Poetul este frumosul care lipseşte sufletului, el aduce vieţii noastre, ceea ce noi nu vedem, ce nu mai auzim, sau am uitat să simţim. Poetul nu poate să aparţină cuiva anume, el aparţine tuturor inimilor!

Mihail Coandă (28 septembrie 2017)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simţim ne simte. Ceea ce nu ne lipseşte ne aparţine.

Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Mirela Petrea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul
este conjugarea
verbului "a cânta"
la trecut
prezent
şi viitor
este o reflecţie metaforică
venită din peştera sufletului
izvorul cuvintelor
decantate în rime
şi-n aşternuturi albe
pentru încântarea
inimilor devoratoare
de frumos.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul
este un ochi al Universului
ce vede dincolo de porţile efemere
ale Timpului;
un fluviu de patimi
ce se revarsă cu putere
în Marea de Vieţi
şi, răscolindu-i adâncurile,
aduce la lumină
diamantele ascunse ale fanteziei.

El ciopleşte, în versuri,
vibraşiile sufletului:
le şlefuieşte,
le dă un chip
si-l aşază pe un soclu,
intr-o carte deschisă.

Poetul are harul Destinului:
nu speră,
nu disperă,
nu se miră...

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din volumul de versuri Cântecul Sferelor (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul nu este doar creator de frumos, este la rândul lui poezia din inimile şi gândurile fiecărui cititor!

Mihail Coandă
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul scrie cam pe unde apucă,
Pe-o tâmplă de cer, pe-o coaja de nucă.
Poetul ghiceşte în palma Tăcerii,
ÎIn chiar miezul Nopţii, în splendoarea Verii.

Poetul adulmeca urma Ideii,
De se-nchina toti, uluiti, ateii.
Poetul saruta gura de vin,
Poetul e-un demon, un demon divin.

Poetul se-mbata cu vinul celest,
Poetul se-mbata de trupul acest'.
Poetul se-nchide in propriul arest,
Poetul se-nsala, sperand ca-i onest.

Poetul traieste Absolutul acum,
Poetul renaste din cenusa si scrum.
Poetul mai are o viata secreta,
Scrisa pe ceruri cu-a versului creta.

Poetul traieste intr-un stat paralel,
E rau uneori, si crud si rebel;
Poetul e-adesea bland ca un miel,
Iubitor de Cuvant, il iubeste pe El.

poezie de Doru Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet la etc.

Un mijloc de locomoţie pentru tăcere
chemaţi poetul la prefectură
să vedem dacă în fagurii de miere
n-are cumva lacrimi amare de ură

Chemaţi poetul la prefectură
să vedem are sau n-are documentul
şi dacă e dotat cu gură
un căluş îi poate tempera talentul

Are sau n-are documentul
să vedem în fagurii de miere
încape cum scrie firmamentul
sau numai tone de tăcere

Legaţi-l cobză de-i poet
şi-apoi să cânte dar discret

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul sau oratorul nu poate săvârşi ceea ce săvârşeşte eroul, el poate doar să admire, să iubească şi să se bucure prin intermediul eroului. Totuşi, poetul nu e mai puţin fericit; căci eroul este, ca să spunem aşa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit şi-n care se desfată pentru că nu mai este el însuşi, şi iubirea sa poate fi admiraţie... El îşi urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăceşte pe la uşa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toţi să-l admire pe erou precum el însuşi şi toţi să fie mândri de erou, asemeni lui... Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi şi noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul şi-a desăvârşit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit şi el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.

