Cochemaria
Pe-un perete am pus doar poze cu tine,
La bază crescu un firav mărăcine,
Este semn că exiști și că eu mai exist,
Am venit, un cocor rătăcit din Egipt.
M-ai primit, radiai ca un mac rupt prea brusc,
Cei iviți cam prin mai au ceva înnăscut,
Au R magnetique, mă lipesc, zece bani,
Moștenire dedic trei poeme pe an,
Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung,
Unde nimeni nu fu, în altarul burgund.
************************************
Mă urmărește moartea peste tot,
Ne întâlnim întâmplător, tot cu netot,
Ea mână grea, eu nu mă las,
O păcălesc, o duc de nas,
Caut arme noi, ea se retrage,
În alte nopți aud cum rage,
Eu nu știu când s-o termina
Acest coșmar de cinema.
******************************
Doamne, mii de cărți se pot scrie
despre mișelie, despre prostie,
dar ce urmează? O groază,
un critic devorator va fișa istoria lor,
slovele latră, miaună, rag,
magnetizează pasiunile, tac,
stau la fereastră, văd cum tăciuni
cad peste albele noastre minuni,
creierul umblă, e material,
ca orice fleică din Madagascar,
ca orice neică, doar în biserică
vine lumina și nu-i cadaverică,
fu numai unul, se-adună alți doișpe,
nu sunt apostoli, numai turiști de la Bristol și Boston,
văz un picior subțire de capră,
n-o fi cumva diavoliță mai coaptă?
Că psihologul terapeut, este plecat
la gustat și beut, dă-mi combustibil,
ascunde atent, bomba, fitilul și un sentiment.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre existență
- poezii despre turism
- poezii despre religie
- poezii despre păcăleli
- poezii despre psihologie
- poezii despre prostie
- poezii despre poezie
- poezii despre pisici
Citate similare
De trei zile-s nebună-ntre lumi
De trei zile-ntre lumi
Eu culeg vocea ta albăstruie,
Și-aș zidi un spital de nebuni,
Dar n-am lemne și nu am nici cuie.
De trei zile mă rog la apus,
Din aripa lui să îmi dea vreo trei fulgi,
Căci nu știu pe ai mei unde i-am pus
Și nu știu, când mă vezi de ce fugi?
De trei zile zidesc un altar
Și dărâm o biserică-apoi,
Că de mult nu mai am eu habar,
Cât rai și cât iad se ascunde în noi.
De trei nopți privesc la o stea,
Sunt nebună, și nu-mi vine-a crede,
Cum din ochi îmi curge culoarea,
Picurând peste lume doar verde.
De-o veșnicie pictez o zi și o noapte,
Să îți fiu numai ție aleasă,
Căci mă asemăn prea mult cu o moarte
Și-am să-i fiu numai nopții mireasă!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre zile
- poezii despre voce
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre rai
- poezii despre pictură
- poezii despre nuntă
De fapt
Se întâmplă ca oamenii să știe
Să vorbească în peste șase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de țări și astfel
Se întâmplă ca oamenii să știe să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Și despre lumile din ei
Și din alții
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Și iar pierdute
Oamenii știu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu ață subțire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ține și când se răstoarnă
Ei
Oamenii știu să scrie chiar și despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Și nu va fi
Pentru că lor le place să caute
Ceva nou
Ceva ce nu s-a mai întâlnit și nu se va mai întâlni
De fapt oamenii vor să fie unici cu ceva
Orice
Cât de mic
Doar
Să fie
Numai și numai
Al lor
Iar dacă nu e să fie
Ei știu să își inventeze propriile lumi
Oamenii știu să contruiască
Munți
Și mări
Și orașe
Cu munți înguști
Cu sute de etaje
Străzi
Cu valuri și valuri
De mașini
Țări
Delimitate
Pentru că de fapt
Oamenilor
Le place să pună bariere
Între ei
Să fie
Ceva
Numai și numai al lor
Iar cine vrea să intre
S-o facă numai cu permisiunea lor
Se întâmplă
Ca științele exacte
Să fie pietre de temelie
Ale omenirii
Ei
Oamenii
Știu că E=MC ^2
Ei știu că lumile lor
Și ale altora
Sunt alcătuite din atomi
Protoni
Și electroni
Neutroni
Și spațiu
Energie
Frecvențe
Și vibrații
Pentru că
De fapt
Oamenii iubesc
Să despartă
Să disece
Să caute
Să găsească
Ceva nemaigăsit
Numai al lor
Unic
Astfel oamenii
Și-au dat seama cum să călătorească
Prin univers
Să părăsească lumea lor
Lumile celorlalți
În căutare de ceva
Nou
Se întâmplă ca oamenii
Să mai știe și să numere
De la 0
La infinit
Pentru că ei au nevoie
Să țină socoteala
Zilelor
Cât mai au de trăit
Și de murit
De fapt
Oamenii știu
Că le este teamă
Să nu se găsească
Ceva ca nimic altceva
Și de-asta ei
Oamenii au învățat cum să-și făurească
Lame
Cuțite
Și pistoale
Tunuri
Și rachete
Și Bombe
De fapt oamenii se pricep cel mai bine
Să dărâme
Să sufoce
Munți
Și case
Orașe
Și țări
Lumi
Și mări
Și oceane
Iubire
Și încredere
Virtute
Și credință
Și vechi
Și nou
Pentru că de fapt
Se întâmplă ca oamenii
Să nu știe nimic
poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre prietenie, poezii despre țări, poezii despre învățătură, poezii despre încredere, poezii despre știință, poezii despre vorbire, poezii despre viață sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dragostea
N-o pot deloc înțelege
Este prea de tot;
Mai ales când mă provoacă
Să o trec înot!
Dar oricât aș încerca,
Pe celălalt mal
Nu pot să ajung deloc...
Mă las dus de val!
Doar că valul nu mă duce...
Unde vreau s-ajung,
Ba din contră: el în larg
Vrea să mă scufund!
Niciodată n-am răbdare
Să se potolească...
Ca apoi să pot s-o trec
Să mă limpezească!
Și mereu și tot mereu,
Eu mă duc la fund!
Niciodată n-am puterea
Să pot s-o pătrund,
Dintr-un capăt până-n altul...
Unde mă așteaptă
Răspunsul la întrebarea:
"De ce e nedreaptă
Această latur-a mea
De necontrolat?
Și de ce de când mă știu,
Eu te-am căutat?!"
Ca să vezi, nu e vorba
Doar de un răspuns...
Ci, de fapt, am mai multe,
Întrebări de pus!
Mai rămâne doar să pot
Să ajung la TINE!
Doar că pentru-a reuși,
Tre' să lupt cu mine!
Să lupt și să mă înving
Să nu mă mai las
De al vieții mele timp,
Vrăjit, dus de nas!
Dar și când voi izbuti,
Nu vei mai putea
Decât să te contopești
Cu inima mea!
Cu tot ce până acum,
Nu am înțeles...
Mai exact: cu tot ce-nsemn
Și să-mi dai un sens!
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (17 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înot, poezii despre victorie sau poezii despre inimă
Nu este ușor
Nu este ușor să nu scrii,
Grafomania salvează omenia,
Alegem un maestru și scoatem untul din el,
Dar ocolim sofismul, solipsismul și solariile,
Cu sfântul Socrate adesea m-am plimbat pe la Obregia,
Venea și Holderlin cândva, dar dus a fost,
Luce intelletual piena d"amore,
Dar nu și-e groază să vorbești despre orbire?
E crudă soarta pentru cei ce n-o cunosc,
Ne-nstrăinăm de multă suferință,
Se coace lumea-n lucruri fără multă viață,
Apoi revine mucegaiul victorios,
Lacrimi din ochii orbi, de ce, de ce?
Pe mână îmi alunecă petala unei roze,
Aud tot mai adânc, tot mai departe,
O văd pe mama cum mă-ntâmpină zâmbind din poartă,
Nu este beznă, o lumină calmă ca amurgul lunii iulie, iubit,
Devin și eu o insulă, ca orice insulă pierdută,
Nici drumul către țărmul mării nu-l mai știu,
știu totul și citesc în stele, iar trupul meu se înfrățește
cu amrgul veșnic cald, iubind.
Boris M. Marian
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre suferință, poezii despre stele, poezii despre sfinți sau poezii despre salvare
N-am să tac
Tu spui că sunt o enigmă vie...
Că pot cu gândul mereu scrie.
Că sufletul îl am prea apăsat,
Că nu prea cred să fiu salvat.
E drept ai uneori dreptate,
Nu pot să tac, vorbesc de moarte.
Dar oare tot ce ne înconjoară...
E adevăr... sau apă chioară?
Cum pot să tac... când tot e strâmb?
Când n-avem loc pe acest pământ.
Că fără milă îl călcăm,
Nimic nu vrem ca să salvăm.
Noi suntem niște trădători.
Pământul ne-a primit cu flori
Cei care mâine vor veni
Pe ce pământ vor mai trăi?
Ei unde oare vor pleca
Dacă pămînt n-o exista?
Gândiți și dați-mi un răspuns
O viață aveți... și nu-i deajuns.
Sunt cred... cel mai înverșunat,
Dau foc la tot ce e stricat.
Sunt chiar furtună în deșert,
Și vreau pământ fertil nu sterp.
Îmi spui să cred că voi răzbi...
Și dragoste voi întâlni...
Speranța mea... un vis pierdut
Cum să o iau dela'nceput?
Probabil s-o schimba ceva...
Când eu... nu voi mai exista.
Nu pot să tac e prea târziu,
Mi-e teamă de ce pot să scriu.
Mi-e teamă... chiar și să vorbesc
Pot multe inimi să rănesc.
Așa că tac și mă ascund
În jur e Răul până-n fund.
E seară... v-am cam pluctisit,
Am spus doar ce eu am gândit.
Vă mulțumesc anticipat
Nu tac... dar totuși am plecat!
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre viitor, poezii despre trădare, poezii despre superlative, poezii despre suflet sau poezii despre seară
Pustiul iubirii
Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
orașul pare pustiit
și voci aud duse de vânt!
Și merg prin totul meu pustiu
în care tu domnești tăcută,
ești când pictată în granit
și uneori ești doar o umbră!
Din când în când brațe întind
și mă încurc în false-amoruri
și orice fac și-n orice gând
doar tu îmi ești legată-n doruri!
Te caut cu ochii mei doar triști
și nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!
Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
să pot s-o văd, să te aud
și să ajung cumva la tine!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre sânge, poezii despre oraș sau poezii despre ochi
Patruzeci de zile
Obiectele au ochi de jar, mai ales cărțile, cum spunea o prietenă.
Când privesc cum s-au demodat, prizoniere în imitații ieftine de piele,
în cartoane căptușite cu burete, în haină de supracopertă,
mi se tulbură ochii de milă, ca pentru niște copii.
Nu toate femeile scot cărțile la aer o dată pe an, la fel cum
tot ele nu curăță tocul ferestrelor, ci doar geamul,
geamul păcătos care ne inundă cu razele maculate cu praful gărilor și
așteptărilor, cu praful celor muribunde, cu file palide și litere
ce-și pierd identitatea, atrase în hârtie precum frunzele toamnei în pământ.
Povestitorul scrie, scrie tot mai repede.
Scrie, scrie tot mai la fel, până când ele nu mai au titluri.
Abia ce mă prind cu dinții de liana unei jungle, că imediat jungla
devine deșert, liana șarpe și eu călcâiul Evei mușcat de șarpe.
Eu scriu despre apă, apoi despre fântână, apoi despre găleată,
el scrie invers: găleata se varsă în fântână, fântâna seacă și apa se tulbură.
Nu toate femeile își scutură hainele de praf, și atunci
praful razelor dimineții în casa lor e doar praful anticarilor și bibliotecilor,
peste genele lor frumoase și închise, când stau de veghe și de rugă
pentru copiii lor buni și fără de noroc. Acest pământ, ținut în lumină.
Povestitorul scrie mai departe, cărți noi și fără de noroc.
Numai noaptea, peste pietrele din curtea bisericii, peste lespezile scrise,
cad raze de lună ca în grădina Ghetsimani. Raze curate.
poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre cărți, poezii despre curățenie, poezii despre apă, poezii despre încălțăminte, poezii despre șerpi sau poezii despre toamnă
Peste sufletu-mi cărunt
Sunt aici
și mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
și tot mai car,
viața-n firul ei subțire,
și ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.
Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
și mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.
Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia și când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbește
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt și nu se poate.
Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veșnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre vară, poezii despre sărut, poezii despre păr cărunt sau poezii despre ploaie
Cărări albe
Și plec...
Mă duc pe albele cărări
Pe care au pășit și alții
Ce-s îngropați în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Și soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.
Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeași lume sumbră.
Și-acum doar o-ntrebare am:
Pot să mă-ntorc în tindă?
Și-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele și luna
Nu numai că se văd,
Ci își împart căldura.
Și văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Și caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Și fac tic-tac, se sting și pier.
E întuneric și mi-e frică
Și-am început să mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt așa lipsit de viață,
Mă simt de parcă n-aș fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai știu ce timp m-așteaptă
Și nici ce drum eu voi urma.
Dar caut drumul alb, din negrul nesfârșit
Și caut neatinsul negăsitului învins.
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre negru, poezii despre Soare, poezii despre întuneric, poezii despre început, poezii despre prăpăstii sau poezii despre promisiuni
Scrisoare
Nu ți-aș scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoși au cântat de trei ori în noapte -
și-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?
Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot așa cum mă știi:
adus puțin de umeri
și aplecat peste întrebările lumii.
Nu știu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
și să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat și care-i mai frumos?
Mâna mi se oprește: e prea puțin.
Glasul se stinge: e prea puțin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?
Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasăre moartă.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre scrisori, poezii despre păsări, poezii despre prezent, poezii despre picioare, poezii despre mâini, poezii despre muzică, poezii despre moarte, poezii despre mamă sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Lucian: Aș vrea eu să n-am probleme...
Traian: Ah, cred că știu despre ce e vorba, își dădu directorul seama. Problemele tale au un nume: Diana Enka, mama ta. Dar aceste probleme le-ai putea rezolva foarte simplu.
Lucian: Cum, dom' director? Cum s-ar putea rezolva?
Traian: Discutând cu ea. De ce o tot eviți?! Știi de câte ori a venit aici, în biroul ăsta, de când ai plecat de acasă? Zi de zi! Stă ore întregi aici, plânge și imploră... Habar n-ai cât de greu îmi e să mă prefac că n-o văd, că n-o aud. Iar spre deosebire de tine, n-o pot evita...
Lucian: A venit la dumneavoastră zilnic?! Nu mi-ați spus nimic în acest sens.
Traian: Pentru că nici nu m-ai întrebat nimic despre ea. Credeai că stă liniștită acasă, că nu se interesează de tine, că nu te caută? Te înșeli! E mama ta... Iar eu sunt nevoit să fac pe durul, deși nu-mi convine. Vezi în ce situații dificile și neplăcute mă aduci? Pentru tine însă, sunt dispus să îndur orice: umilință, jigniri, acuzații...
Lucian: Mama v-a jignit, sau v-a acuzat de ceva?
Traian: Hmm... Nu doar o singură dată, Luci; aproape mereu. Pentru altul n-aș face așa ceva. Dar tu; cum mă răsplătești? Tot trist și suspicios ești!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre șefi, citate despre tristețe, citate despre răsplată, citate despre plâns, citate despre ore, citate despre mamă sau citate despre acasă
Rugă pentru ultima rugă
Dă-mi Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot intra-n Ierusalim și eu, cândva,
Ca și Cristos, călare pe măgar,
În înflorita lună-a lui florar!...
Dă-mi bucuria să mă văd trădat
Ca fiul Tău -
De Iuda sărutat -
Și, ca să-mi pot îndepărta sfiala,
Dă-mi buzele Mariei din Magdala...
Cum nu sunt decât scribul cărturar,
Dă-mi, Doamne, spor la minte -
Nu lipsă la cântar...
Ia-mi inima și-aruncă-mi-o la câini,
Și-n locul ei dă-mi patru ochi
Și zece mâini...
Dă-mi zborul rândunicii peste mări,
Să-mi ducă scrisul dincolo de zări,
Și-n ciocnetul de cupe -
La beție -
Dă-mi darul să schimb vinu-n apă vie.
Dă-mi învierea morților din mine
Să-mi pot lega viața, prin ea, numai de Tine -
Nu să-mi reneg stăpânul, ca Petre-n sărbători,
Când va cânta-n ogradă cocoșul de trei ori.
Iar dac-o fi să mor și eu, ucis
De cei care n-au înțeles încă ce-am scris,
Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot muri, ca și Cristos, pe Golgota!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Revista Fundațiilor Regale, IV, nr. 5 (1 mai 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre sărbători, poezii despre schimbare, poezii despre rândunele sau poezii despre măgari
Septembrie, din toamna mea
Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieți, venite din Septembrii
și din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuș,
are-o vreme
când coboară.
M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt și eu.
Toamnă, doar în toamna vieții,
fără rod,
fără bucate,
Ca să lași în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poți fi și om și toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.
Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre naștere, poezii despre mâncare sau poezii despre frunze
Detașare absolută
Stau și privesc
Cum lumea se frământă
Cum toți sunt triști și fără chef trudesc
Cum astăzi și speranța pare frântă...
Stau și privesc.
Stau și privesc
Cum unii mor de foame
Cum alții tot mai mult se îmbogățesc
Cum pe Pământ sunt mii și mii de drame...
Stau și privesc.
Stau și privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau și privesc.
Stau și privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os și piele...
Stau și privesc.
Stau și privesc
Cum mulți se nasc și mor
Cum alții fără niciun rost trăiesc
Cum viața trece iute ca un nor...
Stau și privesc.
poezie de Octavian Cocoș (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război sau poezii despre bani
Iris: Am aflat că aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârșesc cu întâlnirea îndrăgostiților". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă privește, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă că Shakespeare da. Cred că mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba și de a ne defini viața. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta știu cu siguranță că este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alții iubirea pur și simplu se pierde. Dar apoi sigur că iubirea poate fi regăsită, chiar și pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape că își ucide victimele. Se numește iubire neîmpărtășită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe povești de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Și cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveștile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemați de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubește nimeni, răniți ce umblă aievea. Handicapații fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveți în față o asemenea persoană. Și de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viața mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naștere, nopți de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi și valium. Acești ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viața mea. Toate astea pentru că am fost blestemată să iubesc un bărbat care nu poate și nu-mi va putea împărtăși vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiți! Toate simptomele obișnuite.
replici din filmul artistic Vacanța, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noapte, citate despre ziua de naștere, citate despre zile, citate despre viață, citate despre sărbători, citate despre schimbare, citate despre povești de dragoste sau citate despre negru
Oblije
Un poker jucăm, același poker,
Viața nu este un oblije,
țesuturile noastre sunt tot mai rare,
retardere, retardere, zvâc în pom,
Pomul Cunoașterii nu este și Pomul Iubirii,
șase băiețandri vorbeau despre viață,
unul a murit în accident, altul a plecat în Paraguay,
restul eu nu știu, uit și ziua și datele necesare identificării,
de mult am murit într-o încercare reușită de sinucidere,
am dat peste un câmp de abur, doi îndrăgostiți se fardau cu bulion,
e sânge zise ea, ei și, zise el, filmul continua cu un măcel.
Pleoape albastre, cum tremură ele, avem care de ași,
Dar cum, amândoi? Bunicul incendiu ne-a mistuit cu drag.
Asta este numai o stare, în realitate eram la concert.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre realitate, poezii despre poker, poezii despre jocuri, poezii despre incendii sau poezii despre filme
Dreptul la Drept Divin (pentru Isus...)
m-am întrebat de mii de ori, de mă iubeai la infinit,
dacă mă chemi, sau mă ignori, dacă iubirea i-a sfârșit.
cum Te aud, mă întrebam... și cum știam mereu ce vine...
mii de-ntrebări poveri căram, dorind răspunsuri de la Tine.
m-am întrebat "de ce" adesea... și rămânea mai mult secret...
deși, mi se dusese vestea, că sunt un suflet mult discret.
cum auzeam îndemnul Tău... toată mă frământam în perne...
mi-era și bine, dar și rău... fiind atentă mult la semne!
m-am întrebat de ironie... de ce o folosești prea des...
și am găsit melancolodie, în descifrări ce nu au sens.
mă uit în sus... Îți caut fața... un semn divin de ai să-mi dai...
și poate așa, schimbăm prefața... dintr-un destin ce adorai...
ce-am scris a fost mai mult de Tine... acum să spun și ce-am trăit...
chemări și-atingeri... doar suspine... dar mult am dat din ce-am primit.
cum este oare a Ta iubire... de atât doare și umbrește...
la duh ce caută împlinire... și mântuirea și-o dorește...?
fost-am copil și mi-ai vorbit... de la-nceputuri m-ai chemat...
atât de mult Tu m-ai dorit... nu m-ai lăsat, n-ai renunțat!
m-am întrebat de mii de ori... de ce iubirea Ta mă arde...
mă-mpotriveam să nu m-adori... dar mă trăgeai sus, spre arcade.
este atât de complicat... să povestesc despre noi doi...
să schimb din frază un predicat... sau să conjug verbul la oi...!
e mult prea vast și ireal... faptul că noi vorbim la fel...
că mă-nțelegi și-mi dai ce ai... și mă iubești cum sunt: rebel!
este cu-atât mai complicat, să crezi ce nimeni nu-nțelege...
sau să explic ce am aflat... legea din inimă și Rege!
și imposibil de crezut, că noi suntem de la-nceputuri...
aceiași toți, ce-am tot avut... lecții prin repetate cicluri.
că totul este doar ce-a fost... și numai fața-i e schimbată...
că-i adevăr, cu un mare rost... când conștiința nu-i ratată!
și totul este mult mai mare... gigantic, profund și colosal...
în existența noastră-n floare... ce se tot chinuie spre mal.
dar întrebările există... ca și răspunsuri, care vin...
când mintea nu îți stă înfiptă... și-ai căpătat Dreptul Divin!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre verb, poezii despre sfârșit sau lecții de engleză
Traducătorul cu ștaif
dedicat Maistrului Christian W. Schenk
Eu am ideea de mână. Tu un deget
cu care arăți spre mâna ideii.
Cum poți tu să scrii despre mână
când ești la mâna ei?
Cum poți tu să scrii despre rugăciune
când ești printre atei?
Să îți pui mâinile la tâmple
și să le înghiți cu craniul
să te rogi să se întâmple
pur și simplu ceva straniu!
Viața este doar o roată și o facem
și mai grea
Ai să vezi că doar călăii
pleoapele îți vor lăsa.
Ai să vezi că cei ce umblă după tine la papuc
Nu te duc decât la dracu
și la neamul lui te duc!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre traducere, poezii despre idei, poezii despre degete sau poezii despre ateism
Minima cerere
Dumnezeule,
dă-mi ocazia să fac ceva
măcar cu o mână
Am două mâini.
Una o pot da celui lipsit,
știind că doar mâna aceea
mă va încadra cu adevărat
în îmbrățișarea dragostei
Doamne, dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un picior.
Am două picioare.
Unul îl pot da unui invalid
știind că doar piciorul acela
mă va întâmpina cu adevărat...
Doamne,
dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un ochi
Am doi ochi.
Pot da unul nevăzătorului
știind că doar ochiul acela
mă va încadra cu adevărat
în lumina iubirii...
Doamne, dacă tot ce ți-am cerut
e prea mult
fă-mă puf de păpădie.
Astfel aș putea zbura fără aripi,
fără complemente,
fără speranțe,
fără vânt,
fără cuvinte,
fără legământ...
poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre handicap, poezii despre cuvinte, poezii despre aripi sau poezii despre adevăr
Nopți
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Nopți lungi și triste
Acasă mă gândesc
Și pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopți pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopți de basm acolo, la voi
Și Doamne, pentru ce o viață de coșmar
Și pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopți pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopți de basm de care nu mai știu
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
De ce nu încetați acest cumplit război?
De ce va gândiți numai la voi?
Și nici nu vă pasă de mama care-și plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălți de sânge!
Și nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre plâns sau poezii despre groază