Doamne, iartă-ne, că tare idioţi mai suntem

punem mână de la mână şi construim dezastre
ca pe nişte fericite evenimente
ridicate la puterea piramidelor
vopsite decent în purpură
poleite apoi în foiţă de aur
ca mai toate rahaturile ştampilate
drept marfă premium

doamne iartă-ne
că oricum nu suntem buni de altceva
am acoperit planeta asta cu plastic
şi cu absolut toate nimicurile
de nu mai avem loc
în curând vom căra mizeria în cosmos
vom invada spaţiile cu peturi
până şi găurile negre vor sucomba
sub agresiunea firmelor de salubritate
şi a molozului stelar

suntem precum gândacii din filmele sf americane
aproape să desăvârşim un sistem digestiv supraluminic
care să creeze destul căcat
cât să umplem şi golul dintre universuri
abia apoi să vezi agricultură
vom pune rapiţă şi pe lună şi pe andromeda
iar porumbul va fi o cultură profitabilă
pe braţul exterior al căii lactee
cât mai aproape de carul mare
ca monocultură menită să ne ofere mălai infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoală frate să ciocnim un pahar

suntem cu toţii aici
nu te mai preface dus
azi voi bea cu tine orice vrei
până pleacă moartea în altă treabă
iar îngerii vor îndrăzni să se arate
vom bea ca dintr-o viaţă în alta
spărgând fiecare pahar
doar doar vom umple cu cioburi
groapa asta care te aşteaptă
ca o mamă

iar dacă tot eşti aşa hotărât
du-te
dorule
nu te mai uita la noi
amărâţii aştia care ne agăţăm de viaţă
ca de o limbă de şarpe veninos
du-te frate şi bea cu mica şi cu ticu
până ne vom împăca şi noi cu nesfârşirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nuci, sau două jumătăţi...?

Noi suntem două nuci.
Distincte, diferite,
Înecate în pahare de şampanie
de iod.
Din acelaşi copac înalt
Cu rădăcini şi mai înalte.
Cu crengile aplecate de vremea şi de dorul meu
Şi cu toamna ce ne coboară pe spate,
în soarele de apus.

Suntem două nuci
În coji verzi care ne opresc propria trăire
În crăpături amare izbite pe aripi
de pământ chior.

Suntem deja tomnatici
Ne vor pune oameni, neştiindu-ne că suntem noi,
În vase în care ne vom îndurera unul pe altul,
îţi promit că unul pe altul.
Ne vor pune într-o debara
în care vor cotrobăi să ne întindă pe mese
Şi atunci vom fi doar o mâna de nuci –
– amândoi.
Şi poate pe atunci ne va merge
Să descoperim iarna.

Şi dacă nu vom fi nuci, şi vom fi struguri violeţi
din violetul fostului cer?
Dacă ne vor strivi într-un teasc din lemn vechi
Şi ne vor face vin,
Iar mai apoi oamenii ne vor simţi gustul de artişti?
Sau da, desigur, putem să fim oameni...
Dar doar dacă altceva nu merge.

"Nu te teme", îmi spuneai,
"aşa se mai întâmplă cu nucile.
Se mai întâmplă, din anii vechi,
să se spargă-n jumătăţi şi să se piardă
pentru totdeauna."

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri arse

când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopţile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
şi fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ţi vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăţi cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanţele se vor topi
şi vom tăia din cerul prea mare
porţia noastră de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, dacă vom putea să ne unim cu Eu-l nostru superior care are facultăţi atât de dezvoltate, vom cunoaşte tot ceea ce el cunoaşte, vom vedea tot ceea ce el vede şi vom auzi tot ceea ce el aude, şi vom fi perfecţi. Dar atât timp cât suntem separaţi, cât timp suntem doar o coadă care se mişcă, suntem privaţi de aceste bogăţii.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem siguri că vom avea o viaţă de apoi, dar suntem siguri că avem o "viaţă de dinainte", adică viaţa de pe lumea asta; de aceea, trebuie s-o trăim cât mai deplin posibil, să nu risipim inutil nicio părticică din ea, oricât de mică.

aforism de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (4 iulie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinari

Când navele noastre vor reveni, după ce-au bătut pline curaj
Mările, aici, unde dealurile parcă-s gata să cadă peste oraş,
Le vom împături cu grijă velele şi le vom pune la adăpost
Şi toate vor fi iarăşi aşa cum înainte de plecare-au fost...

Cu turla bisericii înălţată spre cerul rotunjindu-se-n azur,
Cu-aceleaşi, de toţi ştiute, străzi şi cu prietenii obişnuiţi în jur.

Vom sta lângă foc şi ne vom fuma pipele plăcut mirositoare,
Şi vom bea la han o oală, două de bere-nainte de plecare,
Vom săruta cele mai frumoase fete şi vom spune copiilor poveşti
Despre ţări străine, furtuni, epave şi-ape oglindind cerul cât priveşti.

