Virtuţile omului: roşind şi pălind în faţa instinctului de conservare.

aforism de Dumitru Găleşanu din Emoţii în Multivers (25 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina transcende spaţiul şi timpul – într-o dimensiune în care viaţa dă sens tuturor lucrurilor.

Dumitru Găleşanu (octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sprânceana ta

Un haiku – sprânceana ta
(a-)mărginind absolut
în sufletul meu dragostea...

poezie de Dumitru Găleşanu din Pe corzile luminii (octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Galesanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a dezvălui un poem în matricea lui metafizică avem nevoie, cum altfel?, de întregul univers cultural care, transcendental, ne conţine.

aforism de Dumitru Găleşanu din Luminile omului: lirica filosofică (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

inteligenţă

Inteligenţa e un mijloc de adaptare la mediu al instinctului de conservare.

definiţie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vreme de pace între ştiinţă, filosofie şi arta pură, intrând în rezonanţă cu lucrul sensibil – ca ritm şi măsură, universul poїetic îşi ia drept arhetip inocent propria Natură.

aforism de Dumitru Găleşanu din Poetică metafizică (19 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis

Chiar
dacă plouă afară,
în
tainicul
miez-al simţirii
cu soare
iubirea o ai înde-profund poleită...
în strai
de lumină,
etern
răbdătoare,
cum ruga de seară
prin fiinţa sleită:
Ave Maria,
străluminare!

poezie de Dumitru Găleşanu din Fugă spre roşu (aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Galesanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţit

Sunet dulce împresoară, ca licoarea unei seri,
inimile tulburate – un asfinţit de primăveri:
mă privesc în adâncime, copleşit ca o durere –
infinit, cu-n ochi în suflet şi cu altul în tăcere...
'noaptea asta – fără noapte,
cu pereţii albi, de var –
amândoi urcăm, în taină, pe al vremii osuar(...)

poezie de Dumitru Găleşanu din Emoţii în Multivers (25 iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Galesanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limerick

"Dumnezeu nu joacă zaruri" –
nu iau în deşert cărările Domnului,
Eu doar visez cu trupul inert-infinit
prin grădinile
somnului(...),
Iar undele versului meu
donquijoteşti-charismatice
Sunt ▫ în absurd: fantomatice
linii de câmp,
bucle sau corzi,
noduri-verigi
sau ecuaţii
dogmatice –
Eviscerări
holografice,
scrise-ntr-o
latice-matrice.

poezie de Dumitru Găleşanu din Addendum, după Albert Einstein (aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător de adevăr

Călător de adevăr,
un avatar voalat-al fiinţării
din pulberi de stea –
învăluit în azur – se rostea:
Cine – ce este Marele (Z)eu?!,
A-tot-Fiinţa ce este?...
nemuritorule Spirit:
eternul Ţie închin!,
Aici-şi-Acum –
pe pământul făgăduinţei –
în veci poemul iubirii
îşi întemeiază fiinţa Sa,
Amin!

poezie de Dumitru Găleşanu din Ante*metafizica (29 aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subconştientul caută mereu să vă protejeze şi să restabilească o stare de sănătate în corpul dumneavoastră. El este cel care vă face să vă iubiţi copiii, aşa cum tot el stă la baza instinctului de conservare.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul

Fior pătruns de bruma tomnatică a firii –
sălbatică risipă de energii latente...
sămânţă încolţită în matricea gândirii –
o chipuire-a humii prin clipele ardente.

E gândul
o lumină
mai repede
sau foc nestatornic –
prin care se-arată
viaţa-n limba de ornic,
oglindă întoarsă
a florilor
şi-a pomului-pom,
prin el
se-mplineşte vecia
şi o m u l
plăpândul –
în om.

poezie de Dumitru Găleşanu din Emoţii în Multivers (25 iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Galesanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ins pe jumătate nebun mi-a spus odată: "Când mă bărbieresc, cine, dacă nu Dumnezeu, mă împiedică să-mi tai beregata?" Credinţa, n-ar fi, prin urmare, decât un artificiu al instinctului de conservare. Iată că peste tot dăm de biologie...

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de daniel stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materia trează

Materia trează sufletul ne veghează
şi pomii ostenesc să dea-n floare
planeta albastră sub unicul soare –
iubirea măiastră din genunea albastră.

Cum un cuvânt
cândva nerostit,
prin noi răsărit
şi unicul soare ne va fi asfinţit,
ca pomii daţi în floare –
albastră ninsoare
de la infinit la infinit.

Materia trează
sufletul viu ne veghează
cu genunea albastră,
iubirea măiastră – unicul soare
adâncului omului fără sfârşit,
cel carele încă deodat´ răsărit,
ca un cuvânt dintr-un timp nerostit,
va fi asfinţit infinit,
în genunea albastră – la infinit.

poezie de Dumitru Găleşanu din Pe corzile luminii (octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Galesanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasa este, în calitate de stare afectivă, reproducerea unui eveniment trecut şi periculos; ea rămâne în în sarcina instinctului de conservare şi are rolul de a semnala noile pericole. Ea provine de asemenea, dintr-un libido devenit într-o oarecare măsură inutilizabil şi se produce în procesul de refulare. Înlocuită prin simptom, ea rămâne totuşi legată de acesta.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zhuangzi – [tăinuirea luminii]

« (...) la originea Existentului
nu este nimic.
Existentul
este desăvârşit. »
Zhuang Zhou
(aprox. 369-286 î. e. n.)

