Sonetul XI
Privește spre cer! Constelația naltă:
«Călărețul»! Cuget și stranie soartă,
trufia țarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, și astfel îl poartă.
Cum astfel?... Gonită-i și-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ,
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spații! Doar doi unul sunt!
Aievea-s? Perechea tot nu țintește
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte pășunea, pâinea străbună...
Și puntea de stele te-nșală-n ascuns.
Dar crede o clipă și te veselește
de-alcătuire-n văzduh e de-ajuns!
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre stele, poezii despre pâine, poezii despre călărie sau poezii despre constelații
Citate similare
Colind
Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem strălucind din departe,
și ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimțit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simțim răspuns decât un văl de vânt.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- citate de Rainer Maria Rilke despre vânt
- poezii despre trecut
- poezii despre cuvinte
- citate de Rainer Maria Rilke despre cuvinte
- poezii despre colinde
- poezii despre Crăciun
Sonetul III
Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nșiră
și-n inimi, temple, zeul n-a durat.
Un cântec învățat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
ființa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă
pământ și stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e ființă
chiar vorbe de rostești cu glas șuvoi.
Învață cântecul să-l uiți de neființă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre muzică
- poezii despre tinerețe
- poezii despre răsplată
- poezii despre promisiuni
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Timp și destin
TIMP ȘI DESTIN
O, cum se duce timpul pe căile astrale
și-n fiecare clipă ne poartă prin destin,
lăsând-ne în gene repere ancestrale
să jaloneze calea urmașilor ce vin.
Astfel ne trece viața, cu bune și cu rele,
fără să știm, anume, ce fi-va după noi,
călătorind cu gândul spre neștiute stele
la mii de ani lumină-nainte sau-napoi.
N-ajunge nici lumina acolo unde gândul
ne poartă într-o clipă prin spațiul infinit,
să ne aducă taina ce-a zămislit Cuvântul
la marginile lumii în timp nedefinit.
Cuvînt-dumnezeire, ce arde ca o torță
în sufletele noastre, orfane pe pământ,
ca să primim în cuget nemuritoarea forță
din veșnicia sacră a Duhului Cel Sfânt.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre lumină, poezii despre spațiu și timp, poezii despre viață, poezii despre suflet, poezii despre sfințenie, poezii despre infinit sau poezii despre gânduri
Nașterea lui Cristos
De nu erai atât de simplă, cum putea
să ți se-ntâmple ce-i în noapte-o rază?
Un zeu ce peste neamuri detuna,
se face blând și-n tine se-ntrupează.
Mai mare fu-n închipuirea ta?
Ce e mărirea? Prin mulțimi pe care
el le străbate, trece dreapta-i soartă.
Nici chiar o stea nu are-așa cărare.
Vezi, acești regi mărirea poartă,
si la picioare-ți cară și-ți deșartă
comori pe cari le cred neîntrecute,
și de-acest dar poate te miri tăcut :
dar uită-te-n ale năframii cute,
cum de pe-acum el toate le-a-ntrecut.
Tot chihlimbarul peste mări trecut
scule de aur și tulburătoare
arome ce în simțuri s-au topit,
toate acestea-s iute trecătoare
și ei cu toți, la urmă, s-au căit.
Dar (ai să vezi): el face fericit.
poezie de Rainer Maria Rilke din Viața Mariei, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre simțuri, poezii despre nuntă, poezii despre naștere, poezii despre monarhie, poezii despre fericire, poezii despre creștinism, poezii despre comori sau poezii despre aur
Sonetul XIV
Privește floarea, țărnei credincioasă:
destin îi dăruim o clipă, doar atât!
Dar cine-o știe, veștedă, că-i pasă:
a noastră-i jalea ei, demult am hotărât!
Orice vrea să plutească! Cu pași grei
noi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;
și dăscălim cu necuprins temei
copilării ce pururi s-au păstrat.
Un cuget de-ar dormi somn adâncit
cu Firea-n preajmă o, cât de ușor
din geamănul străfund spre zori venind
ori poate-ar rămâne-n răsad, preaslăvit
de flori, pocăitul, fiind doar al lor
cu surori și cu frați, peste câmp adiind.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre flori, poezii despre religie sau poezii despre cadouri
Sonetul IV
O vietate care nu există.
Toți însă-o cunoșteau, cum au scornit-o:
purtare, mers, grumaz, privirea tristă
calm licărind și astfel au iubit-o.
