Cântecul melcilor care merg la înmormântare
La înhumarea unei frunze
Au plecat doi melci prin toamne
Au cochiliile cernite
Și panglici de doliu pe coarne.
Treceau cum trec melcii în doliu
Prin cea mai tomnatică seară
Dar când în sfârșit au ajuns
Se făcuse a primăvară
Frunzele care fuseră moarte
Înviaseră toate deja
Iar melcii ( erau doi mi se pare)
S-au pus ofuscați acana
Când soarele iată apare
Și spune pe-un ton radios
Nu vă fie cu supărare
De ce nu vreți să stați jos
Luați și o halbă de bere
Dacă așa v-ați decis
Și luați de vă face plăcere
Și-un autocar spre Paris.
O să vedeți toată țara,
Dar doliul lăsați-l deoparte
De ce să vă-ntunece ochiul
Această tristețe de moarte
Mereu îmi păreau cam pocite
Poveștile vechi cu sicrie
Sunt slute deloc nu-s drăguțe
Obrazul vreau roz să vă fie
Să fie în fine ca viața
Și tocmai atunci animalele
Și iarba și pomii cei falnici
Cântară să-ți spargă timpanele
Un cântec de vară sălbatic
Cu iarbă și greieri și sori
Și toți se-mbătară năpraznic
Și toți erau foarte matoli
Iar melcii de care vorbirăm
S-au dus pe la casele lor,
S-au dus copleșiți de emoții,
Ferice cu pasul ușor
Și cum cam băuseră bere
Uitați cum se clatină-n drum
Dar luna de-acolo din ceruri
De ei se grijește acum
poezie de Jacques Prevert, traducere de Octavian Soviany
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre toamnă
- poezii despre muzică
- poezii despre frunze
- poezii despre doliu
- poezii despre Soare
- poezii despre țări
- poezii despre zoologie
- poezii despre viață
Citate similare
Fâl-Fâl
O fluturiță din zăvoi
A întâlnit un fluturoi
Pe care îl știa demult,
Din vremea marelui tumult
Când, prospături și el și ea,
Cu aripi ca de catifea,
O zi întreagă s-au iubit,
Apoi s-au pus pe fâlfâit:
Fâl-fâl și el,
fâl-fâl și ea...
S-au dus.
Niciunul nu credea
Că se vor mai vedea cândva,
Dar cineva,
Acolo sus,
Îl tot privea
Și nu știa
De ce e el tot supărat,
Și o pândește pe-nserat.
Mă rog, acum s-au întâlnit,
Iar el, pe-un ton puțin răstit
A abordat-o cam așa:
- Să-mi spui, cinstit,
Acum, pe loc:
Ce văd eu, sus, pe rămurea,
Și nu îmi seamănă deloc,
E sau nu e... omida mea?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre supărare, poezii despre iubire, poezii despre crengi, poezii despre aripi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Conform observației lui Goethe, care spune că oamenii când își dau seama că doi oameni s-au îndrăgostit, ar dori să-i vadă căsătoriți, iar după aceea îi pândesc să vadă când se despart noi, românii, insistăm doar asupra primului fenomen: maică, spun babele, când văd că o pereche întârzie prea mult să se ducă la primărie, dacă vă iubiți de ce nu vă luați? Și odată luați, dacă nu se înțeleg, niciodată nu-i îndeamnă să se despartă, fie din dorința secretă de a-i vedea îndurând și ei, ca toată lumea, jugul în doi, fie pentru că spectacolul suferinței altora li se pare mai atractiv decât cel al căutării fericirii.
citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre iubire
- citate de Marin Preda despre iubire
- citate despre dorințe
- citate de Marin Preda despre dorințe
- citate despre suferință
- citate de Marin Preda despre suferință
- citate despre fericire
- citate de Marin Preda despre fericire
- citate despre căsătorie
- citate despre România
- citate despre Goethe
Mărin Motanul
Era de râs prin sat, la Gura Văii
Iar noaptea nu prea mai putea să doarmă;
Era bătrân pe lângă toți flăcăii
Ce se-adunau să bea (făceau și larmă).
