Paznicii

Înaltă conexiune,
Gardă eficace nunţilor,
Drum şi Carte:
Pentru sumbrul rac al lui Marte,
Pentru Jup
- Acel Trup –
Saturn centurat în aparte,
Uran ca un tiv,
Neptun aditiv;

Cădelniţare în cor a nunţilor,
Din zece Lune, în rampă,
O foarte cerească şi amplă
Mătanie a Frunţilor!

Salut de pe scară de noapte,
La sceptrul seral,
De trei ori spiral:
Al lumii râu static de lapte;

Plecăciune joasă,
La faţa păroasă,
Suptă, care ajună
Apusă-n cărbunii din lună;

Mătanie adâncă,
Îndoită încă
Norului violaceu,

Fumat lung, de soare,
La ziua-n revărsare,
Când pipăie sufletul meu.

poezie celebră de Ion Barbu din Uvedenrode
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicii

Înaltă conexiune,
Gardă eficace nunţilor,
Drum şi Carte:
Pentru sumbrul rac al lui Marte.
Pentru Jup
- Acel Trup -
Saturn centurat în aparte,
Uran ca un tiv,
Neptun aditiv;

Cădelniţare în cor a nunţilor,
Din zece Lune, în rampă,
O foarte cerească şi amplă
Mătanie a Frunţilor!

Salut de pe scară de noapte,
La sceptrul seral
De trei ori spiral:
Al lumii râu static de lapte;

Plecăciune joasă,
La faţa păroasă,
Suptă, care ajună
Apusă-n cărbunii din lună;

Mătanie adâncă,
Îndoită încă
Norului violaceu,

Fumat lung, de soare,
La ziua-n vărsare,
Când pipăie sufletul meu.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi

E ziua-n care
Mă rog la răsărit de soare
Şi la copaci şi frunze moarte
Din cap şi pănă la picioare
Să-mi coase un veşmânt aparte!

E ziua-n care
Poeţi din patru zări în umblet
Se-adun la poalele Nemirei
Să îmi ofere dar de suflet
Poeme în acordu' lirei..

E ziua-n care
Emoţiile mă inundă
Scăldându-mă în calde-arome,
Minutul părând o secundă
În ceasul cu bătăi molcome!

E ziua-n care
Răsfăţul îmi e musafirul
Ce-a rătăcit prin lume-n cânt
Vorbind cu luna şi zefirul
Despre cuvânt şi simţământ!

E ziua-n care
Voi fura zâmbetele toate
Cu vraja versului din carte!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru carte

(lui Ion Marin Sadoveanu)

Carte —
Sora mea cea bună,
Din ce sfântă-mpreunare
Te trezişi la mine-n casă
Intr-o noapte fără lună,
Când,
Cu coatele pe masă,
Obsedat de-acelaşi veşnic
Şi suspect semn de-ntrebare
M-afundam în întuneric,
Ca un muc de lumânare
Intr-un sfeşnic?
Carte —
Sora mea-nţeleaptă
Şi cuminte,
Spune-mi, cine
Ma sorti frate cu tine
Intr-o noapte fără lună,
Când —
Pe-aceeaşi cale dreaptă —
Ne trezirăm împreună,
Mână-n mână,
Ca-ntr-un raft de librărie
Unde numai dracul ştie
Ce te-aşteaptă?
Carte —
Sora de beţie,
De extaz
Şi nebunie —
Magică bijuterie
De cuvinte
Şi imagini
Mâzgălite pe hârtie
Cine te-mbrânci spre mine
Să te vinzi fără ruşine,
Ca femeile pe bani?

Carte dragă,
Nu ştiai
Că — oricine-ai fi —
Tu n-ai
Decât trei sute de pagini
Iar eu,
Trei sute de ani?

