O picătură de cer căzu pe pământ şi pe locul unde căzu răsări o floricică albastră, albastră ca cerul. Soarele o încălzea, o mângâia, floricica era fericită, îi plăcea totul în jur doar că de la un timp i se făcu sete.

începutul de la Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer de Emilia Plugaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pietrei

din cer căzu
o stâncă în mare

se prăbuşi chiar acum
în mii de lumini violete

cu picioare şi tâmple
ochi înstelaţi
de cel mai crud verde
simţit vreodată
în cel mai negru străfund
ajunse şi căzu

îi rămaseră doar nişte lopeţi
şi-o inimă învăluită în alge

veni unul şi zise
revendic ultima picătură de sânge
din trupul inert

şi mai veniră şi alţii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul adevărului

era undeva între cer şi pământ
acolo se topeşte soarele
în mâinile îngerilor
femeile poartă rochii albastre
din zâmbetul lor se nasc stelele
la ele ne uităm noaptea
între cer şi pământ se cuibăreşte
fericirea noastră când iubim
acolo zburăm când reuşim
să evadăm din lumea asta
te întrebi unde eşti dacă nu-i cerul?
poţi să înoţi şi să zbori
să mergi încet
sau
sau
să fugi fără să simţi nimic
locul ăsta nu e raiul
nici iadul nu poate fi
aici se pliază spaţiul
şi dacă păşeşti dincolo de linie
eşti un copil sau
un adolescent îndrăgostit
de femeia cu rochie albastră
sau
sau roz
eşti vrăjit de această vrăjitoare
care te poate distruge
te întrebi ce-i locul ăsta
unde te simţi cu adevărat fericit
unde levitezi în jurul trupului
şi pluteşti deasupra ta?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru infinit

Tu eşti iubirea mea albastră!
Marea mea albastră!
Visul meu albastru!
În dimineaţa albastră!
În noaptea tot albastră!
Lumina din fereastra albastră!
Steaua mea albastră!
Pătrunzi în tot albastru!
În gândul meu albastru!
În versul meu albastru!
În viaţa mea albastră!
În moartea mea albastră!
Noi suntem albastrul,
Într-un... cer albastru!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

După o perdea albastră
Luna s-a ivit.
Cu un nouraş de zdreanţă
S-a acoperit.

Noapte caldă, liniştită,
Noapte luminoasă,
Sus pe cer, printre steluţe,
Lună – eşti frumoasă.

poezie de Emilia Plugaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Vai, cerul albastru al ochilor tăi
a inundat întreg universul:
albastru e soarele,
lunca, ponoarele,
albastră e luna şi ciuta, nebuna,
albastre sunt stelele,
razele, ielele,
albastru pământul şi vântul, şi cântul,
albastre pădurile, trilul, izvoarele,
albaştri rechinii, muflonii, cucoarele,
albaştri sunt munţii,
părinţii, cărunţii,
albastre podgoriile,
florile, zorile,
albastre spicele coapte de grâu,
albastră furnica,
albastru colnicul,
albastră bunica,
albastru bunicul,
albastre căsuţele-n freamăt de râu,
albaştri toţi oamenii de pe pământ:
şi albii,
şi negrii,
şi cei ca lămâiul,
şi pieile roşii albastre sânt,
albastră e ziua, albastră e noaptea
(albastru li-i rândul),
tot ele-albăstrindu-mi
şi visul, şi gândul,
albastră e boarea, albastru-i sărutul,
albastră-i suflarea
şi chinu-mi, durutul,
albastru botezul,
albastru şi crezul,
albastră năşia,
albastră e nunta,
albastră-i junia
şi vârsta, cărunta.
Chiar moartea-i albastră
pe pajiştea noastră
şi nu se teme de ea
nimenea.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima albastră

Din liniştea noastră
doar gândul mai cuvântă
lacrima albastră
doar Cerul o mai zvântă.

Din tâmpla noastră
doar versul mai grăieşte
lacrima albastră
doar Luna o iubeşte.

Din inima noastră
doar sângele suspină
poezia castă
doar ţie ţi-e stăpână.

