Cântec pentru copacul ucis
Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu știi că undeva, puțin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de țară.
Nelegiuiți cu numele spurcat,
Purtând sămânța șarpelui în vene,
Cu toți dușmanii țării-au pactizat,
Punând infam peceți pe anateme.
De la Nădlac și până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Și să-i înfigă nației un pumnal,
Ca pe-un deșert, pe-aici să bată vântul.
Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munților splendoare.
Când te lovește fieru-n miez de trunchi,
Eu simt la mine-n oase lovitura,
Și mi se taie vlaga din rărunchi,
Și capul meu parcă o ia de-a dura.
Căci tu mi-ești frate și mai drag îmi ești,
Copac bătrân, decât îmi sunt părinții,
Fiindc-ai intrat cu neamul în povești,
Și prin desișul tău se culcă sfinții.
Tu, lemn, tu, sânge, arbore divin,
Frunzariu sacru peste-ntreaga țară,
La umbra ta cea deasă mă închin
Când stele albe-n crengi ți se coboară.
Tu, sus, te-ndoi, ‒ eu, jos, în plin oraș,
Parcă primesc toporul în spinare,
Și brațe larg deschid, și, fără pași,
Ridic, în sânge, ochii mei spre soare.
Cu fiecare frunză ce-a căzut,
Cu fiecare creangă ce îți moare,
Parcă înc-o icoană s-a vândut,
Pe-un pumn de-arginți, din naosul cel mare.
Și nu mai pot, și simt că mă sufoc
Când văd cum munții noștri se prăvale,
Și-mi vine într-un trunchi să mă îngrop,
Și de durere intru prin spitale.
Însă, peste durere,-s rușinat
Că un blestem ne e rușinea lașă,
Ce nu-și salvează un hotar prădat,
Mai scump decât copilul alb din fașă.
Și că nu ne gândim că-n lemnul tău
Ne dorm cele mai vechi și dragi biserici
Și niște sfinte jilțuri, ce spre hău
Se prăbușesc în râs de hoți isterici.
Dar să nu plângi, copac, sub vânt și ploi,
Cu sfori eu vin ca să mă leg de tine,
Și să murim de joagăr amândoi,
Căci împreună ne va fi mai bine.
Și-n urma noastră să rămână-n fum
O țară vinovată și-n ruine...
Copacul meu, nu plânge, sunt pe drum ‒
Mă-ndrept spre munte ca să mor cu tine.
poezie de Dragoș Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre munți
- poezii despre moarte
- poezii despre copaci
- poezii despre vânt
- poezii despre sfinți
- poezii despre rușine
- poezii despre plâns
- poezii despre lemn
- poezii despre crengi
Citate similare
Destin de frunză
Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopților prag
Natura renaște scăpând de urgii,
Prin picuri de ploaie pierduți printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Și sunt tot un verde trecut prin arsuri,
Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Și care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanț efemer
Mă bucur de soare și ploaie în zări,
De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaște prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Și-n verde, tăcută îmbrac galaxii,
Renasc în copac și-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre frunze, poezii despre păduri, poezii despre verde, poezii despre uitare, poezii despre tăcere, poezii despre toamnă sau poezii despre ploaie
Nemurire
Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieții.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.
Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viața mie îmi duce puterea
și simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlinește.
Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
și mă prăbușește.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irișii tăi
tremurând în ei găsesc, valul, înălțimea.
Astfel aflăm cum ne duce, pe amândoi
spre adâncul din noi, iubirea.
Punem împreună din noi, câte un pic,
apoi ne gustăm mușcătura buzei sărate
și împărțim, printre încleștatele mâini,
încet spre viitor, nemurirea.
poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre înălțime
- poezii despre viitor
- poezii despre ochi
- poezii despre mâini
- poezii despre iubire
- poezii despre fericire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
De satul meu bătrân
De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa și de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.
De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul și de jalea de la moarte,
De bucuria nunților spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.
Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieții parcă-i văd și-acum...
Văd ca prin vis și nația română
Și tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Și-n plâns de dor și de durere cad.
Spre transcendent văd alergând străbunii
Și pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din țară toți românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.
Privind în jos, din înălțimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Și Doamne, simt puterea Ta divină!
Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinerețea plină de păcat...
Văd ca prin vis și nucul cel bătrân
Și dintr-o dată iar mă simt român.
Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Și-s pașii grei și mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulți ca voi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre România, poezii despre sat, poezii despre bătrânețe, poezii despre văi sau poezii despre visare
Sprijin de copac
Tu stai cu irișii spre Steaua Polară
Sprijinindu-te de copacul înalt,
Inelele lui îți cuprind feminitatea
Sculptată in rădăcini de bazalt.
Strâng la piept copacul, te cuprind
Cu zvâcnirea în gânduri plecată,
Am aripi de înger ce zboară în vis
Pe-o frunză cu sânge-ncărcată.
Zâmbești, nu te văd, dar te simt.
Stelele-nfloresc în ram de copac,
La izvorul ce curge din trunchi
Se scaldă copii în roșu de mac.
Îmi lovesc gândul de zâmbetul tău
Prin poza lipită pe-albumele roată,
Te-am lăsat să privești pe furiș
Oceanul din mine ce-n spuze înoată.
Mă adăpostesc în inima copacului
Steaua Polară-l scaldă-n magnolii,
Când vine toamna cercurile-i scutur
În pletele iubirii ce inversează polii.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre gânduri, poezii despre înot, poezii despre îngeri sau poezii despre zbor
Te simt aproape
Te simt aproape, Domnul meu,
În orice împrejurare,
În bucurii și când mi-e greu,
Tu ești cu mine tot mereu,
Laud și slăvesc Numele Tău,
Ce n-are asemănare.
Te simt aproape-n orice ceas,
În fiecare clipă,
Înalț spre Tine al meu glas,
Și merg cu Tine pas cu pas,
Înaintez și nu mă las,
Spre culmi, Tu mă ridică.
Te simt aproape, drag Isus,
Și îți simt ajutorul,
Mă las de brațul Tău condus,
Din zori de zi până-n apus,
Te laud și-Ți mulțumesc nespus,
Tu-mi ești Mântuitorul.
Te simt aproape, mulțumesc,
Mă-nchin, îți dau onoare,
Spre cerul Tău cu drag privesc,
La toți din jur mărturisesc,
Și spun sincer căci: Te iubesc,
O, Doamne, Tu ești mare.
Amin!
poezie de Ica Drăgoi (12 martie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre sinceritate, poezii despre promisiuni, poezii despre onoare, poezii despre mântuire, poezii despre mulțumire sau poezii despre laudă
Flăcări scrise
Când îmi îndrept gândul spre tine
din negură zăresc senin
și se trezesc minuni în mine
și sunt din nou al meu stăpân
și îmi cresc aripi de petale
să pot să zbor, să pot să vin
să stau în fața lumii tale
și tot ce simt să îți închin
Îmi ești o coastă, cea mai dragă,
din trunchiul meu îmbătrânit,
și cuget nopțile de ambră
în șoapte scrise râd cu rând
și poate le auzi cuprinse
în lutul tău cel mai sfințit
trăind din nou în necuprinse
visări din cerul înflorit
Comunicăm doar sufletește
oriunde ești, oriunde sunt
și ne dorim dumnezeiește
spunându-ne mereu în gând
și ochii mei vor să-ți mângâie
lumina ochilor spre Sfinți
și pașii mei să te urmeze
până-n pământ împătimiți
și să răsar tot lângă tine
într-un arbuști de liliac,
să te îmbăt mereu de mine
și-al meu parfum să-ți fie drag
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre lumină, poezii despre sfințenie sau poezii despre râs
Bogata de Jos - flori în Coastă
Fermecat de gingășia
Florilor de primăvară
Îmi văd iar copilăria
Trăită demult la țară
Îmi văd satul meu natal
Cum în soare strălucește
Și eu cum urcam pe deal
În pădurea unde crește
Jioreaua cea albastră
Chiar și breavănul apoi
Căci Bogata e a noastră
Și în soare și în ploi
Vai cu câtă gingășie
Jiorelele-și scăldau
A lor floare-n armonie
