Preţul nesocotirii (Ioan 12,48)

(Întâmplarea s-a consumat în Ohio, SUA, sub guvernatorul George Nash, între anii 1900-l904. Numele personajelor şi unele aspecte ale întâmplării sunt împrumutate.)

Se spune că domnul Popa, dintr-un oarecare sat,
Ar fi zis ceva-mpotriva, la organele de stat.
Cei cu legea îl luară şi, în tribunal băgat,
I s-a dat sentinţa morţii: să fie decapitat!
Însă nu-şi făcea el grijuri, căci un neam de-al lui sus-pus,
Avea pile chiar la şeful statului cel mai de sus.
Şi într-adevăr, acela a ajuns până la rege,
Singurul ce-avea putinţa o sentinţă să dezlege.
Regele, un om cu suflet, ascultă şi-i zise: "Bine.
Scriu cum m-ai rugat decretul şi-i va fi dus chiar de mine".
Iar a doua zi apare regele-mbrăcat normal
La-nchisoarea cu pricina. Mergând el pe culoar,
A ajuns lângă celula celui ce fu condamnat.
Însă ce să vezi, acesta, era foarte ocupat.
Regele-l chemă pe nume şi ţinând în mâini hârtia,
Îi spunea că îi aduce vestea bună, amnistia.
Condamnatul, aruncându-i o privire-n vânt fugară,
Şi zărind îmbrăcămintea-i cea de rând aşa normală,
Zise: "Du-te, mă, de-aicea, coate goale, pierde-vară!"
Regele, respins tot timpul, fu silit să iasă-afară.
După ce primi onorul, se-mbarcă şi-o luă din loc.
Rudele lui domnul Popa însă au rămas pe loc.
De îndată ce convoiul se pierdu în depărtare,
Rudele dădură buzna, cu o bucurie mare,
Să vadă pe domnul Popa a cărui eliberare
Fu adusă de instanţa ţării cea mai de onoare.
Dar... şi ochii le-ngheţară, căci în lanţuri închingat
Domnul Popa nu-i nici vorbă să fie eliberat,
Îl priveau toţi muţi de groază. Dar el, neînţelegând,
Începu să povestească, mai în glumă, mai râzând,
De un paznic de-nchisoare, ce-i aduse o hârtie
Pretinzând că aia este pentru dânsul amnistie.
"Şi - continuă el mândru - eu i-am spus să iasă-afară,
N-am nevoie de ajutorul unui simplu pierde-vară.
Căci ştiam că o să-mi vină de la voi un ajutor.
Dar... ia staţi! Ce se întâmplă? Arătaţi îngrozitor!"
"Da, răspunse-atunci unul, zguduit de-un plâns cumplit,
Însă ajutorul nostru tu ţi l-ai nesocotit.
Căci acela pierde-vară şi, cum zici tu, coate goale,
Era regele-aducându-ţi vestea liberării tale."
"Vai, urlă întemniţatul, mergeţi fuga la el voi,
Şi scuzându-mi nebunia, să-l chemaţi aici-napoi!"
"Nu - îi fu atunci răspunsul - el nu-i la cheremul tău;
El dă ordine şi cheamă; tu eşti doar biet servul său.
Ba de-acuma vina-ţi este incredibil mult mai mare,
Căci i-ai zis la rege-n faţă vorbe batjocoritoare.
Cine crezi că de mânia-i să te scape azi mai poate?
O, nenorocit de tine! Vina ta iniţială
Îţi fusese ridicată chiar de curtea marţială.
Astăzi nu mai mori de-aceea, ci pentru că din mândrie
Ţi-ai respins singur iertarea, ba încă prin băşcălie.
Orice-n lume se mai iartă; dar după ce-nfrunţi pe rege,
Nu mai sunt sub soare pravili care să te libereze."
Şi-a murit nefericitul, din utopică mândrie,
Ignorând liberatorul şi a lui scumpă solie.

Dar povestea asta tristă nu se termină la el,
Căci se află azi sub soare milioane, mulţi la fel.
Hai să ne gândim. De pildă, care dintre noi ar spune:
"Eu n-am supărat pe Domnul, de când mă cunosc pe lume!"?

Toată rasa omenească, din Adam scoborâtoare,
Toţi care populăm pământul ne naştem în închisoare.
Atunci, Dumnezeul slavei, împăratul Cel ceresc,
Dezbrăcându-Se de slavă şi luând chip omenesc,
A venit El în persoană şi decretul ne-a adus,
Prin Cuvântul din Scriptură spus de Fiul Său Isus.
Ai primit tu deci decretul? Sau, deşi în închisoare,
Ai rămas ca domnul Popa mai departe-n nepăsare?
Uite, vreau să ştii azi bine: fiecare om în viaţă,
Care în vreun fel sau altul spre Isus îţi dă povaţă,
El înseamnă pentru tine că-mpăratul, Sfântul Rege,
Te caută-n închisoare, ca să te elibereze.
Ce-ai făcut tu cu-mpăratul? Ce-ai avea de spus acum?
Faci şi tu ca domnul Popa? Râzi şi-apoi îţi vezi de drum?
Fii atent şi ia aminte: azi te roagă şi te-mbie,
Mâine însă, dai socoată ce-ai făcut cu-a Lui solie.
Astăzi ţi-a trimis pe însuşi Fiul Său să îl primeşti.
Dacă nu-L accepţi acuma, mâine geaba te căieşti.
Iară tu acela care I-ai luat numai iertarea,
Dar de pofta firii tale n-ai primit eliberarea,
Ce faci tu azi, când prin mine El ţi-aduce-acest decret?
Sau, de vrei ca întrebarea să îţi sune mai concret,
Te întreabă: faci tu oare toate pentru slava Lui,
Cum a dat Cel Sfânt porunca, prin Cuvântul Domnului?
Când ţi-ai cheltuit dolarul, pentru-a cui plăcere-ai dat?
Pentru gustul tău sau slava Lui ce te-a răscumpărat?
Ţi-a rămas o oră liber şi citeşti nu scrieri rele;
întrebarea-i însă: cine e satisfăcut prin ele?
Ţi-ai deschis televizorul - pofta cui o împlineşti?
Pe a Domnului din ceruri? Sau a firii pământeşti?
Aşa cum prea des se-ntâmplă, rău te-a supărat un frate;
Tu nu-i zici, nu-i faci nimica, dar îl ţii tare departe.
Faci aceasta din iubire, pentru slava lui Hristos?
Sau iubirea închisorii, eului tău arţăgos?

