Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Lumina

Am dreptul să fiu extraordinară
Să rup, de vreau, bucăți de curcubeu
Să-mi colorez eu cerul înspre seară
Și îmi înmoi penelul în violaceu.

Mi-aș colora în roșu sângeriu
Lumina înserării la apus,
Sonata lunii ca să pot s-o scriu
Iar stelele s-o cânte ele, sus.

În zori, când soarele răsare,
Într-un subtil și delicat melanj,
I-aș dărui și lui culoare
Dacă i-aș picura puțin oranj.

Și dacă-n cer e-atâta frumusețe
Iar cântecu-i e veșnic, e etern,
Dinspre pământ sfioase dau binețe
Un câmp de păpădii muiate-n galben.

Sub picurii de rouă alb-perlați
Ce se preling vrând parcă să dezmierde
Precum sărutul lacom de amanți,
Răsare rușinată iarba verde.

Și vreau să fie totul și mai viu
Și-am să mai iau din curcubeu culoare
Să țes covorul de lumină, albăstriu,
Pe care să se plimbe al meu soare.

De am culorile la îndemână
Eu mai pictez un incitant tango
Cu nori care dansează a furtună
Și-arunc pe cer culori de indigo.

Am dreptul să fiu extraordinară
Și să despart lumina-n visul meu,
Cu curcubeul care-atâta mă-nfioară
Știu că pictează numai Dumnezeu!

poezie de (7 aprilie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Curcubeu

Aș vrea ne plimbăm pe curcubeu,
Ca pe un pod ce zările le leagă
Tu colorată-n roșu, în verde eu,
Două lumini plecate-n lumea largă.
Sub soarele oranj să te sărut
Când părul galben magic îți lucește
Cerul albastru -l privesc tăcut
simt timpul nu se mai grăbește.
Din pietre indigo să-ți fac șirag
ți-l așez la gât, te desfete,
Să mă aplec și să-ți culeg cu drag
Un buchețel frumos de violete.
De-aceea către cer privesc mereu
De cum răsare soarele din mare
Aș vrea ne plimbăm pe curcubeu
ne scaldăm în valuri de culoare.

poezie de (6 februarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

ROGVAIV

Te- picta în culori iubito;
Cred sufletul,
Ți l-aș colora în roșu
Pentru ești focul iubirii
Ce mă mistuie..
În oranj aș picta fericirea,
Pe care o împarți tuturor
Celor ce te cunosc.
Iar bunătatea- în galben;
Răbdării tale cu mine
I-aș pune - verde;
Verdele crud al primăverii
În care ne-am cunoscut.
Iar albastru – liniștii
Cu care mă acoperi
În fiecare seară
Ca pe un copil,
Inainte de culcare.
Tristeții pe care o văd
Uneori,
În ochii tăi – indigo.
Aș pune numai puțin
Pentru nu iubesc
Această culoare.
Iar violetul l- lăsa
Stării de mister
Dintre noi.
Voi adăuga la final
O ploaie de săruturi
Și astfel eu voi avea
Numai pentru mine,
Un curcubeu.
Și voi numi acest tablou
Iubita mea -ROGVAIV.

poezie de (26 august 2012)
Adăugat de angelinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Adi Conțu

E-atâta Noi

E-atâta Tu în viața mea,
Că Eul meu devine plin
De tot ce ești, dar tot vrea,
Să îmi mai dai măcar puțin

Și simt, bătăi de inimi spun,
și Tu știi că Eu îți sunt,
Iubirii noastre supun,
Precum o trestie în vânt

E-atâta Eu ce vreau să-ți dau,
Alunecând pe trupul tău,
E-atâta Tu ce vreau să iau,
vindec tot ce-mi face rău

E-atâta Noi când ne iubim
Îmbrățișați într-un târziu,
Vreau dragoste, etern să fim,
Tu să-mi fii Eu și Eu să-ți fiu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă aș fi și dacă ai fi...

Când tu vei fi nor, eu voi fi vânt,
Dacă eu sunt floare, vrea fii pământ,
Ca să-mi fii sprijin și să te văd înflorind,
plutești și să te alint cu al meu cânt.

Eu lacrimă de-aș fi, nu vreau să fiu pe-al tău obraz,
Nu vreau să trăim durerea, vreau viața în extaz.
Eu dacă aș fi furtună, tu vreau să fii al meu soare,
Să mă liniștești, să fiu mereu zâmbitoare.

