Arhitectura-n mişcare

Cine şi ce ar putea să oprească vreodată
Această arhitectură-n mişcare
Mereu renăscând şi murind,
Această mănăstire ce vine spre mine
Se-apropie, se umflă, şi creşte, şi iată,
Cu bolţi şi cupole de spumă
Ca nişte scufe-coroane atârnând,
Se-aruncă în aer, se-mprăştie lent, se prăvale,
Se destramă-ntr-un nor de meduze, şi alge, şi crabi
Şi se scurge-n pământ?

Cine-ar putea să încremenească odată
Mişcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri
Şi pentru a nu mai renaşte prea muritoare,
Cine-ar putea să strige valurilor “Staţi!”
Şi apelor să nu mai fie mare,
Şi-acestei mănăstiri mereu surpată
În sine însăşi ca într-un ecou
Să îi clocească stâlpii-osificaţi
În aerul făcut în juru-i ou?

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitie

Prea frumos
Pentru a nu fi cucerit,
Prea tânăr
Pentru a nu fi stăpânit,
Prea bogat
Pentru a-şi aparţine;

Prea înţelept
Pentru a lupta,
Prea curajos
Pentru a nu fi rănit
Prea sceptic
Pentru a nu fi înfrânt;

Prea înfrânt
Pentru a nu fi liber,
Prea liber
Pentru a nu fi umilit,
Prea umilit
Pentru a muri.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri până la nori

stai lângă mine tolănită în aşternutul
acesta alb al anilor
probabil mi-am pierdut definitiv
arealul propriu
într-o încleştare a orgoliilor
dar tu mă vezi mereu ca pe un joc de linii şi nuanţe
ca pe o artă a ta
personală,
o arhitectură a închipuirilor tale

pesemne te-ai obişnuit prea mult
cu rutina
trupurilor noastre până la nori

cum ar fi de pildă
dragostea fără uşi trântite
setea fără buzele arse
picioarele tale nemăsurate
fără privirea mea de expectativă?

în definitiv,
cum ai putea să le spui
apelor să nu mai fie râuri
timpului să nu mai fie nisip
iubirii să nu mai fie rană?

cum ai putea să-i spui ecoului meu
să nu te mai strige
pe nume?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai frumos pe lume

Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.
Când Dumnezeu ca un Prieten
Veghează peste cortul tău
Cine-ar putea să te-ameninţe
Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?

Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?

Când orbului îi eşti vedere
Şi şchiopului îi eşti picior
Când eşti orfanului părinte
Şi slabului ocrotitor.

Când ţi-e cuvântul tău ca roua
Când eşti ca ploaia aşteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va creşte
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr
Şi-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcuşul vieţii tale
Va fi ca drumul cel uşor
Încununat cu bucurie
Spre-un drept şi singur viitor.

Atunci prin tine-nbogăţire
Mulţimi în veac te vor cinsti
Şi cine-ar ştii în veşnicie
Pe cât întins vei străluci!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de bucuriile şi necazurile vieţii, ne trezim deseori bătrâni, prea bătrâni şi prea bolnavi pentru a ne putea bucura de realizări, prea bătrâni pentru a putea hrăni din înţelepciunea noastră generaţiile ce ne urmează. Ajungem, dacă ajungem... la vârsta la care timpul este adversarul cel mai de temut şi cel mai atroce, căci abia atât de târziu înţelegem cât de preţios este timpul şi cât de puţin mai avem din această comoară.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a ajunge la cunoaşterea mişcărilor păsărilor în aer, este necesar mai întâi să acumulăm cunoaşterea vânturilor, care va fi dovedită de însăşi mişcarea apelor, iar această cunoaştere va fi un pas înainte, permiţându-ne să ajungem la cunoaşterea fiinţelor care zboară între aer şi vânt.

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş putea

Aş putea să scriu poeme,
Cu buzele pe gâtul tău,
Şi pe trupul care geme,
Aş fi veşnicul ecou.

Aş putea să-ţi dărui norii,
Chiar şi luna de pe cer,
Parfumul gingaş al florii,
Ce o port eu la rever.

Aş putea să fiu... lumina
Şi poetic să te-ncânt,
Luând asupra-mi toată vina,
Cu genunchiul în pământ.

Aş putea să fiu... Paris
Tu să fi Elena mea...
Şi atunci îţi spun precis,
Troia sigur n-ar cădea.

Aş pieri pe baricadă
Şi cu pieptul spre duşman,
A aheilor armadă...
Aş distruge-o într-un an.

Dacă ai pieri din mine,
Cu-n sărut te-aş învia,
Tu, iubire, ştii prea bine,
Viaţa ta... e viaţa mea.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (7 mai 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă consider un mare poet

Motto:
"Nenorocitule, tu crezi că poţi să-mi smulgi din umăr braţul drept?
E mama mea care m-a condamnat la moarte!"

Încet îşi întinge degetele de fildeş
Bătrânul schivnic, în floarea de colţ...
Din ea se înalţă albastru fum de tămâie
Şi cade o ploaie cernită prin bolţi.
Nu, nu sunt eu, dar cine cântă
Cu glasul zdrobit peste zodia de-argint?
Cu glas ventriloc, cu voce de sfântă,
Cu-n pic de mercur peste măsura de-absint?
Dar cine-ar spune oare-nfiorat
Că nu las eu tot ce-i mai bun în mine?
Se va prelinge neutrinul curentat
Către mai bune continente, ori caline.
Şi de va fi să-not sincron,
Cu pulberea neliniştii aură,
Şi fuga iepurelui e doar oximoron,
Căci sângele din rana lui se scurge-n gură.
Şi iar mereu, mereu îndeamnă
Căci nici măcar nu curge paşnic
Ca totul tot să fie luat în seamă
Şi într-un fel să sune straşnic.
Aşa e, doar v-am păcălit
Nu, nu-s poet, sunt cel mai mare,
Sunt cel mai mare exhibiţionist!

poezie de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

Cum ar putea un om ca mine,
Sa te convingă c-ar putea,
Sa fie-acolo pentru tine,
Si sa-ti ofere dragostea?

Sunt... stiu, mai mare, recunosc,
Si tu mai tânără, frumoasă,
Nu pot sa spun ca te cunosc,
Dar uite, totusi, ca îmi pasă.

De ce îmi pierd ore privind,
O poză ce -ar putea ramane,
Un gand si atât, ce o sa zboare
Pe unde vântul o să -l mâne?

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti fericit?... Cine, punându-i-se această întrebare, n-a întrezărit surâsul îndoielii? Simţiea omenească, deprinsă fiind prea mult cu suferinţe, ajunge uneori la această stare de a nu-şi mai putea lămuri senzaţia fericirii.

citat celebru din Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ah, cred că nu te-am înţeles niciodată; nici acum nu reuşesc să te înţeleg... De ce n-ai încercat să-ţi refaci viaţa?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ţi-o poţi reface şi acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; eşti tânăr... N-ai decât 39 de ani, eşti director, chipeş, înstărit... Ce aştepţi?
Traian: Chiar n-ai înţeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aş putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram nişte copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înţelege unele lucruri. Îţi puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriţi să fii fericit.
Traian: Dar n-aş putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reţine?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aş mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă fiinţă gingaşă, cu chip înşelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă eşti şi acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam şi încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situaţie stabilă; îmi putea oferi siguranţa materială şi liniştea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-ar putea trăi fără să uite? Dar cine poate să uite îndeajuns? Cenuşa amintirii zace în adâncul inimii fiecăruia. Numai atunci când nu mai ai pentru ce trăi, poţi fi liber!

Erich Maria Remarque în Arcul de Triumf
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Şi totuşi, de ce s-ar putea ajunge la anularea misiunii noastre?
Lucian: Pentru că, evident, fără mine, Alex şi Nis, "Pacifis" nu va pleca nicăieri. Noi trei suntem totuşi membrii de bază ai echipajului, în plus, constructorii navei.
Mihai: Ah, pricep... Nava voastră, de fapt, mai mult a ta...
Lucian: Poate... Doar nu-ţi închipui că am fi lucrat ca proştii toţi trei timp de cel puţin trei ani de zile, fără concedii în această perioadă, pentru ca apoi s-o vedem plecând fără noi la bord? Nici gând! Proiectul meu de diplomă; l-am făcut pe tot doar cu mâna, deloc pe computer... N-am să accept niciodată ca "Pacifis" să plece fără ca eu să fiu la bord, cu alţii şi să aştept ca tâmpitul să se întoarcă peste 13, 14, 15 sau cine ştie câţi ani, dacă se va mai întoarce vreodată! Şi oare altul ar avea grijă să nu păţească nimic, sau va fi indiferent?! Eu însă, evident, fie doar şi ca simplu membru al echipajului, aş îngriji-o mereu cu multă atenţie, n-aş neglija-o nici o clipă!
Mihai: N-ai fi de acord să plece în misiune nici dacă, spre exemplu, eu aş fi numit comandantul?
Lucian: Scuză-mă, dar fără mine la bord, nu, n-aş fi de acord; nu din cauză că n-aş avea încredere în tine, ştiu că ai îngriji-o, dar "Pacifis" e mult prea importantă pentru mine... Iar voi, ceilalţi patru membri ai echipajului, fără "Pacifis" n-aţi putea pleca, nu în această misiune; poate în alta. La ora actuală, e singura navă capabilă să întreprindă această călătorie.
Mihai: Ar fi păcat ca totul să se termine atât de repede, înainte de a fi început cu adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvonul sirenelor

Sunt năvala şi mângâierea valurilor
ce mor în nisipul fierbinte.
Sunt zvonul sirenelor
ce vine de prea departe de tine.
De ce ţi-e frică să atingi această mare?
prea plină de mistere unduitoare,
ce se sfarmă de maluri,
pentru a pleca mai departe?
Prinde măcar acest val
ce vine spre tine!
Şi strânge-l,
strânge-l în mâinile tale!

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Ochiul somnului - darul iubirii (2005), traducere de Baky Ymery
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barza

Deşi mereu mi s-a tot spus
Să fiu prea sigur n-aş putea
C-atunci aş semăna cu ea,
De barză de-aş fi fost adus
În schimb, vecina m-a sedus,
Cu picioroangele-i sadea,
Ce-apar mereu în calea mea,
Spre-a deveni al lor supus
Dar, cel mai sigur, s-ar părea,
Constituind o permanenţă
Că soacra nu e numai rea,
Ci are pentru plisc licenţă
Altminteri nici nu ar putea
Să clămpăne în permanenţă.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul s-ar putea să fie enigmatic. S-ar putea să necesite nişte muncă pentru a-l înhăţa. Ar putea contrazice prejudecăţi adânc înrădăcinate. Ar putea să nu fie în concordanţă cu ceea ce vrem noi cu disperare să fie adevărat. Dar, preferinţele noastre nu determină ceea ce este adevărat.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Mă gândesc că de aci am putea începe, aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut şi noi venim prea târziu la ospăţ.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne biruie din toate părţile şi în toate felurile,
şi să ne rugăm nu numai cu inima, ca măicuţele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofiţerul comandant vrăjmaş,
dar şi cu gândul, cu înţelesurile noastre mai liniştite, cu punerea noastră mai cumpătată
în rost a lucrurilor. Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau maşini de calculat,
pentru cei ce ne învaţă să facem unităţi industriale care să funcţioneze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutăţile şi toate poluările, pentru cei ce au spus: "Dumnezeu a murit".

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de frumoasă

Nebun de frumoasă... cu ochii de vis,
Prin cerul de stele deschis-ai cărare
Cu gândul ce intră pe sens interzis
Şi-a nopţilor vie şi blândă răcoare.

Arunc peste tine... veşmânt de iubire,
Şoptindu-ţi amorul... la ceasuri târzii,
Sărutul tânjeşte la dulcea-mplinire
Si-un deget te cheamă timid... să revii.

Flămândă ispita... mănâncă din mine
Şi-alunecă dulce pe-un trup îngeresc,
Săgeata lui Eros... năvalnică vine,
Cuvinte pe buze, n-am timp să găsesc.

Şi zilele trec... şi nopţile... iată,
Plutesc in parfumul de fluturi adus,
Străluce privirea... destinul şi-l cată,
Când soarele pică adânc spre apus.

Nebun de frumoasă şi-atât de fierbinte,
Spre seară... te-acoperi cu dorul
Şi cine-ar putea să mai fie cuminte,
Când gata-i să curgă izvorul.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de frumoasă

Nebun de frumoasă... cu ochii de vis,
Prin cerul de stele deschis-ai cărare
Cu gândul ce intră pe sens interzis
Şi-a nopţilor vie şi blândă răcoare.

Arunc peste tine... veşmânt de iubire,
Şoptindu-ţi amorul... la ceasuri târzii,
Sărutul tânjeşte la dulcea-mplinire
Si-un deget te cheamă timid... să revii.

Flămândă ispita... mănâncă din mine
Şi alunecă dulce pe-un trup îngeresc,
Săgeata lui Eros... năvalnică vine,
Cuvinte pe buze, n-am timp să găsesc.

Şi zilele trec... şi nopţile... iată,
Plutesc in parfumul de fluturi adus,
Străluce privirea... destinul şi-l cată,
Când soarele pică adânc spre apus.

Nebun de frumoasă şi-atât de fierbinte,
Spre seară... te-acoperi cu dorul
Şi cine-ar putea să mai fie cuminte,
Când gata-i să curgă izvorul.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio ţară nu este prea mică a nu putea fi mare, iar nici una nu este prea mare pentru a nu putea fi mică.

Viorel Muha (iulie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea

De-aş putea să te rup din cer,
De-ai putea să fii tu, steaua mea?
Să te-aşez într-un galben eter,
Să te pot privi, să te pot umbla.

De-aş putea să te cânt mereu
Într-o rapsodie fără de sfârşit,
De-ai putea din tu, să fii numai eu
Şi să nu mai pleci, să devii zenit.

De-ai putea să-mi fii nopţile târzii,
Fără să adorm, să te pot visa?
Făr' să mă trezesc, să te pot privii,
Cât te-aş mai iubi, cât te-aş mai avea?!

poezie de Mihail Coandă (18 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!