Lista ar cuprinde multe, dar eu mă opresc acum
Şi te rog ca şi tu, frate, să te-opreşti puţin din drum.
Vezi dacă-nchisoarea poftei firii tale rob te ţine,
Iute ia-ţi eliberarea anunţată azi prin mine.
Nu te-mpiedica de faptul că sunt om de rând şi eu,
Căci mesaju-acesta-ţi vine direct de la Dumnezeu.

Aşadar, în orişicare închisoare te găseşti,
Recunoaşte-ţi tot păcatul, iute-apoi să te grăbeşti,
Să primeşti şi mesagerul, adică pe Duhul Sfânt,
Căci El apoi te va face, dintr-un rob, un liber sfânt.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultele păgâne

La templu un fariseu
Şi un vameş au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit

Fariseul ce ştia
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulţumea
Căci e singurul lui Tată

Tată scump îţi mulţumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viaţa mi-o trăiesc
Şi umblu pe-a Ta cărare

Eu dau din izmă şi din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ţi toate adevărate
La mine-n inimă — le ai

Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Şi îţi dărui multe flori
Căci viaţa-mi e lumină

Nu-s ca alţii pe pământ
Hărăpăreţi nedrepţi şi preacurvari
Căci eu ţin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi şi avari

Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc

Doamne eu trăiesc Cuvântul
Şi Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc

Iată fug de sărbători
Şi de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalţ azi printre stele

Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Şi mereu iată postim

Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinţi
Căci nu ţinem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinţi

Dar Scriptura ce vorbeşte
Să fii mândru şi-ngâmfat
Unde Domnul azi priveşte
La cel trufaş şi curat

Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt

Vameşul însă stătea
Plin de groază şi de frică
Şi Domnului îi spunea
De-a lui viaţă rătăcită

De mine o Doamne ai
Milă azi şi mă ridică
Numai Tu viaţă dai
Inimii mele rănită

Fie-ţi milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat

Iartă-mi vina şi păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit

Cine dar a fost iertat
Vameşul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el îşi văzu eul

Toţi ceilaţi erau pierduţi
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiţi
Tot la alţii — nencetat

Să trăieşti ca fariseul
Tot pe alţii tu să-i vezi
Că-s pierduţi doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculţi

Vameşul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt

Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat

Vameşul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deşi el mult mai curat
Al lui suflet îl avu

Fariseul s-a mândrit
Cu viaţa lui curată
Însă vameşul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă

Domnul ne vrea azi smeriţi
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâţi
Cuvântu să n-ascultăm

Judecată ce o foloseşti
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smereşti
Tu vei fi acel iertat

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

El e Adevărul Sfânt

Fie-ţi azi la îndemână
Doar Cuvântul Celui Sfânt
Dragostea să îţi rămână
Ca să fii numai lumină
Ţărmuit doar în Cuvânt

Împleteşte-ţi dar viaţa
Azi pe urma Lui Hristos
Treaz fiind în dimineaţa
Ce îţi lipezeşte faţa
Dar în cerul glorios

Fii lumină din Lumină
Condus doar de Duhul Sfânt
El pe braţe să te ţină
Să fii veşnic fără vină
Cu viaţa în Cuvânt

Placă-ţi dar chiar şi mustrarea
Adevărul să-l trăieşti
Ca să capeţi îndurarea
Şi pe veci chiar şi salvarea
Sus în slăvile cereşti

Încrezându-te-n Cuvântul
Sfânt şi viu al Lui Hristos
Tu lucrează dar pământul
Chiar de-l bate azi şi vântul
Ca să fii victorios

Înţelege-ţi dar menirea
Omenirii un sol să-i fii
Căutând desăvîrşirea
Înnodată cu iubirea
Ca s-ajungi în veşnicii

Fii un rob al Lui Hristos
Însă plin fii de credinţă
Având ochii sus nu jos
Ca să fii victorios
De har plin şi biruinţă

Domnul Isus ce-ţi vorbeşte
Prin Cuvântul Lui cel Sfânt
Todeauna tu-mplineşte
Şi Cuvântul îl trăieşte
Cât umbla-vei pe pământ

Nu pe Lege tu să pui
Preţ — ci pune-l pe Hristos
Pe Fiinţa Domnului
Căci fiinţă ca Ea nu-i
Cât umbla-vei aici jos

Pentru noi Legea-i Isus
El e Adevărul Sfânt
Cum alţii pe lume nu-s
C-al păcatului apus
Ne e dat doar prin Cuvânt

Prin Hristos doar se termină
Păcatul — nelegiuirea
El ne scoate la lumină
Şi ne face fără vină
Omorându-ne dar firea

Glorie dar Lui Hristos
Cinste slavă şi onoare
Îi aducem dar de jos
Şi îi mulţumim frumos
Căci ne dăruie salvare
20-10-2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus vindecă în Israel

Isus iar cu ucenicii înspre mare s-a-ndreptat
Şi atâţia din Israel acolo s-au adunat
Cuvântu să i-l asculte căci vorbea de Dumnezeu
Cum Tatăl purta de grijă atunci la poporul Său
S-a strâns o mare mulţime şi din Siria vecină
Căci Isus Domnul vieţii era soare şi lumină
Din Ierusalim Idumea şi dincolo de Iordan
Au venit atâţia oameni poposind în Canaan
Să asculte de Cuvântul Solului ce-a fost trimis
Să deschidă iarăşi calea pentru om în Paradis

La Isus veniră atâţia să le ofere vindecare
Să scape de atâtea chinuri să primescă dar salvare
Şi Isus a poruncit ucenicilor să-i ţină
La-ndemână o corabie până când El o să vină
Îmbulzit de atât norod Domnul Isus să nu fie
Să poată vorbi atuncia de veşnica-mpărăţie
Căci atâţi se-nghesuiau vindecare să primească
Doar Isus avea putere tuturor să dăruiască
Vindecare sănătate pentru orice boală grea
Înaintea Lui Isus nimic nu putea să stea

