Amândoi cătară mult timp unul la altul şi de amar şi de ruşine îi podidi plânsul. Îl poftiră de îndată pe bătrân să se aşeze la masa lor şi, din ziua aceea, mâncară iarăşi cu toţii împreună. Şi din când în când se mai întâmpla ca bătrânul să verse din mâncare, acum însă nu-l mai lua nimeni la rost...

finalul de la Bunicul şi nepotul de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi omul ăsta avea un măgar, care de ani şi ani tot cărase la moară saci cu grăunţe. Dar de la un timp bietului dobitoc i se împuţinaseră puterile şi nu mai era bun de nicio treabă. De aceea, stăpânul lui se gândi într-una din zile că n-ar mai avea niciun rost să strice pe el bunătate de nutreţ. Măgarul pricepu însă că nu-l aşteaptă vremuri prea bune şi, fără să mai adaste, îşi luă tălpăşiţa spre oraşul Bremen. Nu ştiu de unde-i venise-n gând că acolo s-ar putea face muzicant al oraşului.

începutul de la Muzicanţii din Bremen de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua aceea din an

Se-apropie ziua aceea din an
Când sufletul meu se transformă-n catran,
Când stau si mă-ntreb lăcrimând:
Există mai mulţi Dumnezei pe pământ?

Se-apropie ziua aceea din an
Când marele Zeu suveran
A vrut ca din mine TĂCÂND
Să iasă un suflet plăpând.

Se-apropie ziua aceea din an!
Nu pot să mai dau nici un ban.
Nu poţi mitui Dumnezei,
Poţi doar să te rogi pentru ei.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mult timp în urmă, trăia un rege vestit pentru înţelepciunea sa pe cuprinsul întregului pământ. Nimic nu îi era ascuns şi chiar şi cele mai mari secrete ale lumii ajungeau la urechile sale, ca şi cum i-ar fi fost şoptite de vânt. Avea însă un obicei ciudat. În fiecare zi, la sfârşitul prânzului, după ce masa era strânsă şi nu mai era nimeni în preajma lui, un servitor de încredere îi aducea încă o farfurie. Aceasta era acoperită cu un capac, aşa că nici servitorul său şi nimeni altcineva nu ştia ce era în ea, pentru că regele nu o descoperea decât în momentul când rămânea singur cuc.

începutul de la Şarpele alb de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e să facă o binefacere pe unul îl sperie efortul, pe altul primejdia, pe altul o ruşine nefirească... Vezi cât de lacome sunt poftele oamenilor, şi cum cer mereu mai mult? Nu trebuie să te minunezi că nimeni nu dă îndărăt într-o lume în care nimeni nu primeşte îndeajuns.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea se aşeză. El desfăcu şampania, al cărei dop sări, cu o pocnitură zdravănă; sperau să nu-i fi deranjat pe ceilalţi, deşi micuţele încăperi erau izolate fonic, printr-un sistem destul de performant, pe care însă nu-l testaseră până în acel moment. El îi turnă şampanie în pahar, apoi îşi turnă şi lui, umplând doar câte o jumătate de pahar pentru fiecare. Mai întâi formulă el un toast, golind amândoi conţinutul paharelor. La cererea ei, îi cântă o melodie nouă, interpretând-o, cu vocea lui plăcută; dansară împreună, lipindu-se unul de celălalt. Trupurile lor tinere, pline de dorinţă, de pasiune, tresăreau în mod plăcut, simţindu-se atât de aproape unul de altul, singuri, în acea încăpere strâmtă, doar în lumina pâlpâitoare a lumânărelelor. După acest dans, el umplu din nou pe jumătate paharele; urma ca ea să ţină toastul. Cu vocea tremurândă, Lia formulă un toast, apoi amândoi goliră din nou paharele. Ea îl privea, din când în când, contemplându-i, la lumina aceea pâlpâitoare, chipul plăcut, de mare Don Juan, un veşnic cuceritor; doar privirea lui intimidantă, chiar şi pe întuneric, o deruta continuu. Se ridicară în acelaşi timp; săruturile erau inevitabile. Lumânările se consumaseră, iar el nu le înlocuise cu altele; ea nici atât.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciră ele aşa din loc în loc, din ţară-n ţară, ca nişte pribegi fără căpătâi, şi nimeni nu voia să audă de ele şi să le dea adăpost. Iar împărăteasa cea tânără trăi de aici înainte în bucurie şi fericire împreună cu împăratul şi feciorul lor.

