Sonetul XI

Priveşte spre cer! Constelaţia naltă:
«Călăreţul»! Cuget şi stranie soartă,
trufia ţarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, şi astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i şi-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spaţii! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu ţinteşte
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte păşunea, pâinea străbună...

Şi puntea de stele te-nşală-n ascuns.
Dar crede o clipă şi te veseleşte
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem – strălucind din departe,

şi ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimţit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simţim răspuns decât un văl de vânt.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp şi destin

TIMP ŞI DESTIN

O, cum se duce timpul pe căile astrale
şi-n fiecare clipă ne poartă prin destin,
lăsând-ne în gene repere ancestrale
să jaloneze calea urmaşilor ce vin.

Astfel ne trece viaţa, cu bune şi cu rele,
fără să ştim, anume, ce fi-va după noi,
călătorind cu gândul spre neştiute stele
la mii de ani lumină-nainte sau-napoi.

N-ajunge nici lumina acolo unde gândul
ne poartă într-o clipă prin spaţiul infinit,
să ne aducă taina ce-a zămislit Cuvântul
la marginile lumii în timp nedefinit.

Cuvînt-dumnezeire, ce arde ca o torţă
în sufletele noastre, orfane pe pământ,
ca să primim în cuget nemuritoarea forţă
din veşnicia sacră a Duhului Cel Sfânt.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Cristos

De nu erai atât de simplă, cum putea
să ţi se-ntâmple ce-i în noapte-o rază?
Un zeu ce peste neamuri detuna,
se face blând şi-n tine se-ntrupează.

Mai mare fu-n închipuirea ta?

Ce e mărirea? Prin mulţimi pe care
el le străbate, trece dreapta-i soartă.
Nici chiar o stea nu are-aşa cărare.
Vezi, aceşti regi mărirea poartă,

si la picioare-ţi cară şi-ţi deşartă

comori pe cari le cred neîntrecute,
şi de-acest dar poate te miri tăcut –:
dar uită-te-n ale năframii cute,
cum de pe-acum el toate le-a-ntrecut.

Tot chihlimbarul peste mări trecut

scule de aur şi tulburătoare
arome ce în simţuri s-au topit,
toate acestea-s iute trecătoare
şi ei cu toţi, la urmă, s-au căit.

Dar (ai să vezi): el face fericit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Viaţa Mariei, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Priveşte floarea, ţărnei credincioasă:
destin îi dăruim o clipă, doar atât!
Dar cine-o ştie, veştedă, că-i pasă:
a noastră-i jalea ei, demult am hotărât!

Orice vrea să plutească! Cu paşi grei
noi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;
şi dăscălim cu necuprins temei
copilării ce pururi s-au păstrat.

Un cuget de-ar dormi somn adâncit
cu Firea-n preajmă – o, cât de uşor –
din geamănul străfund spre zori venind

ori poate-ar rămâne-n răsad, preaslăvit
de flori, pocăitul, fiind doar al lor
cu surori şi cu fraţi, peste câmp adiind.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IV

O vietate care nu există.
Toţi însă-o cunoşteau, cum au scornit-o:
– purtare, mers, grumaz, privirea tristă
calm licărind – şi astfel au iubit-o.

Ajunse dar făptură pură. Preaslăvită,
deşi aievea nu; dar lumea o iubea,
şi faima ei creştea; neprihănită,
treptat nălţat-a capul. Se silea

să dăinuie. Chiar fără de nutreţ
să fiinţeze-n timp avea putinţa.
Şi astfel căpătă atâta vlagă

că-n frunte îi crescu un corn de preţ.
Cleştar, într-o fecioară luă fiinţă –
sclipind chiar în oglinzi de-argint, întreagă...

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XX

Doamne, spune-mi tu, ce să-ţi hărăzesc?
Făpturii auz tu i-ai dăruit. –
Zi de primăvară... cum îmi amintesc...
Un cal în Rusia... trece-n asfinţit.

Murgul venea ne-nsoţit dintr-un sat.
Prinse de-un ţăruş, frânghii mai târa –
se vroise noaptea pe câmpuri uitat.
Şuviţele coamei cum le mai zbătea!

Scuturând grumazul într-un ritm sprinţar
în galop pornea piedici târâind,
dar zvâcneau izvoare-n sânge de-armăsar!

Aievea simţea spaţii lunecând:
necheza, sorbea un văzduh divin,
chip închis în el:
Ţie ţi-l închin.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul conte de Brederode fuge din captivitate otomană

Îl urmăreau grozav; din depărtare
zvârlindu-i, încruntată, moarte grea,
iar el zbura, aproape de pierzare.
Distanţa de părinţi i se părea

că nu mai e: căci astfel alergând
s-ar mântui chiar fiara.
Dar vuire de râu, lucind şi-aproape.
O zvâcnire îl saltă cu primejdia, făcând

din el iar fiu din ramuri princiare.
Zâmbet de doamne nobile-i luceşte
încă o dată dulce, îi apare,

pe chip sfârşit. El calul îşi sileşte,
mare ca inima-i s-alerge, sare
cu el, şi-n râu ca-n burgul său păşeşte.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVII

Afund, străbunu-ncâlcit,
rădăcină a tuturor
celor duraţi, ascuns izvor
niciodată privit.