Duhurile necurate pe Isus când îl vedeau
La pământ în Faţa Lui cu toate ele cădeau
Cu putere dar strigau Tu eşti Fiul Lui Dumnezeu
Însă Domnu atunci degrabă poruncea cu glasul Său
Să păstreze dar tăcerea să nu-l facă cunoscut
Căci lucrarea Lui Divină iată abia a început

Glorie dar Lui Mesia căci bolnavii a vindecat
Chiar şi orbilor vedere — atâtora El le-a dat
Şi-a scos duhurile rele din atâţia pe pământ
Căci doar El era din ceruri Fiul Tatălui cel Sfânt

Pe leproşi i-a curăţat pe ologi El i-a făcut
Ca să umble să alerge — El fiindu-le doar scut
Orbii şi-au primit vederea muţii iarăşi au vorbit
Căci Isus avea putere pentru cel nenorocit
Chiar şi morţii au înviat la porunca Lui Isus
Căci Hristosul Sfânt în toate Tatălui era supus
Glorie dar Lui Mesia pentru marea Lui lucrare
Căci în toate omenirii a fost şi ne e salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 martie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Vieţii

Eu sunt Lumina lumii
Cine dar azi mă urmează
Va avea lumina vieţii
Şi fiinţa în veci trează

În noapte el nicidecum
El însuşi nu va umbla
Ci al vieţii sfinte drum
În veci el îl va avea

Fariseii plini de necredinţă
Domnului atunci i-au spus
Tu vorbeşti de-a Ta Fiinţă
Deci te lauzi o Isus

Şi deci a Ta mărturie
Nu este adevărată
Prea puţin de ea se ştie
Nouă nu ne este dată

Dacă Eu mărturisesc
Atunci Domnul le-a răspuns
E doar pentru că primesc
Pe cel cu duhul supus

Mărturia Mea-i adevărată
Căci Eu ştiu de unde am venit
Eu ascult de Sfântul Tată
Cum El dar a hotărât

Unde este Tatăl Tău
Iudeii l-au întrebat
Nici pe Mine nici pe Tatăl Meu
Nu ne ştiţi cu adevărat

Dacă nu credeţi că Eu sânt
Veţi muri-n păcatele voastre
Căci al vieţii Sfânt Cuvânt
Nu îl vreţi din sfere albastre

Cine din voi mă poate dovedi
Că am şi Eu vreun păcat
Şi nimeni nu se oferi
Să-l acuze atunci îndat"

Dacă Adevărul Eu vi-l spun
Voi de ce nu credeţi dar
Nu sunteţi pe-al vieţii drum
Şi n-aveţi parte de har

Cine e din Dumnezeu
Pe Dumnezeu îl ascultă
Că-mbracă poporul Său
În iubire tot mai multă

Adevărat adevărat vă spun
Cuvântu cine-l păzeşte
Are al vieţii sfinte drum
Şi viaţa îşi sfinţeşte

El în veac nu va muri
Căci păşi-va-n veşnicie
Domnul îl va răsplăti
C-a primit lumina vie

Şi Isus Hristos Mesia
Le-a vorbit de Dumnezeu
Să primească veşnicia
Să fie poporul Său

Dar iudeii n-au crezut
Domnul Sfânt ce le spunea
Şi-n păcate s-au pierdut
Refuzând atunci credinţa

Domnul a adus lumina
Ochii ei îns-au închis
Să nu captete cununa
Să nu intre-n paradis

Domnul a adus Cuvântul
Dând atâtor mântuirea
C-a vroit să vadă omul
Că trăieşte-n veci iubirea

Glorie Lui Dumnezeu
Slavă-i fie Lui Mesia
Căci El este Fiul Său
Şi ne oferă veşnicia
26-09-2019 Cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi mai eşti în viaţă

Dacă azi mai eşti în viaţă
Încă nu eşti chiar pierdut
Căci ţi sa mai dat o şansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.

Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Şi-ai făcut numai ce-i rău.

Ţi-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.

Inima ţi-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.

Catva timp poate ţi-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îţi va rămâne
Şi pace nu vei avea.

Se va apropia şi ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?

Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poţi
Adunaţi in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoţi.

Căci acol-unde-ai comoare
Va fii şi inima ta
De-o îndrepţi spre veşnicie
Viaţa ta se va schimba.

Dumnezeu încă te aşteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Isus Hristos Mesia

În Isus Hristos Mesia noi de aici ne-am ancorat
Şi Lui i-am predat fiinţa căci viaţă El ne-a dat
Lui i-aducem osanale şi Numele-i preamărim
Căci ni-e Domn în veşnicie şi pe El noi îl iubim
De păcat nelegiuire numai Isus ne-a spălat
Şi în marea Lui iubire cu Duh Sfânt ne-a botezat
În Isus ni se oferă tot ce-i bun şi e frumos
El ne e pe veci salvarea — Mirele cel glorios
În lumina mântuirii prin credinţă ne-a zidit
Să-i cântăm dar azi Fiinţa căci Domnul ne-a mântuit
În Isus Hristos Mesia ni s-a dat aici menirea
El e viaţa nostră vie ne e stânca şi iubirea
Evanghelia Lui Sfântă ne e astăzi căpătâi
Şi noi ne luptăm aici s-avem dragostea dintâi
Domnul este Dumnezeu şi prin El noi biruim
Fii ai Tatălui cel Sfânt pentru veci de veci să fim
Îl rugăm dar pe Mesia să ne fie-n veci salvare
Vrem prin El în veşnicie s-avem parte de-ndurare
În lumina mântuirii Isus dar să ne zidească
Şi pe toţi ce îl iubim Domnul să ne mântuiască
Glorie dar Lui Hristos slavă cinste şi onoare
Căci doar El ne este stânca prin care avem salvare
29 octombrie 2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia cincizeci şi trei

Cincizeci şi trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferinţa şi văpaia
Lui Isus din veşnicie

Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viaţa fără pată
Noi s-o avem aicea jos

Era aşa de dispreţuit
Căci de la El faţa-ţi întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Şi-a noastre chinuri le-a purtat o vai

Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Şi-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut

Noi rătăceam toţi ca nişte oi
De drumul lui fiecare îşi vedea
Şi de viaţă eram cu toţii goi
Iar moartea parte ne era

Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Şi-n chinurile morţii El să ardă
A suferit amar Fiinţa Mielului

A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut

A fost zdrobit prin suferinţă
Dar o sămânţă de urmaşi El va vedea
Ce îl vor urma plini de credinţă
Cinstindu-i pentru veci Fiinţa Sa

Şi rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea şi se va-nviora
Căci El ni-e Domn şi Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia

El pe mulţi dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Şi despărţiţi de astă lume
Cu totul smulşi din ce e rău

De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari — la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume

Doar El s-a dat singur la moarte
Şi cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage

Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovaţi
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi — să fim iertaţi
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce se hrăneşte omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aştepţi să vezi putere sfântă în viaţa-n care "eu" şi "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Aşa după cum nu aştepţi să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aştepţi nici roadă vieţii de sfinţire, unde viaţa veche nu ai îngropat.

Zoreşte deci şi dă-o-n grabă morţii, prin pironirea eului pe cruce
Şi vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viaţa-n care eul şi firea lui cea veche n-au fost înjunghiate şi puse în mormânt,
Sămânţa învierii nu va avea de unde să încolţească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să ştii: orice durere şi-amaruri înghiţite nu sunt decât putoarea fiinţei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l laşi acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche şi eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul şarpe,
Când ţi-e mai dragă lumea, atunci el îşi atârnă produsul lui ce-mparte miros şi iz de moarte.

Şi vrei să ştii concret ce-i "eu" şi "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuieşti
Cu lucruri nelegate de cer şi de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumeşti.
Şi este de asemeni şi ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ţi şi din lume,
E tot ce faci sau nu faci, pe care Dumnezeu ştii bine că n-ar pune însemn cu sfântu-I Nume.

Să nu uiţi deci că vine în inocente haine, ba chiar îţi va apare că e binevenit.
Dar întrebarea nu e cum este-n aparenţă, ci: care-i obârşia? De unde a sosit?
Iată deci cheia vieţii şi-a fericirii tale: viaţa nouă creşte din moartea celeilalte.
Grăbeşte deci de-ngraşă pământul vieţii noi, dând voia ta cea dârză, mereu, mereu la moarte.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii şi învăţătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieţii Sfânt Cuvânt

nu ştiinţa oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ţi place
îţi dă viaţa — veşnicia

a lumii învăţătură
uneori monştri crează
căutând altă alură
ea direcţia-şi gripează

nu ştiinţa e menirea
omului de pe pământ
ci sfinţenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

Evanghelia e drumul
şi astăzi spre fericire
de trăieşti aici Cuvântul
şi prin har şi prin iubire

omul doar este iubire
pentru bine şi frumos
şi nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos

căci Hristos e Creatorul
Meşterul Lui Dumnezeu
e Lumina — directorul
omului spre Tatăl Său

numai El ne dă viaţă
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalţă
să trăim fără de vină

în Hristos şi pentru El
ferice cine trăieşte
căci al vieţii sfinte Miel
chiar pe braţe îl primeşte

doar Hristos astăzi ne cere
să fim toţi aici curaţi
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălaţi

căutaţi înţelepciunea
care vine azi de sus
şi nu fiţi precum e lumea
trăiţi voia Lui Isus

nu vedeţi cum se-mplineşte
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău ţâşneşte
căci puterea i s-a frânt

puterea de curăţie
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să ştie
nici nu vrea a Lui lumină

şi Hristos este izvorul
de lumină şi viaţă
numai El îţi prinde dorul
şi spre Tatăl te înalţă

voi încredeţi-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veşnicia

căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea şi Viaţa
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi faţa

nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine să susţină
căci din cer el a venit
şi-i viaţă — şi-i lumină

n-a fost nimeni pe pământ
să vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos

El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit

întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind — de Tatăl Său
căci Însuşi era Lumină

Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos

la Caiafa când a fost
El ştia atât de bine
ce n-avea şi avea rost
să vorbească despre Sine

şi ce îi înfuria
dacă El mărturiseşte
Domnul toate le ştia
tăria — ce-o stăpâneşte

şi El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la duşmani

nu ostaşii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit

a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
şi Cuvântul Celui Sfânt

şi nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morţii pe Isus

Cel ce soarele-a creat
şi atâtea mii de stele
Universu-n lung şi-n lat
şi planetele-ntre ele

nu putea doar un cuvânt
de pe cruce să rostească
şi ostaşii în mormânt
la picioare să-i trântească

ce uşor îns-ar fi fost
de pe cruce să dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară

însă noi eram pierduţi
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulţi
cu nădejde la răpire

asta l-a ţinut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii

Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
şi omul e mântuit
e salvat de la pierzare

însă numai prin credinţă
dacă crede în Hristos
are-n sine biruinţă
din pierzare este scos

preţul este infinit
e viaţa Lui Isus
Mielul Sfânt şi răstignit
după cum Tatăl a spus

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leucemia... în domeniul spiritual

(După ce fetiţa mea a fost vindecată de leucemie în 1989 prin bunătatea lui Dumnezeu, am găsit această adaptare spirituală a încercării.)

Multe trece omu-n viaţă - şi mai rele, şi mai bune,
După cum i-e scris de Domnul când este trimis pe lume.

Se făcu în scursul vremii să îmi poposească-n casă
Musafirul care este peste tot la el acasă,
Şi-mi aduse paşaportul fiicei mele de 3 ani,
Care mi-o dăduse Domnul, după cei trei băietani.
Boala când în om pătrunde, nu vorbeşte un cuvânt,
Ci se luptă să-1 coboare cât mai grabnic în pământ.
Zdruncinat profund de vestea bolii de leucemie,
L-am rugat atunci pe doctor să-mi explice-un pic şi mie.
Când spunea că boala asta nu-i microb neapărat,
Ci-s celule bune care se-nmulţesc necontrolat.
Am strigat cu-o scânteiere de speranţă în privire:
"Dacă sunt celule bune, ce e rău într-o-nmulţire?"
El mi-a spus: "Problema nu e că sunt bune sau sunt rele,
Ci de unde-şi iau comanda: de la trup sau de la ele.
Ele negreşit sunt bune; dar atunci când se-nmulţesc
Fără să mai ţină seama de comanda ce primesc,
Vor împiedica procesul ciclic de oxigenare,
Prin modificarea ratei înmulţirii celulare.
Nu-i nici pe departe vorba de microbi sau c-ar fi rele,
Ci n-ascultă organismul căruia aparţin ele".

