Glas de copii

trop-trop-trop
apoi stop sau poate poc-poc
după uşă, o fetiţă jucăuşă
prin gura cheii, o privire
în cămară, un băieţel, cam mititel
se ascundea iar după el
cătări sfioase, cam fricoase
în casă, tril duios,
suave glasuri de copii
sub masă, ochi mari
tulburători şi temători
joc de copii
cu zâne, prinţişori de pluş
şi un căţel murdar ca vai de el
adus de afară din gunoi
ei, un trofeu de soi...
ce joc sublim
în doi, în trei, în patru
dacă vrei
cu voi, cu ei sau între ei
un joc frumos
gingaş, copilăros
hai vino în jocul nostru de copii
un pas, doi sau trei
apoi să cazi şi tu în nămol
ca ei, ca noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menuet

Vine un copil, face o reverenţă
şi moare.
Vin doi copii, fac o reverenţă
şi mor.
Vin trei copii, fac o reverenţă
şi mor.
Vin patru copii,
fac o reverenţă.
Vin cinci copii,
fac o reverenţă.
Şase vine singur.
După el vine o hienă,
după ea vine o liră.

Deodată apare Îngerul.
El mă ţinteşte cu ochii lui ficşi în ochi
în timp ce zăngăne în mâna dreaptă
o monedă.
- Cap sau pajură? mă întreabă.
- Pajură!

poezie celebră de Nichita Stănescu din Măreţia frigului (romanul unui sentiment) (1972)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a v-aţi ascuns

Dragii mei, o să mă joc odată
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu ştiu când o sa fie asta, tată,
Dar, hotărât, o să ne jucăm odată,
Odată, poate, după scăpătat.

E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,
Joc de slugi şi joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de câni,
Şi fiecare îl joacă bine.

Ne vom iubi, negreşit, mereu
Strânşi bucuroşi la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Într-o zi piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă.

Jocul începe încet, ca un vânt,
Eu o să râd şi o să tac,
O să mă culc la pământ.
O să stau fară cuvânt,
De pildă, lângă copac.

E jocul sfintelor Scripturi.
Aşa s-a jucat şi Domnul nostru Isus Hristos
Şi alţii, prinşi de friguri şi de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au ispravit jocul, frumos.

Voi să nu vă mâhniţi tare
Când mă vor lua şi duce departe
Şi-mi vor face un fel de înmormântare
În lutul afânat sau tare.
Aşa e jocul, începe cu moarte.

Ştiind că şi Lazăr a-nviat
Voi să nu vă mâhniţi, s-aşteptaţi,
Ca şi cum nu s-a întâmplat
Nimic prea nou şi prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre fraţi.

Tata s-a îngrijit de voi,
V-a lăsat vite, hambare,
Păşune, bordeie şi oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Şi pentru mâncare.

Toţi vor învia, toţi se vor întoarce
Într-o zi acasă, la copii,
La nevasta, care plange şi toarce,
La văcuţe, la mioare,
Ca oamenii gospodari şi vii.

Voi creşteţi, dragii mei, sănătoşi,
Voinici, zglobii, cu voie bună,
Cum am apucat din moşi-strămoşi.
Deocamdată, feţii mei frumoşi,
O să lipsească tata vreo lună.

Apoi, o să fie o întârziere,
Şi alta, şi pe urmă alta.
Tata nu o să mai aibă putere
Să vie pe jos, în timpul cât se cere,
Din lumea ceealaltă.

Şi, voi aţi crescut mari,
V-aţi căpătuit,
V-aţi făcut cărturari,
Mama-mpleteşte ciorapi şi pieptari,
Şi tata nu a mai venit...

Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Aşa este jocul.
Îl joci în doi, în trei,
Îl joci în câte, câţi vrei.
Arde-l-ar focul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă joc... Tu! Ce faci?

Peste câmpuri pustii,
Cu un grup de copii,
Uneori printre vii,
Sau păduri argintii,
Eu mă joc....

Încălţat sau desculţ,
Mai jegos, ca cei mulţi,
Chiuind sau cântând,
Uneori chiar... plângând,
Dar mă joc....

Pe la vaci, pe la oi,
De e praf, de-i noroi,
Prin mocirle, puhoi,
Ce apar după ploi,
Eu mă joc....

Mă lovesc şi fiori
Mă cuprind uneori.
Nu mă las şi din zori,
Iar alerg printre flori,
Şi mă joc...

Tu ce faci?