finalul de la Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mmmm, îşi spuse ea în timp ce se lingea pe mustăţi, nicio mâncare nu e la fel de bună ca atunci când o mănânci singur.

Fraţii Grimm în Prietenia dintre şoarece şi pisică
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul cum auzi, sări din aşternut, se îmbrăcă, luă undiţa şi se duse la pârâu gâfâind. Aruncă undiţa şi nu trecu mult, şi văzu pluta undiţii mişcându-se. Trase undiţa: când, ce să vezi? un peşte mare, cu totul şi cu totul din aur. Doară că nu-i căzu leşin de bucurie. Darămite când îl văzu împărăteasa? Ea fu şi mai oleoleo. Găti împărăteasa singură cu mâna ei peştele şi mâncară. Ea îndată se simţi însărcinată. Roaba care ridică masa văzu pe talerul împărătesei un os de peşte şi o bătu gândurile să sugă acel os, ca să ştie şi ea gustul bucatelor gătite de împărăteasa. Cum supse osul, se simţi şi ea însărcinată. După nouă luni născu împărăteasa, ziua, un copil frumos, frumos, ca un îngeraş. Peste noapte născu şi roaba un copil, aidoma cu al împărătesei, încât nu aveau deosebire unul de altul. Cum era copilul împărătesei era şi al roabei. Semănau, cum se zice, ca două picături de apă. Fiului de împărat i s-a dat numele de Busuioc, iară fiului de rob, Siminoc. Crescând împreună şi făcându-se mari, i-a dat la carte, şi învăţau într-o zi cât învăţa alţi copii într-un an. Când se jucau ei în grădină, împărăteasa se uita cu drag la dânşii de pe fereastră.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un bătrân împovărat de ani. Şi de bătrân ce era, privirea i se tulburase, auzul îi slăbise şi-i tremurau genunchii la orice mişcare. Când şedea la masă să mănânce, abia mai putea să ţină lingura în mână: vărsa ciorba pe masă, iar uneori îi scăpau chiar bucăturile din gură.

începutul de la Bunicul şi nepotul de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cât ai bate din palme, se iviră slujnicele de o gătiră cu cele mai minunate straie din câte s-au pomenit vreodată. Veni apoi şi tatăl fetei, împăratul cel bătrân, veniră şi curtenii şi-i urară cu toţii să aibă parte de noroc la nunta ei cu împăratul Cioc-de-Sturz. Şi de-abia acum pot să zic că se puseră pe chef... Rău îmi pare, zău, că n-am nimerit şi noi pe acolo, că trebuie să se fi petrecut la nunta asta de pomină, cum nu s-a mai petrecut nicăieri pe lume!

