Cheiuri

Hoinărind de-a lungul
Cheiurilor aglomerate,
Urmăresc vapoarele posomorâte.
Nave negre care tremură
Şi se mişcă asemeni unor mastodonţi
Treziţi dintr-un somn letargic.

Portul gălăgios
Nu le vorbeşte, nici nu le invită
Să ia parte la vreo acţiune.
Dar în larg, odată ieşite în larg,
Reverberând sunete joase,
Năluci în orizontul puţin luminat,
Ele trec pe lângă reperele coastei,
Prin priveliştea largă spre depărtarea ondulând sălbatic,
Încordate-n viteze cumulative
Pentru a înfrunta provocările mării.

Afundându-se-n mare,
Înălţându-se încăpăţânte pe valuri,
În pulbere salină şi ceaţă şi spumă şi soare.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină estivală

În port, niciun vapor,
Şi-n larg,
Nici fum, nici pânză, nici catarg!...

Din Orientul plin de soare,
De flori, de fructe aromate
Şi de poveşti neterminate,
Din Orientul plin de soare
Şi maladii molipsitoare
N-a mai sosit în port, de-azi-noapte,
Nimic —
Nici flori, nici fructe coapte,
Nici opium, nici tutun de pipă...
Nici aspirină pentru gripă...

În port e linişte,
Şi-n zare —
Tot linişte (dar mult mai mare).
În larg sirena nu mai ţipă
Şi macaralele-au tăcut,
Iar sus, pe dig, hamalii dorm,
Duhnind a spirt şi-a iodoform...
Şi portul parcă-a dispărut...
Doar farurile — lumânări marine —
Mai stau de veghe, nu ştiu pentru cine
Şi grave, ca nişte Sibile
Ce rătăcesc pe Euxin,
Şoptesc:
"Trec zile după zile
Şi-Argonauţii nu mai vin!..."

poezie celebră de Ion Minulescu din Propilee literare, III, nr. 8 (1 iulie 1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafrul... zâmbeşte

S-a trezit devreme trandafirul
din amorţeala lui nocturnă,
îşi spală ochii-n firele de brumă
să s-aştearnă vesel iar privirii...

La orizontul încă galben-alburiu
Soarele din vălul alb de ceaţă,
cu razele subţiri ca firele de aţă
aruncă lumina spre cerul vioriu.

Mai târziu puţin, spre miezul zilei
trandafirul înveşmântat roşu color,
profitând de umbra unui fir de nor
zâmbeşte larg şi dulce crizantemei...

La sfârşitul zilei, înainte de amurg
Soarele şi roza pleacă la culcare,
orizontul iară-i plin cu ceaţă mare,
din noapte liniştea şi pacea curg...

poezie de Ioan Friciu (2014)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii larg

Deschide ochii larg, corăbii se scufundă,
Din viaţa asta fadă mai trece o secundă,
Pe treptele mirării coboară o himeră,
Rămâne, în adâncuri, de-a pururi prizonieră.

Deschide ochii larg, e linişte pe mare,
Doar valuri rătăcite se zbat cu disperare,
Să nu le-nghită calmul umilei consternări,
Când ochii mei albaştri sunt ale tale zări.

Deschide ochii larg, privirea să-ţi ajungă
La zări de veşnicie - nu este cale lungă -
Şi roagă-te la cer să plouă cu memorii,
Pe care să le-adune în versuri autorii.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea valurilor

Ai vrea să pleci, dar valuri
ce-aleargă dinspre larg,
îşi caută iertarea
când, înspre mal, se sparg.

Nu toate-s vinovate,
dar, poate, este unul
venit de mai departe,
şi-a însoţit taifunul.

El ar putea să ştie,
şi crezi că-ţi va vorbi,
dorind a ta iertare
‘nainte de-a muri.

Îl vei ierta, de-ţi spune:
e în genuni sau viu
cel dispărut cu barca
în iadul plumburiu?

Priveşti, nerăbdătoare
spre valuri ce se sparg
venind, mult prea tăcute,
spre tine, dinspre larg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvaşul

înzăpezit în drum spre casa
ce a fost odată a noastră
îţi scriu iubito
pe un strop de cer
pe lacul întunecat plutesc nuferi
albi nuferi
trup crud, parfum nud
ştii, nuferii se închid în apus
la umbra munţilor bătrâni
dincolo de ziduri este marea
curg leneşe valuri, se scurg pe nisip
murmur prelung, îngeresc
vin valuri, cad valuri pe stânci
ninge cu alba spumă
se înfige apa în pietre
renasc într-o vale
visând hipnotic o mare
sunt scoică pierdută în mare
în larg a rămas chemarea unui pescăruş
ce visa să plutească în zare
deasupra cerul larg, albastrul pur ireal
vino iubito
eu plec pe aripi de vânt
răscolind anotimpuri
să-ţi aduc iubito praf de stele, dintr-o mare
privirea alunecă pe ape
respir iubiri printre rânduri
semănând cuvinte crescând
cu marea mai aproape de tine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Aşa cum un om curajos înfruntă duşmanul,
Singur împotriva a sute, şi vede rânjetul Morţii,
Dar, strângând din dinţi, luptă până la sfârşit
Fără crâcnire, fără speranţă, fără ezitare, -
La fel, în tăcere, vaporul se înfige-n mare,
Tăindu-şi implacabil drum prin noapte.

