Străinul

străin într-o lume nebună
mă caţăr spre lumină
cuprind gânduri în palme
cu speranţa deşartă a mă întâlni
în ochi se zbat aprige vânturi
din nord, din sud
pe cel de la apus
nici azi nu ştiu cine l-a adus
într-o zi am trecut pe aici
acolo, sus, la noi
lăsasem muguri de iubire
să încolţească în voi
acum păşesc prin lumi de păcate
din vremuri culese, apoi adunate
pe buze port albi crini
ramuri de măslini nu mai am
le-am adunat într-o noapte de beţie
un rug să fac pe ăst tragic pământ
în vatră, azi, focul era stins
de dureri, de tăceri
uneori mai vorbeam
cu timpul, cu mine, cu anii
sub pietrele reci se adunau sufletele celor aleşi
seara ascultam cum ţipa sângele în arterele lumii
singur pe un ciot de memorie
adormeam într-un gând
în somn, îngerii coborau de pe umeri
povara ultimului veac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

pluteam visând la cer
cuvântul era strigăt
băteam la uşile lumii
printre gratii de fier

eram tineri odată
păşeam prin furtuni şi prin ploi
ploua femeie, gestul tău eram noi
doar un dor trecător

orele vieţii se frâng
căutam doar o viaţă, să plâng
lângă mine, o femeie, un gând
scriam pe trup cuvinte ce curg

se furişau amintiri
între vise, tăceri, despărţiri
răsărea câte o floare,
se stingea visătoare

sânii tăi, atingerea ta
durerea şi lacrima mea
eram singuri şi goi fără noi
nişte porţi frânte între noi

adormeam apoi obosiţi amândoi
ploua, inima mea
cuiele plângeau pe o cruce
din palme rupeam gânduri şi alte dureri

răsărea între spini, o cuce de crini
treceau oameni pe drum
ne-au hulit, ne-au lovit, ne-au vândut
pe o oală de arginţi

au venit într-o noapte, ca hoţii
sărutul lui Iuda l-am primit pe obraz
au scuipat în biserici de suflet, călcând peste cruci
te-am pierdut femeie într-o noapte de hoţi

într-o cameră, zăcea trupul tău
era o cameră goală
între mine şi anii rămaşi
curgeau ochii către ultimii paşi

erai rană deschisă
sângele roşu se scurgea pe asfalt
uneori veneam să te caut
rătăcind mereu ochii tăi

nu închide ochii, iubito
e devreme în lume
orele se scurg
doar sărutul a rămas într-o glie

dormi femeie, ochii sunt reci şi sunt goi
plec singur, nebun, într-o noapte
te-au închis într-o piatră
în palme port încă doar aripi de fluturi

mai scriu uneori, mă mai scriu
scriu durerea în tragic blestem
singur sunt pe pământ şi mi-e frig
e un drum al sorţii, uitat într-un gând

crucea este goală
nu, nu pleca femeie
nu pleca cândva
am rămas acasă, am rămas cu ea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

era atât de frig şi era toamnă
cădeau frunze uscate pe alei
păşeam prin galaxii
purtând în mână cerul
o pasăre pe drumul de tăceri
se scurgea orizontul pe aripi
eram pribeagul rătăcit în prag
dansam în palma clipei, o secundă
sub cerul ars al unui timp ucis
se stingeau şi muguri de lumină
ecoul trist al unei lumi zăcând
în lanţul ultimului gând
era târziu şi era noapte
eu adunam grăbit în palme şoapte
mă ard cu ceara ce curge de pe pleoape
la focul ultimului opaiţ
uneori răsfiram minutele între tăceri, dureri
ale unei lumi strivită de păcate
eu căutam lumina în petale de flori
în dimineaţa crudă când raze se spărgeau de geam
trezind o lacrimă din pleoapa aplecată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

am ales ploaia
în neagra noapte
aveam degetele bătătorite de anii trecuţi
mă ardea cuiul din palme
sângele se scurgea încet pe pământ
am ales noaptea
cu ochii stinşi ai sufletului
suspin,
pasul se afundă în tăceri
sub pleoape se zbate cuvântul rămas
eu, care am ales ploaia
port în buzunare un bulgăre de pământ
în dinţi strângeam dureri
poate, într-o zi
voi apuca drumul ce duce
voi fi vânt, ploaie şi lacrimă
în iarba verde crudă
voi strânge femeia la piept, sărutând-o