Apoi, cu marfa stivuită-n cală, nava se va avânta iar în larg, vitează,
Iar valurile se vor întoarce grăbite spre ţărmul care se îndepărtează.

poezie de Harry Kemp, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E=mc2

Drumul dintre Andromeda şi Calea Lactee
Nu-i decât o idee
Se-apropie fără să ştie
Găurile negre din inimile lor
Vor
Împreună să fie.
Am întâlnit în Univers o stea
Soarele-steaua mea
Mi-a spus că nu vrea
Că se gândeşte la copilul său – Pământul
Pe care curge apa, bate vântul
În care eu îmi voi săpa mormântul.

Nici eu nu vreau să mor, lumina mea,
I-am spus în grabă mare, doamnei stea.
Hai să păstrăm distanţa, să fugim,
Şi să uităm că suntem şi poate ne iubim.
Şi ne-am îndepărtat crezând că ne-am întâlnit
La timp nepotrivit pentru iubit.

Dar dragostea nu are ceas la mână
Eu am lăsat-o să rămână
În preafrumosul său sistem solar
Şi m-am îndepărtat luceafăr trist, hoinar.

Ne distanţăm secundă cu secundă
Rămânem un corpuscul şi o undă
Pe când găurile negre din noi
Având viteza infinit ori doi
Tind una către alta cu forţă infinită;

Iubita mea, degeaba eşti grăbită!...

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei sferturi din toate neînţelegerile vor dispărea de pe faţa pământului dacă ne vom pune în locul duşmanilor noştri şi le vom înţelege punctul de vedere. Atunci vom deveni deîndată una cu ei, sau vom ne vom gândi cu îngăduinţă la ei.

citat clasic din Mahatma Gandhi
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te răstignesc decât din iubire

pe un pat încă alb
ca o prapastie
ca un hău
numai bun de o prăbuşire în doi
ca o împerechere de libelule
în căutarea momentului acela
unde să nu mai ştim nimic
care ne apropie cumva de rai
ori doar de iadul acela
unde vom putea să scriem poezii
ca şi când ne-am împărtăşi orgasme
apoi obosiţi de respirat cuvinte
ne vom culca îmbrăţişaţi
unul în altul în aşa fel încât
inimile vor bate pe aceeaşi parte
iar visele se vor împleti
precum o coadă de cosânzeană

vezi iubito
cum putem sa ne iubim în sine
ca şi când
lumea nici măcar nu a început

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi ne vom aşeza toate la masa din colţ

vom fuma ţigară după ţigară
ne vom arunca hainele prin camera ta
vom zgâria mobila
vom asculta muzică zgomotoasă
vom sparge paharele
ca mai toate femeile îndrăgostite
da
într-o zi aşa ai să ne găseşti
în fumul gros de ţigară
cu mâinile pline de tuş
aşteptându-te
ca mai toate femeile îndrăgostite
să facem dezordine în mintea ta
să te pedepsim pentru toate tăcerile
şi mai ales pentru nopţile în care
te-ai învelit în singurătate
într-o zi asta vom face
îţi vom curăţa sângele de frică
şi ne vom arunca hainele pe fereastră
ca mai toate femeile ce îşi doresc
să petreacă măcar o noapte
în mintea ta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână

Şi în mormânt
Ne vom căuta să ne ţinem de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
Ele duc c-un braţ alb serile
Ce-au scris pe frunze sărutul ierbilor!
Şi ne vom ţine de mână
Ca doi copaci visători,
Ce-şi adorm frunzele-n rouă
Ca-ntr-un vers,
Unde izvoarele plâng într-un glas
Până când ecoul îngheaţă-ntr-o lacrimă
Dar mai curg ca prăpastiile-n mare.
Noi ne vom ţine de mână
Şi când ne-om trezi,
Într-un piept de amiază târzie.
Prin rădăcini de dor
Ne vom bea inimile cu o singură sete
Şi cu lumini obosite ne vom îmbrăca
Într-o amiază târzie:
Unde răsăritul de mână se ia cu amurgul,
Unde păsările devin linişti de cristal
Prin care priveşte iubirea.
Într-o amiază devreme
În care ne vom ţine de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...

poezie de Crina Popescu din revista Literatura şi arta (23 august 2012)
Adăugat de Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este absolut imposibil ca vreo schimbare notabilă să aibă loc în epoca în care trăim. Noi suntem cei morţi. Singura noastră viaţă normală se află în viitor. Vom lua şi noi parte la ea, deşi pe-atunci nu vor mai exista din noi decât câte-o mână de pământ şi câteva aşchii de os. Dar cât de îndepărtat este acel viitor nu avem cum şti. S-ar putea să vină abia peste o mie de ani. În momentul de faţă nimic nu se poate întreprinde, decât să încerci să extinzi, încetul cu încetul, aria de gândire normală.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât vom fi mai aproape de natură, cu atât vom trăi mai mult şi mai bine. Asta înseamnă că trebuie să ne potrivim ceasul biologic în funcţie de cele patru anotimpuri.

