În trecere pe lângă parc

Floarea înghiţise câinele cu tot cu stăpân
iar acum se şterge
pe frunze
cu mâinile unei domnişoare...
Podurile peste marea lacrimă
rămân închise pănă mâine dimineaţă
pentru reparaţii la aparatul de sinucis.
Oamenii fac schimb de vise la automatul
din fântâna arteziană, bătrânii
construiesc corăbii din cârjele copiilor.
La fabrica de cuie
nu mai sunt mesii.
Eu? Care eu...???...
... fiindcă suntem câteva mii
împrăştiaţi pe băncile parcului
şi ţinem loc
de copaci...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stolul degetelor

Îmi număr stolul degetelor
tu taci şi-asculţi numărătoarea
şi mă numeri în gând
precum îşi numără petalele floarea.

Eu îmi arunc palmele
peste râsul copiilor ce fac schimb de copilării
din pântecul norului pe care îl privim
se naşte răsăritul de mâine.

Îmi număr stolul degetelor
întoarse pe dos din părul tău
să mă lumineze la faţă
şi-mi cânţi în gând
şi numeri şi oftezi
iar degetele între ele mi le legi
cu viaţă.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanizarea Pământului

E mort Pământul!
De mult e mort şi e-ngropat sub oameni.
Sub oameni care nasc alţi oameni
fiindcă s-au rupt podurile Pământului
s-au lăsat oamenii
s-au aşezat oamenii
peste umanitate.
Din om te-ai născut în om te vei întoarce
tu peste mine
peste altul eu
şi întreaga divinitate
în
sub
în jurul
peste Dumnezeu.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mâine toamnă

Răsuflă vara ultima ei zi
prin parcuri băncile planează
iar apa în fântâni se aranjează
cu frunze aruncate de copii.
Mă torc de-un deget să măsor tot anul
copacii ne strănută umbre-n palmă
castanele-absolvente se destramă
în două desfăcute pălării.
Şi tac
şi mă trezesc din armonie
şi cânt şi pasul mi-l arunc în faţă
de mâine toamnă
o să fie
cu rece tot mai rece dimineaţă.
Să ştii!
Să ştii să-ţi rugineşti surâsul
dar tot la fel pe-aleea putrezită
să vii
să te îmbraci cu lacrimi călduroase
în ochi cărămizii
dar fericită.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemaiîntâlnirea

În pădure oamenii fac schimb de gardă
cu aceşti copaci nemaiîntâlniţi...
Biciclete pedalează la fântâni
cu lanţuri sărite, nemaiîntâlnite...
Caii sunt cele mai frumoase furnici
în herghelii
de urzici... Nemaiîntălnit
eu
mă întâlnesc
cu o grămadă de mine
de tine.. nemaiîntâlnită..

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viespea turbată

Fiindcă turbasem
aveam în loc de ochi doi câini
care în loc de boturi aveau doi crocodili.
Fiindcă turbasem iarba era roşie şi tuşea.
Fiindcă turbasem aveam o peşteră în loc de gură
şi doi soldaţi romani în loc de urechi.
Fiindcă turbasem
căutam prin păduri un copac ca şi mine turbat
cu poeţi în loc de frunze şi cu peşti în loc
de rădăcini.
Fiindcă turbasem mă rugam la un Dumnezeu
turbat
un Dumnezeu turbat care a creat turbarea.
Fiindcă turbasem mâncam turbă
şi dormeam pe o linie curbă
şi visam, visam
o viespe turbată cum îmi ieşea
din deget şi înţepa aerul..
Şi aerul turba!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păducheala sufletului

Bunicul îşi număra mâinile.
Podurile strigau peste case basma.
Alăptau pâinile femeile cuptoare
gurile soldaţilor ce muşcau din cazma.
Şi ce toamnă războinică
cu nuci
îmblânzite
peste lună stelele coseau nasturi
la păstăi dezgolite...
Era
un cântec de seară
cu păduchi limpeziţi
ce se-adunau pe peronul din gară
în cap să se urce striviţi...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jderii

Mâine e 23 februarie
iar tata nu o să mai împlinească nimic
nu voi mai sta cu el la masă
şi nu o să-mi mai îmbrace geaca
ce mie nu-mi mai venea
nu o să mai spună
"Alin Ionuţ din fraţii jderi"
o să zică doar mâine
mâine
e tot ziua mea
aşa că mă duc cu bicicleta
să mai iau nişte pâine..

