Odă pentru satul românesc

Opinca, în a morţii adormire,
Îşi plânge neamul, ţarina, iubirea,
Visează anii lungi de fericire
Când n-o-ngropase-n verbe nemurirea.

Acum e portul numai o poveste
Pe portativ de stele şi de dor...
S-au risipit cuvintele pe creste...
Români făr' de iubire de popor.

Pe o colină, cânt de dor şi jale,
Un tulnic şi un clopot se-nfrăţesc,
În satul românesc e sărbătoare
Grâne de vatra pâinii glăsuiesc.

Cu flori la pălărie trec flăcăi,
Desculţi, cosaşi, s-au înfrăţit cu glia,
Un dulce vânt trecând prin munţi şi văi.
A renăscut din moarte România!

Pe ii, Isus, din sângele vărsat
Ce s-a prelins pe cruce, spre iertare,
Maci şi bujori şi stele a pictat,
Spre a aprinde dragostea-n osoare.

E ceru-n noi, de dragoste, senin,
Şi inima de pace glăsuieşte.
Nu e uşoară viaţa la străin!
Mai bine se trăieşte româneşte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Românie

În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloşca şi Crişan,
Acolo e Vadim şi Păunescu
Şi Eminescu nostru milenar.

Acolo-i Iancu, Ştefan al Moldovei
Şi Cuza şi istoria prin care
Noi ştim vorbi şi plânge româneşte...
Şi ţara-aceea nu ni-i de vânzare!

Acolo-n înălţimi sălăşluieşte
Şi vulturul dreptăţii şi-al tăriei...
Acolo se vorbeşte româneşte
Şi dorm pe veci eroii României.

Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, braţe secerate
Şi îngeri ce s-au ridicat din tină
Şi au zburat spre dincolo de moarte.

Acolo-s brazi! Acolo străluceşte
Cenuşa unor suflete-ntrupată
În stele. Şi acolo se iveşte
Spre veşnicie, România toată.

Acolo-i portul, legea şi destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa şi ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoşilor.

Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad şi sori de jar.

Se scurg din cer spre naţia română
Luceferi, înţelepţi şi temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Românie

În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloşca şi Crişan,
Acolo e Vadim şi Păunescu
Şi Eminescu nostru milenar.

Acolo-i Iancu, Ştefan al Moldovei
Şi Cuza şi istoria prin care
Noi ştim vorbi şi plânge româneşte...
Şi ţara-aceea nu ni-i de vânzare!

Acolo-n înălţimi sălăşluieşte
Şi vulturul dreptăţii şi-al tăriei...
Acolo se vorbeşte româneşte
Şi dorm pe veci eroii României.

Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, braţe secerate
Şi îngeri ce s-au ridicat din tină
Şi au zburat spre dincolo de moarte.

Acolo-s brazi! Acolo străluceşte
Cenuşa unor suflete-ntrupată
În stele. Şi acolo se iveşte
Spre veşnicie, România toată.

Acolo-i portul, legea şi destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa şi ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoşilor.

Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad şi sori de jar.

Se scurg din cer spre naţia română
Luceferi, înţelepţi şi temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă amintirilor de sat

Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând şi-o inimă de brazi...
Şi-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munţi şi văi,
Frâng pita în bucăţi de timp.

Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Şi dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine ţesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Şi timpuri troienite dor
Şi zboară clipele spre moarte.

Precum un clopot peste sat
Se-aşează liniştea... O chem...
Este târziu şi s-a-noptat
Şi în clepsidră se aştern
De-odată, fulguiri de nea,
Lumini şi stele căzătoare,
În gânduri, pe căsuţa mea
Şi pe a timpului cărare.

Un gând şi-o inimă de brazi,
Un clopot de ninsori şi vis,
În care, timp, de veacuri arzi,
Vreascuri din timpul nepermis.
mi-ai prins în clipe de argint
Ninsori de vise şi cuvinte,
Cu clipa-n noapte să m-alint,
Să-mi fac poeme de cuvinte.

Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Atâta linişte m-apasă!
Cuvintele s-au spulberat
Şi vreau să mă întorc acasă.
Vânturi, spre minus infinit
Îmi poartă frunzele de dor.
Arama timpului oprit
Răsună iar uşor... uşor...

Trecând pe troienite căi,
Cu biciul despicat în cinci,
Se-aud vuind, se-aud prin văi,
Se-aud deodată şi aici...
Tot ei, în portul popular,
Trecând precum un vis prin moarte.
Bătrânii noştri trec arar
Prin a tăcerii noastre noapte.

În troienitul anotimp
Mă-ntorc din nou, mă-ntorc acasă.
Să dorm aş vrea, dureri să schimb,
Să stau cu toţi ai mei la masă.
Să-mi fie timpul spre-napoi
Vis şi muşcată la fereastră,
Să fiu mereu, mereu cu voi,
În orice timp să fiu acasă.

Colindători prin munţi şi văi
Se-ntorc ca altădată iar
Cu fruntea sus, mândrii flăcăi,
Cu trup arzând în munţi de jar.
Altar, ceasornic şi popas,
Argint pe ii, argint pe fote
Şi sufletul ce le-a rămas
În versuri şi poeme, note...

Frâng pita în bucăţi de timp
Şi se întorc la rădăcini,
Troiene-n orice anotimp,
În suflet simpli şi virgini.
Sub un ştergar, înlăcrimat,
Bunicul cu o pleoapă-nchisă,
Sub nori de praf s-a aşezat...
Bunica-şi toarce anii-n prispă.

Frâng pita în bucăţi de timp,
Colindători prin munţi şi văi,
În troienitul anotimp,
Trecând pe troienite căi.
Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Un gând şi-o inimă de brazi.
Precum un clopot, peste sat,
Bate în pieptul nostru, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România bogată

Această Românie mare
E pace, dragoste, culoare
Şi datini, imn şi maci şi grâne
Doar la români le vor rămâne.

madrigal de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pruncului român

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat.
Tu te-ai născut copil, în România
Şi taina României ai aflat.
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Aici ai dragostea măicuţei tele.

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Prolog la veşnicie, vis spre-nalt,
Ţi-am dat copile,-n suflet poezia,
Apoi, cuminte, m-am îndepărtat.
Mi-s paşii grei, de-acum sunt o epavă
Trecând prin viaţa toată înapoi.
Furtuni mă-ntorc din drum. O luptă dreaptă
Se poartă între ele şi-ntre noi.

Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Iubiri de semeni, ţară şi dreptate,
Un înger înspre cer m-am înălţat,
Am plâns şi am rămas captivă-n moarte.
Dar am lăsat însemne... Cei ce vin
Să ia aminte cu înţelepciune,
Să nu îşi uite neamul lor. Amin!
Mândrii şi demni poată păşi în lume...

Tu te-ai născut, copil, în România,
Din viţă strămoşască ai mustit
Şi cu mândrie-ţi porţi fota şi ia.
În tricolor şi-n imn ai retrăit
Istoria trecutei generaţii.
Şi la un semn ai devenit lumină.
Tu te-ai unit pe veci aici cu fraţii,
În muncă, în iubire şi în tihnă.

Şi taina României ai aflat...
Pe glia sa însămânţai cuvântul...
Cu sângele strămoşii au udat
Prin jertfa lor şi portul şi pământul.
În tricolor, cu florile de măr,
Ţi-am pus un ram de salcie, copile,
Spre-a nu uita să creşti în adevăr,
Om de cuvânt şi fără-asemuire.

În ţară tu ai munţi, păduri şi ape,
Eşti flamură, iubire şi altar,
Strămoşii,-n ziduri stânşi, îţi sunt aproape!
Iubirea lor e fără de hotar.
Aici ţi-e neamul, cerul de smarald
Şi simetria-n cercuri se coboară...
Te-aşezi pe aşternuturi moi de jad
Şi pui poveşti de dor în călimară.

Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Fiu de român, doar ţie-ţi aparţin,
Din moşi-strămoşi, acestea-s ale tele...
Şi pită, sare, cozonac şi vin...
A ta-i de veci şi cumpăna fântânii,
Biserica de timpuri aplecată
Şi valea-n care,-nmormântaţi, străbunii,
Rămân o amintire ancorată.

Aici mereu ai cerul mai aproape
Şi sună-n noapte tulnicul furtunii.
Cuvânt şi toc, vor în pământ să sape
Spre a sădi în brazdă toţi românii.
Aici ţi-i ia, fota şi opinca,
Lumina şi biserica creştină,
Aici rămâi copilul lui mamica,
Legat de carte, sate şi ţărână.

Aici ai dragostea măicuţei tale,
Cuvântul, portul, dragostea de neam.
Aici, la tâmple,-mi cade plâns de stele.
Stăpân şi demn, eu doar aici eram.
Te-am botezat în adevăr, copile
Şi în credinţă visul mi-am urmat,
Aici e cel mai dulce gust de pâine,
Aici e vinul roşu şi curat...

Aici ai dragostea măicuţei tele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele...
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape.
Şi taina României ai aflat.
Tu te-ai născut, copil, în România!
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dor de dor... Ce doruri sfinte
De aducerile-aminte!
Dor de dor şi dor de casă,
Dor de viaţa mea frumoasă!

Dor de vis, copilărie,
Dor de grâul de pe glie,
Dor de pita coaptă-n vatră,
De câmpia noastră toată!

Dor de florile de sânger,
De biserică, de înger!
Dor de brazii de smarald
Şi de stelele ce ard,

Lumânări cu chip de ceară
De un dor străvechi de ţară.
Dor de cânt şi de izvoare,
Dor de lacrimă ce doare...

Dor de tălpi ce-n scormonire
Cată-n versuri anonime
Ca un clopot... Azi răsună,
Dor de tată, dor de mumă.

Dor de roua de pe iarbă
Şi de port... de-a mândrei salbă!
Dor de cumpăna fântânii
Fiindcă dor... de dor, românii.

Dor de frageda-mi pruncie,
Dor de dor, copilărie,
Jad în lanuri de lucernă,
Dor de pământească pernă.

Dor de salcie, de tei,
Dor de ieri, de anii mei,
Dor de sărbători la sate,
Dor de uliţele toate,

De colindători, de casă,
De icoană - Maica Noastră,
Stând de veghe-ntru sfinţire
Spre-o eternă pomenire.

Dor de tricolor, de neam!
Chiar dacă săraci eram,
N-am vândut, spre a trăi,
Carnea Sfintei Românii.

Ne-au condus, întru slăvire,
Oameni simpli, cu iubire...
Au udat cu sânge glia
Apărându-şi România.

Osemintele străbune,
Sentimente, jale, nume,
Vulturi, păsări cântătoare,
Toate ţară-s ale tale!

De picior pâgân călcate,
Până la hotar sunt toate...
Dor de dor de sfântă ţară,
Cu toţi azi te plângem iară.

Dor de lumea mea de-acasă,
Dor de mămăliga-ntoarsă
Pe masa cu trei picioare...
Dor de dorul care doare!

Dor de dor de-atâta vreme...
Ce ne este scris în stele?!
Aţi plecat români prin lume,
Dorul nu aveţi cui spune!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de vară

În noaptea asta s-a născut un înger,
Iubita mea cu buzele de sânger.
Pe pletele de grâne revărsate
Ţi-am aşezat un colier de şoapte.
Te-am sărutat pe coapse de lumină
Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină.
Cu praf de stele, peste lumea ta,
Eu am pictat în vis iubirea mea.

În noaptea asta s-a născut un înger...
O vară-căprioară... Mersu-i ager,
Precum un zbor s-a scurs sub pleoapa grea...
Ca alte veri în mine-aluneca.
Alei brodate cu miresme dulci,
Zvonul de pace-n frunzele de nuci
Râu clipocind sub şoaptele pădurii,
Lacrimi-dureri în vaierul furtunii.