Eu sunt muritoare, iar tu ești un înger,
Dacă tu ai fi cerul, eu aș vrea să fiu fulger,
Dar tu soare ești și eu vreau să fiu destine
Și tu departe ești și eu nu sunt cu tine.

poezie de (25 septembrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marian Hotca

Culoarea curcubeului

Sufletul meu e un fenomen optic si meteorologic,
El se manifestă după ploaie când soarele,
Sufletului tău îl lumineză puternic,
Iar lumina soarelui se reflectă
În apa argintie din atmosferă,
Formând un curcubeu lung si miraculous precum e Iubirea.

Sufletul meu e colorat E ROGVAIV, adică:
Roșu ca focul tau din privire,
Oranj ca razele de soare scaldate în părul tău de castană,
Galben ca spicul de grâu adunat de tine vara
Verde ca livada mea de smarald,
Unde Albastrul cerului infinit Se oglindește în apa iazului tău,
Iar Indigo e cerul visului meu de cerneală,
Și în sfarșit Violet toporașul tău fraged
Ce iese primăvara în gradina ta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Țenche

Soare pe pământ

Petale, spini, sincer nu știu,
Sufletele se transformă în beton,
Sărutul tău e pierdut în deșert...
Te văd, nu ești, te simt,
Povești scrie,
Dacă tu ai... crede.
Odată un înger a vrut suspans,
Și-a tăiat aripile și a venit pe
Pământ.
În cădere liberă a spus:
Vreau trăiesc!
El a ajuns pe pământ
Și a rămas nemuritor.
Singura lui căldură venea de la soare
Iar noaptea părea
Un iad puțin mai cald.
Aripile lui au rămas în cer
Și au găsit o altă pereche de aripi
Alături de care să zboare
Prin nori, furtună și cer senin
Știind odată
Vor deveni pământ împreună....
Eu nu sunt înger, nu am aripi,
Vreau doar fii
Soarele meu pe pământ!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Miriam Nadia Dăbău

Curcubeul

(după ploaie și furtună, împarți cerul în două, știi tu omule de unde apare?...)

Curcubeu pe cer aprins
Roșu galben parcă-i nins
Verde și alte culori
Toate prinse-n lumea lor.
Vântul ți-e tată străin
Ploaia mamă din vecini
Soarele frate holtei
Ziua sora ce o vrei.
După ploaie și furtună
Ieși zâmbind tinând în mână
Un mănunchi de viorele
Sus pe cer te joci cu ele.
Altă ploaie și furtună
Îți faci drum ca o nălucă
Și te-așezi cu fală mare
Unde-i locul dumnitale
Și râzând privești la soare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Apus

Undeva, spre seară,
Cerul s-a-nroșit,
Parcă se-nfioară
Un îndrăgostit.
Un artist ciudat
Blând sau mai grăbit,
Pare c-a pictat
Cerul vălurit.
Însă, neatent,
Dintr-o călimară,
Roșul decadent
L-a vărsat pe seară!
Ori a rupt din soare
Focul ce mocnește
Și punând culoare
Îl îngîlbenește!
Roșu purpuriu
Sau îngălbenit
Cerul ăsta viu,
A înmărmurit!
Ce tablou feeric
Trecere-asta fină:
Zi spre întuneric,
Noapte în lumină...

poezie de (23 septembrie 2018)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ferice norocul...

nu lași, clipă,
Tristețea să mă doboare,
nu-mi lăsați, ochilor,
Gândul meu în aiurea zboare,
nu duceți, pașilor,
Pe urmele cele mai bizare!
Lăsați-mi doar o lacrimă cuminte,
Mie să-mi cadă
Și inimii mele în zbucium
Să-i fie de alinare!

Știu
Nu e bine plâng...
Știu
Soarele mai răsare în crâng!
Știu
Sunt prea mulți... culori de curcubeu!
Știu
O rază de soare trebui-va să fiu eu!

Ispite prea multe,
Uneori apasă,
Se-ntâmplă, nu le mai văd
Uneori, nici nu-mi mai pasă,
Înot între cer și pământ!..
Și brațele să-mi cadă ajung,
Pe ai mei, doi genunchi!

Și întreb răspunzând,
Mă întrevăd săgetând.
De vorbă cu mine
Mă găsesc murmurând:

Sunt eu?
Ce vreau?
Cine sunt?!...

