Zhuangzi – [tăinuirea luminii]

« (...) la originea Existentului
nu este nimic.
Existentul
este desăvârşit. »
Zhuang Zhou
(aprox. 369-286 î. e. n.)

Să fi fost fericit,
în preumblările omului –
ca un fluture ţintă zburând la aproapele lui –
armonizând afirmaţia şi negaţia
precum Zhuang Zhou în vechime,
el şi-ar fi dus la bun sfârşit călătoria,
dar nu către niciunde ori înspre nicicând
în liberul zbor săvârşind pribegia,
ci spre originea lucrului
cu infiniţii transformărilor lui,
pe calea de mijloc şi-n strânsă legătură cu cerul,
din stră-profunzimile gândului
conformându-se timpului –
în sufletul pur cultivând armonia.

Să fi fost fericit,
ca un fluture liber zburând
spre (ne)marginea cerului,
precum Zhuang Zhou în vechime –
pe calea de mijloc
dinaintea singurătăţii,
la poalele timpului
spiritul¤ său viu
fulgurând infinit veşnicia (...)

poezie de Dumitru Găleşanu din Fugă spre roşu (aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halleluyah

Mistică
a necuprinsului –
sub privirile de sfânt ale sfinxului:
infinită este creaţia lui,
coloana vertebrală a vieţii suind.
Cine poate sta înaintea măreţiei
fără de seamăn -a lui,
a demiurgului?

Între
real şi utopic,
istoria lumii respiră
căderea în timp
sub propria greutate.
În ritmul cosmic
infiniţii se strâng
într-un fragment
de eternitate.

Viaţa nu-i decât levitaţie
a trupului spre cer. O, de-aş putea
cu inima să-ating edenul cerului,
ecoul tăcut al misterului!

Senzaţia
de savoare şi libertate,
înălţător o resimt
cu graţia firii de om neîntinate.
O!, nu călcaţi
altarul sacru al versului meu:
poezia nu-i decât o formă de viaţă,
iar [...] făpturile ei –
infinite căi de a-l cunoaşte
[aşa cum este] pe dumnezeu.

Slove de aur,
neasemuit de curate,
pavate cu urmele
trecerii (z)eului
rodesc în sufletul omului.

Omul liber,
mereu îndrăgostit de cer,
în roza vânturilor stăpân
precum întâiul monarh.

Pentru tot ce-a fost şi este,
pentru tot ce va fi –
dar încă nu-i azi pe pământ,
sub privirile de sfinx ale timpului:
lăudat fie numele lui!,
halleluyah!

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preocuparea omului din vechime a fost să fie bun, cea a omului modern – să fie fericit.

Elisabeth Elliot în Cărarea singurătăţii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT FERICIT

Sunt fericit că n-am reacţii
Că sufletul nu mi-i împărţit
În numere abstracte sau în fracţii
Doresc să fiu mereu tot fericit.

Nu încerca să mă dejoci
Căci sigur nu vei avea succes
Oricum ai vrea să te întorci
Tu mai ai încă de mers.

Desigur drumul ţi-l urmează
Şi caută-ţi calea prin timp
Chiar inima de-ţi oscilează
Viaţa va trece zburând.

1964

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de matrice în fuior

Fluture din fluture,
cel viu răsarit
din cel mort
în petale căzut
într-un zbor spre infinit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce nu e fericit oriunde, nu e fericit niciunde; cel ce nu e fericit oricând, nu e fericit nicicând.

aforism de Silvia Velea
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în faţa lumii stă un om
un singur om
e om sau nu e om
poate e un fluture pribeag ce arde într-un zbor
un zbor spre ternele păcate
sub cerul liber zace un om
o hrubă strâmtă este casa în care plânge marea
în lumea lui nu e popas
doar un urcuş etern spre nicăieri
vroia să urce sus
spre cer
o clipă vine
s-a tot dus, prea sus
anii au trecut în grabă
el zace acolo jos
o viaţă a trecut, o lume a apus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratatul despre fluturi

.. Fluture: parafa cu herbul
celui vândut pe treizeci
de fluturi
*
rană zburătoare
*
(el se târăşte zburând)
*
e uriaş, înălţat
pe potcoave de ceară
şi e şi iepure
zburând cu urechile
*
e compus din pieile jupuite a două
jumătăţi de boabe
de rouă.
...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotarul timpului

- Adu-mi cerul mai aproape
Noaptea asta şi rămâi
Să călătorim pe ape,
Cel din urmă, cel dintâi

Vis al meu, ignoră-mi vina
De-a mă fi pierdut în larg,
Însă fără de lumina
Ce-ai legat-o de catarg

N-aş putea străbate gândul.
Vino, să întindem iar
Pânzele, când trece vântul
Spre al timpului hotar!