Era de-un leat cu ei doar... pe la minte
Și, cot la cot sau bere după bere,
Turnau întruna bancuri, iar Axinte,
Patronul cârciumii, striga: "Muiere,
Mai vino cu un rând, că plânge masa!"
... Și se distrau în noapțile de vară.
Doar că era Nebuna, Ofticoasa,
Pe care-o deranjau și zi, și seară,
Că nu putea dormi de gălăgie;
Zicea că nu putea ieși la budă
De frica lor, că s-ar putea să fie
Ori violată, ori văzută nudă,
Căci vara, în canicula cea mare,
Ea nu suportă peste ea vreo treanță,
Că-i cam voinică și transpiră tare,
Iar la căldură n-are toleranță.
Sătui de ea, s-au hotărât flăcăii
Să-i joace-o festă, dar așa - completă,
Să fie un exemplu-n Gura Văii:
S-o fotografieze pe babetă.
S-au înarmat cu camere și blițuri
Și s-au ascuns prin pomi și-n niște șanțuri;
Erau toți veseli, după multe sprițuri,
În noapte, ca fantome fără lanțuri.
Iar sarcina cea grea: s-o scoată-afară
În toată goliciunea, fără teamă,
I-au dat-o lui Mărin c-așa votară,
Și doar el știe să se bage-n seamă.
A început Mărin cu miorlăitul,
De-ai fi jurat că-i datamai motanul
Avea volum, știa afurisitul
Cum face un mârtan ce-și ceartă clanul.
Nu au trecut nici două-trei minute
De când băieții așteptau s-apară,
Că se-auziră țipete acute
Și, în papuci doar, a ieșit afară.
Așa-ceva, veți crede că-i poveste
Cu blițuri, râset, urlete sau șoapte,
Dar baba, pân' să prindă ei de veste,
Trimise-o oală-n capul lor. De noapte.
Ei s-au ales cu câte o amendă,
Dar pozele au circulat tot anul,
Povestea s-a tot spus, e-acum legendă
C-un mare personaj: Mărin Motanul.
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre somn, poezii despre râs, poezii despre noapte, poezii despre frică, poezii despre fotografie, poezii despre început, poezii despre văi sau poezii despre toleranță
Anii
De-or trece anii cum trecură,
Cei care până acum s-au dus,
Nu cred că voi avea motive
Să spun că cel care a spus
În vorbe aproximative...
Acum că ochii mei văzură
Împlinirea unui vis
Facă-se ce mi-a fost scris,
Căci visurile mele toate
Și speranțele deșarte,
N-au fost decât frunze moarte,
De vântul toamnei spulberate.
În ani oi fi destul de vârstnic
Și dacă acum eu sunt bunic,
Dar fără a face abstracții
În împliniri și satisfacții
Sunt în anii pubertății...
În tainele realității
Și al oricărui joc subtil
Eu am rămas tot un copil,
Iar cu idea purității
În faza naivității.
N-am ajuns chiar de ocară,
Dar am fost pradă ușoară.
Trece un an și altul vine
Cu nădejdi spre mult mai bine
De viitor mereu redus...
Dar anii aparent s-au dus,
Pentru că-n realitate
Și-i duce fiecare-n spate,
Care... an de an se-ncovoaie
Și trage omul spre pământ
Până-l doboară în mormânt.
Că oricât ar fi doritor,
Nimeni nu e... NEMURITOR!...
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre realitate, poezii despre vânt, poezii despre viitor, poezii despre pubertate, poezii despre ochi sau poezii despre naivitate
Numai sfetnicii și curtenii lui Limir-împărat erau cam puși pe gânduri, căci, de! multe s-au întors cu susul în jos și mulți dintre cei de pe treptele de sus s-au coborât ceva mai în rând cu talpa scării. Iar Ielele, nebunele, au rămas cum fuseseră, dar de atunci încoace, când se întâlnesc pe la răscruci, se mai prind și numai singure în horă.
finalul de la Limir-Împărat de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate de Ioan Slavici despre gânduri sau citate despre Iele
Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Știu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuși suntem. Domnule Frodo, e ca în marile povești. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înțesate de pericole și de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ți doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa inițială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până și întunericul trebuie să ia sfârșit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveștile de care îți aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înțelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înțeleg. Acum chiar știu. Oamenii din acele povești aveau multe șanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranță.