Iubita mea cu buzele de sânger
Tu eşti printre poeme-ntâiul înger
Ce-a scormonit din aşternut de umbre
Atâtea flori de vis şi pietre scumpe.
Pe cer trec râuri albe de lumină,
Pe câmpuri, numai flori de muselină,
Un cânt de păsări - lira fermecată
Ascunde vara asta minunată.

Pe pletele de grâne revărsate,
Sub paşi de frunze, mă ascund în noapte.
E vara asta cânt, alint, iubire,
Miros de tei, polen de fericire,
O strună de chitară, pace, taină...
Pe sâni de catifea, iubită doamnă,
Pe muşchii de copaci îţi scriu acum,
În noaptea asta transformată-n scrum.

Ţi-am aşezat un colier de şoapte
Şi ţi l-am prins să-l ai la gât în noapte,
Să te avânţi pe creste argintii
Şi să culegi din stele poezii.
E jar în cer, vulcani rodesc în munţi...
Aleargă peste câmp copii desculţi.
Fântânile-au secat... ploi de tăcere...
E secetă şi vremurile-s grele.

Te-am sărutat pe coapse cu lumină,
Flori de rubin ţi-am prins în păr, regină.
Imploră cerul, sufletul să-mi stea
Altar de crini, de-acum, în calea ta.
Să calci pe patul meu de ramuri, vară,
Şi sângerânde, rănile de-aramă
Să-ţi fie jertfa ce-ţi ofer de-acum...
O clipă doar întoarce-te din drum!

Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină...
Lacrimi de jad ţi-am pus la rădăcină.
Sub cerul plin de stele-am plâns în noapte
Şi te-am rugat să nu mai pleci departe.
Dar ca un vânt te-ai risipit, mireasă,
Iar eu, un vis, încă te-aştept acasă.
Se stinge iarăşi flacăra-ţi divină,
Iar eu rămân cu dorul de lumină.

Cu praf de stele peste lumea ta,
Renaştere şi vis vei repeta,
Să curgă râu de miere şi nectar,
Porumbi, bogate grâne în hambar!
Prinos de ploi, de flori de iasomie,
Copii născuţi cu inima zglobie!
Şi soarele, precum o pâine coaptă,
Să nu vă părăsească niciodată.

Eu am pictat în vis iubirea mea,
O vară pe un câmp de catifea,
Lumini şi flori, pace, parfum, nectar,
Un suflet candid devenind altar.
Un imn, un cânt, un clopot de izbândă...
Sunt şoapte de izvor şi zvon de nuntă,
Căci se cunună florile cu cerul
Şi martor îmi va fi decât penelul.

Eu am pictat în vis iubirea mea.
E praf de stele peste lumea ta
Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină...
Te-am sărutat pe coapse de lumină!
Ţi-am aşezat un colier de şoapte
Şi pletele de grâne revărsate,
Iubita mea cu buzele de sânger...
În noaptea asta s-a născut un înger!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Şi-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci şi plâns,
Rănind şi îngeri şi lumini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
În noi lăsându-şi rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Şi-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi şi-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat şi-n vânt fugar,
Un pescăruş pătează zarea
Şi plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni şi suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce îşi aşteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoasă –
Vis de rugi şi rod bogat.
Între ceţuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veşnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar şi iar şi iar
Şi viaţa şi tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci şi plâns,
Vuiesc clepsidrele şi dor.
Se-ndreaptă viaţa spre apus –
Un anotimp şuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd şi ştiu
Că în curând ai să te duci.

Rănind şi îngeri şi lumini,
Ni-i viaţa trecere spre zei
Şi moartea prinde rădăcini
Şi în cuminţi şi în mişei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri şi-s plângeri iar
Şi n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noştri s-au tot dus –
Semănători de timp şi vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminţi, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenuşa-i strânsă în osoar
Şi toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfinţit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început şi un sfârşit.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
Rănind şi îngeri şi lumini
În clopote de voci şi plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristaţi şi-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub tricolor

Sub tricolor, a-nmugurit iubirea
De neam, de ţară, de pământ, de sat
Se-mbracă iar, ca în răstimpuri ia,
Se-ntorc români de unde au plecat.

