Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Corneliu Vadim Tudor

Flautele fricii

Sat de lemn, biserică de piatră
cum s-a dus copilăria mea
în cadența ploilor de toamnă
nicovala soarelui pleznea
Timp înalt și fără nici o grijă
nu știam ce vreau și cine sunt
flori de cositor topit pe plită
pocnitori de fosfor și pământ

Anii mei de glorie supremă
demiurg am fost, și nu credeam
ce n-aș da acum să-ntorc ocheanul
să mă văd din nou copil la geam
Să simt iar mirosul sărăciei
ca de rufă înflorată-n ger
să-l aud pe tata de cu noapte
cum se rade cu un ciob de cer

Te revăd la vremea de cireșe
te revăd în jilț de iarnă grea
rău erai, măicuță, îmbrăcată
ți-era teamă și de umbra ta
cum venea din cruciada foamei
cu o pâine cât un asfințit
iar la piept strângeai ca pe-o icoană
câte-un pui de câine rătăcit

Astăzi ce departe-s toate astea
răvășite ca de-un vast prăpăd
când mi-e dor de tine închid ochii
pe ecranul pleoapelor te văd
Parcă un fachir nebun îmi sună
flautele fricii la ferești -
sat de lemn, biserică de piatră
viață, viață cât mă pedepsești...

poezie celebră de
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinți,
Și adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinți,
Și adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar și acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părintești,
Unde stăteam și priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni și din Cosmești,
La care duceam când venea seara.

Îmi este dor și-acum de oamenii din sat,
De nunțile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulți dintre prieteni mi-au plecat,
Și n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Și când văd case goale, trece un fior,
Știind că mulți dintre aceștia nu mai sunt.

poezie de din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte de iarnă

tatălui meu

Luminile s-au stins în tot orașul
Și lângă casă un câine latră trist,
Un vagabond s-a rătăcit pe stradă
Și Luna-l mângâie pe părul nins!

E ger de crapă pomii în grădină,
Trosnesc în sobă lemnele pe foc,
Văd fumul gros ieșind din coșul casei
Și simt miros de vâsc și busuioc.

Din fluierul de lemn se-aud cântând
Zăpezile ce-au colindat prin sat,
Iar prin ferestra veche de la tindă
Ți-aduce iarna chipu-ngândurat:

Te văd cum strângi zăpada-n fața casei,
Ești nins, mereu, în amintirea mea
Și ies desculță prin zăpada rece,
mai sărut o dată urma ta!

poezie de din Ochiul din cerc (2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultimul dor

Acolo unde lângă râu
Se-nșir' răchiți bătrâne,
Se duce gândul meu ades,
Se duce azi și mâine.

Acolo-i satu-ncununat
Cu-a nucilor verdeață,
Ferice-acolo am trăit
A vieții dimineață.

Bisericuța cea de lemn
Și azi e vie-n minte-mi;
Căsuța cu doi plopi la drum
O văd parcă nainte-mi.

Și parcă din grădină ies
S-apuc pe ulicioara
Ce duce la ogor, țiind
De mână surioara.

Ah! cugetul mi-e ne-mpăcat
Căci am pornit în lume,
Căci am fost surd la tristul plâns
Al iubitoarei mume!

Ca roua s-au topit, s-au dus
Iluziile toate,
Și sufletu-mi înstrăinat
De jale nu mai poate.

Si dacă din atâtea flori
Nici una nu-mi rămâne,
Un singur gând, un singur dor
De suflet se mai ține...

De n-am putut ca să trăiesc
De scumpul sat aproape,
La cea biserică de lemn
Când oi muri -ngroape.

S-ascult prin somnul cel de veci
Cetaniile sfinte,
Ș-acele cânturi ce-mi aduc
De-a mea pruncie-aminte;

mai ascult ca de demult
Cum seara toaca bate,
Când duhul păcii maiestos
Plutește peste toate.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și, știi, iubito...

Și, știi, iubito, nu am timp de lume –
Și, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Și simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.

Te uită, a trecut și primăvara –
S-a dus și floarea pură de castan...
Mă lasă rece - cu căldura-i, vara –
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.

E secetă, câmpiile sunt arse –
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - și ne joacă farse –
Aștept ceva – dar nu știu ce aștept:

plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori să-ți aud șoptirile duioase –
Când ploaia-ar face, în oraș, prăpăd.

Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Și teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare –
Aș vrea, din nou, să mă topesc de dor.

Dar nu mai am putere, nici voință
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorinț㠖
Eu – nu sunt eu – tu ești altcineva.

... Și, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva – și știu ce-anume –
Ceva în care nu cred și nu crezi...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Teodor Dume

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ți spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aștept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineața devreme cum
îmi linișteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurși
prin clespidra din mine)
mai știi când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva tăvăleam prin cenușa din fața sobei
și nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi interoghează
ca pe un condamnat
ridic și privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire și încredere sau
câte puțin din fiecare

e noapte și plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbește de mine
ca o liniște de lampa ne aprinsă de multă vreme
fața de masă s-a rupt pe la colțuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit și el
gardul dintre noi și unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le știi
din când în când timpul
strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte și plouă
cobor în întunericul din mine și aștept...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ți spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aștept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineața devreme cum
îmi linișteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurși
prin clespidra din mine
mai știi când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva tăvăleam prin cenușa din fața sobei
și nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi interoghează
ca pe un condamnat
ridic și privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire și încredere sau
câte puțin din fiecare

e noapte și plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbește de mine
ca o liniște de lampa ne aprinsă de multă vreme
fața de masă s-a rupt pe la colțuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit și el
gardul dintre noi și unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le știi
din când în când timpul
strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte și plouă
cobor în întunericul din mine și aștept...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Amintire

Icoană vie-a bunilor mei dragi
La tine îngenunchi... Te-ntreb ce faci
Bunico, pe tărâmurile sfinte,
De mine dacă-ți mai aduci aminte.

Te văd plângând în vis... Mi-e dor de tine!
De nopțile de iarnă, de câmpii,
De clipe de miraj și fericire,
De sat și de alei, de caiși, de vii...

Mi-e dor de anii de copilărie,
De toamna cu miresme de gutui,
Mi-e dor bunico și de pâinea coaptă
În sânul cald al anilor târzii.

Mi-e dor de focul sobei, de ilicul
Și ia ta cu flori țesute-n poale,
De sărbători mi-e dor... Și de bunicul!
De zilele cu iz de sărbătoare...

Mi-e dor de moș Crăciun și de zăpadă!
De brazi mi-e dor, de cumpăna fântânii,
Mi-e dor bunico, mai ies la poartă
Și mai stau de vorbă cu românii!

Mirosul de gutui -mbie iară
Și arămie-i pâinea din cuptor,
Mi-e dor de voi în fiecare seară
Și de românii mei îmi este dor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă

Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în țări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn ușor"?

Eu știu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la școală ca un zdrențăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alții le vărsau pe jos.

Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, și bani de buzunar
Dar eu, măicuțo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.

Când nu mă vede doamna-nvățătoare
Eu scot fotografia și-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", și cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.

Dar unde ești? În Spania? În Franța?
Ai grijă de bătrâni, sau faci curat?
Tu mi-ai promis să nu ratezi vacanța
Și vei veni-n concediu – ai uitat?

În fiecare noapte te visez
dezmierzi, că-mi spui o rugăciune
Dar trezesc iar singur și oftez
De ce-i așa de scurtă o minune?

Mereu sunt accidente la televizor
Copiii singuri, ce-și dau foc la casă
Nu-ți face griji, eu sunt prevăzător
Și am un înger care nu mă lasă.

Îl văd în haine albe, câteodată
Cu aripi ca de lebădă, pe cer
Îl simt ca pe-o icoană fermecată
Ce-mi dăruiește, simplu, tot ce-i cer.

O singură dorință nu-i în stare
Să-mi împlinească îngerul cel bun:
vii acasă-n zi de sărbătoare
vii de Paști, sau poate de Crăciun.

De-ai știi câtă nevoie am de tine!
Cât vreau să te ating, să te sărut!
Stăpânii tăi n-au auzit de mine?
Tu nu le-ai spus de când nu ne-am văzut?

Hai, vino iar, regina vieții mele,
Eu n-am să te mai supăr, îți promit
În ochii tăi ghirlande sunt, de stele
Dacă te am pe tine-s fericit.

Nu vreau cadouri, astea sunt prostii
Eu sunt spartan, și câine credincios,
Eu te ajut la greu și pot munci
Fac piața, bat covoare, spăl pe jos.