finalul de la Împăratul Cioc de Sturz de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergând ei, ajunseră la oraşul care era înaintea lor. Aci întâlniră un bătrân pe care îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mâie noaptea. Bătrânul le spuse că hanurile gem de lume care a venit să fie faţă la alegerea împăratului, care se va face mâine, ca nu va găsi nici un loc de mas şi îi luă la dânsul acasă, unde le dete de mâncare şi un pat de odihnă. A doua zi de dimineaţă se scoală cu toţii, se spală, se scutură şi pleacă cu bătrânul afară din oraş pe o câmpie întinsă, ca să vază şi ei cum se aleg împăraţii la cetatea aceea. Bătrânul le spuse că alegerea se face aşa: dregătorii cei mari ia un porumbel alb nevinovat, îl încarcă cu cordele foarte frumoase cu tot felul de feţe, îl aruncă în sus, şi pe cine s-o lăsa porumbelul, p-acela îl face împăratul lor. Pe locul hotărât se adunase, încă până a nu se face ziuă, atâta lume, câtă frunză şi iarbă, de nu se mai putea mişca; şi bătrânul cu copiii abia găsiră şi ei un colţişor la o parte de unde să se poată uita şi ei. N-apucară să se aşeze bine şi auziră un sunet de bucium. Atunci se făcu o tăcere de se auzea musca zbârnâind. Toată lumea ţinea ochii ţintă în sus.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăşi despre broasca fratelui lor celui mai mic, şi începură împreună cu logodnicele lor a grăi despre dânsul cam în dodii. Îi ţinură de rău tatăl lor, căci de, orice s-ar zice, fiu îi era şi ăl mic, şi îl durea la inimă când îl luau în râs, dară toate fură în deşert, căci, deşi nu mai vorbea de rău aievea în faţa împăratului, pe din dos, însă, îşi băteau mendrele, cum voiau, îşi dedeau coate de râdeau, şi chiar se vorbiră, amândoi fraţii cu logodnicele lor, să facă pe fratele lor mai mic de râs şi ocară, când va veni cu broasca ţestoasă înaintea împăratului. Fiul cel mic al împăratului daca se duse şi el să-şi aducă logodnica, broasca cea ţestoasă ieşi din eleşteu la dânsul, se dete de trei ori peste cap şi se făcu om ca toţi oamenii. Vorbiră ce vorbiră, apoi fiul împăratului îi zise să se gătească să meargă.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufiţa Roşie ridică privirea şi când văzu cum jucau razele soarelui printre crengile copacilor, când privi mai cu luare-aminte la florile frumoase care creşteau pretutindeni, îşi spuse în sinea ei: "Mare bucurie i-aş face bunicii dacă i-aş duce şi-un buchet de flori proaspete! E atât de dimineaţă, că nu mi-e teamă c-am să întârzii!" Se abătu deci din drum şi o luă prin pădure, ca să culeagă flori. Rupea de ici una, de dincolo alta, dar îndată i se părea că puţin mai încolo îi zâmbeşte o floare şi mai ochioasă; alerga într-acolo şi, tot culegând margarete şi clopoţei, se pierdea tot mai mult în adâncul codrului. În ăst timp însă, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii şi bătu la uşă:

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un ins...

Sunt un ins ce ţi-am ieşit în cale
Din şirul nesfârşit al dragostelor tale.

N-ai să ajungi nicicând iubirea s-o-nţelegi.
Tu dragostea ţi-o dai pe doi arginţi,
Bărbaţii din mulţime ţi-i alegi,
Făcând orice ca să îi scoţi din minţi.

Acum când pleci ce rost mai are
Un simplu ins ce ţi-a ieşit în cale,
Din şirul nesfârşit al dragostelor tale.

Şi câte nopţi n-am adormit
Gândindu-mă la tine!
Dar pentru tine-i ceva obişnuit,
Când unul pleacă, altul vine.

Un simplu ins ce ţi-a ieşit în cale,
Acum când pleci ce rost mai are,
Din şirul nesfârşit al dragostelor tale.

Şi cântecul pe care zici
Făcut-ai pentru mine,
E-un cântec pe care-l dedici
Cu aceleaşi vorbe la oricine.

Din şirul nesfârşit al dragostelor tale,
Un simplu ins ce ţi-a ieşit în cale,
Acum când pleci, ce rost mai are.