Un zvon de primăvară şi de pace,
Aleargă liber pe câmpii de dor,
Modificăm prezentul... Nu încalce
Nici un străin iubirea de popor!

Biserica-şi deschide poarta iară,
Speranţa-n noi din nou a-nmugurit,
În cumpăna fântânii, mulţi aflară
O glăsuire fără de sfârşit

Ce le vorbeşte de strămoşi şi pâine,
De dor de ţară, de părinţi, de prunci...
Veţi fii şi voi copii, părinţi, ca mâine!
Aici străbunii au trudit pe brânci.

Aici izvorul adăpat cu sânge
Ascunde şi istorii şi străbuni,
Aici ne bate inima şi plânge
Lacrimi străbune - inimi de români.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă românilor duşi din ţară

Departe de ţară, de cântec, de grâne,
Departe de taină de codru, de vis,
Plângând şi pribeag pe meleaguri străine,
Tu, biete român, să pleci, te-ai decis.
Departe de ie, iţari şi opincă,
Ilicul cu flori din străbuni prelucrat,
De focul din vatră, de dulcea ta pită,
De vatra străbună departe-ai plecat.

Departe de ţară, de cântec, de grâne,
De lacrima caldă, de rece izvor,
De rouă şi stele, departe, române
Te-ai dus şi părinţii plângând în pridvor
I-ai luat amintire. Târziu te-ai întors...
Tu caţi mâna caldă-a măicuţei bătrâne,
Dar doliul în cale durerea ţi-a scos.
Amr depărtată ţi-e casa, române!

Departe de taină, de codru, de vis,
Iubirea de neam şi părinţi ţi s-a stins.
Azi pânge izvorul ş codrul străbun
Şi cântul de păsări şi îngeri... Român,
Revino casă, pământu-ţi sărută
Şi cântecul, graiul şi gându-ţi ascută!
Atâta durere s-a strâns... Lumea ta
Pământul şi portul te-aşteaptă. Vei vrea,

Plângând şi pribeag pe meleaguri străine
Acas să te-ntorci. Aici ţi-e mai bine.
Aic pâinea-ţi este ai dulce, mai bună,
Aici este plânsul patriei-mumă.
Şi frunza de vie mai cântă cu jale,
Cu duşii româi de peste hotare.
Un clopot rsună în sufletul frânt...
Români, reveniţi pe al vostru pământ.

Tu, biete român, să pleci te-ai decis.
Un vis spuberat... Eşti departe de casă.
Străin, rătăcind pe-al destinului drum,
De lacrima-ţi, celor din jur nu le pasă.
Ţi-ai spune durerea în grai românesc,
Dar cui s-o poţi spune când nu-i de-nţeles?!
Alergi ca un orb printre ziduri de stânci,
Adormi suspinând şi nu mai mănânci.

Departe de ie, iţari şi opincă
Se-nalţă istorii... Şi dureri se ridică.
Te simţi trădător, te-nfiori şi te temi
De goana-ţi nebună după bani şi averi.
Deodată ţi-e dor... Te-ai întoarce... Ai tăi
Te-aşteaptă în lacrimi. De-atâtea nevoi,
De griji şi suspine şi-ngenuncheri repetate,
Te-aşteaptă române în somnul de moarte.

Ilicul cu flori din străbuni prelucrat
Şi roua şi plânsul... Nimic n-ai uitat.
Biserica veche şi crucea din piatră...
De când ai plecat tot aici te aşteaptă
Fântâna cu jgheabul şi cumpăna grea
Te-aşteaptă române, te-aşteaptă şi ea!
Iar fumul se-nalţă în plângeri de dor,
Te cheamă să vi, tu străin călător.

De focul din vatră, de dulceata pită,
De boi şi de jug şi de dulce ispită,
De nuci, de gutui, de vin fiert, de Crăciun,
Ah, nu le-ai uitat! N-ai uitat nici acum...
La poartă-i un lanţ ruginit şi un câine
Îşi păzeşte tăcut bucata de pâine.
Te visezi alergând... Nori de praf se ridică
Şi sub pleoapele grele, lacrimile îţi pică.

