Era ceva răutăcios, ceva care rănea
și mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte și o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea și mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. și minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea și a stins lumina, am închis ochii
și lacrimile s-au revoltat, și-au țâșnit
luând cu ele vălul negru
și-atunci am văzut.
cărțile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap și se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
și asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura și frustarile sale
nimeni și nimic nu-mi poate lua imaginea cărților
decât odată cu viața.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cărți
- poezii despre lumină
- poezii despre viață
- poezii despre revoltă
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre imagine
Citate similare
Realicartea
Din carte a ieșit un ochi.
Deși era obosit s-a deschis larg
și în acel moment a văzut unele lucruri pentru prima dată.
Nu după mult timp și-a făcut apariția un nas.
Acesta a mirosit deja ce se întâmplă.
Dar când să intre în încăpere i s-a închis repede ușa.
Nu era de el, locul lui era în carte și atât.
Apoi din carte a ieșit o ureche.
Aceasta a auzit mult zgomot.
Și mai apoi bârfe, dar nu s-a aplecat la ce se vorbea.
Gura și-a făcut și ea intrarea.
Celelalte i-au povestit deja experiențele avute.
Ea ar fi avut atât de multe să spună,
dar cartea a învățat-o să tacă.
poezie de Ana Truta (noiembrie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre urechi, poezii despre tăcere, poezii despre timp, poezii despre gură sau poezii despre bârfă
Micuța doamnă
După o noapte ploioasă, ea s-a ridicat
din lacrimi.
Ca o ploaie singuratică. Plângea.
Eu nu mi-am desprins ochii din carte
Să nu îi șterg lacrimile.
Înainte de a adormi
Ea apare în ultimul capitol de roman
Nu pentru a plânge mai mult
Închizi cartea și
îți așezi capul pe pernă.
poezie de Hassan Najmi din Intifada (2003), traducere de Mihaela Petrosan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre somn, poezii despre singurătate, poezii despre plâns sau poezii despre ploaie
Am avut un vis
E prima noapte când plâng real,
e prima noapte de coșmar.
Nu mai pot spune nimic,
tot ce am clădit s-a prăbușit
nu mai pot repara....
Și nici de la capăt
nu o mai pot lua.
Am avut un vis
și nu s-a îndeplinit,
puterile mi s-au sfârșit.
Un cuvânt care poate schimba totul.
Un cuvânt care poate aduce potopul.
Să plângi sau să râzi.
Un cuvânt care schimbă viața,
distruge-l te rog dimineața.
poezie de Eugenia Calancea (7 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre visare, poezii despre sfârșit, poezii despre râs, poezii despre dimineață sau poezii despre cuvinte
Înainte să te întâlnesc pe tine, Bella, viața mea era o noapte fără lună. Foarte întunecoasă, dar cu puține stele-puncte de lumină și motivații... Apoi ai traversat cerul meu ca o cometă. Brusc totul a luat foc; exista lumină și frumusețe. Când n-ai mai fost, când cometa a căzut peste orizont, totul s-a făcut negru. Nimic nu se schimbase, dar ochii îmi erau orbiți de lumină. Nu mai puteam să văd stelele. Și nu mai exista nicio motivație pentru nimic.
Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de Antonia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre motivație
- citate despre comete
- citate despre întuneric
- citate despre viață
- citate despre timp
- citate despre stele
- citate despre ochi
- citate despre noapte
- citate despre negru
Lumânarea din glastră și tusea din geam
aseară
înnebunit de spaimă
îngerul mi-a bătut în geam
mi-a șoptit bâlbâit
că nimeni nu știe
cine e de fapt stăpânul morții
uite, seceră de-a valma
cu aceeași furie oarbă
atât în cer cât și pe pământ
a înjurat cu năduf
și a fugit în noapte
bâldâbâc bâldâbâc zice Urmuz
după care se-ntoarce degrabă
în fabulele sale mofluz
de atunci nu mi-am mai văzut
îngerul licărind în fereastră
i-am aprins o lumânare
și atât
deși mereu îmi pare
imaginea lui pângărită în geam
de bale cerești
dar niciodată nu am avut curaj
să le șterg
acum că s-a făcut dimineață
tușesc și mă uit
după lumânarea din glastră
de afară se aude cum latră
câinele meu șchiop
de furie vecinul aruncă
în el cu o piatră
lumina se tulbură
și se face iar
și parcă prea prea repede
noapte
Dumnezeu a murit
urlă pe străzi
răspândacul primăriei cerești
bună dimineața noapte
bine ai venit
lângă mine orbul își plânge
ochii scurși
goi și înfrigurați
la marginea cerului
așteptăm să ne îmbrace sfinții
cu trupuri de carne
și cu pantofi sport
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre câini, poezii despre îngeri, poezii despre încălțăminte, poezii despre vecini, poezii despre sport sau poezii despre spaimă
Cartea
sparg azi oale și ulcele
ce să fac acum cu ele
sparg și gânduri
sparg de toate
ce să fac cu ele sparte
poate plec în altă parte
de ai carte
nu ai parte
doar tristeți și lacrimi toate
adun cioburi
printre cioburi
de prin vatră adunate
viața calcă trist pe ele
noaptea desenează gânduri
din dureri, tristeți, amurguri
curg și lacrimi
curg de toate
printre cioburi și ulcele
ce să fac în altă parte
scriu o carte despre toate
se mai poate...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre prezent, poezii despre gânduri, poezii despre durere sau poezii despre desen
Încă iubesc cărțile. Nimic din ceea ce poate face un calculator nu se compară cu o carte. Nu poți pune cu adevărat o carte pe Internet. Trei companii s-au oferit să pună cărți de-ale mele pe Net și eu le-am spus: "Dacă puteți obține ceva care să aibă o supracopertă frumoasă, hârtie bună cu acel miros plăcut, mai vorbim." Calculatorul îți poate oferi cel mult un manuscris. Oamenii nu vor să citească manuscrise. Ei vor cărți. Cărțile au un miros aparte. Arată bine. Le poți strânge în brațe. Le poți lua în buzunar.
citat celebru din Ray Bradbury, traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cărți, citate despre calculatoare, citate despre vorbire, citate despre iubire, citate despre internet, citate despre hârtie, citate despre frumusețe, citate despre adevăr sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Fără cuvinte
azi m-am trezit devreme
cu o mare durere de cap
toată noaptea am visat
că le recitam poezii serafimilor
și trebuia să utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se mai stingea câte-un poet
și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele
am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină
cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate
cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul
pe care nu-l știam
la fel făceam
cum vedeam un termen de care nu mai auzisem de mult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea
și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea să cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată
văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire
mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul
și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor
dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus
e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă
am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune
unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre
a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete
și tocmai ce-l dureau foarte tare
după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine
zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam
era de ajuns să dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură
fiindcă un altul le-a șters pe următoarele
iar într-un târziu am văzut cu uimire
cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină
iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă
te iubim
atunci
s-a ridicat timid în genunchi
apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat
ne făcea semne să-l urmăm
și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai
pe urmă am rămas fără încălțăminte
fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi
doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte
poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre rai sau poezii despre poezie
O carte mi-a spus că am valoare ca și ființă umană atunci când niciun om nu a știut, putut sau vrut să îmi spună asta. O altă carte mi-a spus că dacă am atitudinea corectă pot înfrunta orice îmi aruncă viața în cale fără să mă tem. Tot o carte mi-a șoptit că nu e nevoie să țin capul plecat și că de murit se moare cu sabia în mână. Că natura umană este previzibilă și pot să folosesc legile naturii și ale universului pentru a mă face pe mine și pe cei din jur fericiți, tot o carte mi-a spus. Că există iubire și că o pot trăi și eu, știu dintr-o carte și doar cărțile mi-au păstrat vie speranța că într-o zi voi putea să fiu și eu fericit. Scriind o carte am câștigat pentru prima oară în viață bani munciți de mine făcând ce îmi place. Printr-o carte mi-am cunoscut soția și cărțile sunt promisiunea unei vieți extraordinare pentru întreaga omenire. Cărțile nu ne judecă, nu ne fac reproșuri și ne acceptă de fiecare dată exact așa cum suntem, răbdătoare, să ne facem timp și să le atingem, să le deschidem și să lăsăm cuvintele așternute în ele să ne pătrundă în suflet, prin minte. Între un om și o carte există o iubire cu adevărat necondiționată și asta e alt lucru pe care îl putem învăța de la cărți. Atunci când au pictat imagini cu raiul, au uitat să pună în el bibliotecile.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre natură, citate despre fericire, citate despre învățătură, citate despre valoare sau citate despre uitare
