Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Sonetul XI

Privește spre cer! Constelația naltă:
«Călărețul»! Cuget și stranie soartă,
trufia țarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, și astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i și-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spații! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu țintește
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte pășunea, pâinea străbună...

Și puntea de stele te-nșală-n ascuns.
Dar crede o clipă și te veselește
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

Citate similare

Colind

Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem – strălucind din departe,

și ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimțit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simțim răspuns decât un văl de vânt.

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nșiră
și-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învățat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
ființa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ și stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e ființă
chiar vorbe de rostești cu glas șuvoi.

Învață cântecul să-l uiți de neființă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Nașterea lui Cristos

De nu erai atât de simplă, cum putea
să ți se-ntâmple ce-i în noapte-o rază?
Un zeu ce peste neamuri detuna,
se face blând și-n tine se-ntrupează.

Mai mare fu-n închipuirea ta?

Ce e mărirea? Prin mulțimi pe care
el le străbate, trece dreapta-i soartă.
Nici chiar o stea nu are-așa cărare.
Vezi, acești regi mărirea poartă,

si la picioare-ți cară și-ți deșartă

comori pe cari le cred neîntrecute,
și de-acest dar poate te miri tăcut –:
dar uită-te-n ale năframii cute,
cum de pe-acum el toate le-a-ntrecut.

Tot chihlimbarul peste mări trecut


scule de aur și tulburătoare
arome ce în simțuri s-au topit,
toate acestea-s iute trecătoare
și ei cu toți, la urmă, s-au căit.

Dar (ai să vezi): el face fericit.

poezie de din Viața Mariei, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XIV

Privește floarea, țărnei credincioasă:
destin îi dăruim o clipă, doar atât!
Dar cine-o știe, veștedă, că-i pasă:
a noastră-i jalea ei, demult am hotărât!

Orice vrea să plutească! Cu pași grei
noi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;
și dăscălim cu necuprins temei
copilării ce pururi s-au păstrat.

Un cuget de-ar dormi somn adâncit
cu Firea-n preajm㠖 o, cât de ușor –
din geamănul străfund spre zori venind

ori poate-ar rămâne-n răsad, preaslăvit
de flori, pocăitul, fiind doar al lor
cu surori și cu frați, peste câmp adiind.

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul IV

O vietate care nu există.
Toți însă-o cunoșteau, cum au scornit-o:
– purtare, mers, grumaz, privirea tristă
calm licărind – și astfel au iubit-o.

Ajunse dar făptură pură. Preaslăvită,
deși aievea nu; dar lumea o iubea,
și faima ei creștea; neprihănită,
treptat nălțat-a capul. Se silea

să dăinuie. Chiar fără de nutreț
să ființeze-n timp avea putința.
Și astfel căpătă atâta vlagă

că-n frunte îi crescu un corn de preț.
Cleștar, într-o fecioară luă ființ㠖
sclipind chiar în oglinzi de-argint, întreagă...

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XX

Doamne, spune-mi tu, ce să-ți hărăzesc?
Făpturii auz tu i-ai dăruit. –
Zi de primăvară... cum îmi amintesc...
Un cal în Rusia... trece-n asfințit.

Murgul venea ne-nsoțit dintr-un sat.
Prinse de-un țăruș, frânghii mai târa –
se vroise noaptea pe câmpuri uitat.
Șuvițele coamei cum le mai zbătea!

Scuturând grumazul într-un ritm sprințar
în galop pornea piedici târâind,
dar zvâcneau izvoare-n sânge de-armăsar!

Aievea simțea spații lunecând:
necheza, sorbea un văzduh divin,
chip închis în el:
Ție ți-l închin.

sonet de din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Mihai Marica

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ți inima.
Privește spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Privește spre cer,
Într-un colț voi fi eu.
Martor la ceea ce ești tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoțesc,
Și-n noapte sângele-ți fierb.
Si-ți alerg prin vene,
Prin anotimpuri și vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc și-n scrieri în rime.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonetul XI

Rânduiri ale morții, rosturi pașnic ivite –
omule, pururi stăpân, să vânezi te-ndârjești;
năvod și capcană, ades vintre ciuntite
prin văgăuni atârnate, sărbătorești;

tiptil coborâte. Semne-ale păcii păreți,
dar brutal lângă mal vă smuncesc slugi ce-așteaptă,
și văgăuna prin noapte-azvârlă pale săgeți:
turturele bete de soare...
Dar treaba o dreaptă!...

Fie departe de cuget a milei suflare,
cel ce vânează rostul și-l drege;
sârg și băgare de seamă-i, prin vremi, vânătoarea.

Să ucizi, poartă chipul mâhnirii noastre pribege...
Cuget senin, neprihană și rouă,
doar ce-n fapte ni se dăruie nouă!