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri încurcate

nu înţelegeam nimic
nici nu aveam ce
totul era murdar şi trist
în mine, în jur
priveam cum ţipă nebunia din mine
gândurile se lungeau în tăcere
supărat, le-am legat
de la apus la răsărit
sau de la răsărit la apus
nu îmi aduc aminte acum
oricum, acum, sunt scrum
umbra săruta cuvântul ce se poticnea pe lângă drum
asta ştiu sigur acum
visele au rămas rătăcite în pustiu
am simţit cum sufletele se răceau încet
pulsul absent
un fior stăbătea tăcerea
am aprins zorile, într-o clipă nebună
eram beat de tristeţe
azi mă despart, de lume, de aer, de mine
pe cer, păsări fără raţiune
se zbat în vârtejul unui vânt
desigur şi el nebun
dimineaţa pe ţărm, nu a venit nimeni
pescăruşii plecaseră spre alt meleag

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă o vioară

cântă o vioară pe ţărm
mă ascund obosit în tăceri
ploaia nu vine
aştept în neştire un gând pe pământ
e frig afară şi ninge
tăcerea mă doare şi lacrimile plâng
cad fulgi rătăciţi pe asfaltul murdar
e frig iar în mine şi ninge acum
cad troiene de gânduri pe câmpuri ucise
zăpada se adună în palme
mi-e frig şi e iarnă
şi ruga e îngheţată de dor
mă despart iarăşi de lume
merg la întâmplare pe cărări ce dor
uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
păşea un înger pe colţuri de durere
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer
e frig aici în cetate
ninge şi ninge
cu lacrimi şi sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă opresc într-o plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate şi bate
picură pe rană fulgii rămaşi
mă ardeau cuvintele sub pana arsă de gânduri
azi muream în ţara ultimului veac
căutam o lume între degete frânte
este frig afară, gerul mă ucide
mai cade o frunză, mă înţeapă spinii rămaşi
urma frunzei a rămas în palmă
eu scriu la o masă cu trupul ultimului meu gând
afară, o vioară mai cântă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am ţipat atunci la porţile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îţi mângâia paloarea unui surâs
foşneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruşi pe asfalt, mă priveai
renăşteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în şoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâşiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat şi mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură şi timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre şoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aştern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
şi totuşi doar pe tine te aşteaptă
femeie a nopţii, femeie în noapte
plouă prelung şi mi-e frig
plouă şi timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopţii uitată, în noaptea existenţei noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
aşa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarţa copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să ştii că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aştepţi femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire ratată

noi nu ne-am întâlnit niciodată
eram însingurat şi trist
pe un ciot strâmt de zare
te-am creat într-o noapte, femeie
din alge, scoici şi un strop de mare
peste buze am aşternut un surâs
ochii tăi, două stele
culese din visele mele
au trecut zile, ani
azi, între cer şi pământ
umbre diafane se târăsc pe un drum
doi străini pe un ţărm
valuri se sparg tăcute în mare
departe de tine, de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Scriu pe cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

lumina s-a culcat între pleoape
timpul a rămas singur
între mine şi el un cuvânt ne desparte
ochii privesc ce pot să mai vadă
paşii s-au şters în ecouri târzii
uneori ascultam lutul cum plânge
sub palme, a rugă
seara mă preling într-o mare
dar unde mai este marea o mare
mă doare, mă strigă tăcerea din mine
se stinge în vatră şi cuvântul rămas
nemuritor mă întorc între astre
să fiu lumină pentru suflete plecate
uneori înalţ catarge pe boltă
şi din adâncul nopţii renasc între ape
mi-e sete să beau orizontul
să strâng nemărginirea în palme
sunt suflet ce bate în poartă
drumeţ necunoscut cu chip de ceară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri tocite

întuneric,
prea mult întuneric
în mine, în lume, în toate
păcate în cetate
din timpuri pierdute, ratate
mă plimb prin singuratate
stau la un geam spart
într-o crâşmă murdară
numită de unii nebuni, ironic
omenire
cioburi atârnă pe masă
plecat sunt de mult de acasă
ce casă, ce masă
beau, un ultim pahar
îmi beau tinereţea şi visul şi dorul
pe lângă mine trec paşi
sunt clipe irosite
din vremuri ticsite sau poate tocite
pe umeri port dureri
de azi, de ieri
de mâine nici nu mai vorbesc
păşesc prin noroi
e mult gunoi
repet mereu
gunoi, întuneric, noroi
mi-e astăzi sufletul
o rană sângerândă
e sânge sau cerul ce plânge
e frig şi e noapte
tăcerea a înflorit în zori
o linişte nebună
o lume de răni
cuvinte ce pier într-o noapte
ţăşnite din suflete sfâşiate
doar gânduri rămase
dintr-o tragică lume
mă dor cuvintele ce mor
neputincios, am învelit cuvintele în lacrimi
şi am plâns, a durere
străbătusem bezna în lungul drum către nicăieri
împiedicându-mă la fiecare pas de răspunsuri eşuate
cuvântul îl uitasem pe o piatră sfărâmată
trupul plângea în braţele strânse ale pământului
la răscruce de timpuri, aici, în alte anotimpuri
uitat, de lume, de toţi şi de toate
m-am ridicat descompus de întrebări
în faţă praguri prăfuite
scara absentă
mirat, priveam iarba verde cum creşte
am plâns acolo sau poate dincolo
deasupra, lespedea rece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima întrebare