Ajunse dar făptură pură. Preaslăvită,
deși aievea nu; dar lumea o iubea,
și faima ei creștea; neprihănită,
treptat nălțat-a capul. Se silea
să dăinuie. Chiar fără de nutreț
să ființeze-n timp avea putința.
Și astfel căpătă atâta vlagă
că-n frunte îi crescu un corn de preț.
Cleștar, într-o fecioară luă ființă
sclipind chiar în oglinzi de-argint, întreagă...
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre tristețe, poezii despre existență, poezii despre celebritate sau poezii despre animale
Sonetul XX
Doamne, spune-mi tu, ce să-ți hărăzesc?
Făpturii auz tu i-ai dăruit.
Zi de primăvară... cum îmi amintesc...
Un cal în Rusia... trece-n asfințit.
Murgul venea ne-nsoțit dintr-un sat.
Prinse de-un țăruș, frânghii mai târa
se vroise noaptea pe câmpuri uitat.
Șuvițele coamei cum le mai zbătea!
Scuturând grumazul într-un ritm sprințar
în galop pornea piedici târâind,
dar zvâcneau izvoare-n sânge de-armăsar!
Aievea simțea spații lunecând:
necheza, sorbea un văzduh divin,
chip închis în el:
Ție ți-l închin.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre uitare, poezii despre sânge, poezii despre sat, poezii despre ritm, poezii despre primăvară, poezii despre obstacole sau poezii despre noapte
Ultimul conte de Brederode fuge din captivitate otomană
Îl urmăreau grozav; din depărtare
zvârlindu-i, încruntată, moarte grea,
iar el zbura, aproape de pierzare.
Distanța de părinți i se părea
că nu mai e: căci astfel alergând
s-ar mântui chiar fiara.
Dar vuire de râu, lucind și-aproape.
O zvâcnire îl saltă cu primejdia, făcând
din el iar fiu din ramuri princiare.
Zâmbet de doamne nobile-i lucește
încă o dată dulce, îi apare,
pe chip sfârșit. El calul își silește,
mare ca inima-i s-alerge, sare
cu el, și-n râu ca-n burgul său pășește.
sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre zbor, poezii despre sfârșit, poezii despre râuri, poezii despre pericole, poezii despre mântuire, poezii despre moarte sau poezii despre crengi
Sonetul XVII
Afund, străbunu-ncâlcit,
rădăcină a tuturor
celor durați, ascuns izvor
niciodată privit.
Coif de asalt, corn la vânat,
stihuri cărunte,
frate pe frate mâniat,
femei ca lăute...
Ram cu ram, strâns se înșiră,
liber, nicăieri nu e...
Unul, o, suie, suie...
Dar tot se rup încă.
Sus, drumul însă,
se-ndoaie ca liră.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre versuri, poezii despre păr cărunt, poezii despre poezie, poezii despre libertate sau poezii despre femei
Sonetul XI
Rânduiri ale morții, rosturi pașnic ivite
omule, pururi stăpân, să vânezi te-ndârjești;
năvod și capcană, ades vintre ciuntite
prin văgăuni atârnate, sărbătorești;
tiptil coborâte. Semne-ale păcii păreți,
dar brutal lângă mal vă smuncesc slugi ce-așteaptă,
și văgăuna prin noapte-azvârlă pale săgeți:
turturele bete de soare...
Dar treaba o dreaptă!...
Fie departe de cuget a milei suflare,
cel ce vânează rostul și-l drege;
sârg și băgare de seamă-i, prin vremi, vânătoarea.
Să ucizi, poartă chipul mâhnirii noastre pribege...
Cuget senin, neprihană și rouă,
doar ce-n fapte ni se dăruie nouă!
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre rouă, poezii despre pescuit, poezii despre pace, poezii despre brutalitate sau poezii despre alcoolism
Suflet stingher
Suflet stingher,
Deschide-ți inima.
Privește spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.
Privește spre cer,
Într-un colț voi fi eu.
Martor la ceea ce ești tu,
Acolo jos pe pământ.
Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.
Prin vis te-nsoțesc,
Și-n noapte sângele-ți fierb.
Si-ți alerg prin vene,
Prin anotimpuri și vrere.
Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc și-n scrieri în rime.
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare sau poezii despre foc
Sonetul XX
Între stele, ce departe-i! Însă mai departe
se află ce-nvățăm aci.
De pildă unul, prunc, al doilea-în altă parte...
În depărtări ce nu se pot gândi.