De vatra străbună departe-ai plecat
Ţi-e dor de iubirea şi de lumea din sat.
Te simţi sărăcit între-atâtea palate,
Căci neamul şi ţara acum ţi-s departe.
Se zguduie munţii... Clepsidra e scrum.
Aruncă trecutul în valuri de fum!
Te-arunci ţărm ascuns şi te-ntorci vis în val,
Străin pribegind pe drumuri de jar.

De vatra străbună departe-ai plecat,
De focul din vatră, de dulcea ta pită,
De ilicul cu flori din străbuni prelucrat,
Departe de ie, de iţari şi opincă.
Tu, biete român, să pleci te-ai decis,
Plângând şi pribeag, pe meleaguri străine,
Departe de taină de codru, de vis,
Departe de ţară, de cântec, de grâne.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă roşului carmin

Roşu carmin în răsărit,
Roşu în maci şi în apus,
În trandafirul înflorit,
În jar şi foc, în rug şi plâns.
Ocean de roşu peste noi,
La mal de sângeri şi de vis,
Udând pământul, când eroi,
Cu lacrimă, istorii-au scris.

Roşu carmin în răsărit
Ne soarbe în ocean de jar,
La maluri stânci de dolomit,
În noi iubire şi amnar.
Ofrandă-altarului ceresc,
Privirea-n roşu s-a aprins
Pentru acei care iubesc...
Sunt verbe care nu s-au scris...

Roşu în maci şi în apus,
În piatra lunii şi-n rubin,
Roşu în câte nu s-au spus...
De-aceea-n roşu ne-nfrăţim.
E roşu-n sângele vărsat,
E roşu-n falnic tricolor,
Ocean de roşu ne-a scăldat...
E roşu... roşu e-n decor!

În trandafirul înflorit,
În crini, în sângeri şi în maci.
Un cer de roşu-a încolţit...
Tu fii atent să nu îl calci!
Arnici pe albe ii ţesut,
Un fir plăpând din mărţişor,
Pruncul ce-n braţe l-ai ţinut
Cu foc arzând în obrăjor.

În jar şi foc, în rugi şi plâns,
În vis şi-n strugurele copt,
În lacrima ce lui Iisus
A fost, spre om, îndemn, socot,
Un sacrificiu, legământ,
Unind cu Mirele Ceresc
În pace cu poporul Sfânt
Pe cei ce sinele-şi jertfesc.

Ocean de roşu peste noi,
Sub ploi de roşu-am încolţit
Copaci de frunze încă goi,
Cu ramură de dolomit.
Ne dor secundele târzii
Clepsidra spartă în tăceri,
Atâtea câte am iubit,
Ne dor şi azi, dureau şi ieri...

La mal de sângeri şi de vis
Mă-ntorc tăcut şi vă privesc.
Poeme care nu s-au scris,
De-acum în mine încolţesc.
Priviţi-mă cum cresc apus
Şi-n răsărit mă întrupez!
Şi anii mei s-au dus, s-au dus,
Iar eu visez, încă visez...

Udând pământul când eroi
Mureau, cu braţul a-l sluji,
Când timpul nu trecea prin noi,
Părinţii fiind atunci copii,
În răsărit şi în apus,
Pe harta Ţării Româneşti,
Lacrimi din ochi de mame-au curs
Peste tărâmuri strămoşeşti.

Altă istorie au scris
Cei ce cu sângele-au udat
Ţară de dor, ţară de vis,
Ţară cum nu s-a mai aflat.
Iar noi, prin graiul românesc,
Trăind cu dragostea de neam,
Suntem copacii ce-ncolţesc.
De n-aţi fi fost, nimci eram.