Întoarce-te, iubita mea mămică!
Pe perna mea sunt lacrimi tot mai vii
Te-ndepărtezi prea mult și îmi e frică...
Presimt că fără tine voi muri...

poezie celebră de (2 august 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Viorel Muha

Drum de viață alb

nu-mi vreau tăcerile închise într-o firindă
nici lacrimi neuscate, stând mereu în beznă
ci vreau să ascult cum lin pe-o stâncă
apa cum susură și muntele, din pământ, încet cum urcă

nu vreau ca inima să-mi fie-n beznă moartă
nici suflletul și gândul îngropat sub o fereastră
ci vreau să văd cum crește-n glastră
din viața mea, o mică picătură înaltă-albă

nu vreau nici strada, asfaltul, colțul sau bordura
nici gardul de metal cel văd, căci îmi strâmbă gura
ci vreau un colț de cer în zare unde-mi este luna
și-o floare ce-n roșu înveșmântată îmi zice bună ziua

nu vreau pantof scălâmb ce-n degete el bate
dureri și neputințe de modă ce se zbate
ci vreau desculț pe drumuri să simt țărână moale
și mirosul fânului prin vânt cum el tresare

nu vreau ecrane, chipuri vechi, burți goale
nici fumul greu din viață de motoare
ci vreau să ascult senin și fericit, târziu spre noapte
cum o clopotniță își cheamă suflete de maici curate

poezie de (iunie 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Poveste de iarnă

Și-mi mai aduc aminte de-un Crăciun
la gura sobei proaspăt văruite
se deslușea cum viscolul nebun
surpa departe staule de vite

La bariera noastră de oraș
prindeau contur povești medievale
troianul sărăciei, uriaș
scotea pe hornuri fumuri lungi de jale

Sorbeam colinde vechi din gura ta
să nu ne facem legea de rușine
și plugușor, și cântece de stea
împletituri păgâne și creștine

Și nu era ca tine pe pământ
un alt tezaur viu de bunătate
tu risipeai un duh așa de sfânt
sub bolta casei noastre fermecate

Adulmecam sfioși în preajma ta
ca puii rândunicilor pe ramuri
un pom firav de iarnă strălucea
podoabe de argint jucau pe geamuri

Așa te văd, într-un halou de ger
tot drămuind bucatele puține
bazilica răsfrântă-n giuvaer
îngenunchind, ca să te rogi de bine

Și era bine, mamă, și trăiai
și Moș Crăciun la ușă sta bată
această frescă pogorând din rai
ce n-aș mai da să o revăd vreodată...

poezie celebră de
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Poftă de viață

Sunt tristă și viața respinge
Și toți acum îmi râd în nas,
Dar nu mă las eu voi învinge,
Atâta timp cât mi-a rămas.
Credeam că totul e la fel,
Credeam că eu sunt cel învins,
Acum nu pot cred că cel
Cărui eu mâna am întins,
Este cu mine bun și deschis.
Iubirea ta nu la fel o simt,
Simt doar o inimă împietrită,
Eu te iubesc de ce să mint,
Vreau din nou să fiu fericită.
Mie dor să mai fii cum eu te știu
Și seara să te-aștept în prag,
Crear dacă un pic bolnavă o să fiu,
Să mă ajuți din nou cu drag.
Tu faci lumină când e noapte,
Din întuneric faci dimineață,
Ca tine nimeni nu mai poate,
Să-mi dea mereu pofta de viață.

poezie de (28 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Părinții mei

Vă tot aștept, din nou, stăm sfătoși de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteți împreună și mama face ciorbă...
Și dacă vă iubiți, la fel, părinții mei?!

S-a scurs atâta timp, fără sărevăd
Și n-aș vrea vă uit; din minte-mi pun condei
vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braț sunteți, părinții mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceți
Și cine vă ascultă povețele-n crâmpei
De moarte pentru viață, ce-n șoapte le-ntorceți...
Vă șușotiți și-acum, cu drag, părinții mei?!

Vă pun o întrebare, așa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneți un mesaj, sau îngeri renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinții mei!?

... Și-acolo, e vacanță sau tot munciți într-una
Și cui mai dați bomboane, cui întrebați; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriți cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări și țări?... Vă e dor, părinții mei?

Și dacă ați plecat, n-ați luat bilet retur
vă întoarceți, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-ați fi fost, sau sfinți, dați un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinții mei!