Kierkegaard în Frică şi cutremur
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este un om

Poetul este un om, el poate fi înjurat,
Scuipat, bătut, ucis, la nevoie, dar el nu va ucide pe nimeni,
Poetul este născut sub aripa unui înger,
El nu ştie exact ce va urma, el scrie şi nu ştie
Că se pune la întrecere cu Dumnezeu,
Dar El, Domnul înţelege, îi iartă prostiile,
Cum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
Poetul iubeşte aiurea, năvalnic,
El nu poate fii un boşorog, cum îl numeşte
Vidanjorul de serviciu, el miroase a Paradis,
Chiar dacă-l ţii zece ani la pârnaie,
Iubiţi poeţii şi vă veţi iubi pe voi mai mult,
Poetul este un om, dacă vreţi, îl iertaţi,
Mai face şi măgării uneori, că din lut este făcut,
El lasă în urmă pene de porumbel,
Pagini stropite cu sânge.
Este sânge de om şi de înger.
Aşa cred.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele hibernale

Poetul nu scrie!
Poetul INSPIRĂ!
Eu nu pot
şi nici nu îmi dă voie
respiraţia să folosesc în ceea ce scriu
cuvinte ca "oval" "curcubeu" "corb,"
"lacustre""somnoroase".....
Toate cuvintele pe care le-au folosit
respiraţiile noastre
sunt indicii către cuvintele noi
către cuvinte hibernale!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât putem fi de orbi şi de surzi cateodată unii dintre noi, prin faptul că nu vedem şi nu auzim cum trece viaţa pe lângă noi. Doar la bătrâneţe realizăm asta, când chiar nu mai vedem şi nu mai auzim.

Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multor poeţi li s-a întâmplat să se slujească de lapsus sau de alte acte ratate drept mijloc de reprezentare poetică. Prin el însuşi, faptul acesta este îndeajuns pentru a dovedi că poetul socoteşte actul ratat, de exemplu lapsusul, ca nefiind lipsit de sens, cu atât mai mult cu cât el îl produce în mod intenţionat. Nimeni nu va admite că poetul a greşit scriind şi că a lăsat să subziste greşeala sa, ca un lapsus în gura personajului. Prin lapsus poetul vrea să sublinieze ceva şi nu ne este greu să constatăm că el doreşte să ne avertizeze asupra persoanei respective, care este distrată, obosită sau ameninţată de un acces de migrenă. Dar dacă poetul se foloseşte de un lapsus cu un sens, fireşte că noi nu trebuie să-i exagerăm importanţa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia e cea mai frumoasa metafora în poezia vieţii noastre!

Mihail Coandă
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi Muza

Poetul este-n "agonie",
Şi nu găseşte vreun remediu,
Că Muza şi-a luat concediu,
Şi a uitat ca să mai vie.
E de-nţeles, chiar dumnezeie,
Şi Muza este... tot femeie.

pamflet de George Budoi din Muzele în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (18 iulie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, scopul tuturor acţiunilor noastre este să fim liberaţi de suferinţă şi frică şi, după ce am atins acest ţel, furtuna sufletului e potolită, iar fiinţa respectivă n-are nevoie să umble după ceea ce-i lipseşte, nici să caute altceva prin care să fie împlinită fericirea sufletului şi a corpului. Căci atunci avem nevoie de plăcere, când din absenţa ei simţim durere. Dar când nu simţim durere, nu mai simţim nevoia plăcerii. De aceea noi numim plăcerea începutul şi ţelul unei vieţi fericite. Şi, deoarece plăcerea este primul dintre bunurile înnăscute, de aceea nu trebuie să alegem orice fel de plăcere ar fi, ci adesea renunţăm la multe plăceri, când din ele decurge o neplăcere mai mare pentru noi. De aceea, deşi toate plăcerile ne sunt în mod firesc un bun apropiat, totuşi nu orice plăcere este de ales, întocmai după cum, cu toate că orice suferinţă e un rău, totuşi, prin natură, nu orice suferinţă trebuie totdeauna evitată. Toate aceste lucruri se cuvin să fie judecate, măsurând unele faţă de altele şi, ţinând seama de avantaje şi dezavantaje.

citat din Epicur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul e firav, bolnav
Se plimbă prin oraş fără un tel
Şi se opreşte, din când în când,
Pe stradă, şi îşi aduce aminte de ea, de el.