Să fi fost fericit,
în preumblările omului –
ca un fluture ţintă zburând la aproapele lui –
armonizând afirmaţia şi negaţia
precum Zhuang Zhou în vechime,
el şi-ar fi dus la bun sfârşit călătoria,
dar nu către niciunde ori înspre nicicând
în liberul zbor săvârşind pribegia,
ci spre originea lucrului
cu infiniţii transformărilor lui,
pe calea de mijloc şi-n strânsă legătură cu cerul,
din stră-profunzimile gândului
conformându-se timpului –
în sufletul pur cultivând armonia.

Să fi fost fericit,
ca un fluture liber zburând
spre (ne)marginea cerului,
precum Zhuang Zhou în vechime –
pe calea de mijloc
dinaintea singurătăţii,
la poalele timpului
spiritul¤ său viu
fulgurând infinit veşnicia (...)

poezie de Dumitru Găleşanu din Fugă spre roşu (aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primatul teoriei asupra instinctului se verifică chiar în ceea ce am putea numi apucăturile monstruoase ale omului "primitiv".

Mircea Eliade în Fragmentarium
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem vorbi îndelung despre angoasă, fără a aminti nimic despre nervozitate, în general. Angoasa reală (manifestată în prezenţa unei primejdii reale), spre deosebire de angoasa nevrotică, apare ca fiind un termen foarte rational şi comprehensibil. Este o reacţie la percepţia unui pericol extern, asociată cu reflexul de fugă şi în consecinţă poate fi considerată ca o manifestare a instinctului de conservare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-am să trec în amintire

De-mi răsar în amintire holdele de grâu,
valuri blonde mă inspiră unduirii-eterne,
cântul pasării: câmpia – mare în desfrâu,
sudul zilelor de taină între noi îl cerne(...)

De mă uit în adâncimea gândului: un râu
care fulgeră nemoartea – anii mei petreci,
şi am chipul tău ca marea spicelor de grâu:
o icoană, ce mă fură timpului – de veci!

De-am să trec în amintire,
te voi ştii mereu
sol fertil pentru iubire –
marea mea de dor!,
vise blonde te vor cerne –
tânără(...)
când,
eu –
pescăruşilor
uitării
hrană-oi fi şi z b o r.

poezie de Dumitru Găleşanu din Emoţii în Multivers (25 iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Galesanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dekalog

Cinstind
toate cele ce sunt şi nedistrugând nimic
dintre cele pe care tu însuţi
nu vei putea să le faci.

Prezentul este un dar.
E datoria ta să te bucuri de fiecare zi
ca şi când ar fi ultima zi... până ea va veni.

Adu-ţi aminte când la părinţi erai un copil,
când îţi părea totul a fi drept şi frumos;
dispersat în uitare –
să nu devii inutil profeţind mincinos lumea pe dos.

Descifrarea imaginarului vieţii,
ar putea să însemne
pentru tine un semn
că abia atunci meriţi un loc între semeni,
preţuind virtuţile omului demn.

În creierul decodificat al istoriei,
totul începe cu aventura cuvântului –
fiecare urmându-şi în fel şi chip trecerea,
numai unii uitând
că prea uşor au făcut umbră pământului:
aceasta...
fiindu-le punctul culminant al gloriei.

În simplitatea operei tale,
înalţă clipele vestale
şi virtutea credinţei rănită:
fiecare gravitând cu forţa razelor sale
pentru a reda imaginea lumii,
în oglinda albastră a cerului,
alături de femeia iubită.

Silenţioase maşini ale timpului –
iluziile tale se nasc întru spirit
şi ies în decor într-o lacrimă-dor.

Va veni şi lumina iertării,
aducându-i ofrande lui dumnezeu
pe imaculata zăpadă a sufletului tău.

În dekalog se răsfaţă poemul
cu adevăruri rostite între realitate şi vis.
Ah, dezmărginită-i lumina fiinţării
într-al gândului poetic abis!

Fascinat de tainele infinitului,
verbul îşi poartă destinul prin elegante cetăţi,
el transgresând epoci întregi de cuvinte –
de vremea când la părinţi
erai un copil,
aducându-ţi pururi aminte.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţie

Într-o piramidă a cerului echivalentă cu Fiinţa
mă însoţeam cu poezia, eu hrănindu-mi credinţa
în toate virtuţile flerului unui străvechi profet,
în traducere liberă Phantasía: iscusit orator şi inspirat poet.

Paradigma Eternităţii (la căpătâiul versului meu)
din philosophia iubirii se inspiră mereu,
lexemele vieţii-şi-morţii mă însoţesc nesfârşit,
râvnind la justiţie precum un fugar
pe nedrept hăituit: indefinit între stele
săvârşind aventura necuvintelor grele.

Philosophia mea despre Eu: universul egal cu sinele meu;
cetăţean universal în cetatea eternă (pro Archia poeta) –
între real şi simbolic –
imaginal stând la taclale cu Dumnezeu.

A gândi o gândire dintr-o ochire,
cum spiritul însuşi în infinire,
o inspirată idee
animând universul prin oglindiri spontanee,
lângă punctul-de-fugă al vieţii,
în unda hazardului fără sfârşire.

Într-o piramidă a cerului echivalând cu Fiinţa,
înţelegând sensul vieţii şi-al morţii
în unda misterului unui poet numit Phantasía,
crucificat într-o pustietate amorfă –
din interioritatea lumii îmi cumpăneam dorinţa,
ah!, de-a po(i)etiza fiinţa ↔ nefiinţa,
cu ochii cugetători ai luminii
înveşnicind spontaneu poezia.

Inspiraţia la modul absolut
poetizând o gândire
cum spiritul însuşi în infinire.

poezie de Dumitru Găleşanu din Axiomele infinităţii (13 aprilie 2017)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!