citat din Ovidiu Bojor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit duminica

a sosit duminica pe nişte roţi ruginite,
noi ne spălăm de păcate şi de funinginea timpului,
ne îmbrăcăm frumos cu nişte halate negre
şi privim pe fereastră la albul zăpezii
care ne fură privirea.
aruncăm toate sentimentele din noi
şi rămânem goi ca nişte amfore antice
cu corpurile noastre eterice
în faţa călăului care are şi el timp de odihnă,
recitând din Biblie Cântarea Cântărilor.
ah, eterne duminici, pline farmec,
nu-i nimic, vor trece, toate războaiele sufletului
şi vor rămâne pasiunile mici care vor linge
praful din amintiri la o masă cu amurg de coniac.
nu vom mai ucide tigri, vom pândi doar
carnea cuvintelor pe care vom frige-o
şi-o vom arunca-n armoniile astrale.
ce, nu ştiţi că pământul se-nvâteşte pentru toţi,
ce dacă e iarnă şi inorogii zburdă prin codri,
ce dacă un vultur ne dă ocol cu simţul lui,
nu murim, nu murim, strigaţi, doar ne plimbăm
într-un carusel, nu vă speriaţi, toate drumurile
duc la râul care ne spală moartea
pe terasa înstelată ā Căii Lactee...

a sosit duminica pe nişte roţi ruginite,
bufonul din noi râde ca un arlechin părăsit pe scenă.
doar călăul îşi ascute securea ca să fie gata ā doua zi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 februarie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără scăpare...

există un loc în inimă care
nu va fi niciodată umplut

un spaţiu

şi chiar în cele mai
bune zile ale noastre
şi-n cele mai
fericite momente

vom şti asta

vom şti asta
mai acut
ca altădată

există un loc în inimă care
nu va fi niciodată umplut
iar

noi vom aştepta
şi
vom tot aştepta
în acel spaţiu.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profeţie

Va veni o zi în care, într-adevăr,
Vom scoate cuţitele pe masă.
Noi nu vom discuta nimic atunci.
Din tăişuri se vor ridica miresmele ucise.
Din cenuşă se vor ridica lăstarii care nu au apucat să îşi vadă rodul.
Trilurile alungate din cuiburi
Ne vor izbi tâmplele.

Va veni o zi în care vom privi unul prin celălalt
Vâzând toate mecanismele ego-ului
Toate tocătoarele de frumos...

Ruşinaţi, vom plânge apoi cu ţăndări, cu bucăţi din noi.
Neîndoielnic, va veni o zi!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vom putea combate mizeria unei societăţi cu o măsură valabilă din alt sistem sau din alt timp, dintr-o altă realitate, din contră, vom face mai mult rău! Legea si măsura trebuie să fie conforme la ceea ce suntem noi.

Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cezar Codreanu: Vreau să lansez un manifest spontan. Vreau să strig de pe cea mai înaltă culme din lume că viitorul nu este aproape niciodată. Vreau să strig la un microfon conectat la toate timpanele din lume, în toate limbile pământului, că această perspectivă este cel mai îndepărtat punct de ceea ce suntem şi cel mai apropiat de ceea ce vom fi, şi când vom putea spune că "suntem" atunci când vom fi, nu vom putea privi spre viitor decât în zare... şi-aceasta doar cu ochiul minţii. Vreau ca vocea mea ascuţită să scrijelească în membrana eterică următoarele cuvinte: "Fiinţa poate fi reprezentată de ea însăşi, dar niciodată definită de ea însăşi, întrucât, şi-aceasta doar prin puterea imaginaţiei, nu ne putem cunoaşte decât ca DEVIINŢĂ." Deviinţa curge în timp ca o lacrimă a nimănui pe obrazul tuturora.
Luigi Farao: Ete, fleoşc!

replici din romanul În pregătire de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo

//
gaze lacrimogene pe străzi
compresoare care împing pământul cât mai adânc

cât mai departe de picioarele noastre

stăm în acest loc în care cerul are culoarea mierii
iar soarele îşi împrăştie razele sale de oţel

în mijlocul oraşului nu se mai aude nimic
doar zbărnâitul surd al tristeţii oamenilor

un sunet fin al stâlpilor de tensiune
ce ne ţine pe toţi legaţi

suntem cei care am ales moartea clinică pentru o zi

//
când ne vom trezi vom fi
legaţi la nişte baterii minuscule ce ne vor dicta
pulsurile inimilor şi mişcarea interioară a
organismelor noastre pline de hormoni ai fericirii

vom şti că am făcut alegerea corectă
pentru o zi am fost fericiţi.

dar despre visele noastre nu ne va mai întreba nimeni, nimic.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!