Charlotte găsi, în vicii, un sens al vieţii. Ceva pentru care voi să se trezească mai devreme, la fel, cum voia să doarmă cât mai puţin sau deloc: pentru a se încărca de forţe noi, din insomnii. Era ca şi cum şi-ar fi hrănit copiii adoptaţi. Ea îşi hrănea viciile cu dragoste, iar ele o răsplăteau cu viaţă.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedantă, elegantă, în compania jazz-ului, a unui bărbat frumos alături şi a sticlei de vin roşu, în faţă, Charlotte părea un om liber, fără nicio grijă. Dar asta era grija ei cotidiană şi ocupaţia de bază. Şi nu, nu era liberă. Era prizoniera unor vicii la care nu putea renunţa. Acestea îi dădeau voie să trăiscă atâta timp, cât nu renunţa le ele. Viciile erau ca o brăţară minată. Odată scoasă de la mână, omoară. Dacă cel care ar purta-o ar fi un om de piatră, l-ar face ţăndări, cand ar scoate-o; dar aşa cum suntem din carne şi oase, ar rămâne băltoace de sânge şi calciu, dacă am renunta la vicii.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlotte: Mă pot juca şi cu oamenii, ca şi cu păpuşile. Nimic nu poate schimba asta. Păpuşar voi muri. Dar sper că nu de boală, ci de bătrâneţe. Cine ştie. Viciile mi-au salvat viaţa, pentru a-mi putea trăi visul mai departe. Cea mai frumoasă pasiune a mea: păpuşile. Nu aş putea renunţa la niciunul dintre acestea: viciile şi păpuşile. Le iubesc deopotrivă, ca pe nişte copii înfiaţi.

replici din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia alesese să devină psihiatru, nu din aviditate pentru bani, nu din dorinţa de a se îmbogăţi; doar nu-i lipsise niciodată nimic, părinţii ei străduindu-se să-i asigure mereu tot ce şi-ar putea dori, deşi ea nu era deloc pretenţioasă sau mofturoasă şi-şi alesese această meserie din dragoste pentru semenii ei, din dorinţa de a-i ajuta pe cei care sufereau, cei cu care soarta fusese mai puţin dreaptă şi pe care ea încerca să-i ajute, în limita posibilităţilor, să le aline suferinţa sufletească, ceea ce dovedea nobleţea cu care era înzestrată, altminteri, ar fi putut deveni orice altceva, doar o ducea mintea. Şi-ar fi putut alege o meserie mult mai bănoasă, însă scopul ei în viaţă nu era prosperitatea materială. În plus, ea punea mai presus fericirea altora, decât pe a ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandantul misiunii, fără uniforma specifică funcţiei sale, se afla din nou la distracţie; discoteca Institutului era plină de tinere domnişoare frumoase; localul, destul de spaţios, părea acum neîncăpător. Ca şi seara trecută, îl întâmpinară cum se cuvine pe Don Juan, doar pe el îl aşteptau. Fetele încercară totuşi să nu fie prea insistente, ca nu cumva să i se pară lui ceva în neregulă şi să plece acasă prea devreme; doreau să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil, sau măcar să-l ştie acolo, aproape... Şi pentru că fetele nu aveau un comportament care să nu fie pe placul lui, Lucian le recompensă rămânând toată seara la discotecă, miezul nopţii găsindu-l tot acolo, iar el nu părea dispus a pleca, deşi era târziu. Era conştient că de dimineaţă va fi nevoit să se trezească devreme, pentru a nu întârzia la bordul navei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Gabriel: Prelevarea este o măsură extremă şi numai atunci când corpul nu mai luptă pentru viaţă. Iar corpul rămâne în viaţă atât timp cât sufletul nu renunţă la viaţă. Comă înseamnă nevoia sufletului de a-şi câştiga răgaz de gândire. Omul se află în comă, pentru că sufletul este indecis. El are de făcut cea mai importantă alegere: aceea de a rămâne sau de a pleca. Cu cât e mai îndelungată coma, cu atât mai puţin e pregătit sufletul de a se desprinde de viaţă. Indecizia unui suflet înseamnă regretul de a se despărţi de viaţă şi dorinţa de a se reîntoarce printre vii.