Tot largul Firii nu-i cuprins de soartă?
Cum ni se pare-atâta de străină?
Gândește,-ntre fecioară și bărbat, ce largă toartă!
Ferindu-se de el, de el se-anină...
Departe-s toate; ne închis e cercul viu!
Privește blidul pentru prânzul cel voios:
un straniu ochi de pește licărind sticlos.
Că-s peștii muți, credeam cândva. Nu știu!
La capăt nu găsești un loc în care peștii au grăit
cu vorbe ce nu le-au rostit?
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pești, poezii despre copilărie, poezii despre bărbați sau poezii despre bebeluși
Moartea lui Moise
Nici unul, doar îngerul căzut, întunecatul,
vroi; luă arme, păși cu fiorul morții
lângă orânduit. Dar, iarăși,
vâjâi îndărăt, în înălțimi,
strigă în cer: nu pot!
Căci, netulburat, prin sprânceana cea groasă
Moise îl preveni și scrise mai departe:
cuvinte de binecuvânt și numele nesfârșit.
Și ochiu-i era curat până la temelia puterilor.
Ci atunci, Domnul, smulgând cu el jumătate din cer
răzbi în jos, singur desfăcu muntele.
Îl așeză pe bătrân. Din, cuvenitu-i sălaș
chemă sufletul: acela, sus! și-i vorbi
de cele multe împărțite împreună, de prietenia lor fără hotare.
Dar, într-un târziu, i-a fost de-ajuns. Că e de-ajuns
desăvârșitul consimți. Și bătrânul Dumnezeu
își plecă lin peste bătrân
bătrâna-i față. Îl luă sărutându-l, din el însuși,
în bătrânețea lui mai bătrână. Și cu mâinile creațiunii
astupă muntele. Ca, făurit din nou,
numai unul să fie printre munții pământului,
de oameni necunoscut.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre munți, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri, poezii despre vorbire sau poezii despre sprâncene
Preludiu de primăvară
Dispăru asprimea. I-o cruțare
peste pajiști nude, cenușii.
Ape mici au altă accentuare.
Imprecise gingășii
se întind din spații spre pământ.
Drumuri merg în țară și-o arată.
În copacul gol, neașteptată,
vezi expresia creșterii, trecând.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuditate, poezii despre creștere, poezii despre copaci, poezii despre cenușă sau poezii despre apă
O sibilă
O numeau bătrână, odinioară.
Dar rămase, pe drum se plimba zilnic.
Și statura-i se schimba
și o socoteau pădure rară
după veacuri multe. Însă ea,
pe aceleași locuri, neschimbată,
ca o citadelă-ntunecată,
naltă și pustie se vedea;
stând cu vorbele, ce nepăzite,
fără vrerea-i tot sporeau, țipând,
o înconjurau zburând rotat,
pe când cele ce revenite-n rând
sub orbita ei, întunecat
stau de noapte pregătite.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre schimbare, poezii despre păduri sau poezii despre plimbare
Amurg în Skania
Parcul e sus. Ca dintr-un foișor,
din umbra lui acuma mă cobor
și ies în șes și în amurg și-n vânt,
același vânt pe care-l simt și norii,
apele limpezi și aripa morii
ce-n zarea cerului se învârtește.
Acuma sunt și eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. Privește:
Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârșire
pe care-aleargă nouri străvezii,
și-ngrămădiri de alb din când în când,
și-n zare tonu-acela cenușiu, subțire,
pe fondul roz al serii ondulând,
și peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.
Stranie alcătuire
în sine zbuciumată și sprijinită-n sine,
cu aripi uriașe și chipuri și cortine,
și munți în fața celor dintâi stele,
și-o poartă-n depărtări adânci,
pe unde doar păsările dacă pot pătrunde...
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre superlative, poezii despre seară, poezii despre roz, poezii despre păsări, poezii despre parcuri sau poezii despre nori
Singurătate
Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în șiroaie
din șesuri depărtate și-n șuvoaie
urcă spre cerul plin și uriaș.
Și-abia din ceruri cade pe oraș.
Și plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
și trupuri ce și-au devenit străine
frustrați și triști stau seara să-i despartă;
și oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânși sunt împreună să se culce:
Atunci singurătatea-n fluvii curge...
poezie celebră de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre ploaie, poezii despre ore, poezii despre oraș, poezii despre fluvii sau poezii despre dimineață
Singurătatea
Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în șiroaie
din șesuri depărtate și-n șuvoaie
urcă spre cerul plin și uriaș.
Și-abia din ceruri cade pe oraș.
Și plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
și trupuri ce și-au devenit străine
frustrați și triști stau seara să-i despartă;
și oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânși sunt împreună să se culce:
Atunci singurătatea-n fluvii curge...
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (21 septembrie 1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A opta elegie
Dedicată lui Rudolf Kassner
Viețuitoarele ochi, numai ochi
văd ceea ce-i deschis. Doar ochii noștri
sunt ca întorși și astfel așezați
parcă-s capcane-n jurul marii porți.
Ce-i în afară știm doar din privirea
jivinelor; căci până și pe prunc
noi îl întoarcem și-l silim, în urma-i,
să vadă-alcătuiri, nu ce-i deschis
și-adânc în animal. De moarte slobod.
Noi o vedem, doar noi. Căci, liber, animalul
are mereu sfârșitu-n urma lui,
și-n față Domnul, și când trece, trece
în veșnicii, cum trece o fântână.
Noi nu avem nicicând, nici chiar o zi,
în față, spațiul pur, unde răsar
la nesfârșire flori. Mereu e lume
și niciodată-un nicăieri fără nimic,
cast, nepăzit, ce îl respiri și știi
că-i nesfârșit și nu-l râvnești. Copil,
te pierzi, tăcut, în el iar ei
te zgâlțâie. Sau cel ce moare e.
Căci lângă moarte, moartea n-o mai vezi,
cu ochii mari, de animal, privești afară.
Îndrăgostiții celălalt de n-ar fi,
să le astupe văzul aproape sunt de asta și uimiți.
Pe negândite li s-a revelat
de după celălalt... Dar peste el
nu trece nimeni, și e iarăși lume.
Întorși către făpturi mereu, vedem
în ele doar, reflexu-a ce e liber,
de noi întunecat. Sau poate-un animal
calm ne străbate-n liniște, cu ochii.
Asta se cheamă soartă: a sta în față,
ș-atâta tot, a sta mereu în față.
Dac-animalul hotărât venind
spre noi, pe alte căi, ar fi la fel
de conștient, din drum
el ne-ar întoarce. Ființa-i
e infinită, necuprinsă, fără perspectivă
asupra stării sale, pură ca privirea-i.
Și unde noi viitor vedem, el vede
totul și-n tot pe sine, pururi mântuit.
Și totuși animalul ager, cald,
duce povara unei mari tristeți.
Căci amintirea ce ne covârșește
ades, îl ține pururi și pe el,
parcă ne-a fost cândva, ce năzuim,
mai intim, mai fidel, mai gingaș la atins.
Distanța-aici e totul, iar acolo
e suflu. După patria dintâi,
a doua este tulbure, vântoasă.
O, fericire-a micilor făpturi
care rămân mereu în sânul matcă;
noroc al gâzei ce lăuntric saltă
și-atuncea când nuntește: matcă-i totul.
Uite, și pasărea, cu semisiguranța-i
ce-aproape știe una și cealaltă
din vremuri, ca un suflet de etrusc
pe care mort un spațiu l-a primit,
dar, pe sicriu, e statuia culcată.
Și ce uimit cel ce trebuind să zboare,
de-un sân e zămislit. Parcă de sine
speriat, văzduhul taie, cum ar trece
fisura printr-o ceașcă. Astfel
liliacul taie porțelanul serii.
Noi: privitori, mereu și pretutindeni,
plecați spre tot, nicicând înspre afară!
E un preaplin. Îi rânduim. Se sfarmă.
Iar rânduim. Ne sfărâmăm chiar noi.
Cine ne-a pus la cale-așa, că orice
am face suntem în postura celui
ce pleacă. Și pe-un ultim deal,
ce-i mai arată-o dată-ntreaga vale,
el se întoarce, stă, mai zăbovește
așa trăim, în despărțiri, mereu.
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre văi sau poezii despre viitor
În cercuri tot mai vaste îmi depăn viața mea
În cercuri tot mai vaste îmi depăn viața mea
și-mi fac deasupra lucrurilor drum;
pe cel din urmă, poate, nu-l voi mai încheia,
dar îl voi încerca oricum.
Împrejurul lui Dumnezeu, turn străvechi, zbor mereu,
de mii de ani tot zbor fără-ncetare;
și nu știu încă bine ce sunt:
o vijelie, un vultur, ori un cântec mare.
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viața monahală, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi sau poezii despre Dumnezeu