Erezia fericirii
Mă trezesc în plină poezie E aproape ora
zece Peste drum se lucrează Aud în sfâr
șit vocea copilăriei Prezentul există cu
toate ferestrele deschise Lumina urcă din
spre pământ Din bibliotecă lumea-mi pare
o carte deocamdată închisă O carte pe care
o știu însă pe de rost Citesc din Wittgenstein
Lumea și viața sunt una
Eu sunt lumea
Închid cartea
Despre ceea ce nu se poate vorbi
trebuie să se tacă
poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (19 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire sau poezii despre voce
Fără cuvinte
azi m-am trezit devreme
obosit cu o mare durere de cap
toată noaptea am visat că le recitam poezii serafimilor
și trebuia să utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se stingea câte-un poet
și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele
am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate
cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul pe care nu-l știam
la fel făceam
cum vedeam un termen de care nu mai auzisem demult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea
și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea să cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată
văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire
mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor
dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus
e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă
am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune
unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete și tocmai ce-l dureau foarte tare
după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam
era de ajuns să dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură fiindcă un altul le-a șters cu gândul pe următoarele
iar într-un târziu am văzut cu uimire cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină
iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă te iubim
atunci s-a ridicat timid în genunchi apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat
ne făcea semne să-l urmăm
și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai
pe urmă am rămas fără încălțăminte fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte
poezie de Valentin Busuioc din Orașul văzut prin oglindă
Adăugat de Valentin Busuioc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul unei nopți de primăvară
Visam că eram pe un tărâm departe,
Din altă lume, pe care n-o știam din carte,
Unde soarele era atât de-aproape,
Că lumina lui pătrundea până-n pământ și-n ape.
Florile creșteau aici cât ai clipi cu ochii,
Semețe își desfăceau multicolor bobocii,
Se unduiau în semn de fericire,
Se sărutau în semn de mulțumire.
Ținutul era populat cu ființe mai mici, mai mari,
De culoare azurie,
Între ele nu existau lupte pentru supremație.
Cu toate aveau aripi lucitoare,
Ce luminau cu ele spații interstelare.
Veneau aici și diferite specii, cu sutele, cu mii,
Din alte galaxii,
Dar nu în scop de cucerire,
Ci pentru o posibilă unire!
Noapte nu era pe acest cuprins,
Și totul părea alb, ca după o zi ce-a nins,
Plutea în aer mireasmă de pace și tihnă,
Ce anunță să vină... O eră divină!
poezie de Gheorghe Alionte (11 mai 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre unire, poezii despre primăvară, poezii despre posibilitate, poezii despre populație sau poezii despre pace
A trăi înseamnă a ucide un pic
viața nu e nimic altceva decât o continuă competiție
ucizi sau ești ucis. devorat sau devorator. cam ca în palatul viselor
pentru că da, chiar și visele devin victime
ridicăm piedestaluri, urcăm eroi acolo apoi îi sfărâmăm.
visele trebuie să dispară pentru a face loc altor vise
de care o să uităm sau pe care o să le ucidem
firul de iarbă moare. copacul moare trăgând toată pădurea după el
mările mor suspinând. nisipul poartă urmele valurilor
până și cuvintele mor luând toate cărțile înapoi
nu știu stele când mor, eu nu am văzut
dar răsuflarea lor îmbracă cerul noapte de noapte
și îmi arată drumul ca să nu rătăcesc prin viață
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre stele, poezii despre păduri, poezii despre palate, poezii despre nisip sau poezii despre eroism
Cel ce citește
Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoșteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiți în oameni,
în oamenii întunecați de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
și-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam și totuși curg
cuvintele și șiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăștiate...
Acuma știu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolțile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Și-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
și de departe ca și cum ar crește
nimicul întâmplat se deslușește.
Și dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin și totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
și peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc și mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulțimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Și bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.
poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vânt sau poezii despre seară
Despre carte
De când e pe lume, omul
a avut prieten cartea.
Cu ea a creat atomul.
cu ea a-împărțit dreptatea.
Am uitat să mai citim
de când avem internet.
Cartea n-o mai răsfoim
și asta nu e corect.
Dacă nu citești o carte
înseamnă că nu trăiești.