Lumina unei balize-n depărtare
Sclipeşte printre valuri ca o stea!
Dar nu-i nicio stea-n întunericul de sus!
Plescăitul apei la prova – şi, dedesupt, lumina rea
A unor limbi de foc, asemeni unor scântei ucigătoare. Dincolo
Tăcerea şi noaptea.

Stau lângă copastia de la pupa,
Singur în beznă şi-n spulberarea de ceaţă şi de stropi reci,
Simţindu-mă eliminat cu totul, scufundat în noapte şi-n mare,
Făcut una cu năvala aceea fără sunet de paşi,
Lăsându-mă, ca un catarg în derivă, purtat implacabil
De val în noaptea mare.

Fără teamă, fără dorinţe,
Fără-a simţi ceva – mai puţin poate-o durere surdă undeva-n inimă –
Fără- a mă întreba încotro se-îndreaptă vaporul,
Conştient ca-ntr-un vis de umezeală şi-întuneric,
Cum şi de forma abia conturată care, evazivă, se pierde
Pretutindeni dincolo de frontierele nopţii.

O, iubire, cum am ajuns aici?
Trebuie să mă trezesc lângă tine şi să zâmbesc acestui vis?
Vis care mă strânge-atât de puternic, încât nu mă pot mişca, nici trezi!
O, iubire! O, iubirea vieţii mele, găsită doar pentru a te pierde!
Sufletul meu lansează peste ape-un sălbatic strigăt inarticulat,
Asemeni ţipătului unui pescăruş înghiţit de noapte.

Ceaţa se trage mai aproape. Baliza
Dispare-n urmă. Zgomotele monotone-ale mării
Se sting în burniţa sărată cu o abandonatoare, indiferentă cadenţă.
Iar tu, iubire, şi marea zvâcniţi împreună-n creierul meu,
În vreme ce vaporul plonjează înainte,
Continuându-şi drumul prin noapte.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calm pe mare

TĂCEREA, profundă,-i stăpână peste ape.

Întregul zace în somn, imperturbabil,
În vreme ce marinarul priveşte istovit.

Nimic. Doar întinderea plană şi vastă.

Nici o adiere de zefir!

Tăcere înfricoşătoare de mormânt
În atotstăpânitorul deşert al mării.

Fiecare val coboară, afundându-se-n adânc, spre a se odihni.

poezie de J. Wolfgang von Goethe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

Un poet priveşte de la fereastra etajului 10.
Prin faţa geamului său stoluri de păsări
taie cu aripile ceaţa,
halucinant o desfac în fâşii.
"Ce minunat! exclamă poetul.
Să vezi atâtea păsări
zburând în faţa ta
prin ceaţa acestei dimineţi!
Pare că ferestrele
sunt hublourile unei nave,
iar păsările negre -
valuri care curg, curg,
în flux şi reflux.
Luaţi-mă şi pe mine cu voi,
păsări ce răzbateţi prin ceaţă!"
Iar glasul lui se amestecă
cu ţipetele de păsări
care curg, curg...

De partea cealaltă, peste drum,
în faţa zborului dezlănţuit
vede spitalul cenuşiu,
cu ferestre, multe ferestre,
luminate de o lumină artificială bolnavă,
aburite de răsuflări bolnave,
de spaime şi dureri
ale unor ochi muribunzi,
care se văd prin ceaţă.
O altfel de ceaţă,
care tulbură
perdeaua insesizabilă dintre viaţă şi moarte.

Jos, străzile - un furnicar.
O cerşetoare cântă aceeaşi litanie,
din minut în minut,
obsesiv,
şi-un clopot o îngână, cu dangătul
înecat de-atâta ceaţă:
"Un bănuţ, domnule!
Un bănuţ, doamnă!"
Pe lângă ea viaţa trece nepăsătoare,
grăbită,
într-un sens haotic,
ca un stol mare de păsări
cu aripile legate prin ceaţa densă, densă:
maşini claxonând într-o goană infernală,
oameni mergând grăbiţi spre serviciu,
mame cu copii de mână,
pe care-i târâie pe un drum
ce pare că nu e al lor,
doi îndrăgostiţi ce se sărută
în văzul tuturor,
două adolescente cu căşti în urechi
ce traversează râzând
pe culoarea roşie a semaforului...

