În lumina celuilalt

Nu ştiu ce m-a adus aici,
Departe de locul unde cu greu aş zice că am fost
Şi unde, cred, nu voi mai ajunge niciodată.

Chipuri pierdute,
Locuri, în care m-aş fi putut opri, depăşite –
Deşi mi-ar fi plăcut să mă opresc.

Unele chipuri au lăsat semne;
Iar eu la rându-mi poate le-am împrumutat
Un anume şarm, un soi de vrajă,
Pentru a face ca viitorul lor să funcţioneze.

Dar este greu de spus
Ce influenţă un om asupra altora
Într-un moment, suspendat în timp, va fi produs.
Suntem în trecere – şi, iluminaţi o clipă de lumina celuilalt, toţi presupun
Şi spera că drumul pe care merg este cel bun.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată paşii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Şi nu ştiu dacă vor fi fost suficienţi!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremaţiei, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar ştiu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înţelepţire!
Dar ştiu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseţii nu le voi fi ţinut seama...
Poate le-am spus de prea puţine ori!
Dar ştiu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reuşite, din cauza propriei dureri!
Dar ştiu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptăţii şi Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai să alerg, ca să ajung la timp!

N-am numărat niciodată răsăriturile, dimineţile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulţumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spaţiul şi Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuşi!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să ne întoarcem acasă

E târziu şi începe să plouă,
e timpul să ne întoarcem acasă.
Am cutreierat destul prin clădiri goale.
Ştiu că este tentant să mai rămânem
pentru a întâlni chipuri noi.
Ştiu că este ispititor
să petrecem noaptea cu ei,
dar eu vreau să merg acasă.

Am văzut destule locuri frumoase
cu semne pe ele spunând
Aceasta este Casa Domnului. E ca şi cum
am vedea bobul de grâu asemeni unei furnici,
fără a face efortul de îngriji viitoarea recoltă.
Să lăsăm păscutul pentru vaci şi să mergem
acolo unde ştim care este intenţia fiecăruia,
unde ne putem plimba fără a purta veşminte.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că drumul nostru se va intersecta mereu, repetat, cu unele poteci, pentru că nu se poate altfel. Sau poate pentru că, la un moment dat şi într-un anume colţ de lume, s-a creat o legătură între două suflete care trece peste kilometri şi timp (asta e explicaţia care îmi convine cel mai mult, ar fi frumos să se întâmple cu adevărat aşa). Poate suntem jucăriile descentrate ale destinului sau poate unele lucruri nu se termină cu adevărat niciodată, doar iau o pauză din când în când.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul pe care n-am apucat

Două drumuri se despărţeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma.
Şi, pentru că eram singurul călător, am zăbovit
Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe.
Până acolo unde se pierdea sub pământ.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Şi care poate era chiar mai îndreptăţit să-l străbat.
Căci era acoperit cu iarbă şi neumblat.
Deşi, trecând pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aş fi străbătut pe amândouă,

Iar în acea dimineaţă se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorită de paşi.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Ştiind totuşi că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aş mai fi întors vreodată.

Aşa voi povesti cu un suspin
Cândva, peste ani şi ani:
Două drumuri se despărţeau într-o pădure, iar eu
Am pornit-o pe cel mai puţin străbătut
Şi asta mi-a schimbat viaţa.

poezie clasică de Robert Frost (1916), traducere de Horia Gârbea
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că te iubesc

Cred că te iubesc
pentru toate
acele momente pe care le-am spus
sau nu ţi le-am spus;
Te-am văzut râzând,
când goală, tăcerea a vorbit cu
corpul meu de frunze,
devenind floare şi nor.