Altă istorie s-a scris,
Udând pământul, când eroi,
La mal de sângeri şi de vis -
Ocean de roşu peste noi.
În jar şi foc, în rugi şi plâns,
În trandafirul înflorit,
Roşu în maci şi în apus,
Roşu carmin în răsărit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa Eladei

S-au scurs decenii de amar, mâhnire,
Mulţi au murit ucişi de răzvrătire,
Cotropitori şi dornici de victorii
Au tot îngenunchiat pe trupul ţării...
Din viţa şi cenuşă, vatra greacă,
Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă.
Cu semnul crucii încrustat în sânge
În Martie 25 a spus: "Ajunge!".

S-au scurs decenii de amar, mâhnire,
Au fost uniţi cu toţii prin iubire.
Prin braţele pe veşnicii unite
Ei cruce şi-au făcut, să ia aminte
Că vor lupta prin har dumnezeiesc
Cu cei ce să-ngenunche îşi doresc.
A nins cu ghiocei pe fruntea-ţi fadă
Şi-ai renăscut precum un vis, Eladă!

Mulţi au murit ucişi de răzvrătire,
Născându-se de-a pururi în iubire.
Blând spirit, scump popor, cu-nţelepciune
Învins-ai făr'delegi în astă lume.
Un lampion de obiceiuri sfinte
Stăpân peste-ale vetrei oseminte...
Pe vatra ta e pâinea mai rotundă!
Dar vântul se opreşte şi ascultă,

Cotropitorii dornici de victorii,
Străini mânaţi de vise iluzorii,
Fără de Dumnezeu, pământ, credinţă,
Mânaţi de vis păgân de biruinţă.
Cetăţi cădeau... se ridica cetate...
Mureau bătrâni... copii treceau prin moarte.
Spre libertate se-ntorceau în sânge
Şi-n lacrima măicuţei care plânge.

Au tot îngenunchiat pe trupul ţării,
Pământ bogat... Dar binecuvântare
Şi vise împlinite ţi-aduc zorii,
Eladă fericită-ntre popoare!
La ceas de sărbătoare luăm aminte
La vechi corăbii încă-mpodobite,
La necuprinsul mării, la un cer
De flori albastre, vise şi mister.

Din viţă şi cenuşă, vatra greacă,
În timpuri, mândră, încă o să treacă...
Corabii-n aur veşnic îmbrăcate
Într-un cortegiu sfânt, fără de moarte,
Împodobite iar întru Hristos,
Cu gândul paşnic, simplu şi frumos.
Vitejii trec pe mare prin furtuni,
La suflet nobili şi atât de buni.

Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă,
Etern unindu-şi sângele cu apă
Navigatori în univers, pe mare,
Mari înţelepţi născuţi între popoare.
Trec prunci purtând, mânaţi de dor şi jale,
Bărcuţe-mpodobite-n sărbătoare
Şi-ntr-un colind la uşi de gospodari
Primesc colaci, cu drag, de la cei mari.

Cu semnul crucii încrustat în sânge
Şi cu Hristos în suflet, nu poţi plânge.
Iubirea de cei dragi, simbolizată
De barca cu betele-ncununată
Şi dragostea de semeni şi de mare,
Cu toate au un iz de sărbătoare.
Dar totodată-i plâns şi despărţire,
Chemare înspre sferele divine...

În martie 25 au spus: "Ajunge!"
Oricât de mult poporul grec ar plânge,
Întru nădejdea blândului Iisus,
Destinul, viaţa, sufletul şi-a pus.
Sunt marinari, pescari, navigatori,
Împodobind corabiile-n zori,
Iar în Nafplio, în Decembrie, şase,
Brazi cu scântei se-mpodobesc în case.

În martie 25 au spus: "Ajunge!",
Cu semnul crucii încrustat în sânge.
Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă
Din viţă şi cenuşă, vatra greacă.
Au tot îngenunchiat pe trupul ţării
Cotropitorii dornici de victorii...
Mulţi au murit ucişi în răzvrătire...
S-au scurs decenii de amar, mâhnire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducii

Zburau dinspre dealuri, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt,
din care-au plecat, toţi cei şapte flăcăi,
spre codri, prin munţi şi sălbatice văi.

Puternici şi tineri, se-aud chiuind,
priviţi de fecioare la ei jinduind,
se pierd într-un tropot şi-n norul de praf
rămas ca pe-o cruce un vechi epitaf.