Priveşte-n jur şi vei vedea,
Ce-nsemnă mâine frumuseţea ta!

poezie de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (2008)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când joacă şah de unul singur, omul duce o luptă împotriva propriei persoane. Trece alternativ de la un jucător la altul, încercând să dea câştig de cauză când unuia, când altuia. Dacă "adversarul" va obţine victoria, va încerca un vag sentiment de frustare şi nemulţumire. Dacă victoria va fi de partea sa, se va întreba dacă nu cumva "adversarul" a jucat intenţionat mai slab, ceea ce iarăşi ar constitui un motiv de nemulţumire şi de vinovăţie. Remiza rămâne singura soluţie rezonabilă, însă doar pentru moment. Rar se întâmplă ca doi jucători să fie de aceeaşi valoare, de aceea lupta va trebui reluată până ce unul din protagonişti se va declara învins. Iar învingătorul va încerca din nou sentimente ambivalente şi poate că în cele din urmă va abandona şahul şi se va apuca de un sport cu mai puţine implicaţii de ordin psihologic.

Mihail Mataringa (10 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om are înlăuntrul său harul iubirii; el trebuie să iubească şi trăieşte pentru această raţiune. Dar ţinta iubirii sale diferă: unul iubeşte aurul, altul ştiinţa, unul arta, un altul plăcerile, un altul, şi pe acela îl plâng cel mai mult, se iubeşte pe sine. Dar câţi rămân care să iubească semenii? Şi acestui mic număr de aleşi ce le rămâne de iubit? Oamenii care nu-i vor iubi şi nici măcar înţelege vreodată. Ei se vor zbate mult timp în gol, căutând o inimă în care să-şi verse preaplinul lăuntrului lor. Nu o vor afla; unora li se vor frânge inima; se vor stinge tânjind; alţii se vor retrage în sinea lor ca mine.

citat celebru din Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Moise

Nici unul, doar îngerul căzut, întunecatul,
vroi; luă arme, păşi cu fiorul morţii
lângă orânduit. Dar, iarăşi,
vâjâi îndărăt, în înălţimi,
strigă în cer: nu pot!

Căci, netulburat, prin sprânceana cea groasă
Moise îl preveni şi scrise mai departe:
cuvinte de binecuvânt şi numele nesfârşit.
Şi ochiu-i era curat până la temelia puterilor.

Ci atunci, Domnul, smulgând cu el jumătate din cer
răzbi în jos, singur desfăcu muntele.
Îl aşeză pe bătrân. Din, cuvenitu-i sălaş
chemă sufletul: acela, sus! şi-i vorbi
de cele multe împărţite împreună, de prietenia lor fără hotare.

Dar, într-un târziu, i-a fost de-ajuns. Că e de-ajuns
desăvârşitul consimţi. Şi bătrânul Dumnezeu
îşi plecă lin peste bătrân
bătrâna-i faţă. Îl luă sărutându-l, din el însuşi,
în bătrâneţea lui mai bătrână. Şi cu mâinile creaţiunii
astupă muntele. Ca, făurit din nou,
numai unul să fie printre munţii pământului,
de oameni necunoscut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un croitor şi un giuvaergiu şi au pornit ei împreună la drum, că aveau amândoi cam aceeaşi ţintă. Şi mergând ei aşa, într-o seară, după ce soarele apuse în dosul munţilor, numai ce le veniră în auz sunetele unui cântec îndepărtat, care se desluşea din ce în ce mai mult. Şi cum cântecul suna ciudat, dar şi deosebit de plăcut, îşi uitară de orişice oboseală şi-o luară repede înspre partea de unde venea cântecul.

începutul de la Darul piticilor de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul îşi întinde aripile

Se sprijină unul pe celălalt.
E ca şi cum n-ar exista altă lume.
Ei îşi şoptesc unul celuilalt secretele.
Cuvinte frumoase pentru dragostea eternă.
În visele lor, se văd unul pe altul.
Din nou şi din nou, ei fug de realitate.
Ei visează la un astfel de loc.
În cazul în care se au doar unul pe altul,
Vor construi propriul lor castel,
Sperând că vor trăi împreună pentru totdeauna.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!