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Ultimul conte de Brederode fuge din captivitate otomană

Îl urmăreau grozav; din depărtare
zvârlindu-i, încruntată, moarte grea,
iar el zbura, aproape de pierzare.
Distanța de părinți i se părea

nu mai e: căci astfel alergând
s-ar mântui chiar fiara.
Dar vuire de râu, lucind și-aproape.
O zvâcnire îl saltă cu primejdia, făcând

din el iar fiu din ramuri princiare.
Zâmbet de doamne nobile-i lucește
încă o dată dulce, îi apare,

pe chip sfârșit. El calul își silește,
mare ca inima-i s-alerge, sare
cu el, și-n râu ca-n burgul său pășește.

sonet de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XVII

Afund, străbunu-ncâlcit,
rădăcină a tuturor
celor durați, ascuns izvor
niciodată privit.

Coif de asalt, corn la vânat,
stihuri cărunte,
frate pe frate mâniat,
femei ca lăute...

Ram cu ram, strâns se înșiră,
liber, nicăieri nu e...
Unul, o, suie, suie...

Dar tot se rup încă.
Sus, drumul însă,
se-ndoaie ca liră.

sonet de din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XX

Între stele, ce departe-i! Însă mai departe
se află ce-nvățăm aci.
De pildă unul, prunc, al doilea-în altă parte...
În depărtări ce nu se pot gândi.

Tot largul Firii nu-i cuprins de soartă?
Cum ni se pare-atâta de străină?
Gândește,-ntre fecioară și bărbat, ce largă toartă!
Ferindu-se de el, de el se-anină...

Departe-s toate; ne închis e cercul viu!
Privește blidul pentru prânzul cel voios:
un straniu ochi de pește licărind sticlos.

Că-s peștii muți, credeam cândva. Nu știu!
La capăt nu găsești un loc în care peștii au grăit
cu vorbe ce nu le-au rostit?

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Moartea lui Moise

Nici unul, doar îngerul căzut, întunecatul,
vroi; luă arme, păși cu fiorul morții
lângă orânduit. Dar, iarăși,
vâjâi îndărăt, în înălțimi,
strigă în cer: nu pot!

Căci, netulburat, prin sprânceana cea groasă
Moise îl preveni și scrise mai departe:
cuvinte de binecuvânt și numele nesfârșit.
Și ochiu-i era curat până la temelia puterilor.

Ci atunci, Domnul, smulgând cu el jumătate din cer
răzbi în jos, singur desfăcu muntele.
Îl așeză pe bătrân. Din, cuvenitu-i sălaș
chemă sufletul: acela, sus! și-i vorbi
de cele multe împărțite împreună, de prietenia lor fără hotare.

Dar, într-un târziu, i-a fost de-ajuns. Că e de-ajuns
desăvârșitul consimți. Și bătrânul Dumnezeu
își plecă lin peste bătrân
bătrâna-i față. Îl luă sărutându-l, din el însuși,
în bătrânețea lui mai bătrână. Și cu mâinile creațiunii
astupă muntele. Ca, făurit din nou,
numai unul să fie printre munții pământului,
de oameni necunoscut.

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Preludiu de primăvară

Dispăru asprimea. I-o cruțare
peste pajiști nude, cenușii.
Ape mici au altă accentuare.
Imprecise gingășii

se întind din spații spre pământ.
Drumuri merg în țară și-o arată.
În copacul gol, neașteptată,
vezi expresia creșterii, trecând.

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

O sibilă

O numeau bătrână, odinioară.
Dar rămase, pe drum se plimba zilnic.
Și statura-i se schimba
și o socoteau pădure rară

după veacuri multe. Însă ea,
pe aceleași locuri, neschimbată,
ca o citadelă-ntunecată,
naltă și pustie se vedea;

stând cu vorbele, ce nepăzite,
fără vrerea-i tot sporeau, țipând,
o înconjurau zburând rotat,
pe când cele ce revenite-n rând
sub orbita ei, întunecat
stau de noapte pregătite.

poezie de din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Amurg în Skania

Parcul e sus. Ca dintr-un foișor,
din umbra lui acuma mă cobor
și ies în șes și în amurg și-n vânt,
același vânt pe care-l simt și norii,
apele limpezi și aripa morii
ce-n zarea cerului se învârtește.
Acuma sunt și eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. – Privește:

Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârșire
pe care-aleargă nouri străvezii,
și-ngrămădiri de alb din când în când,
și-n zare tonu-acela cenușiu, subțire,
pe fondul roz al serii ondulând,
și peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.

Stranie alcătuire
în sine zbuciumată și sprijinită-n sine,
cu aripi uriașe și chipuri și cortine,
și munți în fața celor dintâi stele,
și-o poartă-n depărtări adânci,
pe unde doar păsările dacă pot pătrunde...

poezie de din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Singurătate

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în șiroaie
din șesuri depărtate și-n șuvoaie
urcă spre cerul plin și uriaș.
Și-abia din ceruri cade pe oraș.

