Poetul sau oratorul nu poate săvârşi ceea ce săvârşeşte eroul, el poate doar să admire, să iubească şi să se bucure prin intermediul eroului. Totuşi, poetul nu e mai puţin fericit; căci eroul este, ca să spunem aşa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit şi-n care se desfată pentru că nu mai este el însuşi, şi iubirea sa poate fi admiraţie... El îşi urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăceşte pe la uşa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toţi să-l admire pe erou precum el însuşi şi toţi să fie mândri de erou, asemeni lui... Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi şi noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul şi-a desăvârşit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit şi el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.

Kierkegaard în Frică şi cutremur
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!