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa nunţilor multiple

De şapte ori fiind căsătorită,
Cu dragoste de semeni, altruistă,
În arta de nevastă legiuită
Ai devenit... o profesionistă!

epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jeremy Grey: John? Trebuie să vorbim acum. Este important.
John Beckwith (intrând în biroul lui Jeremy): Ce s-a întâmplat?
Jeremy Grey (suspinând): Avem la dispoziţie trei săptămâni ca să ne facem de cap. Este sezonul nunţilor, prietene!
John Beckwith: Nenorocitule!
Jeremy Grey: Suntem invitaţi deja la şaptesprezece.
John Beckwith: În regulă, acum spune-mi la câte trebuie să plătim pentru băuturi?
Jeremy Grey: Bună întrebare. Îmi place cum gândeşti, la două se plăteşte, dar suntem acoperiţi: Inimi purpurii. Nu va trebui să plătim pentru băutură.
John Beckwith: Da. Perfect.
Jeremy Grey: Vom avea ocazia să întâlnim sute de fete superbe, atât de emoţionate de gândul căsatoriei încât vor renunţa la inhibiţii.
John Beckwith: Şi cine va fi acolo ca să le prindă?
Jeremy Grey: Aruncă plasa şi prinde acel fluture frumos, prietene! Ce îţi place mai mult, Crăciunul sau sezonul nunţilor?
John Beckwith: Corect! Mă duc să îmi pregătesc costumul. Cine suntem de data asta?

replici din filmul artistic Spărgătorii de nunţi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

O piatră pe suflet

îşi spăla mâinile prea des
ca şi cum ar vrea să înlăture
o vinovăţie
mătura de trei ori pe zi în faţa uşii
iar foşnetul măturii îi părea cântatul
cocoşilor lui petru
ştergea cu spirt tocurile ferestrelor
sticla lor lăsând-o
cu pete bătrâne de praf şi grăsime
la înălţimea anume
urma unui nas lipit
mereu în acelaşi punct
poarta între lumi neîndeajuns de paralele
în copacul din faţa casei
atârnau o mulţime de prăştii
semn că trecuse pe acolo o copilărie
plină de păsări
motivul pentru care
orice speranţă ştie acum zborul doar static
şi toate astea
până astăzi
când
s-a oprit apa
s-a oprit aerul
s-a oprit muşchiul feţei într-o expresie
ca atunci când se moare de râs
mâinile începu să dea din aripi şi
să zboare de-adevăratelea
ca din praştie ţâşni
piatra de pe suflet
izbi cu putere direct
în geamul lui Dumnezeu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din trup în trup

Din trup în trup cobor ca pe o scară,
văzut de nimeni; ruguri lângă ruguri
pe cele mai de jos mi le-nconjoară,

Devremele-n azur năştea seminţe
de păsări în rotire; nenăscut,
un trup al meu creştea printre fiinţe,
primul meu trup, rămas necunoscut.

Mi-e frigul, apă, iar târziul, pâine; număr
văzut de nimeni cercuri în cărbuni;
şi lunec spre fierbinte pân- la umeri,
simţind îmbrăţişarea vastelor genuni,

Supune-te, tu, oarbă necredinţă
luminilor din temple ascunse în statui,
vegheate încă între vechi nisipuri
de ochii fără somn ai nimănui,

Din trup în trup cobor ca pe o scară
văzut de nimeni. Cu fruntea în religii,
mă dau întreg - cel clătinat de-afară
pe cel rămas integru în vestigii...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foşnind lacrimi
Pe cerul morţii...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la şapte...
Apoi viaţa mea-i o continuă moarte. (noapte).

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sucuri sau extracte vegetale numite impropriu lapte şi folosite pentru consumul uman: lapte de alune, lapte de castane, lapte de cânepă, lapte de cereale, lapte de cocos, lapte de migdale, lapte de orez, lapte de ovăz, lapte de quinoa, lapte de soia. În UE, printr-o decizie din 2010, denumirea de "lapte" este autorizată comercial doar pentru lapte de cocos şi lapte de migdale.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, Lapte (24 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

După zece ani de bâjbâieli intermitente, eu am încercat un compromis în dozarea timpului unei zile din viaţa şcolarului. Patru ore copilul să fie al şcolii şi douăzeci al familiei. Din acestea din urmă, trei ore să fie rezervate temelor pentru acasă, patru pentru ajutor gospodăresc, trei pentru joc şi zece pentru odihnă.

Gheorghe Ionescu în Didacticiada (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne

din prefăcătoria cupelor pe care discordia
le-a ciocnit aseară cu lauri
sângerând pe fruntea României Mari,
o zvastică în formă de papion
ţi-a făcut mătanie.
Era să te îneci cu dantura
duşmănoasei pioşenii faţă restriştea
disimulată în draci mâncând viitor
din tălpile iadului.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui "epigramist" care, pentru binele lui şi al celorlalţi, s-a lăsat de fumat

Că de fumat tu te-ai lăsat
Eşti, nene, de apreciat,
E-un lucru bun pentru urmaşi;
De epigrame, când te laşi?

epigramă de Florin Rotaru (2010)
Adăugat de Florin Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că femeile au parcurs un drum foarte, foarte lung, dar ele încă mai au un drum lung de parcurs.

citat din Lara Flynn Boyle
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă de noapte

eu încă mai cred în femeia stângace
cu sufletul ghem
cu inima ace
pe care cu grijă de noapte-l desface
şi ţese o pânză
o pânză de foc
pe care o-ncinge mereu la mijloc

eu încă mai cred în femeia de-o zi
cu sufletul strâmb
cu inima gri
pe care cu grijă de noapte-l îndreaptă
cu limbă de moarte
o moarte ce-aşteaptă
ca ea să-şi revendice dreptul în carte

eu încă mai cred în femeia-tăceri
cu sufletul orb
cu urme de ieri
pe care cu grijă de noapte le trece
pe umărul lui
şi pe buza lui rece
ca ea să rămână, ca el să nu plece

eu încă mai cred că există femei
iar toate se-ascund
şi mor prea curând
din toate rămâne
cumva
umbra ei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii... că nu contează dacă nu ai semnal la telefonul mobil sau conexiune Wi-Fi acolo unde eşti. Tu eşti mereu conectat la Sursă. Nu glumesc cu asta. Sunt foarte serios. Oriunde ai fi, oriunde ai merge eşti conectat la Înţelepciunea Divină, Inteligenţa Divină şi Dragostea Divină. Doar închide ochii. Respiră. Opreşte-te din ceea ce faci pentru zece secunde şi găseşte Liniştea. Cunoaşte Tăcerea. Doar pentru zece secunde. Fă asta de şase ori astăzi. Un minut pe zi. Doar atât înseamnă. Un minut împărţit în şase părţi. Dă-i drumul. Fă-o acum.

citat din Neale Donald Walsch
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La patru şi zece

Încă o noapte trecută
La patru şi zece în zori
Duce vântul spre munte ninsori
Ca dezastrul o bancrută

Şi deodată parcă-s furii:
Încăperea ca un blitz
O străbate un chiţ-chiţ
După cele de-ale gurii

Eu nici ziua nu găsesc
În cămara de rezervă
Nici măcar câte o conservă
Rătăcită nefiresc

Speriaţi că fiecărui
Teamă-i e unul de altul:
Mă' Chiţ-chiţ tu dai asaltul
Când mă pregăteam să vărui?

Ia şi tu din raft o carte
Care poate n-ai citit-o
Că vine anticarul din Quito
Şi o duce în altă parte.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în
albul dinţilor unui surâs.

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitafe

I

Când soarele apune, luceafărul luceşte
Puţin, şi steaua serii pe loc şi ea sfinţeşte.
În zi de sărbătoare, un soare luminos
A strălucit odată slăvitul al meu taică.
Sfinţit-a domnul zilii, şi-n orizon noptos
Luceafăr de nădejde luceam la a mea maică.
Dar noapte e acuma în sânu-i tânguios.

II

În dimineaţa vieţei, un nor de tânguire
S-a pus pe al meu leagăn plouat de lăcrămare;
O purpură cernită a fost a mea-nfăşare,
Şi hrana, amar lapte la sân de văduvire.
Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea –
Aci zace nădejdea, şi stinsă e în ea

III

Din cer milostivirea pe muritor când vede,
A lui inimă caldă pe alta uşurează
Şi, binele făcându-1, pe sine se jertfeşte.
Aci milostivirea, bolnavi, vă-mbrătişează,
Intraţi ş-aveţi nădejdea la Domnul ce viază.
Prin lacrămi de căinţă ce sufletul sfinţeşte
Al vostru trup prea şubred curând se întăreşte;
Iar doctorul e mila, şi ea din cer purcede.

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!