Coif de asalt, corn la vânat,
stihuri cărunte,
frate pe frate mâniat,
femei ca lăute...

Ram cu ram, strâns se înşiră,
liber, nicăieri nu e...
Unul, o, suie, suie...

Dar tot se rup încă.
Sus, drumul însă,
se-ndoaie ca liră.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Rânduiri ale morţii, rosturi paşnic ivite –
omule, pururi stăpân, să vânezi te-ndârjeşti;
năvod şi capcană, ades vintre ciuntite
prin văgăuni atârnate, sărbătoreşti;

tiptil coborâte. Semne-ale păcii păreţi,
dar brutal lângă mal vă smuncesc slugi ce-aşteaptă,
şi văgăuna prin noapte-azvârlă pale săgeţi:
turturele bete de soare...
Dar treaba o dreaptă!...

Fie departe de cuget a milei suflare,
cel ce vânează rostul şi-l drege;
sârg şi băgare de seamă-i, prin vremi, vânătoarea.

Să ucizi, poartă chipul mâhnirii noastre pribege...
Cuget senin, neprihană şi rouă,
doar ce-n fapte ni se dăruie nouă!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XX

Între stele, ce departe-i! Însă mai departe
se află ce-nvăţăm aci.
De pildă unul, prunc, al doilea-în altă parte...
În depărtări ce nu se pot gândi.

Tot largul Firii nu-i cuprins de soartă?
Cum ni se pare-atâta de străină?
Gândeşte,-ntre fecioară şi bărbat, ce largă toartă!
Ferindu-se de el, de el se-anină...

Departe-s toate; ne închis e cercul viu!
Priveşte blidul pentru prânzul cel voios:
un straniu ochi de peşte licărind sticlos.

Că-s peştii muţi, credeam cândva. Nu ştiu!
La capăt nu găseşti un loc în care peştii au grăit
cu vorbe ce nu le-au rostit?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Moise

Nici unul, doar îngerul căzut, întunecatul,
vroi; luă arme, păşi cu fiorul morţii
lângă orânduit. Dar, iarăşi,
vâjâi îndărăt, în înălţimi,
strigă în cer: nu pot!

Căci, netulburat, prin sprânceana cea groasă
Moise îl preveni şi scrise mai departe:
cuvinte de binecuvânt şi numele nesfârşit.
Şi ochiu-i era curat până la temelia puterilor.

Ci atunci, Domnul, smulgând cu el jumătate din cer
răzbi în jos, singur desfăcu muntele.
Îl aşeză pe bătrân. Din, cuvenitu-i sălaş
chemă sufletul: acela, sus! şi-i vorbi
de cele multe împărţite împreună, de prietenia lor fără hotare.

Dar, într-un târziu, i-a fost de-ajuns. Că e de-ajuns
desăvârşitul consimţi. Şi bătrânul Dumnezeu
îşi plecă lin peste bătrân
bătrâna-i faţă. Îl luă sărutându-l, din el însuşi,
în bătrâneţea lui mai bătrână. Şi cu mâinile creaţiunii
astupă muntele. Ca, făurit din nou,
numai unul să fie printre munţii pământului,
de oameni necunoscut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu de primăvară

Dispăru asprimea. I-o cruţare
peste pajişti nude, cenuşii.
Ape mici au altă accentuare.
Imprecise gingăşii

se întind din spaţii spre pământ.
Drumuri merg în ţară şi-o arată.
În copacul gol, neaşteptată,
vezi expresia creşterii, trecând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sibilă

O numeau bătrână, odinioară.
Dar rămase, pe drum se plimba zilnic.
Şi statura-i se schimba
şi o socoteau pădure rară

după veacuri multe. Însă ea,
pe aceleaşi locuri, neschimbată,
ca o citadelă-ntunecată,
naltă şi pustie se vedea;

stând cu vorbele, ce nepăzite,
fără vrerea-i tot sporeau, ţipând,
o înconjurau zburând rotat,
pe când cele ce revenite-n rând
sub orbita ei, întunecat
stau de noapte pregătite.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg în Skania

Parcul e sus. Ca dintr-un foişor,
din umbra lui acuma mă cobor
şi ies în şes şi în amurg şi-n vânt,
acelaşi vânt pe care-l simt şi norii,
apele limpezi şi aripa morii
ce-n zarea cerului se învârteşte.
Acuma sunt şi eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. – Priveşte:

Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârşire
pe care-aleargă nouri străvezii,
şi-ngrămădiri de alb din când în când,
şi-n zare tonu-acela cenuşiu, subţire,
pe fondul roz al serii ondulând,
şi peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.