ne despărţim ca să ne întâlnim
pe aici, pe undeva, cândva
lăsasem bagajele într-o gară părăsită
fără trenuri, fără şine
doar un hamal rătăcea prin odăile goale
mereu mă întreb cum am ajuns aici
de ce-am plecat
azi nu mai ştiu şi e târziu
ochii orbi nu mai văd
nici ploaia, nici vremea ce curge
atât de gol, atât de singur
într-o viaţă murdară şi ternă
trenul zace în gară
nu am ajuns
rătăcisem întâlnirea într-o gară uitată
călătoream fără drum, fără sens, fără ţintă
sau poate doar atât mi-aduc aminte
în zare, pajiştea arsă printre negri copaci
uneori vroiam să mai rămân
să cânt, să ţip
trist mă aşez pe streaşina lumii şi plâng
năpraznica noapte coborâse între oameni
cuvintele rătăceau pe buze rănite
doar vântul şi moartea mai ţipă prin crânguri
păsări ucise în zbor
norii au fugit în catacombele vieţii
raza de soare s-a ascuns în pâraie
se stinge treptat gândul rămas
ruine în jur, ruină în mine
în beciuri hieroglife de veacuri furate
zei au căzut, monede stricate
în jur, aplauze bete
în arborii goi, ciori negre, de soi
ţipă şi ţipă
o lume destrămată în vaietul ultimului damnat
în vale, o gară
un tren fără gară
târziu, am înţeles
eram o imagine deformată
a unui timp rătăcit în penumbră
lumina plecase să ajungă cuvântul rămas între pleoape
luneca imperceptibil către nefiinţă
s-a pierdut apoi în miezul firesc al neputinţei
azi sunt mai puţin singur decât ieri
sau poate nu mai sunt decât un cuvânt
pe ăst tragic pământ
agăţată de cer a rămas o întrebare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă

treceai,
lăsând mereu în urmă o întrebare,
a visare
treceai, surâzând prin dureri
tu, zeiţă a pădurii, prin codri de fier
treceai lăsând pe ţărm de suflet, gânduri
privirea senină şi lină pe culmi de baladă
se pierdea pe drumuri de zadă
între o lume şi alta unite de un vis
treceai dezvelind gingaş tabloul unirii
a două neamuri împletite pe un singur ram
păşeai, surâzând a femeie ce trecuse de azi
cu privirea spre cerul albastru şi pur
zburau în azurul privirii albi pescăruşi
treceai şerpuind printre ani
cu arcul pe umeri şi ochii de înger
seara, înveleai sufletele noastre cu glas cristalin
cântai o doină, a noastră, din vremuri cernite de griji
cu drumurile tale, desenai o hartă a vieţii
ai pus o bornă la km "x", azi
trecând apoi mai departe
purtând în suflet lacrimi de iubire, în braţe flori nemuritoare,
pe buze surâsul zărilor în zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi, va fi, într-o zi

sunt liber
nu mă atrag nici oamenii,
nici vorbele lor mincinoase
liber în cer
să zbor, să visez şi să mor
m-am întâlnit într-o zi cu eternitatea
la o nuntă în cer
nu m-a cunoscut
se coc azi boabe de struguri în vie
raza de soare se frânge
cine să vie, în vrie
nu spun nimic
nici bun, nici rău
rătăceam, pierdeam galaxii în lumina divină
eram un strop efemer de lumină
în timp şi în gând
mă întâlneam uneori spre seară, cu mine
vorbeam
eram o lumânare aprinsă în negura lumii
durerea o aruncasem departe
inima nu a plecat
doar cântecul s-a oprit, a stat
eram aici de la începuri
un spirit născut între ape
nu trăiesc aici
sunt un ocean
fără început, fără sfârşit
azi sunt nebun
liber şi fericit
şi de va fi, va fi, într-o zi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre frunzele sufletului

visător între vedenii
în faldurile unui vis, trecut şi petrecut
aiurea pe acest pământ
sprijin cenuşa cerului cu lacrima sufletului
întunecate gânduri curg, se scurg
în mine, profund
ascult somnul într-o silabă oprită în timp
caut agonic un sens
pierdut într-un tragic nonsens
trece alt timp între timp
mereu mai puţin decât ieri, puţin mai mult decât azi
pierdut pe aici, pe undeva, cândva
ştiu, va mai fi o zi, într-o zi
atunci când eu nu voi fi
decât o frunză strivită sub ultimii paşi
vibrează tăcerea în anii pierduţi
de nimeni ştiuţi, de nimeni cunoscuţi
totul, o întoarcere neprogramată
pot să spun acum ratată
cu amintiri imprecise, ucise
a mai trecut o zi, şi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

