcă să zboare;
stropi de ploaie cad pe pământ ca nişte pietre...

şi marea devine albă şi vântul se-învârte ca o roată-într-un scripete.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!