Zefirii de ploaie
Bat creștet de geam...
Ferice Norocul
Și clipa
Ce am!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aș cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Și nici nu sunt sigur merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M- simt obligat întorc serviciul
Și nu știu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva prețuiește.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aș cere și nu primi,
Aș fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerșeală,
Aștept doar să fiu iubit
Și atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri și vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci așa L-am văzut pe Dumnezeu
Șoptindu-mi prin senzații.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puțin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de din Teorie poetică și poezie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Tot ce vreau

Aș putea -ți fiu enigma timpului strivit în struguri,
Sub picioare de femeie, într-o vie, în amurguri,
Pot -ți fiu și alb și roșu, nici prea mult, nici prea puțin,
Să mă simți cum curg prin tine, aromat precum un vin

Sau de vrei, pot fi oceanul, o furtună trecătoare
Pot fi vântul verii tale, pot fi cald, pot fi răcoare
Pot -ți fiu oftatul tandru odihnit pe a ta piele,
Printre șoapte coborâte, lângă tine, dinspre stele

Îmi doresc -ți fiu sărutul veșniciei pe obraz,
Un apus pictat pe coapse c-un fior magic, turcoaz
Tu zâmbește, acceptă, n-am nevoie de mai mult,
Vreau -ți fiu adolescentul în al dragostei tumult

Pot -ți fiu o mângâiere, sau sălbaticul nebun,
O tăcere ce-ți vorbește când la pieptu-mi te adun,
Iar de vrei, pot fi devreme, îți pot fi mereu târziu
Tot ce vreau de fapt, femeie, este să mă lași -ți fiu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Regizorul scrie o carte sau pictează un tablou cu anumite culori pe care le pui tu la dispoziție, cu un text pe care îl scrii și tu. El alege o parte din lucrurile pe care tu le faci și le încheagă într-un fel, dar nu e datoria lui să te învețe. El spune "dă-mi roșu!" și tu te chinui produci niște roșu, sau zice "mai adu galben!" și tu te chinui fabrici puțin galben, după care le combină și pictează cu ele. Asta dacă e să fiu așa, foarte plastic, dar nu poate el facă galben în locul tău.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Ultimul sărut

Să-mi fii motivul de a scrie
Un ultim vers, atât vrea,
O lacrimă de bucurie,
Care din suflet va cădea

Să-mi fii atingerea plăcută
În diminețile târzii,
Privirea caldă și tăcută,
Care șoptește... vreau să-mi fii

Să-mi fii culoare în trăire,
Pictează-mă în curcubeu,
Eu să-ți fiu cer, tu fi-mi iubire,
Iar amândoi fim mereu

Să-mi fii apusul enigmatic
Indiferent de anotimp,
Sărutul ultim și sălbatic,
Prin care vom fugi din timp

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce mult aș vrea

Aș vrea să fiu o stea
Pe care s-o privești,
Întreaga viața ta
Aș vrea să mă iubești.

Aș vrea să fiu o apă
Pe care tu o bei,
Aș vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

Aș vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să-mi continui zborul
În iarna lumii reci.

Aș vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aș vrea să fiu grădina
Plină cu trandafiri.

Aș vrea să fiu o stea
ies de după nori...
Ce mult, mult vrea,
O viață în culori.

Aș vrea să fiu un soare
știu pe unde ești,
Aș vrea să fiu o floare,
Care mereu înflorești.

Aș vrea să fiu rășina
Pe care o miroși,
Aș vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoși.

Aș vrea să fiu un sfeșnic
Mereu te veghez,
fii cu mine veșnic...
Așa vreau eu să visez.

poezie de (7 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Speranță nespusă sau... Daniel

Te vreau în poza de hublou
Te vreau mereu, te vreau din nou...
-ți fiu etern, în zbor, erou
Te vreau mereu, te vreau din nou...

-ți dau planajul de condor
Te vreau mereu, te vreau cu dor
Picaj de ai, în loc -ți mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

-ți fiu cuvântul numai eu
Te vreau cu dor, te vreau mereu
-ți fiu culoare-n curcubeu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...