Da! Şi eu joc....

Un barbut de noroc
Pe la colţuri de bloc.
Pe un pot din ţigări,
Ce conţin şi.... "Plăceri"
Şi eu joc.

Uneori şi pe bani!
Când nu am gologani
Mai cerşesc la babaci,
Dacă au? Că-s săraci.
Dar.... mai joc.

Mai trag fum dintr-un muc
De ţigară, trabuc.
Eu cu ea mai plutesc
Printre nori, să cerşesc...
Dar mă joc...

La subsol sau pe hol,
Tot mai des, când e gol.
Arunc mingea, un lob,
Sparg un geam şi un glob,
Dar mă joc.

Ce să fac? Nu am loc.
Printre blocuri să joc?
Peste tot sunt maşini,
Cu şoferi mai cretini,
Ce mă-njură cu, foc.

Unde? Şi... cum să mai joc?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi câte doi

trec oameni pe stradă
mândri, sfidători
doi câte doi
uneori şi amândoi
păşesc încet
foarte discret
spre vremea de apoi
sunt oameni mari, de soi
buni să îi pui la gunoi
pe amândoi
mereu mă întreb
desigur fără rost
ce rost am eu aici
în bâlciul asta
mare-mare...
ce pot să fac..
privesc la ei, mă închin, mă întreb
Doamne, ce ai cu noi
ne dai, ne dai doar ticăloşi de soi
mereu doi câte doi
îmi aduc aminte
de o vorbă din bătrâni
despre cei doi..
proştii merg mereu
la braţ
doi câte doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de petale

Oamenii dorm în peşteri de beton
Sefii de trib se lăfăie-n puf de cocon
Şi câte un nebun face de planton
La focul lui Prometeu ca un grifon

Cântând vise interzise, promise,
De copii... în joc de petale astral
Ucise în al adulţilor ideal
Cu minciuna, trădarea, sus puse

Iertate de religii cu joc hamal
În care cine ucide pentru ea
Primeşte iertarile cu mir de stea
In corul copiilor cântând astral

Si nebunul priveste, răscoleste
Focul de stele, poate printre ele
Sau ascuns iar după Lună visele
Cum le ţin in puf de cocon, măştile

Ş-abătut pleacă pe drumul netârât
De genunchi, ai foştilor copii
Ş-altcineva poate s-o mai rătăcii
După joc cu petale, de tine uitat...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un joc de copii

Un fel de allegro îmi încetineşte vârsta
E ca un joc ingenios de copii...
Care număr e mai mare 4 sau 5,
cinci sau patru?
Şi cum le legi ca să-ţi dea jumătatea lui 90? -
Cifră la care visez să ajung la maturitate completă

Nu mai am grabă în trăirile-mi personale
Îmi trăiesc prezentul în fâşii de vise ornate cu iubire
Bradul meu lăuntric e plin de globuri multicolore
Care glob e mai frumos? Cel în formă de inimă
Sau cel ce irizează cerul în idile neîncepute?

Nu simt nicio diferenţă între zborul trecut
Şi cel de acum când încep al 45-lea raid
Printre oameni, lumi şi visele-mi juvenile
Am tot atâtea naivităţi ca şi acum un an
Ca şi acum 5 ani, ca şi acum 30 ani...
Care naivitate e mai frumoasă dintre cele vechi şi noi?
Cea dintr-un eu adolescentin sau cea ce mă însoţeşte acum?

Am să străbat curajos şi noua vârstă dată
Cu acelaşi joc copilăresc de-a ghicitul
Care cifră îmi va fi perechea ideală în viaţă?
4 sau 5? Cinci sau patru? Jumătatea lui cinci sau Jumătatea din 4?
Cu care să pot cuceri lumea
Rostogolind universuri paralele

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este un joc în doi, iar uneori în trei sau mai mulţi...

aforism de George Budoi din Dicţionarul dragostei (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

de ce m-am născut, aici, între voi
din lacrima pământului şi ţipătul vântului
de ce n-am pleca de aici, dintre voi
aici, sunt biet buştean uscat
plutind haotic pe un val ireal
offf, ce trist ideal
să bat la poarta sorţii, să joc, un joc cu morţii
Doamne, de ce m-ai trimis în această lume
aici si lumina e pustie
ascult, ascult, cum plânge timpul
sau curg anotimpuri prin geamul spart
aici, nu-i nimeni
ştii, aici, am devenit şi eu un nimeni

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi sub destin

De nu plecam din satul meu
prin lumea largă, păcătoasă,
nu dam de mult amar şi greu
Şi sigur mi-ai fi fost mireasă.