păşesc pe drum
prin gunoaie şi scrum
creat de voi, oameni de soi
cum Doamne ai ales doar neghina şi buruieni otrăvite
eu, nu, nu sunt eu
sunt biată umbră a unui vis frumos
cioplit de tineri, tot nebuni
al unui gând, curat şi sfânt
despre umilinţă şi iubire pe ăst pământ
mă impiedic de mine
plecat să-mi caut al meu trup
mi-e teamă de ziua ce vine
sărmane suflet chinuit
mânjit de voi, cu zoaie şi noroi
eu nu's ca voi
ce pot să fac, să dorm sau să visez
aici e drum spre nicăieri...
acolo sus
ha-ha-ha
voi nu ajungeţi niciodată sus
deşi v-aţi căţărat spre cer
iadul vă aşteaptă acolo, jos
voi farisei, ai zilei de azi
mâine va fi, o nouă zi, dar nu pentru voi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

demult, ascultam un cântec frânt
poate o lacrimă într-un cuvânt
în cămăruţa lui
un şoricel rodea marginile timpului
pe pereţi, într-o seară
anostă şi goală
am desenat un animal
în noapte auzeam gemete
se izbeau de pereţii
atât de reci, atât de seci
era beznă şi frig în cetate
plângeau şi lacrimile în şoapte
gandul s-a stins
ştii, în acea noapte...
tăcere e acum
în mine, în jur
şi mult nămol şi scrum
în tine, nu...
ce zici, ce spui, acum...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

ieri am urcat către nicăieri
căutam treptele cunoaşterii
am cules o floare din grădina cerului
când te dezbrăcai de înţelesuri
marea s-a scurs în mâinile tale
pescăruşi albi pe umeri, a chemare
eram goi de păcate pe ţărmul iubirii
din alge şi scoici
construiam o casă, aici lângă mare
nisipul ardea sub gândurile noastre
îmi era atât de dor, de dorul tău
când te scăldai în apele sufletului
am întins gândurile către tine
te-am strâns apoi într-o privire
în palme purtam trupul
îţi acoperisem sânii cu flori de liliac
pe buze crini, pe trup trandafiri
te purtam peste ape
la al meu meleag
într-o poveste ce curgea spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângerează lumina

zilele sunt arse acum
în jur lacrimi şi fum
am despărţit drumurile, am ajuns la amintiri
tragice amintiri
azi dorm între sălcii plângătoare
nimeni pe drum, nimeni în cale
târziu am aflat
sunt străin de mine, de lume, de toate
eram proscrisul din cetate
nu am ştiut că am păşit într-o noapte dincolo de mine
am atins cu fruntea zenitul unei lumi
azi capul mă doare
lumina sângerează pe drum
ce pot să fac aici, acum
când viaţa asta este scrum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

ploua în cer
era târziu şi era frig
privirea se pierdea printre rânduri
crestam gânduri în noaptea aceea
plângeam şi rătăceam în lumea intunecată
a celor de aici de mult plecaţi
mă desprindeam de dureri, de tăceri
de azi şi de ieri
lăsasem mâinile libere
pentru a-L primi în casă
vinul era roşu
sânge ce curgea dintr-un suflet
clopote bat iarăşi pe deal, toaca plânge în vale
nu ştiam ce roşu era sângele azi
pe cer aşezasem un semn
pentru cei ce trec pe aici
pe masă, o pâine de casă
bucăţi din trup răstignit...
pe o coală albă
un cuvânt şi o cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac

era târziu şi era seară
plecau cocorii în goană
goană nebună pe ţărâmuri de humă
mângâiam lumina cu degetele
sub albastrul pur al cerului de mai
la sfârşit m-am aşezat între ape
să strâng în palme infinitul
uneori priveam în jos, când tăceam
să spăl sufletul de păcate
glasul tremura în gând, uitase să vorbească
ceasul bătea, eu îmbătrâneam cu o zi
e mult de atunci
când rătăceam singur prin lunci
înainte, uitatasem să păşesc
mă ascundeam arzând într-o clipă de vară
potecile se deşirau discret
din ţărână se ridica fumul primar
eu alergam după o idee, prin pădurile de nuci
un cuc mai cânta trist pe o ramură ruptă
eu zăceam lângă o geană de cer
în suflet ascultam liturghia

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!