Din iubirea noastră
doar liniştea ne cântă
lacrima albastră
ne este ruga sfântă.

În dorinţa noastră
doar trupul se afundă
lacrima albastră
în tine se scufundă.

Din inima-mi de fată
doar tu cuvânţi cu dor
de vei pleca vreodată
voi şti decât să mor.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în spate să văd căldura venind cu noi pe aceeaşi potecă, dar nu e nimic în urmă şi doar în stânga e din nou un cer imens pe care va răsări soarele, un soare la fel de mare ca şi cerul... Apoi simt picătura de sudoare care-mi porneşte de la tâmplă... În stânga, soarele a năvălit ca o altă planetă peste noi, rostogolindu-ne o clipă la pământ cu lumina lui fără margine şi dându-ne primul sărut, această picătură de transpiraţie...

Adrian Costache în Lista cu nume
Adăugat de Diana Cristina Culincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlneşti o pasăre albastră

Când întâlneşti o pasăre albastră,
ascultă sfatul ei.
Priveşte florile din glastră,
şi-n sobă, focul cu scântei.
Pasărea albastră-ţi spune:
păstrează-ţi lacrimile.
Vor veni şi vremuri bune
şi-ţi vor şterge patimile.
Glasul ei îţi va mai spune,
că soarele va răsări,
doar când luna va apune
şi oamenii se vor trezi.
Cu patimă, ea îţi mai spune
că întoarcerea la rădăcini,
de unde eşti plecat în lume,
te bucură, nu mai suspini.
Asta doar în lumea vie,
că în lumea împietrită,
zborul tău din colivie
nu este o reuşită.
Ascultă sunetul, vezi lumina
şi-n viaţă, drumul e deschis.
Soarele va lumina grădina
şi vei trăi ca-n Paradis.
Ascultând pasărea albastră
vei deveni mai înţelept.
Vei înţelege lumea noastră.
Asta de la tine-aştept.

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tera nu mai e albastră

Nori negri acoperă
planeta Pământ, a noastră.
Omenirea suferă.
Tera nu mai e albastră.
Universu-i văduvit
de fiica lui creştină.
Haosul a-înlocuit
pe pământ, viaţa divină.
Este haos şi-întuneric
pe planeta noastră verde.
Din tot ce era feeric,
astăzi farmecul îşi pierde.
Plânge soarele şi luna,
pământul a-încremenit.
Plânge zeiţa Fortuna,
Apocalipsa a venit.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, domnişoara consilier Lia ajunsese de mult la clinica de psihiatrie unde era internată Magda. Cei doi body-guarzi care o însoţeau nu se dovediră a fi curioşi; nu întrebară unde sau de ce se duc, oprind doar exact acolo unde le indicase Lia. Ea era cunoscută la acea clinică, fiind doctoriţa care se ocupase de Magda, de aceea nu întâmpină greutăţi la intrare; se văzu reţinută doar pentru a împărţi vreo câteva autografe, doar aflaseră toţi că ziua următoare va pleca în importanta misiune spaţială. Bineînţeles, ar fi recunoscut-o şi fără uniforma albastră, dar aşa era şi mai intreresant (prezenţa ei nu putea trece deloc neobservată). Iar Lia reuşise ceea ce-şi propusese: s-o vadă pe Magda. Ea nu era deloc impresionată de uniforma albastră a Liei, neînţelegând semnificaţia acesteia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se auzi cocoşul, duhul pieri ca o nălucă, dară şi băiatul căzu jos de ostenit. De mai ţinea lupta, numai cât ai aţâţa un foc, s-ar fi muiat, şi cine ştie ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo şi adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deşteptă, ce să vedeţi d-voastră? Soarele răsărise de mult şi se urcase ca de trei suliţe. Ce să facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraş aşa înarmat de sus până jos, îi era ruşine; să rămâie acolo, nu se putea.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un timp, maşina albastră ajunse în dreptul reşedinţei tânărului comandant; casa lui era înconjurată de un cordon de jandarmi, gardieni şi poliţişti, care nu permiteau oamenilor sosiţi în număr destul de mare să se apropie prea mult de curtea imobilului. Pentru maşina albastră se făcu totuşi loc de trecere. Lucian lăsă maşina în curte şi coborî, deschizând apoi domnişoarei biolog; body-guarzii coborâră şi ei. Tânărul comandant privi o clipă în urmă; totul i se părea ciudat; nu era obişnuit ca echipaje de jandarmi, gardieni şi poliţişti să-i păzească lui casa. În plus, mai erau şi cei patru body-guarzi... Încercă să se comporte normal, să facă abstracţie de prezenţa tuturor; pe cei patru nu-i putea totuşi ignora, doar erau în curtea casei sale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de bine să poţi observa frumosul din jur...