Nu poți merge mai departe,
în labirint rătăcești.
poezie de Dumitru Delcă
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lectură, poezii despre uitare, poezii despre prietenie, poezii despre internet sau poezii despre dreptate
Pragul
poate că stelele vor lumina această noapte
și vasul gol din care toate visele și-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri
ochii și-au pierdut strălucirea vieții
sunetele curg, avalanșă fără conținut
degetele mele cern neputințele
oriîncotro aș pleca lumea se deschide în față
și se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
și-așa am trecut prin viață fără ca urmele să-mi urmeze
în cartea necuvintelor, sunt spații goale
în care se-înfiripă din carne și sânge
amintiri netrăite și cuvinte negândite
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre sânge sau poezii despre sunet
Eugene: Știu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi și o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înțeles niciodată. Își acoperea vânătăile și tăieturile și îl primea înapoi. Pentru că o implora și plângea. Și acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să știi ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Și într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani și nu îmi mai era frică de el. Și când l-am privit în ochi și i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, și-a dat seama. Și-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Și stau în fața casei. Țip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă lovește în cap cu o scândură și îmi sângerează urechea. Și mă târăște. Mă târăște în spatele casei în garaj. Și pleacă. Un minut... cinci minute... nu știu. Apoi se întoarce. Și mă stropește. Mă stropește și nu înțeleg. Nu înțeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înțeleg. Și apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roșie din camion. (Plânge.) Și se uită la mine pentru ultima oară... și aprinde chibritul. Și ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacție.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îți pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu pățească și Trevor același lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.
replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ștefan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre minute, citate despre urechi, citate despre roșu, citate despre plâns sau citate despre mamă
Prin ochii mei
Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!
Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naște un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se așază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!
Chiar și lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
și o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre existență, poezii despre viitor sau poezii despre sărăcie
Și eu am furat
mergând pe stradă uneori tragi cu urechea, furi secunde din viața cuiva și uiți
citești o carte și te regăsești printre pagini, printre cuvinte și vezi că un cuvânt se lipește de tine
așa cum numai un cântec se mai ascunde printre cute de memorie și nu-ți dă pace
când eram copil mi-am dorit și eu o hoțoaică să fur caise
dar ori era prea înalt gardul, ori hoțoaica era prea scurtă ori eu o uitam prea des
cert e că amintirea nereușitei mă bântuie. eu de ce nu pot să fur?
la școală făceam și eu copiuțe, copiam de câte două, trei ori
rezumatele, formulele și ideile până când copiuțele deveneau inutile și scriam liber
dar în ochii colegilor eram omul care avea copiuțe clare, nu tocilarul
mi-am propus să fur inima câtorva fete dar multe din ele nu aveau.
o păstrau acasă în loc sigur departe de ispită
iar cuvintele mele zăceau aruncate care pe unde
acum nu mai fur. nimic. am obosit să aștept. am obosit să sper
ciudat e că nimeni nu vrea să fure de la mine cu toate că am atât de multe cuvinte
ce riscă să cadă în uitare
eu fur, tu furi, noi furăm, ei fură... întreaga viață am fost furat fără să pot acuza pe cineva
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre școală sau poezii despre secunde
Te primesc în fiecare noapte
Atunci când Soarele devine orb
Ascunzându-se de lume în ape
În mine se face simțită lumina
Revărsată ușor din tălpile Lunii.
Înfiorată plăcut o las să mă calce
Pe gânduri și ochii deschiși de-un destin
în care îngerii păzitori respectă cuvântul
Celui ce mi-a scris viața în carte.
Nimic nu pot să opresc ori să șterg
Aleg să primesc zâmbitoare tot Cerul
Din care heruvimii se-arată-n perechi
Cu patru aripi și patru fete de-aramă.
Din strălucirea lor netrecătoare te-adun
Din miile de stele te construiesc în palme
Te-mbrățișez apoi strângându-te la piept
Ca pe un dar mângâietor lăsat de Hristos.
Te primesc în brațe în fiecare noapte
Ești dureros de frumos când mă săruți
Cu buze nevăzute ce-mi inundă ființa
Cu-argintul stelelor vindecător de dor.
Te primesc în fiecare noapte plângând
De-atâta binecuvântare primită
De-atâta iubire vărsată-n simțirea mea
Din iubirea Celui ce te ține fizic departe.
Atunci când Soarele devine orb...
Dumnezeu pregătește întâlnirea sufletelor
condamnate să se caute.
Atunci când ființa mea te cere...
Dumnezeu îmi pune în inimă tot Cerul cu stele
din care te construiesc până-adorm.
poezie de Adelina Cojocaru (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre zâmbet sau poezii despre sărut