Privirea de mi-o furau
Coasta cea cu jiorele
Parcă flutură în vânt
Gingășia lor spre stele
Dar crescute din pământ
Am găsit și jiorele
Albe albe ca zăpada
Ascunzând farmecu-n ele
Puține nu cu grămada
Cele roșii chiar mai multe
Îns-albastrele umpleau
Chiar și tufe nevăzute
Cu vântul se sărutau
Căci atâta gingășie
Radia atunci din ele
În mireasma lor cea vie
Și-n petalele rebele
În Ardeal un sat frumos
Așezat în lung de vale
E Bogata mea de Jos
Unde-mi taie gândul cale
Sat și floare ardeleană
Pe lambriuri mici de vânt
Parcă simt a ta mireasmă
Adusă azi prin cuvânt
Bogata pe aripi fine
De vânt și de povestiri
Văd Ardealu-ascuns în tine
În atâtea amintiri
Ciocănașii de la Dâmburi
Tresar parcă într-un vis
Unduind în dese rânduri
Petale ca-n paradis
Podu Lacului se-ntinde
Pân" la Citera la poale
Și privirea mi o prinde
Vântul doar cu aripi goale
Înspre Bărc dacă te-ndrepți
Râpile le vezi departe
Și de ajungi Între Acăți
Să vezi Jiile ai parte
Și Imașu cel din sus
În față și se întinde
Pân" departe-nspre apus
Întregochii ți-l cuprinde
Dar pe Citera urcând
O bucată bună bună
Unde oile păscând
le-am păzit și eu în turmă
Ogrădeasa o s-o vezi
cum în față îți apare
cu pășunile ei verzi
zâmbind însăși ca o floare
Zgleamănul departe-n stânga
îți urează-un bun venit
amintindu-ți însuți turma
cum pe acolo ai păzit
de pe Citera de sus
Cetățaua Vadului se vede
gingaș deal cum alte nu-s
pân" la vârf de-un verde verde
Ogrădeasa mers frumos
Cântec scump de ciocârlie
Din Bogata cea de Jos
s-o vezi azi ce te îmbie
pe acolo am umblat
turma să îmi pășunez
când eram un mic băiat
cătam umbra să m-așez
la Halauă pe imaș
ciocârlia când cânta
eu micuțul ciobănaș
mioarele ce-și păștea
pășuni scumpe din Ardeal
de sub aripa privirii
până sus și După Deal
pe cărarea amintirii
bogata ești vis frumos
țesut astăzi în Ardeal
din Lazuri până în Dos
pe al amintirii mal
poezie de Ioan Daniel Bălan (31 martie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre prezent, poezii despre oi, poezii despre muzică, poezii despre creștere sau poezii despre aripi
Te chem în vis
Adorm iar ușor, cu gândul departe,
Departe pe-un nor, pierdut în noapte,
Respir amănunte, purtat spre lumină,
Amintiri cărunte aștept ca să vină.
Renasc în visare și somnul mi-e dulce,
Către o clipă gându-mi se duce
Și iată că dorm și totu-i pustiu
Doar lângă tine aș vrea să mai fiu.
Tresar de prin vise, te caut, te chem,
În nopțile-aprinse pe tine te-ndemn,
Să vii, să apari, cu mine să stai
Lumină în noapte mie să-mi dai.
Tu nu mă asculți, plutești anormal,
Spre lună, spre stele, eu par un banal,
Te rog, dar coboară din nou într-un vis
Și du-mă, condu-mă spre-al tău paradis.
Dar ce simt eu? Ce văd? Ce aud?
Sunt șoapte pierdute în beznă, în vânt?
A tale pierdute suspine în noapte
Le-ascult venind, răzbind de departe.
Tu nu mă vrei, te chem în zadar,
Și în orice vis se naște-un hotar.
Dar ce mai contează? Tu n-ai vrut nicicând
Să vii-n al meu vis, te-am chemat plângând
Și-acum în final, când ziua-i aproape,
Te văd, parcă simt cum vii de departe;
În noaptea adâncă ce curge încet
Pe tine ființă, a te visa încep
poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Eliana Doru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre noapte, poezii despre vinovăție, poezii despre timp, poezii despre stele, poezii despre sfârșit sau poezii despre rai
Iar mă-ndepărtez de tine
Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greșeală a fost pus.