Veșnic iubitul de liceu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...
te iubesc și-apoi mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

Du-mă la ochi -ți fiu o geană
Edith, Simona, Love, Ioană
Sau scrum din sufletu-ți rimel
De-amor... Scris, nume; "Daniel"...

poezie de (20 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Daniela Bidascu

* * *

Zâmbetul tău e-o raza de lumina...
Iar ochii tai sunt Cerul meu...
Ma scalzi cu dragoste divina...
intr-un ocean pictat de Dumnezeu...
Ești răsărit într-un apus de soare... Ești zori de zi al sufletului meu
Îmi esti balsam pentru o rana adâncă...
Si pași către al vieții Sfant Curcubeu...
Tu ești izvor de viata dătătoare...
Un dar divin al sufletului meu...
O lacrima de dor din depărtare...
Esti totul meu... Lumina curgătoare...
dintr-un potir întins de însuși Dumnezeu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pictor amator

Desenează-mi chipul
Pictor amator,
Râsul și privirea
Nesfârșitul dor!
Lacrima ascunsă
Nu o colora,
Vreau s-o șterg în grabă
Din privirea mea.
Pânza vreau să fie
Cerul nesfârșit,
Roșul de pe buze
Mac din câmp cosit.
Zici că n-ai culoare
Pentru viața mea?
Verdele speranței
Soarta vreau să-mi dea.
Curcubeul zilei
M-a învăluit,
Iarăși cred în vise,
Din somn m-am trezit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Visul meu din lacrimi

Îmi doresc, prin gânduri, răbufnirea ploii,
Să mai spăl tristețea-n picurii din ea
Și mă rog să fie stropii grei eroii
Care-o-ndepărtează din privirea mea.

Mă cuprinde toamna-n brațe de rugină
Și îmi umple ochii-al frunzelor mormânt,
Sufletu-mi umbrește norul ce se-anină
De un cer prea negru și lipsit de vânt.

Îmi ridic privirea într-o rugă mută:
"Hai, deschide calea noilor dorinți
Și, o zi ca asta, tristă, abătută,
Schimb-o cu crăiasa zilelor cuminți!"

Cerul se încruntă, însă, brusc, zâmbește
Și desface norul într-o ploaie gri
Care se răsfiră, suflul ei plutește
Printre stropi, nu lacrimi, veseli, mii și mii.

Soarele, în joacă, îi străbate-o clipă
Și, spre bucuria sufletului meu,
Văd, pe cer culoare, văd cum se-nfiripă
Visul meu din lacrimi: Podul Curcubeu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când facem pe sfinții

Colorez noaptea în iubire și speranță,
ai zice uneori că-s surori cu ghinionul când nu e totul roz
stelele îmi sunt martore pe cer
norocoasele, acolo sus, departe de lume
Luna strălucește, am cerut-o de muză,
și-a spus da
iar soarele, probabil gelos, arde de viu
eu sper să-mi cânte lumina, întru tristețe,
dar nu fie venită din faruri
bucuria nu-mi danseze în rate,
iubirea să mă seducă cu blândețe,
din suflet, fără bonuri de masă
făcându-mă să uit clipe îndurate stoic.
Focul e viu, e-n mine și știu
iadul e pe pământ cu totul, iar noi suntem dracii,
și degeaba facem pe sfinții.
Suntem răi, avem măști
de aceea ne plac oglinzile.
Dincolo de un scop e un alt destin
care câteodată e doar o ploaie
Și nu e veșnică.

poezie de (2017)
Adăugat de Roberto KuzmanovicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Simt cum zvâcnește primăvara-n mine...

Se dezmorțesc poemele în mine,
Mustesc în stihuri sevele-n culori.
Sub adieri de verde, theremine
Scriu simfonii pe lujere de flori...

Zefirul mi se plimbă prin artere,
Odoarele parfumează-adânc
Și parcă aș putea s-alerg prin ere
Legată de al primăverii-oblânc...

Mai stăruie zăpada rușinată
Pe câte-un vârf de munte, lângă cer,
Dar e frumoasă-așa nevinovată
Între-anotimpuri, ca un grănicer...

Viteze, firele de iarbă suie
Pe cărărui ascunse în pământ,
E Dumnezeu cel care ne descuie
Tărâmul în cel mai frumos veșmânt...

E o eferveșcență-n toate cele
Și parcă grijile aleargă înspre nord
Nu sunt de-ajuns de lungi brațele mele
S-adune toată primăvara-n cord...

Mi-așez pe frunte-albastru rupt din mare
Din orizontul unde se unesc
Și cer și mare-n răsărit de soare
Și cum nu bucur trăiesc?

Desculță-alerg și-arunc veșminte grele,
În urma mea dezbrac poemul trist
plângă singur. Lacrimile mele
Nu vreau să fie probă exist...

Azi vreau să zbor în stol cu toți lăstunii,
S-ating nemărginiri ce jinduiesc,
S-ajung pân' la singurătatea lunii
Și că e primăvară, să-i șoptesc...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook