O altfel de lume

flăcările se sting
mi-am scris gândul şi mi-e târziu
din ce în ce mai clar o altfel de lume
se naşte subţire ca o coajă de ou
legată cu sfori
negre
peste pântece
să nu se spargă spânzurată de cerul
sângeriu deasupra săgeţilor
regrupate
înfipte în pământ cu vârful în sus
îmi pare noapte şi nicio pace
între ascuţişuri
treze
sub oul imens
clapele pianului cântă
singure
o muzică a sferelor spiritelor frânte
mai glorioasă pentru cei ce nu aud
cei ce o aud se visează copii

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând mort

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Mi-e aşa indiferent
Mi-e cum e la orişicare
Când le e timpul absent

Mi-e mai bine de o oră
Mă simt altfel de atunci
Aş putea să joc şi-o horă
Dar cu cine printre cruci

Mi-este osul stâng mai bine
Şi pe dreptul nu îl simt
Simt doar recele în mine
Şi căldura din pământ

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Aşa-mi place să mă mint
Arde sus o lumânare
Pâlpâie peste mormânt

Mi-e o linişte de toate
Nu aud nimic nicicând
Nici chiar clopotele sparte
Sigur bat din când în când

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Aud un glas astral demult
Nu pot răspunde, cred că-s mut
Aud un râu ducând spre nord
Eu sunt în mare, nu ştiu să înot

Aud o pasăre măiastră
Mă cheamă-n lumea împărătească
Eu stau în patul de pământ
Nu pot zbura şi mor curând

Aud un tibetan cântând
Corpul mi-e împietrit şi plâng
Mai aud un glas senin
Un arhanghel, îmi dă vin

Sunt aproape mort acum
Miros tămâie şi mult fum
Totuşi mai aud ceva
Ani lumina, vocea ta...

poezie de Claudiu Dumitrache din Boemia unui Mort (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Claudiu Dumitrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Când ploaia-şi lasă paşii reci
Peste islazuri şi poteci,
Când cerul gri în umbră ţine
Şi răul, şi un strop de bine,
Mi-e dor de tine!

Când trenul şuieră în gară
Şi doi-trei călători coboară,
Când pe fereastră văd doar şine,
Una se duce, alta vine...
Mi-e dor de tine!

Când drumul nu se mai termină
Şi am sau nu am nicio vină,
Când totul pare trist pe lume,
Iar starea asta n-are nume,
Mi-e dor de tine!

Când nu mai am în lacrimi sare
Şi altă zi abia tresare,
Când nu aud decât suspine
În clipe de iubire pline.
Mi-e dor de tine!

Când mă trezesc, într-un târziu,
Peronul gării e pustiu.
Înnod eşarfa cu buline
Şi scriu pe un caiet cu rime:
Mi-e dor de tine!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
şi le strâng şi le desfac,
le aşez apoi în rânduri,
le împart şi cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri
negre, albe şi altfel,
ale nopţilor sunt dese
şi le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări
unele fără răspuns,
câte oare mai de care
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri
fiecare-n colţul lor,
câte oare o să-ncapă
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
şi-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap,
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
şi le strâng şi le desfac
le aşez apoi în rânduri,
le împart şi cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri,
negre, albe şi altfel,
ale nopţilor sunt dese
şi le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări,
unele fără răspuns,
câte oare mai de care,
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri,
fiecare-n colţul lor,
câte oare o să-ncapă,
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
şi-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte,
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mii de ani, noi, orbii, am văzut multe. Am văzut că oamenii nu s-au schimbat, au rămas asemenea jivinelor: se mănâncă între ei. Se mai revoltă cei sărmani, mai câştigă o fărâmă de pâine, dar apoi, peste timp, lăcomia iar se revarsă peste lume. Îmbracă doar alte haine Asta a fost dintotdeauna. Între cei săraci şi cei bogaţi, între cei puternici şi cei slabi se va afla totdeauna o prăpastie adâncă oricât vor da din gurile lor cei de sus. Peştele cel mare îl mănâncă pe cel mic şi niciodată nu va putea fi altfel. Mântuitorul a fost om umil şi cei puternici l-au răstignit bătându-l în cuie ca să nu mai umble, i-au astupat gura cu amăreală şi acreală ca să nu mai vorbească, i-au împus pieptul cu suliţa ca să moară în chinuri. Este plină lumea de sute de milioane de răstigniţi. Mântuitorul? El îi întruchipează pe toţi. Ca să avem cui să ne închinăm şi să ne aducem aminte de ceilalţi.

citat din romanul Pe ambele părţi ale baricadei, XIX, pagina 134 de Aurel Neron (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ţi pare rău?

... Îmi pare rău că lumea nu citeşte,
îmi pare rău când văd analfabeţi,
îmi pare rău că timpul se opreşte,
din sens întors la clasicii poeţi.

... îmi pare rău de muzică şi artă,
îmi pare rău de paginile seci
şi că de-atâta laudă deşartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.

... îmi pare rău de dascăli şi de şcoală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decâ mi-a fost îngăduit.

... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noştrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare şi morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.

... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie şi nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunţişului mărunt.

... îmi pare rău de minţile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopţile târzii
ca să câştige o eternitate.

... îmi pare rău când mi se-nfruntă fraţii,
căci milă şi iertare nu mai sunt,
doar ego prăbuşit în aberaţii
cu spiritul pierdut în amănunt.

... şi-mi pare rău de-aceste generaţii,
ce idoli şi modele nu mai au
şi-agonisind tot ce aruncă alţii,
dispreţuiesc şi vatra-n care stau.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...neoficial

... Îmi pare rău că lumea nu citeşte,
îmi pare rău când văd analfabeţi,
îmi pare rău că timpul se opreşte,
din sens întors la clasicii poeţi.

... îmi pare rău de muzică şi artă,
îmi pare rău de paginile seci
şi că de-atâta laudă deşartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.

... îmi pare rău de dascăli şi de şcoală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decât mi-a fost îngăduit.

... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noştrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare şi morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.

... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie şi nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunţişului mărunt.

... îmi pare rău de minţile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopţile târzii
ca să câştige o eternitate.

... îmi pare rău când mi se-nfruntă fraţii,
căci milă şi iertare nu mai sunt,
doar ego prăbuşit în aberaţii
cu spiritul pierdut în amănunt.

... şi-mi pare rău de-aceste generaţii,
ce idoli şi modele nu mai au
şi-agonisind tot ce aruncă alţii,
dispreţuiesc şi vatra-n care stau.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra tuturor lucrurilor există un timp, parte din mine

nu ştiu dacă sunt fericit sau trist

locuiesc printre anotimpuri şi
uneori desenez inimi
pe chipurile de pe icoane

de fiecare dată când se pleacă
aud ţipete văd noaptea
cum inundă încăperea
în care
te aşteptam
liniştea îmi mângâie fruntea
oprită între palme
ca un gând
mânjit de speranţe
printre şuviţele negre ale nopţii
stropii de ploaie zdrobiţi de asfalt
îmi desferecă singurătatea
câteva secunde mai târziu
privesc imaginar
prin ticăitul ceasului atârnat
pe albul din perete
aud strigăte
se plimbă de colo colo ca
o amintire lăsată de izbelişte

în jurul meu un gol
şi multă tristeţe

poate că doar eu voi locui
în lumea aceasta
în care
nu va mai fi niciun mâine...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe marginea Lunii

Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
umbra mea fulgera
cerul în amiezi de floare,
fulger cu o mie de braţe.
Primul val adună stelele în cupola naltă
a nopţii ;
Dumnezeu era stea în centrul focului,
scria cu scântei, vestindu-şi soarele
de sub tălpile mele.

Fără tine eram un cerc subţire de lumină,
cu tălpile însângerate trăgeam un cântec singuratic
să pornesc timpul pe cerul răsturnat;
te aud, te privesc, nu mă vezi,
îţi aud vocea tremurândă umblând
într-un cuvânt subţire de lumină:
... esc...
Oh, ce iubire am visat!

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2009)
Adăugat de Maria Elenia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea urmelor...

e vremea urmelor rănite,
e vremea nopţilor cernite
ce m-au bătut în câte ţinte

mi-e mâna dreaptă obosită
şi stângă îmi este amorţită,
una de scris, una de nemuncită

mi-s ochii tot mai mici sub pleoape
şi sunt secaţi de-atâtea ape
ce ieri mi-au curs doar să mă sape

picioarele mă dor întruna,
mă dor de drumuri şi furtuna
împinge înspre mine luna

trupul mi-l simt cu oboseală,
a adunat atâta boală
şi simt în el cum se răscoală

aud mai bine cu ecou,
aud şi puiul scos din ou,
aud ce-mi face bunul rău

mi-e mâna dreaptă obosită
şi stânga îmi este amorţită,
picioarele mă dor întruna,
trupul mi-e boală, nu doar una,
aud mai bine tot ce zboară,
cu ce folos? viaţă banală...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea

Se aud cocoşi cântând
Şi soarele e sus pe cer.
Se aud mieii zbierând
Şi lumea îmi pare un curcubeu.

Soarele e la amiază
Şi încălzeşte tot ce este viu.
Ţăranii pe câmp lucrează
Şi lumea îmi pare un pârâu.

Soarele e la amurg,
Iată şi luna a răsărit.
Ţăranii vin de la plug
Şi lumea îmi pare un infinit.

Soarele să ascunde după nori
Şi noaptea încet să lasă.
Pe cer apar mii de culori
Şi lumea îmi pare atât de frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (15 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru crăpatul zorilor

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbuşit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ
Gândul nu mă mai ştie cum sunt

Ah, de-aş putea
să te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai şti între-atâtea neştiri?

... degeaba se-alungă-napoi şi-napoi, pătimaş,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub paşi...
tot mai aud prin întunericul şerpuitor
pietrele-n lut cum se dor

Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
... Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ...
Gândul nu mă mai ştie cum sunt
dar ţi-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

am învăţat să nu mă nasc, mai ales
când
mi-e dor de tine

ştiu, ştiu
o să-mi spui
răzând
cu ochii plini de stele:
viaţa pentru mine
esti tu
nimeni altcineva!

mai târziu am învăţat să nu mă nasc
nici când
mă iubeşti
nici când mă urăşti
atunci
pentru tine
eu doar nu sunt

nu ţi-am cerut
să mori
nici când te-am urât cel mai mult
nici când te-am iubit
doar că
de la o vreme
am învăţat
cum să dorm cu tâmpla zdrobită

gândul acesta că te-as iubi nu e făcut
pentru minte
ci pentru o tăcere stingheră,
înfiptă adânc
în amândoi

si in el, iubito,
îmi aud rănile zvâcnind
sau...
poate că nu

poate că
ele mă aud pe mine.

poezie de Nicolae Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos: Ajunge! Să nu vă mai aud vorbind de pacea cu zmeii! La urma urmei, cu politica voastră de pace şi prietenie, eu risc să-mi pierd pâinea. Dacă se ajunge la pace îmi vor restructura postul, cei de la Împărăţie. Fir-ar ai dracului!

replică din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud vuind al toamnei vânt

Aud vuind al toamnei vânt.
Copaci din frunze-ngână-un cânt.
Nu-i vesel cântul, e-un jelit,
Iar eu ascult pătruns de dor,
Visând la anul viitor
Când iarna se va fi sfârşit.

Parcă mi-e gândul chinuit
Când văd frunzişul răvăşit
Şi-n noaptea cu năpraznic frig,
În care ore greu mai bat,
Mi-e glasul stins şi sugrumat;
Nu pot tristeţea să îmi strig.

În piept se zbate un suspin
Ştiind că timpul, asasin,
Crengi nude-mi va lăsa în loc,
Gonindu-mi frunzele-n pustiu,
Iar păsări pleacă-ntr-un târziu,
Cât timp mai curge apa-n scoc.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sprijin absolut

pe când cuvintele se zvârcolesc
gata să se înece la mal
fruntea-mi se înfioară de o atingere
din ramă albastră alb la faţă
Iisus veghează odaia
propteşte zidul dimpotrivă cu privirea
îşi mişcă mâinile în cruce
în nefireasca linişte
să nu aud zvonuri din noapte
cât de tare scârţâie veacul
să nu-l văd cum se prăbuşeşte
peste celelalte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc altfel

se strânge
liniştea pe
genunchii înmuguriţi
mov
de atâta stat pe pământ
forme lăsate de o întrebare
amprentată cu
tămâioare
de copitele bidiviului
înaripat în oglinzi
după ce
a mâncat cărbuni aprinşi
fericit că n-a murit
într-o piramidă goală
în vârful tuturor liniilor
aruncat în captivitate de
un mai vechi ideal
sublimă schimbare
în fuga continuă
cerc
altfel
osândă
a unui nou proteu
hrănită din negare

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonată pentru înger şi frunză de nuc

Ştiu, străzile oraşului, pietruite cu lacrimi,
pe mine m-au dorit - mereu - să stau
în cumpăna intersecţiei!
.
Ah, răscruce-cruce!
pe braţele tale nu voi merge
cât pot alege să calc
aerul ca pe-o claviatură
clapă după clapă până-n
piscul acestei călimări
.
Uite! Cerul e jos şi violet!
are în pântece
noaptea venindă pe care
o va arunca peste ţinut precum
azvârle-o gigantică sepie - cerneala-i.
.
Abia deasupra cerului e livada de nuci,
rotundă ca un cadran de ceas.
.
Când am intrat, se petrecuse deja
miracolul de culoarea mierii; nucii
născuseră deja păsări...
Acum îşi înmuiau ritualic degetele-n argint
pregătindu-se să cânte răscolitor
"Sonata pentru înger şi frunză".
.
Înţelesesem asta dinaintea ridicării cortinei.
Ca o fiinţă surdă la înălţimi - înţelesesem!
.
Pentru voi cântă nucii?
Pentru voi, cei ce auziţi aceleaşi şoapte?
Pentru voi, cei care-mbrăcaţi în vorbe, umblaţi
pe-aceleaşi cărări de pământ?
.
Oh, da, acum ştiu!
pentru voi, cei ce
încă vă hrăniţi cu foşnet subţire de frunză,
cântă - nucii văzduhului!
.
Numai eu
grea de cuvinte
curg din clapă-n clapă
dincolo sunetul întomnării.
_ _ _.

În acest oraş ploios
Sfânta Vineri trece pe-nserat
prin fiecare răscruce,
purtând pe tălpile goale
mirosul crizantemei scuturate
de curând
sub îngeri, sub livadă şi sub
deşertăciunea aplauzelor.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc altfel

poalele rochiei strâng liniştea
pe genunchi
înmuguriţi de atâta stat pe pământ
forme lăsate de o întrebare
amprentată cu tămâioare de copitele bidiviului
înaripat în oglinzi
după ce a mâncat cărbuni aprinşi
fericit că n-a murit într-o piramidă goală
în vârful tuturor liniilor
aruncat în captivitate de un mai vechi ideal
sublimă schimbare în fuga continuă
cerc
altfel osândă a unui nou proteu
hrănită din negare

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!