Când bătu ora douăsprezece, apărură doi spiriduşi glumeţi şi dezbrăcaţi. Se aşezară la masa cizmarului şi, cu degetele lor micuţe, începură să înţepe, să coasă şi să bată cuie cu atât de mare viteză şi dibăcie, încât cizmarul credea că visează. Spiriduşii nu plecară până când nu terminară toată treaba. Apoi se făcură nevăzuţi.

Fraţii Grimm în Spiriduşii cizmari
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Nu suntem noi doi băieţi frumoşi si eleganţi? De ce să continuăm să fim cizmari ca înainte?" Se urcară şi dansară pe mesele şi băncile din cizmărie până când, fără să se oprească din veselia lor, dispărură pe uşă. Spiriduşii nu s-au mai întors în atelierul cizmarului, căci acestuia îi ajungeau banii pentru tot restul vieţii. El şi soţia sa trăiră fericiţi şi avură noroc în toate lucrurile pe care le întreprinseră.

finalul de la Spiriduşii cizmari de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi gătiră cărţile ce trebuia să le ducă Ţugulea, îi dete bani şi porni, după ce îşi luă ziua bună de la împărat şi boieri, iară gloatele îl petrecură până afară din cetate şi se uitară după dânsul până nu-l mai zăriră. Ţugulea se duse mai întâi de se întâlni cu fraţii lui. Le spuse şi lor cum a omorât pe zmeoaica cea bătrână, apoi le făcu cunoscut şi treaba cu care l-a însărcinat împăratul. Le dete şi lor niţei bani ca să-i ducă părinţilor, apoi se îmbrăţişară şi plecară. Fraţii lui Ţugulea începuse a se uita la el cam chiondorâş. Ei nu se puteau învoi cum de Ţugulea să ajungă să le facă lor ruşine. Ei mai mari şi să rămâie mai pe jos decât el, ca nişte bobleţi. Ducându-se Ţugulea la treaba lui, întâlni în cale pe un om care striga că moare de foame. Se apropie de dânsul să vază ce fel de om este acela. Când, ce să vază? un om ca toţi oamenii umbla după şapte pluguri ce ara şi din gură nu mai tăcea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunse la fântână şi se plecă să bea apă, bolovanii cei grei îl traseră la fund. Cei şapte iezi văzuseră de departe toată întâmplarea şi, venind tot într-o goană, strigau cât îi lua gura: "Lupul a crăpat! Lupul a crăpat!" Şi de bucurie, începură a juca împrejurul fântânii, împreună cu maica lor, capra cea bătrână.

finalul de la Lupul şi cei şapte iezi de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl duse apoi în pivniţa împăratului şi omul nostru se înfipse lângă butoaiele cele mari şi, luându-le la rând, bău de stinse, până ce începură a-l durea şalele, nu alta... Nici nu trecuse bine ziua şi secase vinul din toate butoaiele.

Fraţii Grimm în Gâsca de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti spiriduşi ne-au îmbogăţit şi trebuie să le demonstrăm recunoştinţa noastră. Poate le este frig umblând aşa, dezbrăcaţi. Ştii ce m-am gândit? Am să le cos amândurora câte o cămaşă, o jachetă, un pieptar şi nişte pantaloni şi, de asemenea, le voi tricota câte o pereche de ciorapi. Tu le vei face câte o pereche de ciorapi. Tu le vei face câte o pereche de pantofiori fiecăruia.

Fraţii Grimm în Spiriduşii cizmari
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfăţişându-se la împăratul, atâtea îi povesti, aşa cuvinte bune şi dulci scoase şi atâta meşteşug puse în vorbirea sa, încât şi împăratul crezu că pe nedrept ar fi să omoare pe acei oameni; că mai de folos i-ar fi lui să aibă doi supuşi mai mult, şi că mai mare va fi vaza lui în lume de s-ar arăta milostiv către popor. Nu mai putură oamenii de bucurie când auziră că Greuceanu a măglisit pe împăratul până într-atâta, încât l-a făcut să-i ierte. Mulţumiră lui Greuceanu din toată inima şi îi făgăduiră că toată viaţa lor se vor ruga lui Dumnezeu pentru dânsul ca să meargă din izbândă în izbândă, ceea ce şi făcură.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi se prăznui cu mare strălucire şi alai nunta feciorului de împărat cu frumoasa adormită şi amândoi trăiră fericiţi până la sfârşitul zilelor.

finalul de la Frumoasa adormită de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E treaba lor (?)

Atât de mult au stat degeba,
Încât, sărmanii indivizi,
Cu greu mai pot să-şi facă treaba
Acum, când au... hemoroizi.

epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amândoi cătară mult timp unul la altul şi de amar şi de ruşine îi podidi plânsul. Îl poftiră de îndată pe bătrân să se aşeze la masa lor şi, din ziua aceea, mâncară iarăşi cu toţii împreună. Şi din când în când se mai întâmpla ca bătrânul să verse din mâncare, acum însă nu-l mai lua nimeni la rost...

finalul de la Bunicul şi nepotul de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cizmarul: bate cuie în talpă la toată lumea.

aforism de Viorel Mitea (27 octombrie 2011)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului în fulgi mari şi pufoşi, o împărăteasă sta într-un jilţ şi cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos. Şi cum cosea ea aşa, aruncându-şi din când în când privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se întâmplă să se înţepe cu acul în deget şi trei picături de sânge căzură în zăpadă. Roşul sângelui arăta atât de frumos pe albul zăpezii, că împărăteasa rămase încântată şi gândi în sinea ei: "Ce n-aş da să am un copil alb ca zăpada, roşu ca sângele şi cu părul negru ca abanosul!"