Rămâne uimit. Ea nici acum nu a venit
Ea îl visează, dar pentru el este cumplit
O sperie, dar îl iubeşte
Se cunosc demult, dar nu s-au întâlnit.

Sperie lumea pe bulevarde
Când rămâne cu ochii neclintiţi
Prin crâşme, şi parcuri,
Sau pe poduri, privind la ape,
Toţi îl ştiu - vorbeşte singur..

Acasă se întoarce poetul, târziu
Şi suferă, pentru ceva nedefinit
El suferă pentru noi,
Suferă pentru tot ce este viu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florenţa e liberă

stătea o nălucă fără permis de tre
cere pe ponte vecchio
se ridicase de
asupra oraşului eliberat
de familia
medici ştia că e infernul
scris de dante printre portocali
sau
măslini - ştia de purgatoriu -
decolând pe un pegas sau un ducati
îi prevede moartea lui machiavelli
năluca e cu
prinsă de o spaimă
primeşte ajutorul lui virgiliu
poetul din divina comedie
e ghidul spiritual
fac checking pe ponte vecchio
poetul e nălucă şi năluca e poetul
fac un film documentar
ultimul medici alungat fuge
din florenţa - florentinii au uitat
sau n
- au uitat
de spaniolii
mercenari care
au prădat oraşul
republică - conspiraţia lui machiavelli (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul: Neputinţa mi-e scrisă în palme... Va trebui să fug. Nu pot fi vânt decât în pribegie...
Lupoi: Ştim că vrei să fugi din ţară, nenorocitule! Noi ştim totul şi vedem orice!
Poetul (privind în sus): Sunt orbi, Doamne! Ei văd totul şi nu înţeleg nimic...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua nopţii – adaptare

Ne-ncredinţăm că suntem
Când iubim!
-Zicea poetu’n versul său-
Şi’oricât de-adânc în noapte-am fi
Suntem în zi.
Dar de se-ntâmplă să-ncurcăm
Faţeta urii şi-a iubirii,
Cu ochi stâncoşi ne poticnim
Şi chiar de eşti Tu pretutindeni
Noi nu te-ajunge.
Sălaş în Tine nu avem
Sfânt Elohim.
Când Tu vorbeşti
Străină vorba-ţi auzim.
Când noi grăim, străin ne eşti.
Bujorii mari au înflorit
Şi roşul lor se scurge pe tulpini
Cu nori în ochi privim lumina lor,
Şi n-o vedem.
Parfumul mângâie întregul câmp
Iar noi călcăm bujorii mari de ne-nţeles.
Tânjim să ne iubească cineva
Când Tu ne-ai dăruit şi flori şi câmp
Şi gândul Tău şi vorba Ta.
Şi noaptea mare în care să-ncercăm să te găsim.
Şi chiar de eşuăm, noi să iubim
Şi chiar de nu vedem- vedem.
Şi chiar de nu simţim- simţim.
Şi-aşa cum şi poetul şi Ioan spunea:
Oricât de-adâncă noapte-ar fi,
Atuncea când iubim, e zi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul unei cărţi asupra noastră este real doar atunci când simţim nevoia să-i împărtăşim intriga: să iubim când personajele iubesc, să plângem când eroii suferă sau mor.
Practic, dacă nu simţim toate acestea, poveştile rămân în starea lor latentă, adică litere moarte.
Cartea nu aparţine nimănui. Nici celui care a scris-o, nici celui care o citeşte sau o cântă.
Desigur că Cioran este Cioran. Apoi devine Camelia când Camelia îl citeşte. Ioan, Tudor sau Filip când este citit de aceştia.
Noi suntem povestea cărţii. Cartea suntem noi!
Când cineva îmi spune că îi place cartea mea şi mă întreabă dacă o poate cânta, este uimitor pentru mine. Un scriitor scrie pentru ca alţii să citească şi să lase o moştenire.

Tot ceea ce scriu aparţine oamenilor, eu sunt doar curatorul!

finalul de la Insomnii în alb-negru de Camelia Opriţa (2007)
Adăugat de Catalin Angelo Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!