replici din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se întâmplă în noi când simţim cum cineva trăieşte clipe întregi numai pentru noi? Ce se sparge, ce se reface la loc din resturi care păreau de nemaiadunat între ele, pentru cât şi în ce fel fermecat se încarcă bateriile acelea misterioase numite încredere în sine, chef de viaţă sau mai ştiu eu cum? Ce trebuie să scoţi, într-adevăr, din tine, pentru ca cel, cea de alături să simtă cum trăieşti câteva clipe numai pentru el, ea? Chiar scoţi, te pierzi, risipeşti din tine aşa, dăruindu-te blând... ori, prin nu ştiu ce alchimie misterioasă, de fapt câştigi enorm în povestea asta care, aparent, te-a desfiinţat?

Doru Davidovici în V de la victorie
Adăugat de elena vladescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Gabriel: Sufletele pot fi speriate, atunci când ies; poate pentru că le îngrozeşte trupul slăbit, neputincios sau condamnat la suferinţă. Odată eliberate de trup, se simt absolvite şi de destinul legat de acel trup, şi de suferinţă; iar ele, de acolo, de sus, pot lesne vedea cum omul e legat de destinul său ca un condamnat, în cătuşe. Atunci, sufletele nu mai vor să revină în trup. Aşa cum trupul e legat de destin, la fel şi sufletul e legat de trup. Sufletul, întotdeauna, va dori o viaţă mai bună trupului său. Deci şi pentru el, destinul va fi unul mai fericit.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

În copilăria mea copacii erau verzi
Şi foarte mulţi. Şi fluturi prin livezi.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când vorbea tata parcă lovea-n copaci securea,
Iar la gât gulerul îi stătea mereu aiurea.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Mama purta rochii de un galben stins;
Blândă, duioasă, blândeţe fără de cuprins

Vino devreme sau nu veni deloc.

Pe la cinci ani am început să am coşmaruri dese –
Şi-apoi nimic apoi nu a mai fost precum fusese.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Întunericul le spunea celor morţi poveşti,
Cu lampa stinsă-n casă, se-aţineau umbre la fereşti.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când mă trezeam înfrigurat din somnul greu,
Nimeni, dar nimeni, nu venea la patul meu.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când din groaza-mi mută ţipăt a străpuns,
Nimeni, dar nimeni, din casă n-a răspuns

Vino devreme sau nu veni deloc.

M-am ridicat – pe cer soarele cu ochi de gheaţă
Privea cum mă petrec singur singurel prin viaţă.

Vino devreme sau nu veni deloc.

NB. Samhain-ul celtic, premergătorul Halloween-ului, se celebra făcând schimb de sau împărtăşind poezii cu tentă înfricoşătoare. Iar poezia de mai sus are legătură şi cu faptul că Louis MacNeice şi-a pierdut mama când acesta era la o vârstă foarte fragedă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce e important să fii învingător în viaţă? În primul rând, învingătorii ALEG. Să ai puterea şi controlul asupra vieţii tale este un drept cu care te naşti dar mulţi se pare că îl pierd pentru că îl fac cadou. Este dreptul tău să ai controlul asupra stilului de viaţă pe care îl ai, să alegi ce vrei să faci cu timpul tău în toate cele 24 de ore ale zilei, să trăieşti aşa cum vrei şi să ai genul de relaţii pe care le alegi. Totuşi, vedem în fiecare zi cum oamenii îşi fac cadou toate libertăţile şi devin sclavi moderni. Sclavi ai angajatorilor, sclavi ai mass-mediei, sclavi ai dependenţelor care vin în urma încercărilor de a căuta fericirea acolo unde nu e. Sclavi ai creditelor la bănci şi sclavi ai relaţiilor în care rămâi blocaţi de teamă că nu vor găsi ceva mai bun. Învingătorii sunt acei oameni care lasă ceva în urmă. Oameni cu realizări care pot fi mândri la apusul vieţii sau de ce nu şi cu mult mai devreme, de ceea ce au reuşit să facă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât poţi face ceva "tu" fără să oboseşti? Pentru că noi suntem Prezenţa, nu experimentăm prezenţa, iar prezenţa este fără formă, fără identitatea falsa separatistă a unui "eu" care face ceva, fără efort, înţelegi? CÂND RECUNOŞTI PREZENŢA ATÂT CORPUL CÂT ŞI "eu"-L FALS INTRĂ ÎN ABSENŢĂ, şi atunci ce poţi spune despre propria ta Absenţă? Dacă tu nu exişti, doar mintea ta a creat un "eu" fals desprins de existenţă, atunci ce condiţii vei pune pentru "A-Fi"? Pentru că toate condiţiile pe care le pui lui A-Fi te vor duce în "A-Face". ŞI ACEASTĂ ILUZIE/MAYA ŢINE ÎNTREAGA LUME ÎN SCLAVIE LA GÂND. ŞI FĂRĂ EXCEPŢIE TOT CEEA CE FACI TU VEI PIERDE odată ce corpul dispare. Cum vei mai sta tu în prezenţă sau cum n-o să-ţi mişti pupila, cum vei face dragoste cu continenţă ore în şir? Voi nu realizaţi că e vorba despre cel etern care nu cunoaşte chiar deloc perspectiva efemeră corp-minte. Iată de ce nu mă auziţi!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtări şi alte gesturi

învăţ mereu, cuvintele fără însemnătatea lor legată de altceva nu au nicio noimă şi ele aleargă prin ploaie să se adăpostească undeva,
în autobuz şi ele şterg cu mâneca geamul aburit să vadă potopirea, bulele de aer din bălţi,
la fel îşi alintă copiii şi le vorbesc blând,
devreme ce multe nu le înţeleg încerc să îmi fac propriul meu dicţionar de gesturi, le privesc
să fac un vocabular al privirii, o sintaxă a atitudinii, văd uşor care sunt prielnice şi care nu după cum se poartă, să ştiu să mă feresc,
într-un moment voi fi pregătit şi-o voi lăsa să intre fără să înţeleg prea multe, vom avea amândoi o dragoste pe cât de mică ce va face
însă noaptea o umbră pe cât de mică în lună.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp ne va măcina un regret, e semn că embrionul visului respiră şi dă semne de viaţă sau, cel puţin, îşi strigă, dureros, dorinţa de a trăi.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ange: Numele noastre ne deosebesc vieţile între ele. Pentru că, dacă am avea acelaşi nume în vieţi repetate, nu am şti să le deosebim. Vieţile se repetă, lecţiile de viaţă, iubirile, despărţirile, uneori sau arareori, şi bolile. Dar numele noastre sunt un act de trecere în alte etape, un fel de cod de identitate. Să nu fii confundat cu alţii, dar, mai ales, să nu fii confundat tu, cu tine însuţi, din altă viaţă, când, poate, nu ai fi avut aceleaşi drepturi pe care le ai abia acum. Drepturi pe care le-ai dobândit sau le-ai câştigat muncind, luptând sau sacrificându-te. Aşa cum, poate, acum nu mai ai aceleaşi obligaţii de atunci. Obligaţii sociale sau datorii karmice.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vei găsi...

mă vei găsi la malul mării
purtată de un val inspre noroc
mă vei găsi in umbra inserării
sau poate nu mă vei găsi deloc

mă vei găsi in floarea scuturată
in stropii reci ce cad acum din cer
mă vei găsi in versuri albe
sau poate nu mă vei găsi deloc

ma vei gasi in timp si spaţiu
plutind in cer senin cu dor
mă vei găsi in gândul tandru
sau poate... nu mă vei găsi deloc

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi sacrifica multe dorinţe pentru ca părinţii ei să o iubească şi mai departe la fel cum o iubeau când era micâ, deşi era conştientă că adevarata dragoste se schimbă cu trecerea timpului, creşte şi descoperă noi moduri de a se exprima.

Paulo Coelho în Veronika se hotărăşte să moară (1998)
Adăugat de Ralu C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

A începe să scrii o poezie
e ca şi cum ai flirta
cu o femeie.

Poeţii
iubesc poeziile capricioase,
Pentru că au ocazia
să se îngrijească, mai mult,
de ele.

Să le intre în voie.
Să le dăruiască
bijuterii de metafore
frumoase,
să le împodobească zâmbetul.

O poezie frumoasă
e ca o femeie:

Nu cedează uşor
seducţiei sensurilor.

Ea
îşi alege singură
Poetul
pe care să-l iubească.

Poeziile
complotează cu Poetele

Împotriva Poeţilor.

Îi înşeală cu câte un sens
mai tânăr.
Mai generos.

Mai nou.

Nou-venit
în satul lor.

Satul Cuvintelor.

Acelaşi,
în care s-a născut
Veşnicia.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegând o anumită cale, înseamnă să le ratezi pe celelălte. Ea avea în faţă o întreagă viaţă de trăit şi se gândea întotdeauna că în viitor va putea regreta alegerile făcute. "Îmi este teamă să mă angajez," se gândea ea. Îşi dorea să urmeze toate cărările posibile, aşa că a sfârsit prin a nu a urma nici una. Chiar şi în cel mai important domeniu al vieţii ei, dragostea, ea a eşuat să se angajeze. După cea dintâi dezamăgire romantică, nu s-a mai dăruit întru totul. Îi era frică de durere, pierdere, despărţire. Aceste lucruri erau inevitabile pe drumul spre dragoste şi singura cale de a le ocoli era să te hotărăşti să nu urmezi deloc acel drum. Pentru a nu suferi, trebuie să renunţi la dragoste. Este ca şi cum ţi-ai scoate ochii pentru a nu vedea lucrurile dureroase din viaţă.

Paulo Coelho în Brida
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai auzit cu siguranţă de faptul că eşti foarte influenţat de cei cinci oameni cu care îţi petreci cel mai mult din timp. Cu sau fără voia ta, le preiei starea, modalitatea de gândire, atitudinea şi stilul de viaţă. Ce visuri au aceşti oameni? Cum îşi gestionează emoţiile, relaţiile şi viaţa? Ce atitudine au în faţa problemelor? Cât de ambiţioşi sunt? Se victimizează sau îşi depăşesc cu uşurinţă problemele? Ce obiceiuri au - fac sport, mănâncă sănătos, au diferite vicii care-i controlează pe ei? Care este relaţia lor cu banii? Cum se raportează la partenerul de viaţă? Fac compromisuri şi sacrificii inutile? Se mulţumesc cu puţin, trăiesc în blazare şi mediocritate, sau caută mereu să se dezvolte şi să evolueze? Gândeşte-te pe rând la fiecare om care îţi este alături în acest moment şi răspunde la întrebările de mai sus. Apoi observă în ce măsură te regăseşti şi tu în răspunsurile pe care le-ai dat. Calitatea vieţii tale depinde într-o mare măsură de calitatea oamenilor cu care alegi să te înconjori. Dacă nu-ţi plac răspunsurile pe care le-ai dat şi îţi doreşti să trăieşti altfel... ştii ce ai de făcut. Alege înţelept relaţiile pe care le cultivi şi oamenii alături de care îţi petreci timpul.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în acel moment se pregătiseră doar, destul de bine, după cum susţineau toţi; iar momentul în care vor trece de la faza de "cadeţi" la cea de astronauţi nu era departe; de acel moment îi despărţeau doar douăsprezece zile, deci mai puţin de două săptămâni. Deocamdată era încă vineri, 15 iunie, zi ce semnifica sfârşit de an şcolar, chiar şi pentru Mihai. Pentru cei mai mulţi elevi urma perioada cea mai aşteptată, aceea a vacanţei de vară; pentru Mihai însă, ceea ce urma diferea complet de o vacanţă. De fapt, el oricum nu de vacanţă ar fi avut parte, doar îşi încheia studiile; şi-ar fi început activitatea în Institut. Iată însă că el îşi începea activitatea direct într-o misiune spaţială importantă, ca membru al echipajului, ba chiar ca şeful securităţii misiunii; deloc rău pentru un tânăr de aproape optsprezece ani...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!