Fraţii Grimm în Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, pisica s-a întâlnit cu şoarecele şi atât de mult i-a vorbit despre cât de ar vrea să fie prieteni şi despre cât de bine s-ar înţelege ei doi, încât l-a convins pe şoarece să locuiască împreună în aceeaşi casă.

începutul de la Prietenia dintre şoarece şi pisică de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însufleţit de o mare bucurie, omul s-a întors la palatul regelui şi i-a dat frumoasei prinţese mărul de aur, ea nemaiavând niciun motiv pentru a nu se căsători cu el. Cei doi au tăiat mărul în două şi l-au mâncat împreună, iar prinţesa a început să-l iubească din toată inima şi au trăit amândoi fericiţi până la adânci bătrâneţi.

finalul de la Şarpele alb de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea aceea, gata de orice, m-am culcat cu faţa în sus în aşteptarea durerii de pe urmă, în prima clipă a celor nouăzeci şi unu de ani ai mei. Am ascultat dangăt de clopot undeva, departe, am simţit mireasma sufletului Delgadinei dormind pe o parte, am auzit un strigăt în zare, suspinele cuiva care murise poate cu un secol în urmă în iatacul său. Atunci am stins lampa cu ultima suflare, mi-am împletit degetele cu ale ei ca s-o duc de mână şi am numărat cele douăsprezece bătăi de clopot de la ora douăsprezece cu cele douăsprezece lacrimi de pe urmă, până când prinseră a cânta cocoşii şi îndată dangătele triumfătoare, petardele de sărbătoare ce proslăveau bucuria nesfârşită de a fi supravieţuit, teafăr şi nevătămat, vârstei de nouăzeci de ani.

Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa următoare fură gata cele patru perechi şi de acum înainte, tot ce lăsa croit seara, găsea cusut dimineaţa. Astfel cizmarul avu în curând câştiguri foarte mari, putându-se considera aproape bogat.

Fraţii Grimm în Spiriduşii cizmari
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, pâinea era chiar în faţa mea, dar mi-a fost prea lene să mă întind după ea, aşa că am fost cât pe ce să mor de foame! Mai mult decât atât, înaintea mea era o cană cu apă, însă era atât de mare şi grea încât nu m-am obosit să o ridic, preferând, mai curând, să mă las stăpânit de sete. Chiar să mă întorc pe o parte a fost prea mult pentru mine şi am lenevit toată ziua ca un câine.

Fraţii Grimm în Cei doisprezece servitori leneşi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa se ducea în fiecare zi la cimitir şi plângea amar la mormântul maică-sii. Când veni iarna, zăpada se aşternu ca o maramă albă peste mormânt, iar în primăvară, când razele soarelui o topiră, omul îşi luă altă nevastă. Femeia asta de-a doua îşi aduse în casă cele două fete pe care le avea. Fetele, nu-i vorbă, erau frumoase, dar pe cât de luminos le era chipul, pe atât de întunecat şi plin de răutate le era sufletul. Pentru fata cea vitregă începură a curge, de-aci înainte, zile pline de amărăciune.

Fraţii Grimm în Cenuşăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei de faţă rămaseră înmărmuriţi când văzură asta minune. Apoi ochii tutulor se aţintiră la măiastra şi mărturisiră că aşa frumuseţe de muiere nici c-au mai văzut, şi nici că se mai poate afla în toată lumea. Se pregătiră şi făcură o nuntă d-alea împărăteştile. Ei nu se mai duseră de acolo. Rămaseră câtetrei fraţii la un loc. Trebile împărăţiei mergeau găitan. Locuitorii apucau şi ei de la aceşti trei fraţi când dreptate, când poveţe bune şi când ajutoruri de bani; şi în toată lumea se duse vestea despre ei, cărora li se zicea: La cei trei fraţi împăraţi.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa, se culcă în pat şi trase perdelele. În vremea asta, Scufiţa Roşie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căscioara din pădure. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete. De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniştea; totul i se părea atât de ciudat, încât îşi spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e aşa de frică? Că doar altădată mă simţeam atât de bine la bunicuţa!"

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, cum stătea ea aşa, deodată văzu deasupra capului o ploaie de stele care, când cădeau pe pământ, se prefăceau în monezi de aur. Din cer îi căzu la picioare o tunică ţesută din fir de aur şi un inel preţios. Ea îmbrăcă tunica, îşi puse inelul pe deget, apoi începu să adune monedele de aur; deveni, astfel, foarte bogată şi trăi apoi în belşug şi fericire toată viaţa.

finalul de la Ploaia de stele de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!