Ochii care plâng

În regenerabilele fragmente de timp
Tot ce e strict se transformă-n mormânt
Cu regretabile fracturi de nimic
Tot ce e mort se consumă în timp.

Din efemerele rostogoliri spre adâncuri
Tot ce e viu se preface-n pământ,
Sub scoarţa fricii gemem de nimic
Tot ce e slab se pierde în vânturi.

În deflorabilele cadavre ce ne plâng
Tot ce e sânge se revarsă-n labirint
Ca viermi secaţi ne tragem spre nimic
Tot ce e viu sunt ochii care plâng.

poezie de Alexandrina Vlas (1 martie 2018)
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa are grijă de Viaţă. Chiar dacă ceilalţi o să zică: "Vai, amărâtul, săracul, uite, mă, noroc cu ăla că i-a dat mâna, nu avea de unde, nu avea de nimica, nu e capabil să producă nimic." Ignorantul nici măcar nu realizează că acel care nu e capabil să producă nimic, produce tot. Cel care nu e capabil cu adevărat să producă nimic, produce Viaţa Eternă. Exact ca soarele. Nu face nimic şi totuşi căldura şi lumina lui face tot. Simpla prezenţă. Dumnezeu Cel Viu. Tot ceea ce ştii, tot ceea ce vezi, tot ceea ce auzi e doar ignoranţă sau separare, nimic altceva.

Atmaji Maharaj în Întreaga separare e doar imaginaţie, acceptată ca şi realitate "perceptivă" - Satsang cu Atmaji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea umană e inspectoare generală a tot ce este în afara şi înlăuntrul boltei cereşti; ea cuprinde tot, poate tot; fără ea nimic nu se ştie, nimic nu se cunoaşte, nimic nu se vede.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu voi pierde

mă îndepărtez de ţărmul iubirii
pe mările liniştii
cu vântul în pânze
spre portul uitării

am părăsit tot ce cunosc îndeaproape
fără să privesc în urmă
doar cu sentimentul căutării drumului
oriunde s-ar afla
cu durerea scăpării din braţele
împământeniri pe veci
şi cu dorinţa
mulţumirii de sine

nimic nu voi pierde
din coloana în care m-am clădit
cu neam cu tot.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mort şi viu...

te-am omorât cu o-ntrebare
şi tot aşa, eu, am murit,
nu de o moarte ca oricare,
sunt viu şi mort, sunt viu murit

din buzele-ţi frumoase, pârguite,
din ochii tăi în foc, cu foc,
atâtea vorbe au fost asmuţite,
să-mi rupă inima, din loc în loc

m-a omorât a ta suflare
şi tot cu ea, mult mai iubit,
atât de dulce, suavă alinare,
mi-ai dat să mor, dar am trăit

obositor îmi este timpul darnic,
de amăgiri, de bucurii,
prin patul singur şi şăgalnic,
te caut în somn, să mor o zi

se zbate sufletul în mine,
e răscolit, e obosit
se-nvârte moartea, nu-i e bine,
sunt mort şi viu.. sunt nedorit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugare

Dă-mi, Doamne, Tu, ce nu ştiu eu a cere
Şi cere-mi Tu ce nu ştiu eu a da
Căci tot ce-mi dai mi-aduce mângâiere
Şi tot ce dau să fie-n slava Ta.

Dă-mi, Doamne, tot ce aş putea-nţelege
Şi cere-mi tot ce nu pot cuprindea
Ca să mă-nvăţ o simplă, strictă lege
Să am mereu cuprinsă-n firea mea.

Dă-mi, Doamne, Tu, poruncă de la Tine
Ca tot ce n-am să pot să dau oricui,
Să stea pe veci Cuvântul Tău în mine,
Şi greutăţi să nu fac nimănui.

Dă-mi, Doamne, Tu, ştiinţa cea pe care
Tot Tu s-o ceri spre Tine-a o-ndrepta,
Că nu mi-ai dat nimic spre îndreptare
Ce să nu pot pe umeri a purta.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi este populat,
Satul e tot mai pustiu.
Timpul, în loc parc-a stat.
Totu-i mort, nimic nu-i viu.

catren de Dumitru Delcă (13 mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce sunt

Eu sunt, de fapt, doar o oglindă care îţi spune cine eşti
Tu te priveşti, te simţi, te cauţi, te regăseşti şi te iubeşti,
Sunt doar un sol, un oarecare, un trecător zâmbind discret,
Un trandafir întins spre stele, un suflet tandru de poet,
Nimic mai mult... închipuire, ce te va face să tresari,
Să râzi din nou, să te descoperi, cu ochii tăi frumoşi şi mari
Să nu mă uiţi, să nu te superi, o mângâiere-ţi voi lăsa,
Ridic o aripă spre tine, te îndrăgesc, dar nu pot sta
Primeşte-mi versul, e cadoul, e tot ce astăzi pot să-ţi fiu,
Minune dulce de femeie, atât sunt eu... e tot ce ştiu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu ai nimic,
Nimica sfânt în tine,
De-aceea,
Nu-ţi pot crede un cuvânt,
Ce vine vicleneşte înspre mine,
Cu gândul
Să mă intre în pământ.

Nu ai nimic,
Nimic ce mă încântă
În oarba ta privire cu gândul de răzleţ,
De-aceea,
În tot ce faci, te vezi numai pe tine,
Tot chefuind în voie
De răzmăţ!..

Nu-mi spune un cuvânt,
E o bolnavă ceaţă,
Ce palidă se pierde pe poteci.
Nu înţelegi,
Tu nici, măcar, nu ştii
De ce te joci?
De ce arzi printre vii?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pornit spre tine

numai pustiu în jur, un alb pustiu
şi va porni să viscolească iar spre seară
şi tot ce-i viu va nivela ca-ntr-un sicriu
din care iarăşi va renaşte primăvară

numai pustiu în jur, un alb pustiu
cu lupii pe fundal, urlând la soare
în limba lor, poemul încă viu
transpus pe intervaluri de ninsoare

numai pustiu în jur, un alb pustiu
imaculat pe întunericul din zare
pornit demult spre tine tot nu ştiu
din ce noian de vise vei apare...

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

şi visul e o treaptă care
ne duce către-un loc
ce nu e vis
e o-mplinire-a gândului
într-un abis
e presimţirea vieţii noastre
viitoare

tot ce am scris
există şi va fi
răstălmăcit de mine-altcineva
nimic nu se va pierde
chiar de-aş vrea
căci şi cuvântul e o treaptă care
ne duce către-un loc
ce nu-i uitare

tot ce visez şi scriu
tot ce iubesc
sunt trepte către lumea
ce-o să fie
de m-a durut şi-am plâns
am redospit
în inimă şi-n suflet
veşnicie

iar de lumini şi umbre
m-au chemat
la hora lor de antice mistere
am tot dansat, am tot dansat, am tot dansat
ţinându-mi ochii sus către repere
către planete, stele, galaxii
acolo unde iarăşi
noi vom fi

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzanie

Eu râd şi plâng... şi plâng... şi râd,
Alerg şi mă ascund
În norul călător.
Vine un vânt, tot gol,
Ce împinge norul, sfărâmându-l în bucăţi.
Alerg spre zarea caldă, dar mă opresc.
Mă ascund în mare
Şi sparg un val,
Privesc prin stropii de apă, spre mal.
Prind un fir de nisip
Pe care îl trag în apă.
Alerg şi râd... şi râd... şi plâng,
Ajung la apusul din amurg
Şi aştept un răsărit de Lună.
Nici nu simt când, cu razele reci,
Mă străpunge. Din mine curge sânge,
Dar râd... nu plâng.
Colina nopţii mă cuprinde
Şi mă afund,
Dar tac... nu plâng...

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am impresia că am totul

cu emfaza celui care măsoară
clipele în infinit
poezia în cuvinte
iubirea în bătăi de inimă
când cred că am totul
vorbesc despre nimic

nimicul nu-l pot pierde
e tot ceea ce nu stiu
e tot ceea ce nu am
e tot ce a rămas după
e tot ce va fi înainte
de a săruta cast
pământul

dar nu mă poate opri nimeni
să împart nimicul în părţi egale
şi din când în când
să trăiesc cu impresia întregului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara cu formele

rotunde se instalează fără kit
luna nouă e aceeaşi
pentru toţi îndrăgostiţii
tăcerea umple oraşul
după câteva crime înfăptuite
invocând besa albaneză
iubitele îşi trimit spectrele
în jurul stâncilor crăpate
de valul val
duna veacurilor scoate
toate stafiile pe străzile luminate slab

peste oraşul în care trăieşte
o generaţie de degeneraţi
mutanţii genetici răi
cu suflete smulse de diavol
se lasă un frig izbăvitor
care ucide orice sentiment de milă
tot ce este viu va fi mort
şi tot ce este mort va fi viu
frica a intrat în şobolani
iar ei o duc în suburbiile jegoase
se pregăteşte un viitor sumbru

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crearea unor pieţe tot mai mari pentru "nimic" aduce profituri tot mai ridicate. Prin urmare, oamenii de afaceri sunt motivaţi să sporească domeniul "nimicului" pentru a obţine profit. Economia de scară impune vânzări mai mari, aşa că peste tot se vinde tot mai mult "nimic". Date fiind caracteristicile "nimicului", unităţile de "nimic" sunt profitabile şi foarte uşor de exportat. După cum am văzut, prin însăşi natura "nimicului" - formă golită de conţinut -, producţia şi transportul său sunt relativ ieftine. Costurile sunt scăzute deoarece, odată forma creată, ea poate fi reprodusă la nesfârşit.

George Ritzer în Globalizarea nimicului
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog să-Ţi fiu

Mă rog să-Ţi fiu un vas ales de Tine,
să foloseşti din plin viaţa mea
spre slava Ta, spre tot ce este bine,
să fiu al Tău întreg pe veci aş vrea.
Mă rog, Isus, ca ochii mei să plîngă
numai de dragul Tău cît voi trăi,
viaţa mea de Tine să se strîngă
şi numai voia Ta s-o ştiu grăi.

Doresc, Isuse, scumpa mea Comoară
şi preţiosul meu Mărgăritar,
să-Ţi pot purta şi eu a Ta povară,
să-Ţi fiu şi eu alături pe Calvar.

Ajută-mă, căci făr' a Ta putere
şi fără harul Tău nimic nu pot;
nu sunt nimic, nimic e slaba-mi vrere,
ci numai Tu şi Harul Tău e Tot.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic,
Sau poate doar o mare de suspine,
În care mă scufund câte un pic.

Suntem două catarge depărtate,
Două corăbii ce au eşuat,
Pe două mări atât de-nvolburate,
Cu echipaje ce s-au înecat.

Dar noi, încă ascundem naufragiul,
Precum doi căpitani debusolaţi,
Ce evităm mereu eşafodajul,
Din care am ieşi decapitaţi.

Stăm unul lângă altul, fără vrere,
Secaţi şi de iubire şi de tot,
Sleiţi de tot ce inima mai cere,
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot.

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare
Şi timpul se tot scurge nemilos,
Iar noi tăcuţi, nu ne-amintim de oare,
Am şi trăit, vreodat', ceva frumos.

Resimt adânc, cum inima îţi pleacă,
Spre undeva-ul unde eu nu sunt,
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea, e doar vorbă-n vânt.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic
Sau poate doar o mare de suspine
În care mă scufund câte un pic

Suntem două catarge depărtate
Două corăbii ce au eşuat
Pe două mări atât de-nvolburate
Cu echipaje ce s-au înecat

Dar noi încă ascundem naufragiul
Precum doi căpitani debusolaţi
Ce evităm mereu eşafodajul
Din care am ieşi decapitaţi

Stăm unul lângă altul fără vrere
Secaţi şi de iubire şi de tot
Sleiţi de tot ce inima mai cere
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot,

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare,
Şi timpul se tot scurge nemilos
Iar noi tăcuţi nu ne-amintim, de oare,
Am şi trăit vreodat' ceva frumos

Resimt adânc cum inima îţi pleacă
Spre undeva-ul unde eu nu sunt
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea e doar vorbă-n vânt

poezie de Adi Conţu (17 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi, dar şi aiurea, în lume, se produce "sudamericanizarea" culturii. O mână tot mai restrânsă de oameni au parte de fineţurile ei, în timp ce marile mulţimi sunt ţinute în sărăcie spirituală tot mai accentuată şi îndreptate pervers spre "divertismentul" grobian, spre frivolitatea nulă a aşa-zisei "distracţii" (entertainment), spre deşănţat şi lubric.

citat din George Pruteanu (februarie 2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!