Cred că te iubesc,
pentru că nu ştiu nici o altă dragoste
în afară de ce mi-au spus ochii tăi,
pentru că tot ceea ce există
este pentru că suntem
într-un cer.
Vocea, în această noapte
care nu se termină niciodată
sau poate începe atunci se termină,

vocea ta este vocea mea,
singurele sunete
care vorbesc despre tine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care urmează mulţimea va ajunge doar în locuri în care mulţimea merge, dar nu mai departe. Mergând singur poţi ajunge în locuri unde nimeni nu a fost vreodată.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu unde mi-e locul. Însă niciodată nu mă opresc, întotdeauna merg mai departe.

citat din Beyonce Knowles
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de a pătrunde şi de a cunoaşte tainele existenţei m-a muncit toată viaţa. Am căutat cu înfrigurare răspuns la marile întrebări existenţiale: Ce eşti? De unde vii? Unde mergi? Ce este lumea aceasta? A existat vreodată un moment în care nimic nu a fost? De ce există ceva când e mai uşor să nu existe nimic? Am meditat, am studiat, am cercetat, am scris, am şi publicat unele din rezultatele frământărilor mele. Lumina mi-a venit din partea gândirii tomiste, care îmi împăca exigenţele raţionale cu cele ale credinţei creştine. Drumul parcurs a fost lung şi greu. Dar toate eforturile au fost compensate prin bucuria adevărului, "gaudium de veritate", cum spune Sfântul Augustin.

Ioan Miclea în Crâmpeie din povestea vieţii mele
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sens

"Cărăruie, cărăruie",
merg pe tine şi zâmbesc,
pe-al tău drum curgând subţire
şi-ntr-un capăt mă opresc!

Trec oraşe prăfuite
şi privesc locurile,
cu balcoane adormite
în care sunt florile!

Drumul duce nu ştiu unde
şi eu merg pe el de zor,
"cărăruie, cărăruie"
unde mergi, unde cobor!?

Spune-mi, dragă "cărăruie",
de ce m-ai purtat pe-aici,
poate ştii vreo lungii - tură
sau mai bine cum tu zici!

"Cărăruie... cărăruie",
poate ştii că-s obosit,
încă merg pe ce te suie
înspre marele abis!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă; dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă, amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ne influenţează în principal? Părinţii, anturajul, figurile autoritare, profesori, lideri religioşi, media şi cultura, ca să enumerăm sursele principale. Însă cea mai importantă influenţă asupra noastră o au părinţii pentru că ei sunt primul nostru contact cu lumea şi fac parte din anturajul nostru încă de la început. Amprenta lor se simte cel mai puternic şi chiar pentru oamenii care la un moment dat se revoltă împotriva părinţilor, acest lucru se simte foarte puternic pentru că dacă faci un lucru altfel de cum au spus ei, tot eşti influenţat în subconştient de părinţi. Şi dacă în loc să te duci la muncă aşa cum îţi spun părinţii te revolţi într-un mod incorect împortiva lor şi te apuci de băut, înseamnă că influenţa lor asupra ta a fost una negativă. Ştiu multe cazuri de părinţi care îşi iubesc copii însă îi influenţează negativ, iar această influenţă negativă vine din următoare surse: Supraprotejare. Lipsa de atenţie şi afecţiune. Educaţie greşită transmisă mai departe.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în acelaşi trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
şi de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înţeleg minunea care mi-a deschis ochii minţii
şi mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe faţa celor ce mă însoţesc spre mântuire,
vă înţeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniştit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutăţile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când avem câte o experienţă, când chiar muşcăm pentru o clipă din această pace non-duală de A FI, din ceea ce suntem cu adevărat, atunci Liniştea apare. Dacă această linişte este veritabilă, vei vedea că ea rămâne şi după Satsang. Dacă nu este veritabilă, primul gând cu care se va intersecta va zice: "Hai, încalecă-mă şi hai să mergem." Iar gândul este ca un cal nărăvaş, ca un cal nebun ce nu niciodată n-a fost domesticit. Va merge pe unde vrea el. Şi pare plăcut, pare spontan asta, deşi nu e nicio spontaneitate acolo. Este doar anarhie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un timp anume

Într-un timp anume
voi pleca din viaţă.
Tu să mă plângi lume
când inima-mi îngheaţă.

Când sufletu-mi aleargă
către nu ştiu unde,
O amintire vagă
pe pământ rămâne.

Fiinţă nedefinită,
urcată la cer,
Prin lumea împietrită,
voi rătăci stingher.

Găsindu-mi cândva locul
şi eu voi împietri.
De sus, veghindu-mi corpul,
mereu voi străluci.

poezie de Dumitru Delcă (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 25 kg în plus, ceea ce m-a salvat şi m-a pus pe drumul cel bun a fost că m-am acceptat. Am zis: "Pera, duci o luptă grea şi felicitări că nu te laşi bătut. Ai nişte slăbiciuni şi faptul că ştii care sunt acestea este un mare pas spre rezolvarea lor. Acceptă că a fost foarte greu până acum, dar de acum vei face schimbările necesare pentru că vrei să fii permanent un om mai bun". Adică mi-am oferit singur compasiune şi am vorbit frumos cu mine, dar nu am rămas cu 25 kg în plus, ci am început să fac sport şi să mănânc diferit. Să te accepţi pe tine nu înseamnă să rămâi aşa cum eşti, ci înseamnă să nu te pedepseşti pentru ce te-a dus în situaţii urâte de viaţă şi să îţi iei angajamentul că vei munci pentru schimbare. Repetă după mine: "Mă accept în acest moment şi îmi iau angajamentul să fiu mai bine."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rachel (după ce Chandler este lăsat fără pantaloni şi legat cu cătuşe de biroul şefului lui Rachel, ea este de acord cu greu să-l elibereze): Promite-mi că nu o să o mai vezi niciodată pe Joanne.
Chandler: Niciodată.
Rachel: Nu o să mai calci niciodată în biroul ăsta.
Chandler: Nu.
Rachel: O să-mi dai înapoi walkman-ul.
Chandler: Prom... nu am împrumutat niciodată walkman-ul tău.
Rachel: Atunci, l-am pierdut, îmi cumperi unul!
Chandler: Sigur! Haide!
Rachel (desface cătuşele, iar Chandler îşi freacă încheieturile unde au stat cătuşele): Doare?
Chandler: Nu, doar că văd bărbaţi care fac asta când li se iau cătuşele. (Fuge la uşa biroului, unde sunt agăţaţi pantalonii.) Salutare, pantalonii mei dragi.
Rachel: Stai un pic! Cum crezi că ieşi afară?
Chandler: O să inventez ceva. Mă pricep la minciuni. Apropo, chiar ţi-am împrumutat walkman-ul.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt pescarul

Eu sunt pescarul.
Nu este vorba de ceea ce fac,
Ci de ceea ce sunt.
Pescuitul nu este o evadare,
Este ceva căruia îi aparţin,
Ceva unde trebuie să fiu.
Nu este locul unde mă duc,
Ci o călătorie pe viaţă.
Este trecătoarea pe care mi-a arătat-o tatăl meu.
Trecătoarea pe care şi eu o voi arăta altora.
Odată ce înţelegi asta
Vei şti cine sunt,
Iar noi vom pescui împreună
Chiar şi atunci când suntem departe unul de altul.

poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Thatcher: Seamănă foarte mult cu mama ei. Ellis era un om distant, rece. Ştiu că am fost un laş atunci când mi-am abandonat fiica, însă mama ei nu m-a lăsat să mă apropii de ea... iar acum nu ştiu cum să fac acest lucru.
Dr. George O'Malley: Meredith este un om bun. Zâmbeşte, nu prea des, dar atunci când o face îi binedispune pe toţi. Este amabilă, binevoitoare, iubeşte oamenii şi... îşi iubeşte pacienţii. Eu cred că va deveni un chirurg foarte bun. Ca medic, întotdeauna a încercat imposibilul şi nu s-a lăsat învinsă. Probabil această calitate a moştenit-o de la mama ei, dar... cred că celelalte calităţi le are de la dumneavoastră.

replici din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Raluca Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!