Dar te văd tot mai aproape ca și cum eu însămi sunt
Despărțită doar de ochiul care mă privește rece
Undeva pe însăși calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă șade pregătit să plece.
E desprins de trup și este mai frumos ca niciodată
L-aș desface din adâncuri să-l alin și să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuți ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.
Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin și eu să mă lași să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l așteaptă în tăcere trist și gol.
poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre trup și suflet, poezii despre tristețe, poezii despre greșeli sau poezii despre frumusețe
Salt în gol
Mă mai gândesc, cu ce mai pot gândi,
mai rătăcesc, cu ochii minții arși,
ca printr-un vast deșert, pierdut în marș,
ca-i mai putea, pe undeva, trăi.
Așa o vară n-a mai fost nicicând,
coboară în fânețe semn de foc,
rămân potcoave fără cai pe loc,
pe fund de lacuri peștii mor tăcând.
Fântâni coclite crapă în zadar,
copacii par ca stâlpii unui rug,
cad păsări pe țărani, în gropi de plug,
și izbucnesc incendii-n calendar.
Și-n tot acest infern mă mai gândesc
c-ai mai putea trăi pe undeva,
iubita mea de toamnă și de nea,
și-acest pârjol să-ți pară chiar firesc.
Căci te cunosc destul ca să-nțeleg
că la dezastre te comporți absent,
dar, uite,-acum pericolu-i urgent
și arzi și tu, cu-ntregul vis norveg.
Te uită doar, puțin, de unde ești,
ce crematoriu a ajuns să fie
pământul tot o-ntindere pustie,
cu fumegoase resturi de calești!
N-au mai ajuns la capătul de drum,
căci le-a căzut pe fugă cer topit
și, disperați, spre umbră au fugit
și-ncet-încet au luat destin de scrum.
Nu știu de ești în stare să mai plângi,
poate la tine,-acolo, sunt răcori
și niște sclavi îți cântă din viori
și plouă nesfârșit, plouă pe brânci.
Dacă aș fi în stare aș pleca
să vad ce faci, să te mai văd trăind,
dar nu te mai ajung decât scriind
și capul nu-l mai simt și-am mâna grea.
Iar înaintea ultimei predări
mai pot să văd dar știu că nu-i real
pe amândoi, pe șaua unui cal,
gonind spre țărmul unei foste mări.
Și de pe țărm, cu-n ultim salt nebun,
cum ne-aruncăm în largul mării seci,
și, dispărând în valurile reci,
cum înotăm sub mii de sori ce-apun.
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre țărani, poezii despre vioară sau poezii despre sclavie
Viitorul anterior
Acum, când între noi e-un mare gol,
toți morții mei îmi vin să mi se-nchine,
ca să le dau lor focul de pistol
și să trăiesc cum pot fără de tine.
Nu reușesc s-adorm decât sedat,
din cauza a ce a fost să fie,
și-așa, gândind, alunec dintr-o dat'
și mă trezesc umplând iar o hârtie.
Mă mișc spre mâine parcă înapoi,
e ca și cum posed comenzi schimbate,
tot trag de unul singur spre-amândoi,
cu fiecare ceas mă-mping în spate.
Și, când ajung în mâinele-anterior,
te simt trăind cum o făceai odată;
în viața ta am fost un biet actor,
jucând o partitură demodată.
Ai dispărut în vidul timp "nicicând"
și te-ai retras în spațiul orb "niciunde",
deși din minte-am să te pierd curând,
de propriul suflet nu mă pot ascunde.
Și totuși fără tine mi-este greu,
de tine-aud că viețuiești mecanic,
ce soartă ne-a mai dat și Dumnezeu,
să ne-ntâlnim pe-un vas numit Titanic!...
Ba uneori chiar simt statuia mea
cum spre statuia ta parcurge-asfaltul,
însă ninsori, sub chip de om de nea,
te pierd, în albul bruștei ierni, spre altul.
Mi-e camera rezervă de spital,
tu vei rămâne boala mea cea gravă;
îți scriu ca drog, deci, te iubesc fatal
și, sub erupții, mă transform în lavă.