Doar câinii îi latră din greu, ca la lupi,
în rest e tăcere ce-i greu să o rupi,
căci oamenii-aşteaptă la locul ştiut
un dar preţios, obicei cunoscut,

O parte din munca ce li s-a furat,
întoarsă, prin luptă-‘napoi, pentru sat,
de tineri ce zboară, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocaliptică

de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieşiţi voi morţi, spre a intra noi, vii,
Să ne stăpânească, frica, mormântul.
Duşmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerşim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură şi noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Şi mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor şi ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Şi-ar da şi la moarte, din apa-n urcior,
Doar viaţă, la prunci, să promită.
Iar diavolul morţii, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc
Şi forfote ziua de moarte,
Că viaţa rămasă o strângem cu sârg
Şi-o ţinem şi-o ducem departe.
În noi nu mai curge nici sânge, nici dor,
Şi uşa speranţei e-nchisă,
Doar timpul rămâne prin noi trecător.
Nici viaţă, nimic nu există!
Mai sunt adevăruri ce-n lanţuri s-au prins,
Biserici şi vieţi ruinate.
Şi totul în jur e haotic şi trist.
Se spală pe faţă cu moarte...
Adună-ne, Doamne! Precum ne e zis
Şi du-ne în cer, mai departe,
Refă paradisul de veacuri promis
Şi fă-ne, Părinte, dreptate!
Pământul e clopot vuind ne-ncetat,
De teamă şi plâns, de durere.
De azi ne plecăm, dar noi ştim, ne-ai iertat,
Căci scrise sunt toate în stele.
Se-amestecă munţii cu ape, de dor,
Câmpii cu morminte şi şoapte,
Nimic pe pământ, nimic nu-i uşor
E viaţa continuă noapte.
Sunt veşti care vin din tăceri, ferecând,
Iubirea şi pacea deodată.
Văd oameni bolnavi şi copiii plângând,
Şi viaţa e parcă plecată.
Ce sumbru e-n noi, dar ce nobil sfârşit!
Îşi clatină pacea realul,
Şi parcă aud printre şoapte de ploi,
Că, ah, a murit şi groparul.
Atea necazuri, atâtea nevoi...
Dar Doamne, opreşte-ţi mânia!
Că plânge o lume, că plângem şi noi,
Că plânge tăcut România.
Şi-n negura nopţii, ades ne-ntrebăm:
Putea-vom răbda şi la anul?!
Căci zis de ne este, noi, Doamne, răbdăm.
Chiar dac-avem griji cu toptanul.
Nici gropari nu mai sunt,
Nici măcar n-au săpat,
Pământul bolnav să-l îngroape
Şi viermii se plimbă în negrul păcat,
De noi sunt mereu mai aproape.
În loc de copaci, pandemii înfrunzesc
Şi moartea pândeşte rapace.
Atacă, distruge-ntr-un joc fără sens
Şi n-avem iubire şi pace.
.................................................
Pe semne că asta îi place!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Suflet printre îngeri...
Dorm atâtea plângeri,
Plâns uşor.

Goana printre stele,
Plângeri efemere,
Dor de dor.

Clopot de lumină,
Trup trudind în tină
Şi-n pridvor,

Lacrimă de jale,
Cânt întru cântare,
Călător.

Primul drum spre casă,
Voaluri de mătasă
Şi tăceri,

Nimic nu rămâne
Pe această lume...
Triste seri!

Case părăsite,
Trupuri adormite
În pământ,

Viaţă trecătoare,
Dulce aşteptare-
În cerul sfânt.

Totu-i amintire,
Ape cristaline
Lin trecând,

Sufletul de piatră,
Faptele de faptă,
Alegând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii - dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de-nmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Şi la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îţi dormi somnul ca o umbră
Şi stingher spre vămi porneşti
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumeşti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii

dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... Însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de înmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Şi la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îţi dormi somnul ca o umbră
Şi stingher spre vămi porneşti
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumeşti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!