Stranie alcătuire
în sine zbuciumată şi sprijinită-n sine,
cu aripi uriaşe şi chipuri şi cortine,
şi munţi în faţa celor dintâi stele,
şi-o poartă-n depărtări adânci,
pe unde doar păsările dacă pot pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în şiroaie
din şesuri depărtate şi-n şuvoaie
urcă spre cerul plin şi uriaş.
Şi-abia din ceruri cade pe oraş.

Şi plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
şi trupuri ce şi-au devenit străine
frustraţi şi trişti stau seara să-i despartă;
şi oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânşi sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie celebră de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în şiroaie
din şesuri depărtate şi-n şuvoaie
urcă spre cerul plin şi uriaş.
Şi-abia din ceruri cade pe oraş.

Şi plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
şi trupuri ce şi-au devenit străine
frustraţi şi trişti stau seara să-i despartă;
şi oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânşi sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (21 septembrie 1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A opta elegie

Dedicată lui Rudolf Kassner

Vieţuitoarele – ochi, numai ochi –
văd ceea ce-i deschis. Doar ochii noştri
sunt ca întorşi şi astfel aşezaţi
parcă-s capcane-n jurul marii porţi.
Ce-i în afară ştim doar din privirea
jivinelor; căci până şi pe prunc
noi îl întoarcem şi-l silim, în urma-i,
să vadă-alcătuiri, nu ce-i deschis
şi-adânc în animal. De moarte slobod.
Noi o vedem, doar noi. Căci, liber, animalul
are mereu sfârşitu-n urma lui,
şi-n faţă Domnul, şi când trece, trece
în veşnicii, cum trece o fântână.
Noi nu avem nicicând, nici chiar o zi,
în faţă, spaţiul pur, unde răsar
la nesfârşire flori. Mereu e lume
şi niciodată-un nicăieri fără nimic,
cast, nepăzit, ce îl respiri şi ştii
că-i nesfârşit şi nu-l râvneşti. Copil,
te pierzi, tăcut, în el iar ei
te zgâlţâie. Sau cel ce moare e.
Căci lângă moarte, moartea n-o mai vezi,
cu ochii mari, de animal, priveşti afară.
Îndrăgostiţii – celălalt de n-ar fi,
să le astupe văzul – aproape sunt de asta şi uimiţi.
Pe negândite li s-a revelat
de după celălalt... Dar peste el
nu trece nimeni, şi e iarăşi lume.
Întorşi către făpturi mereu, vedem
în ele doar, reflexu-a ce e liber,
de noi întunecat. Sau poate-un animal
calm ne străbate-n linişte, cu ochii.
Asta se cheamă soartă: a sta în faţă,
ş-atâta tot, a sta mereu în faţă.

Dac-animalul hotărât venind
spre noi, pe alte căi, ar fi la fel
de conştient, din drum
el ne-ar întoarce. Fiinţa-i
e infinită, necuprinsă, fără perspectivă
asupra stării sale, pură ca privirea-i.
Şi unde noi viitor vedem, el vede
totul şi-n tot pe sine, pururi mântuit.

Şi totuşi animalul ager, cald,
duce povara unei mari tristeţi.
Căci amintirea ce ne covârşeşte
ades, îl ţine pururi şi pe el,
parcă ne-a fost cândva, ce năzuim,
mai intim, mai fidel, mai gingaş la atins.
Distanţa-aici e totul, iar acolo
e suflu. După patria dintâi,
a doua este tulbure, vântoasă.
O, fericire-a micilor făpturi
care rămân mereu în sânul matcă;
noroc al gâzei ce lăuntric saltă
şi-atuncea când nunteşte: matcă-i totul.
Uite, şi pasărea, cu semisiguranţa-i
ce-aproape ştie una şi cealaltă
din vremuri, ca un suflet de etrusc
pe care – mort – un spaţiu l-a primit,
dar, pe sicriu, e statuia culcată.
Şi ce uimit – cel ce trebuind să zboare,
de-un sân e zămislit. Parcă de sine
speriat, văzduhul taie, cum ar trece
fisura printr-o ceaşcă. Astfel
liliacul taie porţelanul serii.

Noi: privitori, mereu şi pretutindeni,
plecaţi spre tot, nicicând înspre afară!
E un preaplin. Îi rânduim. Se sfarmă.
Iar rânduim. Ne sfărâmăm chiar noi.

Cine ne-a pus la cale-aşa, că orice
am face suntem în postura celui
ce pleacă. Şi pe-un ultim deal,
ce-i mai arată-o dată-ntreaga vale,
el se întoarce, stă, mai zăboveşte –
aşa trăim, în despărţiri, mereu.

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea
şi-mi fac deasupra lucrurilor drum;
pe cel din urmă, poate, nu-l voi mai încheia,
dar îl voi încerca oricum.

Împrejurul lui Dumnezeu, turn străvechi, zbor mereu,
de mii de ani tot zbor fără-ncetare;
şi nu ştiu încă bine ce sunt:
o vijelie, un vultur, ori un cântec mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!