Emilia Plugaru în Povestea Creionaşului fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele vrăjitor

Ghiocelul nu-i o floare,
Ci... un fulg de nea pe care
Soarele l-a tot vrăjit
Până fulgul... a-nflorit!

poezie de Emilia Plugaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima albastră

Uităm că nesfârşitul e-n sfârşitul nostru,
Că începutu-i mierea din colostru,
C-avem orgolii din sufletul de mamă,
Că-i prindem frumuseţii painjeni de năframă.

Uităm că-n cerul verde săgeţile aleargă
Dragostea din calendar să şteargă,
Să pună-n locul ei un strigăt repetat:
La pieptul tău să fiu de nemurire beat!

Am pomenit cumva prima vocală
În marea rugăciune terestră, ireală?
Că-n noi zidite stau doar turle de biserici
Deşi păşim smeriţi pe căi de vechi eretici!

Noi nu ne închinăm, doar punem vise-n cui
Şi visele, vă jur, sunt jertfa omului
Unde Dumnezeu nedesluşit rămâne
Să ne amăgească prin repetatul mâine!

Obârşia-i izvorul din pronaos,
Materia-i prelinsă din necuprinsul haos?
O, nu! Rămas-am doar cu veşnicia noastră
Să înflorim sisific o inima albastră!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul alb

se risipeau târziu în zare
şir lung de păsări călătoare
cădeau şi stropii cruzi de rouă
albastră era zarea dar unde Doamne era cărarea
cerul înstelat
se scurgeau din ochi şuvoi
plângeai
durerea şi nemărginirea unui vis ucis
prezentă este luna
dar unde-i soarele din noi
viaţa asta curge, curge neîncetat
şi totul nu mai e deşi era
azi toate-s triste amintiri
un zbucium inutil, o zbateră eternă către nicăieri
ştiu, m-ai iubit
mi-ai spus atunci în acel ceas
dar totul nu a fost decâ cuvânt de bun rămas
tu ai plecat la cer în corul de îngeri
azi ţipătul luminii este vuiet în pustiu
ce dor nebun şi nu mai eşti
decât un alb cocor cu aripi arse

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră (extras I, VI)

I
Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbaţi de chitara ta albastră;

Prezenţi în melodie, dar într-un spaţiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeaşi – locul altul, înţelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Şi plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Şi în momentul lui final, în felul-n care
Conştiinţa artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spaţiul însuşi îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viaţa noastră,
Creaţia-înţelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri

Drumuri cu flori şi maci
linii drepte, aliniate-n destin.
inspiraţie săracă pentru că nu văd
decât cerul culegând măsline şi struguri.
cerul rupe câte un bob de strugure,
pe care îl aruncă-n Soare
şi Soarele coboară şi alintă podeaua Terrei
şi cu un sărut dezmiardă puritatea,
cu o floare de mac loveşte inima durerii posacă,
învârteşte Terra,
Soarele cu surâsul său
şi cu căldura sa fermecătoare
ce îmbrăţişează eternitatea,
furâdu-i sărutul veşniciei,
călătorind prin destine,
frumoase drumuri, în cer şi pe Pământ,
pline de viaţă şi de moarte
ce se revarsă-n mare albastră a viselor!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce ieşiră la câmp, zmeul aruncă buzduganul de se duse până-n al treilea cer şi aşteptară peste jumătate de ceas până ce căzu şi intră în pământ de-un stat de om.

Ioan Slavici în Spaima zmeilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!