Şi pentru prima dată
poetul simte frigul acestui spaţiu de jos,
un spaţiu intermediar
între zborul în valuri al păsărilor
şi spaimele ochilor bolnavi
pe care îi vede prin geamurile aburite
ale spitalului.

Pentru prima dată,
nu se mai recunoaşte,
nu mai ştie cărui spaţiu aparţine,
în timp ce aripile-i tremură, legate,
şi tulbură cu fâlfâirea lor uşoară
perdeaua insesizabilă
dintre viaţă şi moarte...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul val

visam demult, odată
un vals în doi, noi doi
în seara aceea minunată
când te-am privit în ochi, o dată, pentru întâia dată
azi ţi-am adus iubito de pe mare
doar un cuvânt,
aşteptare...
se pierde în zare
de ce oare
trec timpuri, trec gânduri
prin ape tulburi se petrec
tu stai pe ţărm
aştepţi
un vânt, un val
ce poartă în larg
chemarea ta
el a venit şi a plecat
tu stai
o stâncă sfântă în vânt
aştepţi un val
sau poate pe cel drag
pe ţărm a mai rămas o lacrimă
a unui cuvânt pierdut în larg

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii atent...

Fii atent
Fii atent cum te dai,
Niciodată de tot.
Păstrează ceva, de o parte pus bine
Doar pentru tine.
O carte, un crez, un cuvânt
Ca un borcan cu dulceaţă, ascuns de bunica-n cămară.
Locul unde revii fără să doară
Numai al tău, tăinuit,
În care poţi dormi liniştit, cu tine împăcat
Somn adânc, legănat
Şi unde poţi fi pe rând sau deodată
Pirat
Aviator
Pompier
Şi axa de roată dinţată.

Fii atent cui te dai,
Deschide ochii larg, priveşte în jur
S-a cam perimat noţiunea de "pur"
În secolul nostru motorizat...
Suntem alţii
De noi înşine puţin depăşiţi,
De noi înşine puţin înspăimântaţi şi siliţi
Să facem totdeauna ce-am vrea.
Oamenii nu sunt teribili de buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii deschişi mai larg ca ai tăi.
Oricum ar fi...
E păcat pentru noi
Să risipim
Orzul pe gâşte
Şi pâinea albă pe oi
(Ultima fărâmă, ştii bine
Niciodată n-o păstrezi pentru tine
Totdeauna e altul care are nevoie mai mare
Face parte din a fi tare).

Fii atent cum te dai, fii atent cui te dai
Oamenii nu-s buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii mai larg deschişi ca ai tăi.

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul secerişului

Pornesc corăbii negre-n larg
Pe valul mării aurite
Purtând în vârfuri la catarg
Stindardul pâinii rumenite.

În zbaturi duduie, se sparg
Spice, cosiţele-mplinite,
Pornesc corăbii negre-n larg
Pe valul mării aurite.

Căuşul palmei bătucite
Alintă lanul plin, prelarg,
Fug prepeliţe stingherite
Din cuiburile răvăşite,
Pornesc corăbii negre-n larg.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele şi trec dincolo de uşă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.

Prin gândul treaz măsor viscolul unor feţe apropiate,
ce-mi îngheaţă gleznele, suflând săgeţi de gheaţă.
Paralel cu mine măşti aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.

Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.

Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Un glas blajin din lumi întunecate
Îmi tremură cu sfânta lui vibrare
A gândurilor caldă întrupare
În pacea unei linişti fermecate...

Doi ochi mă urmăresc ca o mustrare,
Când toate par în visuri cufundate;
De-a pururi ard privirile-nsetate,
În noapte-mi, ca un far pe-ntinsa mare...

În ele tremură poveşti frumoase,
Ce plâng un farmec ruinat în vremuri,
Redeşteptându-mi amintiri duioase...

Şi eu le-ngân. - E trist mereu să tremuri,
În umbra visurilor irosite
De dorul unor clipe fericite...

sonet de Panait Cerna (17 ianuarie 1897)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

Cu lăbuţe de pisoi,
tiptil, vine ceaţa.

Ea se-aşează-n pături
tăcute şi moi
de-o parte
şi de alta a portului,
privind peste-oraş; apoi,
pleacă mai departe.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excelsior

Veghează, spirite, veghează,
nu pierde niciodată al tău nord,
fii printre cei ce nu ancorează
în apa liniştită a nici unui port.