Și plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
și trupuri ce și-au devenit străine
frustrați și triști stau seara să-i despartă;
și oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânși sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie clasică de , traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Singurătatea

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în șiroaie
din șesuri depărtate și-n șuvoaie
urcă spre cerul plin și uriaș.
Și-abia din ceruri cade pe oraș.

Și plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
și trupuri ce și-au devenit străine
frustrați și triști stau seara să-i despartă;
și oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânși sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie clasică de din Cartea imaginilor (21 septembrie 1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

A opta elegie

Dedicată lui Rudolf Kassner

Viețuitoarele – ochi, numai ochi –
văd ceea ce-i deschis. Doar ochii noștri
sunt ca întorși și astfel așezați
parcă-s capcane-n jurul marii porți.
Ce-i în afară știm doar din privirea
jivinelor; căci până și pe prunc
noi îl întoarcem și-l silim, în urma-i,
să vadă-alcătuiri, nu ce-i deschis
și-adânc în animal. De moarte slobod.
Noi o vedem, doar noi. Căci, liber, animalul
are mereu sfârșitu-n urma lui,
și-n față Domnul, și când trece, trece
în veșnicii, cum trece o fântână.
Noi nu avem nicicând, nici chiar o zi,
în față, spațiul pur, unde răsar
la nesfârșire flori. Mereu e lume
și niciodată-un nicăieri fără nimic,
cast, nepăzit, ce îl respiri și știi
că-i nesfârșit și nu-l râvnești. Copil,
te pierzi, tăcut, în el iar ei
te zgâlțâie. Sau cel ce moare e.
Căci lângă moarte, moartea n-o mai vezi,
cu ochii mari, de animal, privești afară.
Îndrăgostiții – celălalt de n-ar fi,
să le astupe văzul – aproape sunt de asta și uimiți.
Pe negândite li s-a revelat
de după celălalt... Dar peste el
nu trece nimeni, și e iarăși lume.
Întorși către făpturi mereu, vedem
în ele doar, reflexu-a ce e liber,
de noi întunecat. Sau poate-un animal
calm ne străbate-n liniște, cu ochii.
Asta se cheamă soartă: a sta în față,
ș-atâta tot, a sta mereu în față.

Dac-animalul hotărât venind
spre noi, pe alte căi, ar fi la fel
de conștient, din drum
el ne-ar întoarce. Ființa-i
e infinită, necuprinsă, fără perspectivă
asupra stării sale, pură ca privirea-i.
Și unde noi viitor vedem, el vede
totul și-n tot pe sine, pururi mântuit.

Și totuși animalul ager, cald,
duce povara unei mari tristeți.
Căci amintirea ce ne covârșește
ades, îl ține pururi și pe el,
parcă ne-a fost cândva, ce năzuim,
mai intim, mai fidel, mai gingaș la atins.
Distanța-aici e totul, iar acolo
e suflu. După patria dintâi,
a doua este tulbure, vântoasă.
O, fericire-a micilor făpturi
care rămân mereu în sânul matcă;
noroc al gâzei ce lăuntric saltă
și-atuncea când nuntește: matcă-i totul.
Uite, și pasărea, cu semisiguranța-i
ce-aproape știe una și cealaltă
din vremuri, ca un suflet de etrusc
pe care – mort – un spațiu l-a primit,
dar, pe sicriu, e statuia culcată.
Și ce uimit – cel ce trebuind să zboare,
de-un sân e zămislit. Parcă de sine
speriat, văzduhul taie, cum ar trece
fisura printr-o ceașcă. Astfel
liliacul taie porțelanul serii.

Noi: privitori, mereu și pretutindeni,
plecați spre tot, nicicând înspre afară!
E un preaplin. Îi rânduim. Se sfarmă.
Iar rânduim. Ne sfărâmăm chiar noi.

Cine ne-a pus la cale-așa, că orice
am face suntem în postura celui
ce pleacă. Și pe-un ultim deal,
ce-i mai arată-o dată-ntreaga vale,
el se întoarce, stă, mai zăbovește –
așa trăim, în despărțiri, mereu.

poezie de din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viața mea

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viața mea
și-mi fac deasupra lucrurilor drum;
pe cel din urmă, poate, nu-l voi mai încheia,
dar îl voi încerca oricum.

Împrejurul lui Dumnezeu, turn străvechi, zbor mereu,
de mii de ani tot zbor fără-ncetare;
și nu știu încă bine ce sunt:
o vijelie, un vultur, ori un cântec mare.

poezie de din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viața monahală, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine oprește,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeți deodată să lupți cu puternicul impuls
al acelor constelații spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului și din nou
privește în sus! Din nou. Ușor și fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feței tale spațiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!