Medicul tăcu o clipă. Şi atunci l-am întrebat:
"Spune-mi, doctore, nu este nici o şansă de scăpat?"
"O, ba da - răspunse dânsul - e un procedeu prin care
Omorâm pe răzvrătite, adică pe-acelea care
S-au înstrăinat de sursa de-unde viaţa le parvine,
Şi se înmulţesc de-a valma, fiecare cum le vine."
"Doctore, i-am zis eu iară, cum se poate-aşa ceva,
Să omori celulă vie, fără nici un rău în ea?"
Mă privi atent maestrul, şi-n răspunsul ce mi-a dat
Am găsit o-nvăţătură foarte demnă de-ascultat.
Mi-arăta el că celula care-ascultă de-a ei voie,
Ignorând să se supună la a trupului nevoie,
Nu mai are viaţă-n sine, căci când îşi dispreţuieşte
Voia trupului din care seva vieţii îşi primeşte,
Singură se sinucide, căci când trupu-şi neglijează,
Trupul moare, iar cu el şi celula încetează.
"De aceea - îmi spunea doctoru-n continuare,
Orişicât de plină este o celulă de vigoare,
Dacă nu ascultă trupul ce-i dă viaţă şi putere,
O omor, căci moartă este când trăieşte propria-i vrere."

Medicu-şi luă dosarul ca să meargă mai departe.
Eu-am rămas purtat de gânduri, la Ioan din Sfânta Carte,
Unde zice-Nvăţătorul: "În Mine de nu rodiţi,
Sunteţi scoşi, tăiaţi afară, şi apoi de foc topiţi".

*

Vai, noi cel mai mult în viaţă ne gândim la rău şi bine
Însă-aproape niciodată la sursa din care vine.
Zic că dacă nu fac rele, adică nici un păcat,
Pot să-nu satisfac în voie orice voie, orice plac.
Astăzi aflu cu mirare că-ntrebarea nu se pune
Dacă-n ce fac e vreun bine sau este vreun rău anume;
Nici în slujba pentru Domnul nu se pune întrebare
Dacă este rău sau bine, ci atât: e-n ascultare?
Nu ne spune chiar Scriptura că în vremea cea din urmă
Vor veni unii la Domnul, pretinzând că sunt din turmă
Şi vor zice: "Doamne, Doamne, noi am predicat Cuvântul
Şi-am făcut minuni şi semne, de-am uimit întreg pământul!"
Dar ce le răspunde Domnul? El le spune: "Blestemaţi!
Niciodată-n viaţa voastră nu v-am cunoscut. Plecaţi!"
Vai, dar cum? E rău să predici Cuvântul lui Dumnezeu
Şi să faci minuni şi semne, ba chiar în Numele Său?
Da, chiar cea mai sfântă slujbă, dacă nu-i din ascultare,
Te transformă în celulă de cancer aducătoare.
Doamne, vreau ca de acuma să nu mă mai liniştesc
Sprijinindu-mă pe fapte, ci la Tine să privesc.
Căci şi Tu ca om aicea, când trăiai jos pe pământ,
Nu făceai decât atâta - ce vedeai pe Tatăl Sfânt.
Când Te-ai dezbrăcat de slavă, ca să Te îmbraci cu mine,
N-a fost temerea de rău care Te-a mânat pe Tine,
Ci nesăţioasa foame, ce Te-a stăpânit mereu,
Să-mplineşti voinţa sfântă a Tatălui Dumnezeu.
Doamne, viaţa ce-mi rămâne nu mai vreau să o trăiesc
Doar punându-mi întrebarea cum să nu păcătuiesc.
Ci vreau fiecare clipă s-o trăiesc direct din Tine,
Şi atunci cu siguranţă că tot ce-am să fac e bine.
Nu vreau să-mi mai cheltui banii nici pe rău, dar nici pe bine,
Ci doar în ce-Ţi place Ţie. Nu-i am oare de la Tine?
Şi de-acuma înainte vreau ca-n tot ce cheltuiesc
Să nu mă intereseze doar să nu păcătuiesc.
Căci şi Tu, din ceruri încă, pe când Tatăl Te-a rugat
Să vii jos să mă răscumperi din pierzare şi păcat,
Nu Ţi-ai făcut socoteala dacă este rău sau bine,
Ci-ai zis: "Tată, Mă voi duce, căci Eu te iubesc pe Tine".
De aceea, sănătate, timp, avere, tot ce sunt
Vreau să fie cheltuite numai după-al Tău Cuvânt.
Nu vreau să mai fac de-acuma nici un lucrul mic, nici mare,
Decât ce-i venit din Tine şi de Tine-n ascultare.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus ne e mărgăritar

Binele şi fericirea
Hristos Domnul ni le vrea
Căutând neprihănirea
Şi trăind aici iubirea
Viaţa veşnică să ni o dea

Domnul Isus ne iubeşte
El iubeşte omenirea
Viaţa veşnică îi dăruieşte
Celui care se smereşte
Trăind dar neprihănirea

În lumina mântuirii
Pe cel ce crede îl aşează
Îi dă sorţii izbăvirii
Salvându-l de greul firii
Şi fiinţa-i luminează

Cine crede în Hristos
Nu în altul de sub soare
Are cerul glorios
Căci din lume a fost scos
Pentru viaţa viitoare

Căci Hristos pe veci ne vrea
Pentru veci să îl urmăm
Fericirea să ne-o dea
Când vom fi în slava Sa
Lui dar azi să ne predăm

Şi în ochii Lui ca para
Focului să ne privim
Să moştenim veşnic ţara
Căci păstrăm dar alergarea
Pe Isus doar să-l slujim

Îl vrem numai pe Hristos
Ca stâncă El să ne fie
Cât vom fi pe pământ jos
Să trăim prin El frumos
Căci El ne e Pâinea Vie