Aveam trăsură cu doi cai,
o curte mare şi o casă:
o, fata mea cu păr bălai
şi-acum de tine-mi pasă!

Mergea la târguri uneori
să facem bani pe vite,
vindeam legume, lapte, flori
şi câte şi mai câte...

Mergeam la coasă, adunat,
pe luncă prin zăvoi...
nu mai duceam dorul de sat
şi-aveam copii şi noi.

La sărbători mergeam mereu
cu toţi la joc, la hora mare,
sau făceam rugi la Dumnezeu
şi aprindem o lumânare...

Dar uite că n-a fost să fie;
n-am dat de cel trifoi cu patru foi,
cu caii nu mă duc la fierărie
şi satul nostru plânge după noi!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleşii noştri

Din cinci în cinci
Provoacă un clinci,
Din patru în patru
Ăştia joacă teatru,
Iar din trei în trei
Se ceartă între ei,
Apoi din doi în doi
O pun de tărăboi,
Dar mai au un ţel
Fiecare pentru el.

pamflet de David Boia (17 mai 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc la soare

Iată lanul cu lalele

Unde stau doi pui de lele.

Lelea-i mică, cu ilic

Şi cu nasul foarte mic.

Nici băiatul nu e mare,

Are ghete în picioare,

Are nasturi în perechi

Şi o şapcă pe urechi

– Ce râzi, lele-aşa de tare?

Stai mai bine în picioare

Să te văd cât eşti de mare.

Dă-mi şi mie un boboc,

Şi să-ncepem noi un joc,

Joc la soare, joc mânzoc

Doi la dreapta, doi pe loc,

Doi paşi mici la stânga, doi,

Şi la urmă, hai la turmă,

Să găsim un miel plăpând

Cu boticul în pământ,

În pământ cu iarbă verde

Unde cărăbuşul pierde

Un papuc,

De năbuc,

Şi tot el tace năuc.

poezie de Joc la soare din poezii.ro
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

Îmi iau numărul meu de pietre
Şi le aşez cât mai riscant
Şi-ncep jocul convinsă
Că oricum voi pierde.

De ce joc totuşi?
Mă veţi întreba.
Ce altceva pot să fac?
Vă voi răspunde.

Apoi liniştită
Voi muta mai departe
Piatră după piatră,
Munte după munte.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Peste zona interzisă (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nota în caietul

cu pânză din scoarţă de copac
ce visa când lua sămânţa
de azorele cu efecte halucinogene
asemănătoare lsd-ului. visa copii morţi
numai copii morţi înveliţi în frunze
de palmier şi îngropaţi fără ceremonie
visa copii năpădiţi de termite sau furnici
visa copii prinşi de păianjeni mari
care îi injectau şi apoi le sugeau interiorul
visa copii devoraţi de jaguari sau tigri
visa copii arşi pe ruguri în ceremonii
de iniţiere pentru şefii de triburi
visa şi nota totul în caietul acela
din scoarţă de copac. copii prinşi
în hăţişurile copacilor lacomi
apoi stătea în pat şi se gândea
câţi copilaşi morţi văzuse în viaţa lui
privea tavanul cu ochii înlăcrimaţi
primul copil mort a fost o fetiţă
de nici un an dintr-un trib care a dispărut
a fost muşcată de spate de un păianjen
cu spatele roşu şi înainte de a muri se umflase
au aruncat-o în trestiile din apă
fără nici un ceremonial de înmormântare
visa copii morţi şi nota în caiet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl măsura cu paşi mari odaia. Unu, doi, trei, patru, cinci. Şi înapoi. Unu, doi, trei, patru, cinci. Cinci paşi. Cinci note slabe. Nu avea nici un sens să numere paşii. Copilării! Paşii şi notele slabe nu au nimic în comun. Celelalte fapte nu pot fi apreciate prin note; obrăznicie... Era clar că băiatul îşi bătea joc de profesor.

Milivoj Matosec în De prisos în Univers
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un arici zis "Plimbărici"

În grădină a sosit
Într-un loc mai părăsit
O pereche de arici
Ca să caute furnici.
Dumnealui e Aricel,
Iute e ca un prâsnel.
Dumneaei, o Aricuţă,
Sprintenă şi hărnicuţă.

Cu hăinuţa lor de ace
Au doi pui ca ghemotoace:
Unul este Ace Mici,
Celălalt e Plimbărici.
Când sunt singuri, cei doi fraţi
Sunt cam neastâmpăraţi.
(Aţi văzut arici cuminţi
Sau, poate, cocoş cu dinţi?)

Ziua şi-o petrec în joc
Şi nu stau o clipă-n loc.
Tata, mama, la vânat
De trei ore au plecat
După broaşte şi furnici,
Hrană bună pentru-arici.
Nici nu s-au îndepărtat
Puii s-au încăierat

Pe vreo gâză sau un pai,
De stârnesc mare alai.
De hârjoană, obosit,
Ace Mici a adormit.
Frate-său, ştiţi, mai zglobiu,
Deşi ceasu-i cam târziu,
Pleacă singur la plimbat
Pe un drum puţin umblat.

Plimbărici e un voinic,
Nu se teme de nimic.
Ia priviţi-l ce fălos
Calcă frunzele pe jos!
"Trilu-li-lu, bine-mi pare
Că sunt liber şi sunt mare!"
Şi aşa-i de zăpăcit
Că-ntr-o groapă-a nimerit...

"Văleleu" în gura mare
Plimbărici se vaită tare.
Scoateţi-mă de aici
Că sunt cel mai bun arici!
Tot ce vreţi am să vă dau
Şi promit, acasă stau.
Vai, lăbuţa, vai, mă doare,
Nu m-aude nimeni, oare?

Vedeţi bine, negreşit,
Ajutoarele-au venit:
Un motan şi o pisică,
El mai mare, ea mai mică.
Patru ochi privesc în jos
Cât e de neputincios.
"Ce-o fi astă creatură?
O fi bună de friptură?"

Hmm... se linge el pe bot,
Îl înghit cu ţepi cu tot!''
Şi-l atinge, dar degrabă
Un ţepoc îi intră-n labă
Iar motanul şi-o pisică
Miaună şi fug de frică.
- Ce te faci măi, Plimbărici,
Dacă sperii şi pisici?

Necăjit e mai apoi,
Nu mai face tărăboi,
Tace şi de teamă el
Că-l aude vreun căţel.

........................

După-o noapte şi o zi
Grădinarul îl găsi
Şi îl scoase pe arici
Care-acum... e pe aici!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Papucul păpuşii (2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt femeile pe care dorim să le posedăm? Acelea care sunt tinere, vitale, sănătoase, având vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. O femeie bătrână, incapabilă de a mai avea copii, nu mai are farmec, nu mai atrage. Instinctul ascuns care ne conduce se vădeşte în intenţia de a avea copii. Apoi, vedeţi fata sau femeia care, după calendarul ei, când natura o face fecundă caută un bărbat. Reciproc, atracţia noastră scade în ochii sexului frumos după perioada proprie germinaţiei sau când conceperea este mai mult sau mai puţin depărtată.

Arthur Schopenhauer în Viaţa, amorul, moartea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristete

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Oameni reci, inchisi in case,
Stau plangand acest greu an,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sub gigantii de otel,
Cate-un trecator stingher,
Insotit de-un biet catel,
Dardaie cuprins de ger,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Feţe-ntunecoase, oameni
parca scosi dintr-un roman,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sunt lipsiti de-mbratisari,
Si de-o strangere de mana,
Nu se mai aud cantari,
Iar tristetea e stapana,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Norii gri domnesc pe boltă,
Parca totul e in van,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Inimile-s inghetate,
Sufletele gem de dor,
Lacrimi mari cad cadentate,
Cand pe rand oamenii mor,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

poezie de Marius Alexandru (6 februarie 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de doi

În doi, la Dorna, lin dansează,
Bărbaţii cu-ale lor femei,
Dar jocul brusc degenerează
Într-o bătută... când sunt trei.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

am putrezit demult
aici între voi
focurile minţii
ard biete crengi uscate
de un vânt turbat
stau la masă cu morţii
morţii vii, tu ştii
se târăsc pe jos
noaptea dansez,
dansez cu ielele, un joc nebun
în iarba verde, crudă
un dans ciudat în jurul lacrimilor ce curg
sau doar se scurg
din ăst trup nătâng
port în mână doar o pană
ce pot să fac cu ea
decât să plâng
pe o coală albă
scriu, scriu pe ţărmul sufletului
despre un gând ce a trecut
sau poate a rămas pe ultimul rând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Surâsul vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!