Frodo: Ce le dădea speranțe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... și că merită să lupte pentru asta.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre sfârșit, citate despre pericole sau citate despre Soare
Casa de pe deal
Toți sunt risipiți în lume, toți s-au dus,
Casa e-închisă și tăcută:
Nu mai e nimic de spus.
Prin peretele ruinat, distrus,
Un vânt rece și neprietenos strănută:
Toți sunt risipiți în lume, toți s-au dus.
Nu-i nimeni pe-aici, dispus sau indispus,
Să-ți spună ceva cumplit sau de Doamne-ajută;
Nu mai e nimic de spus.
De ce-am mai rămâne noi, un biet surplus,
În ținutul amar al florii de cucută?
Toți sunt risipiți în lume, toți s-au dus.
Suspinele noastre nu se-aud și parcă nu-s,
Iar pentru ei sunt o necunoscută:
Nu mai e nimic de spus.
E jale, ruină, toate-s la apus
În casa de pe deal, cândva plăcută
Toți sunt risipiți în lume, toți s-au dus:
Nu mai e nimic de spus.
poezie de Edwin Arlington Robinson,18691935, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere sau poezii despre flori
Scorpia
Erau îndrăgostiți - definitiv! -
... de bere, vodcă, whiskey și cognac,
dar mai luau, rapid, operativ,
și câte-un vinișor mai slab, de leac.
Erau atât de veseli! Se iubeau
și el pe el, și ea pe ea, normal,
se alintau din ochi atunci când beau,
căci străluceau... spre albul-roșu-pal.
Se retrăgeau, ades, în casa lui,
c-avea de toate-n ea, chiar și un pat
cu perne și cearșafuri (cam gălbui),
dar nu conta: fusese botezat
Cu alcoolul dublu rafinat,
cu bere, șliboviță, sau cu vin,
să nu mai spun că... și ce au mâncat
făcea din patul lor ceva divin.
Iubirea lor tindea spre... infinit,
dar într-o zi, spre prânz, când s-au trezit,
pe el, părând, la cap, mai chinuit,
l-au încercat mustrări de neoprit
Și, mai tușind, mai horcăind, i-a zis:
-Iubito, spune-mi sincer, c-am uitat:
azi-noapte, am dormit sau am înscris?
Iar dacă da, cu scorul, cum am stat?
-De când te știu, ești nul mereu la scor,
iar la pahare ești... pe minus, rău,
dar, pentru asta, știi că te ador,
că ești... iubitul meu cel trăncălău.
-Adică tu, ca scorpie ce ești,
știai că noi, aici, nimic-nimic,
ai profitat, spunând că mă iubești,
dar spui abia acum, să mă oftic?
-Nu, dragul meu, în timp ce turuiai,
cu glas împleticit, de pehlivan,
eu ți-am urat, mereu "Noroc!" să ai,
dar n-ai avut... să mă gândesc... de-un an.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre botez, poezii despre whisky, poezii despre viteză, poezii despre sinceritate, poezii despre noroc sau poezii despre mâncare
Mandolinate
Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea din apus.
De nu mă-nșel,
Era-n april:
Copil și el,
Și ea copil!
Cum s-au văzut,
Dragi și-au căzut.
Cum și-au zâmbit,
Și s-au iubit.
Și-au hoinărit
În jos și-n sus,
Spre răsărit
Și spre apus
Dar ceasul cel
Fatal veni
Ea râse, el
Îngălbeni:
S-au despărțit;
Și ea s-a dus
Spre răsărit,
El spre apus
II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Și vezi
Trecând
Perechi
La braț,
Și cum
Te-abați
Din drum,
Oftezi
Și-ți chemi
În gând
Un blând
Profil,
Și gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!