În luminile Scripturii
Pe Hristos doar îl dorim
Ca un stâlp învăţăturii
Să doboare pofta firii
Prin El noi să biruim

Pentru El doru să ardă
Să se aprindă chiar în noi
Lui să-i fim pe veci o pradă
Doamne ziua aceea o adă
De lume să fim toţi goi

Îmbrăcaţi în lucruri sfinte
Toţi de aicea să-ţi cântăm
Prinşi în dragostea-ţi fierbinte
Să-ţi slujim tot înainte
Căci doar Ţie ne predăm

Slavă cinste şi onoare
Mire drag din cerul Sfânt
Căci ne eşti pe veci salvare
Har nespus şi îndurare
Viaţa-ntreagă pe pământ

Ne-nchinăm dar Isus Ţie
Şi Fiinta-ţi lăudăm
A iubirii dar mantie
O-mbrăcăm pe veşnicie
Şi noi azi te onorăm

Glorie Isuse dar
Mire scump şi minunat
Căci ne eşti mărgăritar
Cel mai scump şi veşnic dar
Pururi fii — glorificat
12-10-2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia mi-e călăuză

Mesia e Domnul meu
El Isus Hristos Mesia
Îmi e Domn şi Dumnezeu
Şi-i cânt slava azi mereu
El îmi este bucuria

Mesia Isus Hristos
E Lumina mântuirii
Cuvântul venit dar jos
Prinţul slavei glorios
Domnul Păcii şi-al iubirii

Mesia e stânca mea
Un sprijin din veşnicie
Eu însumi să pot vedea
Căci Isus este iubirea
Slăvit Numele îi fie

Doar Isus mi-e călăuză
El prin Duhul Lui cel Sfânt
Adevărul să-mi pătrunză
În dragoste să m-ascunză
Să trăiesc al lui Cuvânt

În Hristos nădăjduiesc
Şi în mila Lui cea sfântă
De aceea-i proslăvesc
Numele şi i-l iubesc
Până-n ceruri sus la nuntă

În Isus mi-am ancorat
Şi privirea şi fiinţa
Căci prin El duhul curat
Îmi e acum neâncetat
Înflorindu-mi dar credinţa

Fie-i slavă şi mărire
Lui Isus că-i Dumnezeu
El îmi dăruie iubire
Să ajung la mântuire
Căci El e — Mirele meu

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 noiembrie 2022, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a dat şi are; dar eu?

(Ioan 3,16)

Minunată-i şi adâncă, Doamne, Sfânta Ta Scriptură!
Cât de plină e de taine şi de sfântă-nvăţătură!
Cât de minunat e Duhul pe care ni L-ai trimes
Să descuie-a' ei mistere, să ne dea nouă acces
La comoara cea ascunsă, la Domnul Isus Hristos,
Ca s-o facă pentru oameni de efect şi de folos.
Cât de plin e fundul mării şi-al oceanelor de ape,
Aşa ne-nconjori Tu, Doamne, cu Isus prin Sfânta Carte.
Dar ce trist, să vezi mulţime printre noi atât de seci,
Ca şi piatra care seacă-i de-o ţii-n apă pentru veci.

Mai deunăzi-ntr-o seară, cugetam cu-amărăciune
La atâta bogăţie, însă-n mine, goliciune.
Se-ntâmplă cumva atuncea să-mi răsune-n minte tare
Un verset pe care-i ştie tot creştinu-n lumea mare.
E versetul care spune despre Dumnezeu din cer,
C-a iubit cu-atât-ardoare bieţii oameni care pier,
"Că a dat...", suna în mintea-mi, tot mai clar şi răspicat.
Iar eu repetam mecanic: "Dumnezeu iubind a dat".
Şi pentru că mai-nainte cugetam chiar la Scriptură
Întristat că eu dintrânsa am puţină-nvăţătură,
M-am rugat zicând: "O, Tată, ce vrei Tu cu-alte cuvinte
Să mă-nveţi prin versul care mi l-ai pus acu-nainte?"
Şi-ncepui să văd mai bine că acest cuvânt "a dat",
Nu-i cuvânt de umplutură, ci-i o faptă, e un act.
El nu ne-a spus două vorbe, doar duminică şi joi,
Şi-apoi rămânând în slavă, să nu-l mai pese de noi;
N-a rămas acolo-n slavă de-unde deschizând un geam
Să ne cânte o cântare, să recite câte-un psalm;
Nici să facă declaraţii, cântând "O, ce vă iubesc!",
Nici să dea câte-un spectacol, sau concert după concert,
Ca apoi să-nchidă cerul şi trăind într-ale Sale,
Să mai vină să ne vadă duminica viitoare.

Nu! El n-a spus vorbe goale, ci a săvârşit un act:
S-a lipsit pe El de Isus, care nouă ni L-a dat.
Şi când ni L-a dat pe Isus, nu ne-a dat ceva spoire,
Doar să ne orbească ochii cu niscaiva poleire,
Ci ne-a dat tot ce-avea-n ceruri mai frumos şi mai plăcut,
Singura desăvârşire care L-a satisfăcut.
N-a vorbit, ci a făcut; n-a promis, ci-n fapt a DAT
Tot ce-avea mai scump şi drag, nu ceva de lepădat.

Nici Isus nu vorbea-n vânt, ci-a purces direct la fapt,
Căci mocnea în suflet dorul, dor de oameni, apăsat.
N-a rămas pe mai departe în palatul de cleştar,
Ca de-acolo să-mi trimită vorbe şi cântări de har,
Ci ca miel tăcut în strungă, sub strivirea de iubire,
El a DAT, S-a dat pe Sine, nu-n cuvânt, ci în jertfire.

Şi nu se opreşte-aicea tot ce Dumnezeu a dat,
Căci chiar Tatăl sus pe cruce loc în Fiul a luat.

Ba nici asta nu-i chiar totul, căci după-nălţare-apoi,
Ca să nu ne lase singuri, a trimis din cer la noi
Duhul Sfânt să ne păzească de cădere şi păcat;
Deci a treia oară spunem: "Dumnezeu din cer a DAT!"