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre spațiu și timp, poezii despre sculptură, poezii despre schimbare sau poezii despre religie
Salt în gol
Mă mai gândesc, cu ce mai pot gândi,
mai rătăcesc, cu ochii minții arși,
ca printr-un vast deșert, pierdut în marș,
ca-i mai putea, pe undeva, trăi.
Așa o vară n-a mai fost nicicând,
coboară în fânețe semn de foc,
rămân potcoave fără cai pe loc,
pe fund de lacuri peștii mor tăcând.
Fântâni coclite crapă în zadar,
copacii par ca stâlpii unui rug,
cad păsări pe țărani, în gropi de plug,
și izbucnesc incendii-n calendar.
Și-n tot acest infern mă mai gândesc
c-ai mai putea trăi pe undeva,
iubita mea de toamnă și de nea,
și-acest pârjol să-ți pară chiar firesc.
Căci te cunosc destul ca să-nțeleg
că la dezastre te comporți absent,
dar, uite,-acum pericolu-i urgent
și arzi și tu, cu-ntregul vis norveg.
Te uită doar, puțin, de unde ești,
ce crematoriu a ajuns să fie
pământul tot o-ntindere pustie,
cu fumegoase resturi de calești!
N-au mai ajuns la capătul de drum,
căci le-a căzut pe fugă cer topit
și, disperați, spre umbră au fugit
și-ncet-încet au luat destin de scrum.
Nu știu de ești în stare să mai plângi,
poate la tine,-acolo, sunt răcori
și niste sclavi îți cântă din viori
și plouă nesfârșit, plouă pe brânci.
Dacă aș fi în stare aș pleca
să văd ce faci, să te mai văd trăind,
dar nu te mai ajung decât scriind
și capul nu-l mai simt și-am mâna grea.
Iar înaintea ultimei predări
mai pot să văd dar știu că nu-i real
pe amândoi, pe șaua unui cal,
gonind spre țărmul unei foste mări.
Și de pe țărm, cu-n ultim salt nebun,
cum ne-aruncăm în largul mării seci,
și, dispărând în valurile reci,
cum înotăm sub mii de sori ce-apun.
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce bine mi-e când dorm în gând la tine
Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Nu port povara gândurilor mele.
Umblu pe poante moi, de balerine,
Până-mi zâmbesc frumoasele zorele.
Pășesc prin vise rătăcind agale.
Mă pierd în dorul tău și cat spre stele,
Să îmi arate cea mai dreaptă cale,
Spre dimineți cu ghiers de turturele.
Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Cu șoapte dulci, auzul mi-l mângâie
Și treaz fiind, să te sărut îmi vine,
Cu foc, din creștet până în călcâie.
Să-ți spun iubite, bună dimineața,
Ca glas de-arcuș pe strune de vioară.
Atât de drag îmi ești, cum mi-este viața;
Mai stau la tine-n gând, că-i primavară...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață sau poezii despre sărut
În acest copac
Coboară și dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruiește picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu ființă vie în acest copac.
poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre picioare sau poezii despre Pământ
Sunt un câine bătrân
Sunt un câine bătrân și am ani douăzeci,
Nu mai sunt jucăuș și mă mișc mult mai greu,
Mă apasă pe os toate iernile reci
Și căldurile mari, ploi și vânturi mereu.
Azi ți-e greu să mă ții și te chinui prea mult,
Nu aud și te văd ca prin cețuri, stăpân
Iubitor tu mi-ai fost, eu credința drept cult
Ți-am jertfit și din viață-n durere apun.
Prea mulți bani și vegheri dragul meu, te ucid.
Aș muri să te scap de atâtea poveri,
Nici nu știu cum să mor dar sunt încă lucid
Ca să știu că n-apuc alte zile de veri.
Simt prin oase cum noaptea mă duce spre țel,
Nu mai dorm și visez c-aș putea să mai pot,
Mă visez câteodată același cățel
Cu mirarea pe față răsfrântă pe bot
Te-atingeam și cu limba călduță din boz,
Te lingeam cald pe față și tu c-un sărut
Colorai lumea toată-n nuanțe de roz,
Fără cap, tot pe lume părea început...
............................................................