Că știu, voi n-ați avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneți mie și eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj scap de rău, nevoi
Și ne întoarcem toți, c-am timp, părinții mei?!

Voiam știu și dacă singuri sunteți pe-acolo,
Sau vă aveți cu toții -frați, veri, toți îngerei-
Ca le spuneți voi -că am vocea în tremolo-
un dor nebun mă ia, vin, părinții mei!

Să-mi spuneți voi, curat, de viața chiar există
Și trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Și ce-i
Mai important fac, cât încă pot; o listă,
vă aduc de-aici, din iad, părinții mei?

știți c-am învățat cum pot fac, zbor,
Căci pot pe nori sui, chiar dacă norii-s grei
Și pot iau, datornic, o scară cobor
Plin brațe tot, de daruri; voi doi, părinții mei!

Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mihai Marica

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era și soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai și Tu, suntem și acum tot Noi,,, rătăciți"
prin cărți, rătăciți de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucișat ", Noi, doi poli opuși, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aș rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", ... ți-aș... Eu ți-aș pune Luna la
picioare, chiar și tâmpla mea, te-aș înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" și moartea mi-e prea
vie, îți amintești... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e rușine că sunt Om!

Cum e cu putință, ca un Zeu și o Zeiță... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naști
în mine, sincer... mi-e rușine și mă doare!

Of... blestem ori ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerșesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ți spun când viața mi-e doar clipă, ce să-ți
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor și iar nu... nu mor, sunt... al tău
și chiar mă dor, Tu dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi și Lumea lor... Noi
cei,, puși de o parte", Noi și Lumea lor, unde o
ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viață 'ntreagă, o să-ți amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparțin acestei lumi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Constatare (dedicată fetelor mele Eleonora și Mirela)

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil și eu,
O vorbuliță,-atât de mare,
De o aud și-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Și auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Și soma uitând de glume:
Când vei avea și tu copii,
Ai -nțelegi atuncea cum e!

Apoi, la școală cât am fost
Nu era zi fiu cuminte,
-ncingea, chiar și în post,
Rostind aceleași vechi cuvinte:
Când ai ai copii și-un rost,
Vei ști ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aștepta... eu, la rachie (!)
vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd și-acum plin de mânie:
Când ți-o da Domnul un baiat,
Atunci vezi cum o să-ți fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Și lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a știut,
Ce-nseamnă,-n viață, ai fete.

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...

Și nu mai știu ce să cred
sau în cine...
"O fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Și parcă dacă zic și îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
și lacrimi iarăși se preling...
și-s sărate...

Nu știu cât voi rezista
mi-e dor...
și te vreau...
acum și aici

Îți ascult ticăitul ceasului
și el plânge după
mâna ta...

Și totul e trist și
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranța,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? întreb...
pentru ce? pentru cine?
și răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
și gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viață
și fără nimeni care știe...

Poate totuși voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Și în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de
Adăugat de Natasa RaduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Constatare părintească

dedicată fetelor mele Eleonora și Mirela

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil și eu,
O vorbuliță,-atât de mare,
De o aud și-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Și auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Și soma uitând de glume:
Când vei avea și tu copii,
Ai -nțelegi atuncea cum e!

Apoi, la școală cât am fost
Nu era zi fiu cuminte,
-ncingea, chiar și în post,
Rostind aceleași vechi cuvinte:
Când ai ai copii și-un rost,
Vei ști ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aștepta... eu, la rachie(!)
vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd și-acum plin de mânie:
Când ți-o da Domnul un băiat,
Atunci vezi cum o să-ți fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Și lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a știut
Ce-nseamnă,-n viață, ai fete!

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vino acasă, băiatul meu

Te aștept, băiatul meu. Vino acasă...
Anii au trecut, îmbătrânesc, puterile lasă.
Chemă-i și pe ceilalți care-s duși departe,
Pensia mi-e mică, n-am bani, nici măcar pentr-o "carte".

vină și nepoții. Câți sunt? Că... nici nu-i știu.
De când voi ați plecat, pe icea e pustiu.
Avem recolte bune, a ploiet bine, și câmpul este verde,
Nu-i cine să le strângă, pe câmp prea mult se pierde.

Curtea este mare, în sat este frumos,
Drumu îi dat cu "zmoală" și nu-i mai noroios.
Copiii pot "fugă" pe câmp și la părău,
prindă câte-un pește, că nu le-o părea rău.