O, adâncul bogăţiei, nesfârşit izvor de dar,
Cum Te dăruieşti şi astăzi tot mai nou, mai plin de har!

Eu-s făcut din dăruire: prin şi pentru m-ai format.
Azi trăiesc spre dăruirea Celui care mi S-a dat.
Tot aluatul vieţii mele şi întreaga-mi întocmire
E-ntru totul concepută din plămada "Dăruire".
De aceea vreau de astăzi ca din noua Ta plămadă
Să mă dărui şi eu Ţie, ca oamenii să-nţeleagă
Că iubirea Ta cea mare, prin care Te-ai dăruit,
E fapt dovedit prin mine, nu e basm meşteşugit.
Da, doresc la fel ca Tine să mă dăruiesc şi eu
Într-un chip cu totul vrednic de fiu al lui Dumnezeu.
Nu vreau să mai spun la alţii de virtutea "dăruire",
Câtă vreme ţin în viaţă la tot ce îmi place mie.
Dar nici Ţie chiar, o, Doamne, de-astăzi nu mă mai grăbesc
Să îţi cânt plângând cu lacrimi, că Isuse Te iubesc,
Iar apoi ştergându-mi faţa, mulţumit că am plâns bine,
Să-Ţi zic: "Doamne, Te mai văd săptămâna care vine".
Căci Tu, ca să mă răscumperi, ca să fiu cu Tine-n rai,
Trebui ca însăţi viaţa Ta pe cruce să o dai.

Crucea-i locul de-ntâlnire; moartea-i calea de unire,
Însă nu doar vorbe moarte, ci trăire prin jertfire,
Căci versetul din Scriptură scrie: "Dumnezeu a DAT
Însuşi Fiul Său pe cruce", nu vorbit, nici predicat.
Vreau şi eu de-acum-nainte ca murind faţă de mine,
Să trăiesc în întregime, Doamne, numai pentru Tine!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a dat şi are; dar eu?

(Ioan 3,16)

Minunată-i şi adâncă, Doamne, Sfânta Ta Scriptură!
Cât de plină e de taine şi de sfântă-nvăţătură!
Cât de minunat e Duhul pe care ni L-ai trimes
Să descuie-a' ei mistere, să ne dea nouă acces
La comoara cea ascunsă, la Domnul Isus Hristos,
Ca s-o facă pentru oameni de efect şi de folos.
Cât de plin e fundul mării şi-al oceanelor de ape,
Aşa ne-nconjori Tu, Doamne, cu Isus prin Sfânta Carte.
Dar ce trist, să vezi mulţime printre noi atât de seci,
Ca şi piatra care seacă-i de-o ţii-n apă pentru veci.

Mai deunăzi-ntr-o seară, cugetam cu-amărăciune
La atâta bogăţie, însă-n mine, goliciune.
Se-ntâmplă cumva atuncea să-mi răsune-n minte tare
Un verset pe care-i ştie tot creştinu-n lumea mare.
E versetul care spune despre Dumnezeu din cer,
C-a iubit cu-atât-ardoare bieţii oameni care pier,
"Că a dat...", suna în mintea-mi, tot mai clar şi răspicat.
Iar eu repetam mecanic: "Dumnezeu iubind a dat".
Şi pentru că mai-nainte cugetam chiar la Scriptură
Întristat că eu dintrânsa am puţină-nvăţătură,
M-am rugat zicând: "O, Tată, ce vrei Tu cu-alte cuvinte
Să mă-nveţi prin versul care mi l-ai pus acu-nainte?"
Şi-ncepui să văd mai bine că acest cuvânt "a dat",
Nu-i cuvânt de umplutură, ci-i o faptă, e un act.
El nu ne-a spus două vorbe, doar duminică şi joi,
Şi-apoi rămânând în slavă, să nu-l mai pese de noi;
N-a rămas acolo-n slavă de-unde deschizând un geam
Să ne cânte o cântare, să recite câte-un psalm;
Nici să facă declaraţii, cântând "O, ce vă iubesc!",
Nici să dea câte-un spectacol, sau concert după concert,
Ca apoi să-nchidă cerul şi trăind într-ale Sale,
Să mai vină să ne vadă duminica viitoare.

Nu! El n-a spus vorbe goale, ci a săvârşit un act:
S-a lipsit pe El de Isus, care nouă ni L-a dat.
Şi când ni L-a dat pe Isus, nu ne-a dat ceva spoire,
Doar să ne orbească ochii cu niscaiva poleire,
Ci ne-a dat tot ce-avea-n ceruri mai frumos şi mai plăcut,
Singura desăvârşire care L-a satisfăcut.
N-a vorbit, ci a făcut; n-a promis, ci-n fapt a DAT
Tot ce-avea mai scump şi drag, nu ceva de lepădat.

Nici Isus nu vorbea-n vânt, ci-a purces direct la fapt,
Căci mocnea în suflet dorul, dor de oameni, apăsat.
N-a rămas pe mai departe în palatul de cleştar,
Ca de-acolo să-mi trimită vorbe şi cântări de har,
Ci ca miel tăcut în strungă, sub strivirea de iubire,
El a DAT, S-a dat pe Sine, nu-n cuvânt, ci în jertfire.

Şi nu se opreşte-aicea tot ce Dumnezeu a dat,
Căci chiar Tatăl sus pe cruce loc în Fiul a luat.

Ba nici asta nu-i chiar totul, căci după-nălţare-apoi,
Ca să nu ne lase singuri, a trimis din cer la noi
Duhul Sfânt să ne păzească de cădere şi păcat;
Deci a treia oară spunem: "Dumnezeu din cer a DAT!"

O, adâncul bogăţiei, nesfârşit izvor de dar,
Cum Te dăruieşti şi astăzi tot mai nou, mai plin de har!

