De mireasmă nu era chip de ferire. Căci ea era geamăna respirării. Pătrundeau împreună în lăuntrul omului şi nimeni nu avea cum să se apere dacă voia să trăiască. Mireasma pătrundea direct în inimă, desluşind acolo definitiv înclinaţia de dispreţ, plăcerea de silă, dragostea de ură.

Patrick Suskind în Parfumul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi era luată această unică libertate, cea mai importanta dintre toate, şi anume libertatea de a te izola la nevoie de ceilalţi oameni, atunci toate celelalte libertăţi nu valorau nimic. Atunci viaţa nu mai avea sens. Atunci era mai bine să fii mort.

Patrick Suskind în Porumbelul
Adăugat de vave
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, pare mai potrivit să vorbim despre prostirea temporară a omului prin iubire. E un lucru ştiut că nu se poate purta o discuţie raţională cu un îndrăgostit. Iar dacă discuţia are ca temă obiectul iubirii, raţionalitatea iese definitiv din joc.

Patrick Suskind în Despre iubire şi moarte
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superior era cel ce ghicea intenţiile concurenţei.

Patrick Suskind în Parfumul (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

El voia să sufere acum. Cu cât suferea mai mult, cu atât mai bine. Suferinţa era ce-i trebuia acum, îi justifica şi aţâţa ura şi furia, iar furia şi ura aţâţau la rândul lor suferinţa, căci îi aduceau sângele în clocote tot mai fierbinţi şi îi storceau valuri mereu noi de sudoare din pori.

Patrick Suskind în Porumbelul
Adăugat de vave
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenorocirea îi vine omului de la faptul că nu-şi află locul şi nu petrece liniştit în odaia sa, cum i-ar sta bine.

Patrick Suskind în Parfumul (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un ciob mărunt din oglinda cea fermecată care schimonosea şi urâţea tot ce era frumos şi bun, iar tot ce era rău şi urât se oglindea în ea pe de-a-ntregul, aşa cum era, şi orice cusur ieşea la iveală. Bietului Karl îi intrase în inimă un ciob şi, în curând, inima lui avea să fie ca un bulgăre de gheaţă. Acuma nu-l mai durea, dar ciobul rămăsese în inimă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elvira era o fată liniştită, retrasă; aproape ca el... Până atunci Dan n-o remarcase în nici un fel, pentru că nu era interesat de fete. Practic, nici atunci nu era, el având alte preocupări, însă... Ea se "agăţase" de el, ca de un colac de salvare, ivit pe neaşteptate, menit s-o scoată din mizeria în care soarta nedreaptă o aruncase, fără voia ei, încă de la fragedă vârstă. Ştia că şi el avea aceeaşi soartă, ca ea, dar nu conta. Era mai bine în doi. Înfruntau împreună necazurile şi obstacolele.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era fericit ca îndrăgostitul care îşi ascultă sau cercetează iubita din depărtare, ştiind că peste un an şi-o va aduce acasă. Într-adevăr Grenouille, căpuşa solitară, monstrul, neomul Grenouille, cel care nu simţise nicicând iubirea şi nici n-o putea inspira cuiva, sta în acea zi de martie lângă zidul cetăţii Grasse, iubind şi lăsându-se bucurat profund de iubirea sa. Nu o făptură omenească iubea, desigur nu copila din casa de dincolo de zid. Ci mireasma.

Patrick Suskind în Parfumul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un bărbat care a descoperit în distileria trupului său un parfum trecător pe care voia să-l stăpânească pentru totdeauna: parfumul de tânără femeie.

Patrick Suskind în Parfumul (24 aprilie 2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era un sentiment asemănător îndrăgostirii sau dorinţei sexuale. Era ca şi cum ceva pătrunse în el şi încerca să umple un gol care era acolo. Aceasta era senzaţia lui. Nu era vorba despre un gol pe care ea l-a iscat, exista acolo în el, din vremi îndepărtate. Ea doar a proiectat asupra lui o lumină aparte.

Haruki Murakami în 1Q84
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriam şi eram plin de mândrie: eram un Dumnezeu care făcea ce voia, prefăcea realitatea, o modela aşa cum dorea; amesteca adevărul şi minciuna indisolubil împreună, nu mai era adevăr şi minciună: era un aluat moale pe care îl frământam şi îl modelam după cum îmi dicta fantezia, fără a cere încuviinţarea nimănui.

Nikos Kazantzakis în Raport către El Greco
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo nu era nimeni - şi a fi nimeni era tot ce visa.

Paulo Coelho în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de roxanne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
ştiam asta, era ca o aspiraţie
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viaţa a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viaţa a decis pentru mine
m-am gândit şi la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoşi dragostea
şi-mi zâmbea
şi în sufletul meu era furtună
şi Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărţit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să mor

după o supradoză de iubire
inima mea era pe o stâncă
stătea mai mult în gol
eram atât de fericit
şi mă
simţeam alături de inima ei
căzut în sufletul ei
am băut vin încet încet
acul
pătrunde în venă şi lasă
acolo toată fericirea
toată
dragostea era în cantitate e
normă dublă o supradoză
şi când
e supra
doza e pericol pentru inimă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mult timp în urmă, trăia un rege vestit pentru înţelepciunea sa pe cuprinsul întregului pământ. Nimic nu îi era ascuns şi chiar şi cele mai mari secrete ale lumii ajungeau la urechile sale, ca şi cum i-ar fi fost şoptite de vânt. Avea însă un obicei ciudat. În fiecare zi, la sfârşitul prânzului, după ce masa era strânsă şi nu mai era nimeni în preajma lui, un servitor de încredere îi aducea încă o farfurie. Aceasta era acoperită cu un capac, aşa că nici servitorul său şi nimeni altcineva nu ştia ce era în ea, pentru că regele nu o descoperea decât în momentul când rămânea singur cuc.

începutul de la Şarpele alb de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Fiul Tatălui a coborât pe pământ, a adus cu sine Dragostea. Dar cum oamenii înţeleg Dragostea numai ca suferinţă şi sacrificiu, au ajuns să-l crucifice. Dacă nu era aşa, nimeni n-ar fi crezut în Dragostea Lui, pentru că toţi erau obişnuiţi cu suferinţa zilnică a propriilor iubiri.

Paulo Coelho în Jurnalul unui mag
Adăugat de Raluca Holzinger
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cum îi mai bătea Gretei inima! Parcă ar fi vrut să facă un lucru rău şi ea doar atâta voia, să vadă dacă Karl e acolo. Şi acolo era, fără îndoială! Şi ea se gândea la ochii lui limpezi şi la părul lung: parcă îl vedea cum zâmbeşte ca atunci când şedeau amândoi la umbra trandafirilor. Desigur că are să se bucure când are s-o vadă, şi ea are să-i spună ce drum lung a făcut până să dea de dânsul, şi ce necăjiţi au fost cei de-acasă când el a plecat şi nu s-a mai întors. Gretei îi era teamă şi totodată se bucura.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Drumeţul,
Desluşind drumul spre adevăr,
A fost de-a dreptul uimit.
Acesta era năpădit de buruieni.
"Ha," a zis,
"E clar, pe-aici n-a mai trecut nimeni
De multă vreme."

Mai târziu a văzut că fiecare buruiană rea
Era de fapt un cuţit.

"Well," a mormăit în cele din urmă,
"Sunt sigur că mai sunt şi alte drumuri."

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcusem o adevărată erotopatie, amestec de dragoste, ură, dispreţ, admiraţie, idolatrie şi silă. Psihicul meu mergea spre ruină...

Mircea Cărtărescu în Nostalgia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!