III
Eu știu cât sânt
De efemer
Un fulg în vânt
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Și nici în cer
Și-atâta-ți cer
În schimb, ca preț:
Doar să zâmbești
Când trist, pe drum,
Îl întâlnești
Pe cântăreț
Tu numai cum
Știi să zâmbești!
poezie celebră de Șt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre tristețe, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre schimbare sau poezii despre nebunie
Și Eu și Tu, noi amândoi
Mergând pe Drumul Robilor
prin galaxii și printre stele,
debusolați și obosiți,
apare chinul.
Și Eu și Tu, noi amândoi,
ne-am înțeles
să ne unim destinul.
Și Tu și Eu
iubindu-ne,
ne-am hotărât și ne-am luat.
Tu soț, iar Eu soția ta,
demult, dar încă n-am uitat.
Și Eu și Tu
ne amintim
de greul drum de la-nceput,
dar vorba Ta a fost un dar
iar zâmbetul și un sărut,
n-au fost în zadar.
Și Eu și Tu când ne iubeam
ca doi nebuni, zâmbind ziceam:
Tu doi urmași, unul și una,
sau, câți or fi!
Eu? Patru! Vreau să am.
Și Tu și Eu
ne amintim, prin câte grote
am trecut, cum am sărit
și ne-am zbătut,
de toate să avem.
Anii s-au scurs,
se duc mereu,
și Eu și Tu am mai albit.
Copii sunt la casa lor
dar nu ne-au părăsit.
Și Eu și Tu
ne bucurăm
c-avem nepoți. Eu îi iubesc.
Să ducă trena cum or ști,
au rădăcini și n-or pieri,
eu asta mi-o doresc.
Tu... din păcate ai plecat
pe Calea Laptelui. În sus.
Și
nu-i cunoști.
De când te-ai dus
Eu singur rătăcesc haihui,
mă simt stingher al nimănui,
de-atâtea lacrimi ce-am vărsat,
izvorul dulce mi-a secat
Plângând.
Dar nu-i nimic,
așteaptă un pic, că vin.
Cât de curând.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre căsătorie, poezii despre sărut, poezii despre stele, poezii despre soție, poezii despre soț sau poezii despre sclavie
Despărțirea
Nu mai avem nimic din ce-a putut să fie,
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
O dragoste frumoasă într-un asfințit...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Dar ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără niciun alt bagaj decât refrenul,
Unei iubiri cum văd cam incomplete.
Dar n-am putut călători-mpreună...
Și fiecare-am coborât în câte-o gară,
Cu suflete inspăimântate de furtună,
Ce ambii nimerim, nu pllrima oară!
Și-atâtai tot! Din ce-a putut să fie,
Totul se sfîrseste ne-început,
Un dor sălbatic si o poezie
Simbolizînd iubirea ce-a trecut!
Astăzi mă doare sufletul, dar lasă,
Voi trece eu și peste-această zi,
Tristețea-mi dă târcoale, dar nu-mi pasă,
Zimbind merg înainte, orice ar fi!!!!
Să nu mă cauți, m-am ascuns în mine,
Cu lacăte de giata am încuiat la porți
Iar gîndul meu care zbura spre tine,
L-am zavorit cu lanțuri ca pe-un hoț!!!
Să nu îmi scrii nu mai citesc iubite!
S-au risipit cuvintele în vînt
Chiar de e vară, cald si chiar fierbinte
Mi-e atîta iarna-n suflet, și în gînd!!
poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre trenuri, poezii despre zbor, poezii despre trecut, poezii despre sfârșit, poezii despre prezent sau poezii despre poezie
Basorelief cu eroi
Soldații cei tineri s-au așezat în vitrină,
chiar așa cum au fost găsiți, împușcați în frunte,
ca să fie vazuți s-au așezat în vitrină,
respectându-și întocmai mișcarea lor ultimă,
profilul, brațul, genunchiul, mișcarea lor ultimă,
când au fost împușcați pe neașteptate în frunte
sau între omoplați cu o flacără mai subțire
decât un deget de copil care arăta luna.
În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a țigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănțăne încă din fierul minerelor,
așa cum clănțăne luna din fierul minerelor
acum, cu puțin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi și fotografiile vechi
ale timpului.
Soldații cei tineri stau dați cu ceară
pe fețe și pe mâini, ca să lucească
dați cu ceară ca să lucească, dați cu ceară,
și așezați întocmai așa cum erau în secunda
când viața s-a rupt și moartea a-nghițit secunda.
Stau așa nemiscati, ne-ncetind să luceasca,
și noi ne uitam la ei cum am privi luna
răsărind chiar din mijlocul pieții.
Pentru noi, care suntem acum de-o vârsta cu ei,
deși stau de ani lungi în vitrină,
pentru noi, care i-am ajuns din urmă și trecem de ei,
și inimă bătând avem, și memorie,
o proaspătă, din cale-afară de proaspătă memorie,
soldații cei tineri s-au așezat în vitrină
și se imită pe ei însuși întruna,
ca și cum ar fi vii.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre tinerețe, poezii despre secunde, poezii despre scrisori, poezii despre mâini, poezii despre mișcare sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Simetrie aproximativă
gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca și cum nu m-aș gândi
nesfârșitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înțelese prin ricoșeu
mi-e foarte greu să plec de acasă
aici îmi pun
așa ca pe o cenușă caldă pe lista de priorități
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârșit
povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coșul pieptului
sunete de frecvență înaltă și sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde și copacii pădurilor de esențe tari
au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu același foșnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să pășesc mai gingaș
n-a fost niciuna așezată la picioarele mele
au venit
unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi ști dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută
în marea verde a pupilelor toamna are șapte ani
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre verde, poezii despre sunet, poezii despre păduri, poezii despre priorități sau poezii despre picioare
Simetrie aproximativă
gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca și cum nu m-aș gândi
nesfârșitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înțelese prin ricoșeu
mi-e foarte greu să plec de acasă
aici îmi pun
așa ca pe o cenușă caldă pe lista de priorități
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârșit
povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coșul pieptului
sunete de frecvență înaltă și sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde și copacii pădurilor de esențe tari
au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu același foșnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să pășesc mai gingaș
n-a fost niciuna așezată la picioarele mele
au venit unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi ști dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută în marea verde a pupilelor
toamna are șapte ani
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis neștiut
O clipă doar și-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut și au zâmbit
în gânduri, cu mirare
și fiecare-n drumul lui
a mers și nu s-a mai gândit
la ochii-albaștri sau căprui
ce i-a privit.
Dar visele au apărut
și, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiași ochi și, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
și n-au cerut.
Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi povești s-au mai găsit,
cu ei eroi.
În dorul lor ce i-a durut
că nu-și erau aproape,
erau dorințe și-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.
Au suferit și le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
și nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezența lor.
Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
și-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârșit
și numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre dor, poezii despre eroism sau poezii despre dorințe
S-au dus pe rând...
S-au dus pe rând, pe rând, toți cunoscuții...
Și câți au fost, nu-mi mai aduc aminte!
Florin, doamna Cașiu, tanti Nuți...
Plecăm dintre cei vii, cu toți, cuminte.
S-au dus bătrâni, s-au dus copii și tineri...
Așa e rostul vieții - de-a muri...
Se-aprind pe ceruri candele de sângeri
Și lacrimi curg în fiecare zi.
Mai ieri erau în viață mulți... Acuma
Sunt doar un suflet rătăcit pe cer...
Oh, peste trupul vieții cade bruma
Și-n jur e-atâta noapte și mister!
Cosește moartea trupuri de lumină!
Ne-afundă-n iadul nemărturisirii,
Rod secerat încununat de vină,
Nu mai atingem laurii iubirii...
Murim cuvinte pentru veșnicie...
Dar ce lăsăm în urmă?! câți murim
Precum aici și dincolo de lume?!
Și câți dumnezeiască frază vrem să fim?
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre vinovăție, poezii despre religie sau poezii despre promisiuni
Căldura iernii
E-o iarnă-n dreptul ei, de te-ai uita
Prin calendare, dar, mergând afară,
Îți pare că-i o altă primăvară
Și anul ce se-ncheie parc-ai vrea
Să îl întrebi: "Măi, unde-i iarna ta?