Eu-s făcut din dăruire: prin şi pentru m-ai format.
Azi trăiesc spre dăruirea Celui care mi S-a dat.
Tot aluatul vieţii mele şi întreaga-mi întocmire
E-ntru totul concepută din plămada "Dăruire".
De aceea vreau de astăzi ca din noua Ta plămadă
Să mă dărui şi eu Ţie, ca oamenii să-nţeleagă
Că iubirea Ta cea mare, prin care Te-ai dăruit,
E fapt dovedit prin mine, nu e basm meşteşugit.
Da, doresc la fel ca Tine să mă dăruiesc şi eu
Într-un chip cu totul vrednic de fiu al lui Dumnezeu.
Nu vreau să mai spun la alţii de virtutea "dăruire",
Câtă vreme ţin în viaţă la tot ce îmi place mie.
Dar nici Ţie chiar, o, Doamne, de-astăzi nu mă mai grăbesc
Să îţi cânt plângând cu lacrimi, că Isuse Te iubesc,
Iar apoi ştergându-mi faţa, mulţumit că am plâns bine,
Să-Ţi zic: "Doamne, Te mai văd săptămâna care vine".
Căci Tu, ca să mă răscumperi, ca să fiu cu Tine-n rai,
Trebui ca însăţi viaţa Ta pe cruce să o dai.

Crucea-i locul de-ntâlnire; moartea-i calea de unire,
Însă nu doar vorbe moarte, ci trăire prin jertfire,
Căci versetul din Scriptură scrie: "Dumnezeu a DAT
Însuşi Fiul Său pe cruce", nu vorbit, nici predicat.
Vreau şi eu de-acum-nainte ca murind faţă de mine,
Să trăiesc în întregime, Doamne, numai pentru Tine!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelia-i salvarea

Evanghelia-i lumina
nouă care ni s-a dat
să trăim întotdeauna
toţi cu sufletul curat

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
luminată s-avem faţa
trăind astfel noua eră

nu-i lumină nicăieri
ca Ea azi să lumineze
să ne scape de plăceri
şi în rai să ne aşeze

Domnul doar este Cuvântul
El Isus Hristos Mesia
ce ne oferă Legământul
să intrăm în veşnicia

unde nu mai e hotar
şi nici timp şi noapte nu-i
ci al Domnului sfânt har
dăruit este oricui

celui care împlineşte
voia Tatălui Cel Sfânt
şi fiinţa-şi dăruieşte
Domnului azi prin Cuvânt

Evanghelia-i destinul
omului de pe pământ
prin Isus Hristos azi Domnul
şi credinţa în Cuvânt

Evanghelia iubirii
nouă ni s-a dăruit
ca pe drumul mântuirii
să mergem pân' la sfârşit

ni s-a dat lumina sfântă
prin Isus Hristos Mesia
să intrăm cu toţi la nuntă
moştenind dar veşnicia

cine dar azi se încrede
în Hristos are viaţă
moştenirea nu şi-o pierde
raiul sfânt doar îl înalţă

prin Isus doar ni s-a dat
şi iubirea şi credinţa
s-avem sufletul curat
Lui să-i dăm pe veci fiinţa

numai El ne izbăveşte
de păcatul cel amar
sufletul ni-l curăţeşte
prin sânge de pe Calvar

în Hristos doar ni s-a dat
tot ce-i bun şi e-n lumină
fie Domnul lăudat
căci suntem fără de vină

Isus ne-a răscumpărat
şi ne-a dat a Lui iertare
pe-a Lui braţe ne-a luat
să avem pe veci salvare

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
pururea curată faţa
s-o avem în noua eră

nu-i nimic mai de valoare
ca Ea azi pe acest pământ
Ea e singura salvare
e-al vieţii vii Cuvânt

Adevărul e lumina
şi Ea-i Adevărul Sfânt
ce ne-nvaţă-ntodeauna
sfinţi să fim pe acest pământ

din lumină în lumină
ni se cere să păşim
înspre patria Divină
ochii să ni-i aţintim

prin Isus Hristos Mesia
să ieşim biruitori
s-avem raiul veşnicia
numai Lui să-i fim datori

prin Isus şi pentru El
să ne fie aici umblarea
harul Lui Emanuel
să-l trăim şi îndurarea

Evanghelia-i iubirea
oferită pentru noi
să trăim neprihănirea
de lumea acesta goi

goi de fire — goi de lume
însă plini azi de Hristos
de-a vieţii-nţelepciune
ce ne este de folos

Evanghelia-i salvarea
noastră azi a omenirii
harul sfânt şi îndurarea
de pe căile pieirii

prin Ea doar avem credinţa
oferită de Hristos
şi asemeni biruinţa
tot prin Mielul glorios

Evanghelia-i Cuvântul
ce ne leagă pe vecie
noi să moştenim pământul
Hristos Mire să ne fie

glorie dar Lui Mesia
slavă Celui Prea Înalt
ce-a creat şi veşnicia
şi-n noi sufletul curat

cinste slavă şi onoare
Tatălui cel veşnic Sfânt
ce ne oferă azi salvare
numai prin al Lui Cuvânt

numai prin Hristos Mesia
şi prin jertfa din Calvar
ce ne oferă veşnicia
viaţa veşnică în dar

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 august 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El îşi va întinde mâna şi totul va înnoi
curăţa-va tot pământul de păcat nelegiuire
şi toţi oamenii cei răi vor fi daţi doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul şi faţa-i va transforma
căci doar El crease totul şi a Lui este puterea
şi toţi oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcaţi
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformaţi
vor trăi aici viaţa cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat şi în temniţă închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus îşi va impune omenirii al Lui Cuvânt
şi va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viaţa va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
şi cu vitele-ngrăşate leul se va zbengui
cu ursoaica la păşune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăşi peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt şi Savaot

copilaşul cel micuţ cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face şi nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
şi rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieţii Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
şi-atunci vă veţi bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veţi dar viaţa iată până-n veşnicie
şi întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca şi cedrii din Liban
îndreptându-şi dar viaţa înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbeşte şi El Însuşi azi ne spune
atunci va fi o nouă viaţă şi va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe braţe să îi aşeze
Hristos le va fi lumina şi de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viaţa
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuşi va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puţini înspre păcat ochii îşi vor îndrepta
şi vor fi toţi pedepsiţi doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viaţa-şi va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuinţa
numai pentru că Hristos îi oferă biruinţa
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăşi omului l-a dat
Tată scump şi Sfânt din cer noi o iată-ţi mulţumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste şi onoare acum iată ţi-am adus
te slăvim o scumpe Tată şi-l cinstim azi pe Isus

poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!