Îngheaţă izvoarele

Îngheaţă izvoarele, înţepenesc curgătoarele.
Ca cerbii şi căprioarele,
ca fiara de pădure, iarna,
sunt cuprins de spaima
că-ngheaţă izvoarele.
Va amuţi în văgăună mugetul.
Că nu-i scăpare - o ştii şi tu.
Şi-o ştie tot cugetul.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihail Sadoveanu

Eram într-o pădure uluitor de vie, într-o pădure care şoptea
înăbuşit. Şi iată că pădurea în iarna, argintie, cu şoapta ei,
mi l-a reamintit.

Izvoarele, sub pânze de gheaţă, delicate, se legănau la vale,
pe nevăzutul prund, şi în lumina sobră, cu pini şi nestemate,
cântau unite într-un cor profund.

În zboruri rotunjite, tăiau mari păsări slava; un farmec de
poveste se răsfira sub cer; părea zăpada caldă şi moale ca
otava, dar zările sclipeau la fel, sever.

Cu vânturile-n coarne, în goana nebunească, zburau
năvalnic cerbii pe fragedul polei. Era acolo-ntreagă pădurea
românească, şi el păşea încet prin iarna ei.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare iberic

Om de pădure sunt şi-mi place frunza.
Dar în pădurea de pini
de la Estoril, sub soarele torid,
o umbră nu găseşti printre lumini,
să te apere de raze.
Aci izvoarele nu se deschid.
Vânturate de mori de vânt
miresmele fierbinţi ucid.
O clipă mă amăgesc cu
oceanul ce se vede-n zare, dar umbră nici apa nu are să-mi învelească inima bolnavă.
Să-mi învelească inima bolnavă mi-ar trebui de-aiurea dezmierdare, multă-nrourată slavă, a Vlahiei deasă, largă, reavănă dumbravă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ce tărâmuri...

Pe ce tărâmuri seacă izvoarele?
Se pare că acolo unde fiecare fărâmă de timp doare.
Pe ce tărâmuri seacă izvoarele?
Se pare că acolo unde nu mai străluceşte soarele.
Pe ce tărâmuri seacă izvoarele?
Se pare că acolo unde visul tău moare.
Pe ce tărâmuri seacă izvoarele?
Se pare că acolo unde ruga fierbinte nu mai are ascultare.

poezie de Ruxandra Dan din Fărâme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabeană

La izvoarele cu ape
Dulci ca limba strămoşească,
Cerbii vin să se adape,
Porcii… să se bălăcească!

epigramă de Efim Tarlapan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când seacă toate izvoarele vieţii tale, sau apele devin tulburi şi amare, e cel mai potrivit moment să te lepezi de farmecul lor, să le abandonezi şi să te îndrepţi cu toată inima şi cu tot cugetul tău spre IZVORUL VIEŢII.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Stelică Cechenoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au murit astăzi bărbaţii pentru că au corupt izvoarele vieţii sau au corupt izvoarele vieţii pentru că erau morţi şi căpătau din controlul asupra vieţii iluzia că trăiesc?

Anais Nin în Incest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt izvoarele

Simt cum nasc izvoarele de apă
Sub piciorul meu o undă vie,
Şi atunci pământul tot mă ştie
Că port vâsle de cireş în mapă.

Eu sunt paratrăznetul de apă,
Se închid în mine cicluri stranii,
Când se ţin freaticele danii
Mă cobor la slujbă printr-o trapă.

Pe deasupra iarba mă închide,
Tainic, luminişul de reface...
Ocolind atent vestigii trace,
Mă las pradă spaţiilor fluide.

N-am nevoie de crenguţă fină,
Căci mă doare când pământul naşte,
Învierea apei mi-e tot Paşte
Şi argintul ei mi-e tot lumină.

Şi ajung prin fluvii, prin oceane,
Şi ajung prin bălţi, prin cataracte,
Nu mai port de mult la mine acte,
N-am abonament la telefoane.

Doar pământul, singurul, mă ştie
Când mai ies sătul la suprafaţă;
Odisei mi se citesc pe faţă,
Parca-ş fi lucrat la o hoţie.

E momentul când se strâng izvoare
Într-un fel de matcă omenească,
Iar mişcarea lor pare firească ‒
Pentru-a învia, întâi se moare.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna stelele

Iarna stelele
Sunt atât de departe,
Că nu poţi să le vezi
Prin singurătate.

Iarna mările
Sunt atât de străine,
Că nici cursul izvoarelor
Nu li se cuvine.

Iarna morţii
Sunt atât de reci,
Că îngheaţă pământul
Emisferei de veci.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii tu oare ...

Ştii tu oare

ce mă doare

când nu-i soare?

Mă doare

când văd cum moare,

moare om şi moare floare.

Moare sufletul în om,

moare şi poama în pom.

Moare tot ce este viaţă,

Planeta Pământ îngheaţă.

Îngheaţă întregul Univers,

haosul este imens.

poezie de Dumitru Delcă (1 mai 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, Lucian Blaga...

Paşii mei
au amprentat lutul
pentru posteritate.
Mi-e dor
de filele în care înfloreau veşnicii.
Viaţa îmi este acolo.
Citiţi-o!

V-am lăsat moştenire craniul.
Gândirea lui a construit miracolul,
a răspândit dorinţe sub picioarele voastre.
Când treceam izvoarele tăceau.
Tăceau pentru voi
şi apoi izvorau "sub picioarele mele de stâncă".
Păşiţi încet!
N-aş vrea să-mi mişcaţi trupul.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară de noiembrie

Iubito-mbogăţeşte-ţi cântăreţul,
Mută-mi cu mâna ta în suflet lacul,
Şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul,
Dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.
Cum stăm în faţa toamnei, muţi,
Sporeşte-mi inima cu-o ardere, cu-n gând.
Solar e tâlcul ce tu ştii oricând
Atâtor lucruri să-mprumuţi.

O, lumea nu-i o amăgire,
Ne este un senin veşmânt.
Că eşti cuvânt, că eşti pământ,
Nu te dezbraci de ea nicicând.
O, lumea e albastră haină
În care ne cuprindem strânşi în taină,
Ca vara sângelui să nu se piardă,
Ca vraja basmului mereu să ardă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munca şi cruţarea sunt izvoarele bogăţiei.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara Sfîntului Mihai

Iubito-mbogăţeşte-ţi cîntăreţul,
mută-mi cu mîna ta în suflet lacul,
şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul,
dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.

Cum stăm în faţa toamnei, muţi,
sporeşte-mi inima, c-o ardere, c-un gînd.
Solar e tîlcul ce tu ştii oricînd
atîtor lucruri să-mprumuţi.

O, lumea, dacă nu-i o amăgire,
ne este un senin veşmînt.
Că eşti cuvînt, că eşti pămînt,
nu te dezbraci de ea nicicînd.

O, lumea e albastră haină,
în care ne cuprindem, strînşi în taină,
ca vara sîngelui să nu se piardă,
ca vraja basmului mereu să ardă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată un vers bovin: "mugetul omului este cugetul."

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădure toate păsările dorm, numai una n-are somn, cată să se facă om.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvoarele tuturor relelor sunt cârciumile şi luxul.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domniţă, care te iubesc eu pe Tine, şi atunci când vorbesc, şi atunci când tac. Nu-i aşa c-o ştii şi Tu?

Lucian Blaga în Domniţa nebănuitelor trepte. Epistolar Lucian Blaga - Domniţa Gherghinescu-Vania (1995)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrătorul

Te iroseşti în încordări de arc
lângă roţile mari de oţel.
Striveşti între degete sânii materiei.
Iţi sunt de păcură mânile şi afumate în zorile.

Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
pentru tine maşinile cântă
mai frumos decât privighetorile.
Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
tu ştii că frumoase sunt
numai lucrurile ieşite din puteri omeneşti.
Tu ştii că nici o stea
n-a fost făcută de mâna ta,
şi-ţi zici: orce-ar spune prea mulţii gureşii poeţi,
nici o stea nu-i frumoasă.

Din fântâni sfredelite-n osia planetei
iţi scoţi găleţile de foc.
Nu te cunosc, nu mă cunoşti,
dar o lumină alunecă
de pe faţa ta pe faţa mea,
şi-o strig în sfintele vânturi.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cântăreţii leproşi

Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecam capetele în şi mai mare tristeţe.
Pentru noi cerul e zăvorât, şi zăvorâte sunt şi cetăţile.
În zadar căprioarele beau apă din mâinile noastre,
în zadar câinii ni se închină,
suntem fără de scăpare singuri în amiaza nopţii.
Prieteni cari staţi lângă mine,
încălziţi-vă lutul cu vin,
desfaceţi-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
sub glia neagră a tăriilor,
noi suntem numai purtători de cântec
pe la porţi închise.
dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu
aici unde astăzi singurătatea ne omoară.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu sunt canalizate la timp spre Marea Operă, izvoarele istorice seacă.

aforism de Valeriu Butulescu din Maculator existenţial (2017)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!