Ce s-a-ntâmplat cu fulgii mei de nea,
Cu florile de gheață din ferestre,
Cu obiceiuri ce-s a iernii zestre?
Eu cum să pot colinde a cânta
Iar, de Crăciun, pe cine-aș aștepta?"
Dar nu-l întreb, căci am găsit răspuns
În rugile ce-nalță către ceruri
Cei ce se tem de ale iernii geruri
Și simt că nu le-a fost îndeajuns
O viață ce iubirea le-a ascuns.
Aceia ce așteaptă ca pe-un dar
O prelungire-a toamnei, cât se poate,
Cu ploi, cu frunze moarte și uscate,
Cu vânturi foarte reci să fie chiar,
Dar să se tot repete, iar și iar.
Nu, anule, nu-i asculta pe ei,
Căci, dac-o știi trăi, e-o frumusețe
Și-o bucurie, nicidecum tristețe,
În iarna ce-i iubită de acei
Ce-și iau cojoace, după obicei.
Ascultă-i pe cei care au iubit
În primăvara vieții și-ntre timp,
În vară sau oricare anotimp,
Și vor, în traiul lor de-acum, tihnit,
O iarnă cum, demult, au moștenit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre primăvară sau poezii despre Crăciun
Mincinosul
Întorcându-se din călătorie
Un boiernaș odată, sau poate și boier mare,
Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare
Și au început a spune cu fală și cu mândrie
Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârșit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viață,
Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață;
Alteori soarele piere, alteori arde și frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraților, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Și cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârșit, n-am ce mai zice,
Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte,
Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum și eu înadins
Îți voi arăta acum o minune mai ciudată,
Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Și podul s-au prăbușit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Și în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Și cât casa nu se poate,
Însă orișicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ție nicidecum pe mincinoși,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoși:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierți, frățioare, dar, zău, tu nu știi ce zici,
Căci tu nu știi că la Roma casele sunt așa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Și eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."
Judecați câtă rușine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puțin și bine?
fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre munți, poezii despre Roma, poezii despre înălțime sau poezii despre vorbire
Bărbatul cu trei femei
Un om poznaș au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene știință,
Au și găsit de cuviință
Ca pentru așa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;
Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Și să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era
Pe toți a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)
Judecătorii văd că nu-i de șuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Și numai Dumnezeu de sus i-au luminat,
Căci socotința lor aceasta au urmat:
Ca omului să dea femeile tustrele,
Îndatorându-se de a trăi cu ele.
Norodul însă s-au mirat
Pentru asemene prea slabă hotărâre,
Și sigur toți au așteptat,
Pe vrun judecător să vadă spânzurat.
Dar n-au trecut nici patru zile
Și s-au împrăștiet prin țară auzire:
Că cel cu trei femei bărbat,
De răul lor s-au spânzurat,
Și de atunci în acea țară,
Cu trei mai nime nu se-nsoară.
poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre justiție, poezii despre femei, poezii despre bărbați, poezii despre femei și bărbați, poezii despre înfrânare, poezii despre știință sau poezii despre zile
Descântec de viață și moarte
Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.
Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva și de noi amândoi,
Să fie de rău și să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.
Să fie de cer și să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceața ieșită din brazi.
Să fie de zi și să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să și mori,
Să fie de gustul cireșelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.
Să fie de calul ce mânzu-și învață,
Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de ziua schimbării la față,
Să fie de purificare prin plâns.
Să fie de pas și să fie de pernă,
Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de țara asta eternă,
Pe când o femeie îți iese cu plin.
Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,
Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de mare, să fie de mic.
Să fie de viață, să fie de moarte,
Să fie de gustul de măr pădureț,
Fecioara mușcându-l cu buzele sparte,
Să fie de sângele ei fără preț.
Să fie de salcia plânsului veșnic,
Când teatrele lacrimi confiscă din ochi,
Să fie de ornic, să fie de sfeșnic,
Să fie de drag, spre a fi de deochi.
Să fie de toate în devălmășie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O știți fiecare. Eu asta n-o știu.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre învățătură, poezii despre virginitate sau poezii despre teatru