- Cerul meu la tine-n palmă,
Un ocean fără sfârşit,
Marea niciodată calmă
Şi un ciob de infinit

Le-om străbate cu privirea
Navigând spre zări, apoi,
Vom afla alcătuirea
Timpului ce după noi

O s-alerge, dar departe
Ne vom pierde. Vino-n larg,
Pe o pagină de carte,
Să-ţi leg stele de catarg!

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea de mijloc e o alegere bună, dar nu toţi ştiu să ajungă la ea, şi - pe ea - la ţintă.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sic tranzit gloria mundi

am urcat pe acropole
şi am găsit sentimentele
întruchipate în coloane
ioniene şi doriene
care se târau prin timp
spre infinit...

agora lui pericle
se dărâmase,
secolul lui murise,
polisul rămăsese pustiu,
numai elegiile lui hesiod
aminteau de zvonurile
serbărilor
şi de urletul mării
prin care se mai zbăteau zeii
sub horele stelelor
ascunse în strălucirea
frunţii poetului,
blând zefirul mângâindu-i
unda rece a gândului...

curse de cai,
concursuri pentru heralzi
şi cântăreţi,
în imnuri triumfale,
sub ramura măslinului
pe olympia,
trecuseră ca o amintire,
spre eternitate...

templele plângeau
în duhoarea căldurii,
părăsite de zei,
cu ochii doricelor coloane,
spre cerul senin de vară.

lumina lui, a cerului,
atât de pură şi intensă,
se reflectă în viziunea lor
asupra lumii.
domnule tales din milet,
ai cules din egipt,
ştiinţa despre stele
şi misterul cifrelor,
te-ai ascuns în ursa mică,
navigând în timpul nopţii
pe albastrele căi marine...

unde eşti pitagora?-
divinitatea e sufletul lumii,
acel nemuritor logos
care trece
de marginea timpului,
tu ai văzut în toate armonia,
victoriile
de la maraton şi salamina
au adus gloria,
templul herei
doarme peste ziduri
sub privirile lui apollo...
iar umbra lui ahile
cioplit în vasele funerare
zace trist pe aripile timpului...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viaţă,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
aşa cum le-am avut şi ieri
şi le mai am şi mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
şi vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor şti
Îmi cresc aripi,
către o ţintă bine definită
şi chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi şi sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremurile de-Altădată-au fost cele mai bune

Jumătate din inima mea, prieteni, este obosită
De-atâta fericire strânsă pe care-o poartă-n ea;
Deşi cântecele voastre-s vesele şi ora-i însorită,
Iar spiritul vostru avântat precum în zbor o rândunea,

O muzică fermecătoare sosind de dincolo mă bântuie,
La uşa mea musafiri din alte zile vin să sune
Şi-n ureche un cor neauzit insinuează-o melodie:
Vremurile de-Altădată-au fost cele mai bune.

CORUL

În jur totul e strălucitor, în aer un parfum suav persistă,
Se-aud glume şi sunete plăcute, iar cerul e-o minune...
Totuşi, un sentiment mereu prezent insistă:
Vremurile de-Altădată-au fost cele mai bune.

poezie de James Whitcomb Riley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul frunzelor

În drumul meu spre infinit,
admir dansul frunzelor
şi jocul lor neliniştit
care mă înconjoară colorându-mă-n
galben auriu, verde sau chiar negru.
da, jocul şi dansul frunzelor
ce zburdă-n adierea vântului
formând colacii împletiţi ai gândului
şi unduirea corpului în spirală
care se înalţă spre cerul violaceu
unind dansul frunzelor cu necunoscutul.
jucăuşe frunze vestesc iubirea,
moartea răsucindu-se-n roţi
da, roţile timpului, prezent, trecut şi viitor
învelite-n pulberea iubirii nestinsă,
armonizâd puterea frunzelor zglobii
dansând
dansul nemuririi şi al morţii.
frunzele se aleargă-n zborul ordonat al fericirii,
formând punţi muzicale şi poduri cristaline
ce se unesc prin culoare, Lumină şi fericire
creând vieţi învârtite în spirala timpului
precum vântul răsuceşte timpul şi viaţa.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magica speranţă

uneori drumul spre fericire e anevoios
greu de urcat munţii cu prăpăstii adânci
vreau sa urc la cerul iubitor şi sfătos
obstacole în cale sunt mari ca nişte stânci.