Mă sfârșesc și mă scurg înspre negrele văi
Să mă duci tot sub nuc unde toți, rând pe rând,
Au trecut la odihna de veci, câinii tăi
Să lătrăm din pământ în tăcere și-n gând.
Vom veghea, toată haita de umbre, cu drag
Vom păzi umbra ta până când ai să vii,
Vom păzi să rămâi cât mai mult peste prag,
Te-om iubi chiar și-n moarte, stăpâne, să știi!!!
poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre început, poezii despre zile sau poezii despre vară
Iubita mea...
ți-aș da o floare la sfârșit de an
și-o dulce sărutare,
și-o creangă ruptă dintr-un ram,
cu boabe dulci și-amare
dulceața când ne împăcăm,
amarul când ne ceartă,
frumos mă simt când ne iertăm,
urât mai sunt în ceață
ți-aș da un drum să știi să vii,
mereu, mereu la mine
și dulce aș fi și te-aș iubi,
pe tine, doar pe tine
iubita mea cu ochi căprui,
căpruiul tău mă doare,
aș vrea să fie al nimănui,
al meu să-mi fie floare
căci floarea inimii îmi ești,
și simt cum bati în mine,
te strâng să nu îmi ieși din piept,
să nu mă rupi de tine
m-ai amețit cu un cuvânt
și amorțit mi-e visul,
beția ta m-a tot cuprins,
și-mi place asfințitul
și-mi place râsul tău nebun,
și când mă cerți îmi place,
mă vreau cu tine peste fum,
mă vreau cu vino-ncoace
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi căprui sau poezii despre nebunie
E atata pace...
E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deși mă-nconjoară furtuna
și norii sunt tot mai grei,
Te privesc... și flori de tei
îmi ningi printre pleoape...
ești tot mai aproape...
sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
și-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las să plângă!
și știu că se poate...
cu Tine pășesc
pe întinderea de ape,
deși vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu mă ții de mână...
E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei, poezii despre pace, poezii despre nori sau poezii despre inimă
Să zbor din nou spre soare
Mă uit pe cer și văd viața ca pe-o alinare,
Aș vrea să zbor din nou spre soare,
Dar nu vreau să las suflete dragi pe pamant,
Că dorul vine ca o adiere de vânt.
Tu ești o ființă dulce, blândă, frumoasă,
Pentru tine nu plec nici macar de la masă.
Uneori inima mea se zbate tare în piept,
Și simt că sufletul meu ajunge în deșert,
Atunci văd la tine noi sentimente
Și ca niciodată îmi faci complimente,
Dar gândul meu e din nou la tine soare,
Vreau să fac un zbor când iar mă doare.
poezie de Eugenia Calancea (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor sau poezii despre deșert
Lacrimii mari
Când vorbesc, îți curg lacrimii mari pe față
Nu te strîng în brațe și mie lacrimile-mi vor cădea!
Dar te strâng atât de tare, încât încep să plâng
Și închid a mele pleoape și trag a mea perdea.
Rămân cu tine în noapte, să-ți fiu în preajmă, strajă
Căci tu esti fructul însinemi și eu sunt doar o coajă
Se închid ochii lângă tine, dar nu mă duc în somn!
Mă acopară a ta mână și n-am cum să adorm.
Și dimineața-mi pare, de parcă am visat
Cum îmi stăteai în brațe și eu stăteam pe pat
Și-ți aud a tale buze, la ureche cum șoptesc
Îți iubesc eu trupul, dar sufletul tot ți-l urăsc!
Și dinadins îmi spui, că tu ești lângă mine
Îmi simt sângele slab și umbra ta spre mine vine
Căci am carnea moartă și mâinile-s de ger
Și ochi mei de plumb, cu ploapele de fier.
poezie de Ilie Dragomir (9 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre urechi, poezii despre sânge sau poezii despre plumb
Un arbore mi-e mai drag decât un om, în pădure mă simt fericit - fericit în pădure unde fiecare copac grăiește prin tine. Doamne ce minunăție! În păduri, pe dealuri e liniște, liniște spre a te slăvi!
citat celebru din Ludwig van Beethoven
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre păduri, citate despre copaci, citate despre fericire sau citate de Ludwig van Beethoven despre fericire