Dă roată, roată cu privirea-mprejur,
nu te uita la ţărmuri în ruină,
ridică-ţi fruntea spre văzduhul pur,
mereu, mereu, în larg, în a mării cortină.

Mereu cu velele întinse
din cer la transparenta mare,
la aste ape necuprinse
cu a lor veşnică mişcare.

Fugi de pământul încremenit,
cu zare îngustă, meschină,
în nobil freamăt, neobosit,
mereu, mereu în larg, în a mării cortină.

Lasă ţărmuri, pământ
de orice-ntoarceri uitând:
nu se curmă-al tău drum sub vânt
şi nu se va curma, nicicând.

poezie de Joan Maragall (1895), traducere de Nicolae Coman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

mă apasă cuvântul şi timpul e rece
un joc de clipe în scorburi
ascult foşnetul timpului
printre frunzele vestejite ale sufletului
cuvântul a tăcut
se aşterne vecia peste gânduri prăfuite
fulgerul s-a ascuns în rana cerului
ca o lumină fugară
pe tălpi purtam văpăi în freamătul zilelor arse
felinarele atârnau strâmbe pe aleile lumii
căutam un fluviu să învăţ nemurirea
cu foc îngeresc
peste livezi de măslini înfloriţi
sub cerul descătuşat de gânduri
sunt mugure de ţărână
respir sălbatic, visând să renasc
ca o petală întinsă peste ţărmururi de suflet
acolo, în larg, lângă mare
căutând lumina vieţii în neguri străbune
sunt trup din sângele mării
lunecând în lumini
prin văluri de ceaţă
rătăcit în abisul cunoaşterii
iau cu mine raza de soare
în zbor etern peste ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în faţa mării

Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăşi vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi şuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Şi în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră,
Nu le aude nimeni şi nici nu le înţelege,
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă,
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în faţa mării, şi în faţa mea
Eu îmi strig mie.
Privesc ţărmul pe sute de kilometri distanţă:
Din loc în loc oameni singuri
Care nu mă aud. Marea
Loveşte digurile, faleza, vapoarele. Şi strig, şi strig,
O muzică uriaşă se rostogoleşte spre mine.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna lui Orfeu

.. Trenul se puse în mişcare, contemplam din cupeu
Cum aleargă înapoi: halte, poduri, salcâmi.
Alergam şi eu, ca stâlpii de telegraf, înapoi,
Înapoi spre tine, văzându-te în gară,
Prin tufişurile aprinse de soarele roşu,
Prin ploaia ce-şi vărsa lacrimile pe geam.

... Avionul decolă în azurul grozav
Şi oraşul aţipi, ca o turmă lângă ape.

Zbura avionul, dar parcă nu zbura
Pe deasupra troienelor albe, de calcar,
Îngheţase soarele pe aripile lui,
De unde tu-mi fluturai cu batista.

... Vaporul ieşi în larg, elegant,
Din ceaţă se tânguiau pescăruşii.

Ţărmul se clătina, alungit,
Buiau talazurile negre la proră.
Nu era nimeni pe mare, dar eu te zăream
Cu ghiocei în mână pe cheiul pustiu.

... Luna îşi anina de nuc cosiţa
Într-o toamnă brumată şi nouă.

Tu erai de mult plecată în lume.
Greierii amuţiră şi ei în grădină.
În soltitudinea nopţii vedeam cum răsai:
Din iarbă, din aer, din valuri.

poezie clasică de George Meniuc (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecură ani

Trecură ani şi au trecut şi-acele
Cumplite răni făcute de război.
O, dulci poiene ruse ale mele,
Iar se preumblă liniştea prin voi!

Croindu-şi drum prin beznele-adunate
De mare veacuri, farurile ard,
Şi-n ochii lor, ca-n ochii unui frate
Se uită marinarii dinspre larg.

Pe unde greu, şi-aducător de moarte,
Trecut-a tancul, albi se-nalţă crini.
Iar pe şoselele odată sparte
Tractoare trec alături de maşini.

Pe unde brazii ciungi, cu plăgi deschise
Cereau vendetă, iar e bradul Domn,
Şi-acolo unde inima răcnise,
O mamă-i cântă pruncului de somn.

O, ţară!
Iar îţi iei spre-nalturi zborul!
Dar anii de pârjol şi vijelii,
În visteria-i de-amintiri, poporul
Îi va păstra întotdeauna vii.

Şi pentru generaţiile-n faşe,
Din Caspica şi pân-la Pol, azi, noi,
Ca monumente-a arselor oraşe,
Urcăm spre soare munţi de-oraşe noi.

poezie clasică de Anna Ahmatova (mai 1950), traducere de Madeleine Fortunescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!