vreau aripi ca să zbor spre infinit
veşnicia îmi pare panaceu de poet
am trăit intens prea mult am iubit
timpul din viaţa mea şi de-a fost desuet.

trăiesc cu amintiri strânse cu multă grijă
prin volume de versuri din suflet călător
dar azi tristeţea s-a înfipt ca o schijă
şi spiritul meu geme cu dureri la picior.

speranţa mă pătrunde cu o magică vrajă
cu visul ating cerul duios, fermecător.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legătură

În veşnic somn
Şi-n vis de tortură
Cauţi semn
Şi chip de legătură,
Legătură ce te leagă nicicând
Calea purgatoriului apropiind,
Legătură ce te leagă de nimeni
Şi mutilează farmecul aşteptării -
Un scorpion ce-ţi injectează
Otrava resemnării...

poezie de Mariana Bubuioc
Adăugat de Mira Condor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul e precum visul, vagabondează zburând...

citat din Homer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să fii fericit. E locul să fii fericit. Calea de a fi fericit e a-i face şi pe alţii să se simtă la fel.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunând în suflet veşnicie

De mă duc cu gândul în trecut,
să privesc prin vreme încă-odată,
cât-aş vrea să-o luăm de la-nceput,
viaţă dragă-n amintiri păstrată...!

Chiar bătut de iernile prea reci
sau de toamnele-mbrăcate-n ceaţă,
alergând pe vechile poteci,
aş mai vrea să râd cu tine, viaţă.

Prin păduri de fag şi de stejar
noi cărări ascunse să mă cheme,
frunze dantelate de arţar
umbră să îmi fie peste vreme.

Sub înaltul cerului deschis,
peste văi ascunse între dealuri,
sufletul să-mi fie paraclis
gândului brodat cu idealuri.

Către viitor deschis zburând,
timpului să-i mai adaug zile,
prin fâneţe să privesc oricând
zâmbetul frumoaselor copile.

Şi privind spre chipurile lor
tinereţea vajnică să-mi fie,
să mă-mbăt cu apa din izvor
adunând în suflet veşnicie.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 21.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată inimă

poate cub
mai degrabă sferă
absolutul dintre două întrebări
şi un răspuns imposibil
dansul norilor născător de fulgere
calea dintre cer şi pământ
precum o pedeapsă
un fel de sărut pătimaş
dintre energie şi potenţial
calea dintre albastrul gândului
şi cenuşiul vieţii
din când în când curcubeu
cum visează veşnicia
sufletul meu
prin inimă fierbinte
niciodată perfectă
în mod cert
dincolo de înţelegere
licărirea aceea
care-mi face ochii minunaţi
atunci când iubesc

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de an

Sfârşit de an şi început de iarnă,
cu amintiri întoarse din trecut,
aduc regrete care-ncep să cearnă
păreri de rău pe visul renăscut.
Un vis ajuns la poarta neuitării
pe umbrele enigmei unui zbor,
rănit cândva la marginea iertării
cu amăgiri desprinse din decor.

Dar cine ar putea să înţeleagă
enigma zborului cândva înfrânt
fără-a gusta magia lui întreagă
de-atâtea ori ucisă pe pământ?!
Eu am gustat din ea întâia oară
pe mal de râu cu unde de cleştar
sub cerul oglindit în apa clară
pe pietrele din fin mărgăritar.

Picau de sus mistere nevăzute,
destinele se-mpreunau abrupt,
treceam hotare încă neştiute,
spre infinit zburând neîntrerupt.
Doar nebunia unei nopţi de vară
putea să fie-n zborul rătăcit,
rămasă-n suflet ultimă povară
întoarsă din trecut necontenit.

Iar dacă iarna-mi bate azi în uşă,
tot mai petrec la malul unui an,
şi-n vânt arunc cu ultima cenuşă
ce încă arde-n buza de vulcan.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!