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă

Mă simt deprimat
câteodată pentru că nu o pot iubi
decât cu firimiturile mele;
fiindcă asta este tot ce sunt:
O mascaradă a ceva
ce se vrea un întreg, o colecţie
din mii de piese stricate.
Asta este tot ce voi fi întotdeauna.
Şi din aceasta pricină
ştiu că nu sunt
îndeajuns pentru ea.
Ea merită marea,
iar eu,
eu nu-i pot oferi decât
un grăunte de sare.

poezie de Christopher Poindexter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La popota cu frunze

Împart frunze...
Frunze de copaci uscate şi verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alţii...
Nu mă consider un bun
împărţitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
şi ameţesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
şi apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi şi uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Botoşani sunt grădini de vară
unde stelele cântă la pelini
iar străzile te poartă-odinioară
prin frunze şi copaci şi rădăcini..

catren de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au uitat o lecţie extrem de importantă a vieţii. Iar viaţa îi va educa într-un mod dur. Peste 20 de ani vei veni poate cu scuze, că nu ai noroc, că economia e praf, că problemele tale sunt speciale şi nu îţi poţi atinge obiectivele sau visurile, dar NU! Nu astea sunt problemele. Problema este că nu ai făcut nimic AZI. AZI e singura şi cea mai importantă zi care există. AZI ESTE CEA MAI PUTERNICĂ UNEALTĂ A TA PENTRU ATINGEREA VISURILOR ŞI OBIECTIVELOR! ŞI MÂINE, va deveni AZI, iar în azi-ul de mâine, din nou nu vei face nimic, şi peste 3 zile tot nimic. Şi vei avea nimic. Când vreau să construiesc o casă iau cărămidă după cărămidă, şi o construiesc. Nu iau azi o cărămidă, mâine sap un pic cu lopata, poimâine mai amestec la ciment şi apoi el se întăreşte şi uit de el. În fiecare zi, fac ceea ce trebuie făcut, dacă vreau o casă. La fel e cu orice vis. Cărămidă cu cărămidă, îmi cresc construcţia. O călătorie de o mie de mile se face pas cu pas.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie fără punct

ridic capul şi-mi dau deşteptarea
atent mă uit la mâinile
să văd dacă am omorât
visul viclean strecurat
în somnul fără sfârşit

le privesc mai atent în zorii
care încă nu se arată
sunt pline de cerneală
prelinsă din versul
lăsat în călimară

mă uit la mâinile mele care apucă
poezia aruncată pe tăblia
mesii pline cu frânturi
de noapte

mă uit la mâinile trecute peste mii
de pagini editate într-un joc
cu trăsnete rotative

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ne ducem iubirea ca pe o cruce,
amândoi ţinem de ea
cu mâinile tremurânde
şi nu ne dor pietrele
care sunt aruncate în noi,
lumina ne şterge lacrimile de pe faţă
la fel ca o mamă blândă,
iar rănile au jarul stins.

Ne minunăm cât de frumos
ne cresc cireşii din carne,
aruncând peste toamne
cel mai frumos curcubeu...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre silogismul uman

Dumnezeu nu are gură
dar are vorbă
nu are mâini dar se spală cu mâinile tale
nu are picioare fiindcă are drumuri ne-umblate
nu are inimă
fiindcă bat clopotele
nu are puls fiindcă bate toaca
nu are
ce are
nu are
tot ce avem
fiindcă nu avem tot ceea ce are...
Ne are pe El şi e suficient
de-a fi fost
când va fi
în prezent!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocluzie

Când sunt atât de multe ţărmuri şi urmele de paşi le şterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Şi peste goliciuni de şoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate şi clipe sub apus ne întregesc.
Ne ţinem şi de sete şi de umbră când dogoresc ispite peste noi
Şi ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot şi nevoi.
Când se-nteţesc atâtea graiuri mute şi flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere şi tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ţinem şi de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalţă
Şi strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer muşcă din viaţă.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puţin din Har, puţin din moarte
Ne suntem efemer şi veşnicie, unde-i un amalgam firesc de zi şi noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci şi-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Şi fără doar şi poate, fără iubire n-avem nici un rost...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

corăbii cu toc -
pe marea de picioare
o mână în foc

haiku de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora potrivită

Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită şi mai stoarsă de puteri,
parcă şi vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.

Plecată eşti, se simte depărtarea,
şi umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate în apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când şoaptele vrăjite ţi le-ascult.

Te-aştept acum – e ora potrivită –
din necuprins de zări aş vrea să te iveşti,
să-ţi sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minţi cu-aceleaşi vechi poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora potrivită

Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită şi mai stoarsă de puteri,
parcă şi vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.

Plecată eşti, se simte depărtarea,
şi umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate la apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când şoaptele vrăjite ţi le-ascult.

Te-aştept acum – e ora potrivită –
din necuprins de zări aş vrea să te iveşti,
să-ţi sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minţi cu-aceleaşi vechi poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni din pietre

Fiindcă era ultima lui zi din existenţă
pe acea planetă
şi-a lungit mâinile
s-a aşezat lângă un perete
şi a început să arunce cu pietre
spre sine..
Din pietre oamenii se auzeau
cum aruncau cu oameni
în zidul pietrelor.
Fiind o zi neobişnuită
femeile împleteau degetele nou-veniţilor
iar bărbaţii se priveau în ochi
zile
şi zile
întregi!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei aripi (varianta cu rimă)

Trăiesc şi sunt o pasăre moartă
cu o aripă înainte de naştere
cu o aripă după marea poartă
ca o aripă în renaştere.

Am fost şi voi fi un singur zbor
între ce nu am fost şi nu voi fi
Iar acum de mine mi-e dor
fiindcă aripă pentru aripă
voi deveni.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!