În sat sunt televizii, de cele cu panou,
Sunt multe "discoteciuri" și totul este nou,
Aveți unde vă duce. Eu vreau să vă mai văd
Măcar o zi cu mine. Apăi... să mă prăpăd.

- O, mamă, dulce mamă, din negura de vremi,
Cu vocea-ți tremurândă la tine tu ne chemi,
Mereu te simt aproape, îți mistui bunătatea,
Și noi la fel ca tine, simțim singurătatea,

Căci seva care curge, în "pomii" ce-au crescut,
E binecuvântată de când tu ne-ai născut,
Acum, pomii sunt mari, au rădăcini adânci,
Iar seva ta, măicuță, dă roade și pe stânci,

Ei cresc prin văi și dealuri sau malul unor ape,
Cu harul tău, măicuță, mereu ne-ai fost aproape.
Noi... îți simțim durerea, și-a noastră este mare,
Dar nu putem acum, vrem mică amânare.

Venim sigur la vară, când vremea va fi bună,
Chiar de-i mare distanța, al tău dor ne adună.
Chemarea ta e sfântă, e sigur că venim,
Cu multă bucurie, sperăm ne-ntâlnim.

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așteptarea-i grea

Vântul bate iar în geam
Și ploaia curge șiroaie,
Speranța mea va fuge iar,
Că oasele din nou mă doare.

Afară se vede, e rece iar
Și tu nu vii la mine,
Stau și privesc din nou la geam,
Cu gândul iar la tine.

Ești acum departe de mine,
simt singură în loc,
Că inima mea este la tine
Și stau nerăbdătoare ca un foc.

Vine iar un cer fierbinte,
Aștept așa cum tu ai zis,
stau și să fiu cuminte,
Și tu vii cum ai promis.

poezie de (8 mai 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Nucul bătrân și banca de la drum
Le văd în ceața vremii și acum.
Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Și un copil să redevin vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-așteaptă.
A nins în mine și-am argint la tâmple
Și pleoapa-i grea și ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... și... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoșii și curcanii puși pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Și cățelușa pare-ncremenită.
Privește-n gol o nevăzută țintă.
Poate-au venit bunicii privească,
Mânați de dor, căsuța bătrânească.
Iar noi, cuminți și plânși, îi așteptăm
Și clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân și banca de la drum
S-au gârbovit de plâns și timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târșiți,
Pașii celor din cer abia veniți.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, și o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviți de anotimpuri.

Le văd prin ceața vremii și acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns încețoșate...
Ei, cad uitați ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni și triști, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranță. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă fața-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tatacu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne privești ca ieri. Și-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aș da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca niște pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Și în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Și un copil să redevin vrea,
S-o strâng în brațe pe bunica mea,
-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc fiu copil mereu,
Să-l strâng în brațe pe bunicul meu
Și-n leagănul copilăriei mele
alergăm desculți pe drum de stele.

Și un copil să redevin vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum își bate sapa.
Le văd prin ceața vremii și acum
Nucul bătrân și banca de la drum,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai trăiesc, bătrâna mea măicuță,

Mai trăiesc, bătrâna mea măicuță,
apropii tot mai mult de vârsta ta,
eu pe tata l-am lăsat de mult în urmă,
ar putea să-mi fie fiu cumva.
Am trecut prin multe ca și tine,
bine este că nu le-ai știut,
parcă văd cum dădeai fuga, temătoare,

întrebând ce s-a-ntâmplat, ce m-a durut.
Și mi-e dor de sfaturile tale,
le-ascultam zâmbind, nu le urmam,
tu vedeai în ochi-mi nerăbdarea,
împreună ne opream, zâmbeam.
Niciodată nu pierdeai umorul,
moartea însăși s-a sfiit când mi te-a luat,
mai trăiesc bătrâna mea măicuță,
tu auzi în vis cât te-am chemat?
De ne-om reîntâlni în altă viață,
liberați de ce și cum, mustrări,
ai răbdare, am să vin ca de la școală,
cu carnetul plin de-atenționări.
Ai spui că nimeni nu-i de vină,
Domnul va zâmbi, un moș bătrân,
mai trăiesc, iubita mea măicuță,
anii trec de parcă-s săptămâni.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook