Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Noapte de iarnă

tatălui meu

Luminile s-au stins în tot orașul
Și lângă casă un câine latră trist,
Un vagabond s-a rătăcit pe stradă
Și Luna-l mângâie pe părul nins!

E ger de crapă pomii în grădină,
Trosnesc în sobă lemnele pe foc,
Văd fumul gros ieșind din coșul casei
Și simt miros de vâsc și busuioc.

Din fluierul de lemn se-aud cântând
Zăpezile ce-au colindat prin sat,
Iar prin ferestra veche de la tindă
Ți-aduce iarna chipu-ngândurat:

Te văd cum strângi zăpada-n fața casei,
Ești nins, mereu, în amintirea mea
Și ies desculță prin zăpada rece,
Să mai sărut o dată urma ta!

poezie de din Ochiul din cerc (2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 19 decembrie 2016.
Distribuie

Citate similare

Singurătate

Ești singur și trist.
Cântecul inimii tale s-a stins.

Tăcerea tulbură apele limpezi,
valuri de dor suspină-n oglinzi.

Șuieră vântul prin odăile reci,
clipele scriu amintiri pe pereți.

Zilele plâng, norii se-adună,
plouă: furtuna rupe mugurii verzi!

Cad, prin livezi,
stropi de durere!

poezie de din volumul de versuri Cântecul Sferelor
Adăugat de IanySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A nins...

A nins cu-atâția morți în iarna asta!
Pe buze mi s-au cumințit
Răceli de trupuri ancestrale
Ale cuvintelor de nu s-au mai născut, ci s-au murit.

A nins cu fluturi peste sânge
Și oasele s-au cumințit.
Nu, nu s-a plâns și nici nu se va plânge
Pentru cenușile aprinse-n noi, ce s-au topit.

Zăpada s-a purificat, priviți-o
Și nu se mai topește când o calci,
Mi albă decât albul de pe suflet
Pe care-l ții în tine adânc și-l taci.

poezie de
Adăugat de Laura RadoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Misterul iernii

Mai tremură-n simțiri miros de brad
Și lângă sobă se-mpletesc povești,
Mai trece un an în zări căzute-n vad,
Te strig din amintiri dacă mai ești.

Nici albul din ninsori nu s-a ivit
-mi spulbere tristețea de pe chip
Și-n sufletu-mi toți fulgii s-au topit
Minunile din iarna vremii par un mit.

Mai sună-n depărtări o notă de colindă
Și îmi roiesc în minte zâmbete zglobii
Amintirile mi se arată ca-n oglindă
Și văd cum de minuni se-ncântă doi copii.

Nici globulețele nu-mi par la fel de mari
Și tot ce-a fost cândva de-acum s-a șters,
Dar mai rămâne vie o trecere prin ani
Și-o nostalgie pusă la un colț de vers.

poezie de din Când universul cade
Adăugat de aliona vlasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile și bătea vântul peste viață,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârșise,
Urla un vânt câinos în noapte și era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu și era gheață.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa și lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul și n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăț surd vuia din norduri și dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheață,
Trecusem doar de miezul nopții, dar era ger spre dimineață,
Iar vântul ne gonea căldura și ne simțeam goniți de-acasă.

Simțeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopții,
Cei mici plângeau de frig, iar casa își scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeții, sus, pe grindă, căpriorii
Și nu știam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorții.

Dar mama a ieșit din casă, a luat securea și o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte și s-a deschis prin viscol ușa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenușa,
Eram copil și-mi era frică și mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Și am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop și o secure,
scoatem din vâlceaua nopții un lemn să facem iarăși focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam așa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri și ne-afundam în ea ca-n ceață,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din față,
Dar ochii mamei erau ageri și străluceau ca două stele.

Era puternică și bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte și ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viață tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poți merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopții, de sub pulpana de zăpadă
În așa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să și-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă și-n casă era cald și era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuți, pe geam, afară,
Știam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Și în ochii mamei noastre era iarăși plină zi de sărbătoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Flautele fricii

Sat de lemn, biserică de piatră
cum s-a dus copilăria mea
în cadența ploilor de toamnă
nicovala soarelui pleznea
Timp înalt și fără nici o grijă
nu știam ce vreau și cine sunt
flori de cositor topit pe plită
pocnitori de fosfor și pământ

Anii mei de glorie supremă
demiurg am fost, și nu credeam
ce n-aș da acum să-ntorc ocheanul
să mă văd din nou copil la geam
Să simt iar mirosul sărăciei
ca de rufă înflorată-n ger
să-l aud pe tata de cu noapte
cum se rade cu un ciob de cer

Te revăd la vremea de cireșe
te revăd în jilț de iarnă grea
rău erai, măicuță, îmbrăcată
ți-era teamă și de umbra ta
cum venea din cruciada foamei
cu o pâine cât un asfințit
iar la piept strângeai ca pe-o icoană
câte-un pui de câine rătăcit

Astăzi ce departe-s toate astea
răvășite ca de-un vast prăpăd
când mi-e dor de tine închid ochii
pe ecranul pleoapelor te văd
Parcă un fachir nebun îmi sună
flautele fricii la ferești -
sat de lemn, biserică de piatră
viață, viață cât mă pedepsești...

poezie clasică de
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte de iarnă

E negru, peste alb, e frig afară,
Mi-am făcut suflet șemineu...
Stau pe-o sofa, lângă antreu;
Visez, de cum a fost, în vară.

Am inima în calde flăcări,
În minte, amintiri trezesc,
M-ai frânt de dor, mă rupi, trosnesc...
Te văd în foc, dansezi, am lăcrămi.

Mi-atingi obrazul cu vâltoare,
Mi-e mintea caldă-n suvenir,
Cu ochi deschiși, sunt în delir...
Mai pun pe foc, mențin ardoare.

E ger, ies să-mi revin din vis,
În mână iau un alb de spumă.
În urlet, câini, se chem, se-ngână...
Îs singur, e 12, An Nou, precis.

M-afund, în timp trecut, gândesc...
Pe pârtii alunec să te-ajung,
Schiez, prin părul tău prelung...
Foc-vis, sunt scrum... mă prăpădesc!!!

poezie de (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Septembrie

Parfum de struguri copți, în soare blând
și-o mâna-ntinsă gata să-i culeagă,
un stol de păsări dă ocol, cântând,
iar frunzele se pregătesc să cadă.

Din celelalte toamne vine vântul,
purtând pe umeri răsuflarea ta,
jos, râul curge lin și-nfiorat
șoptește nopților tăcerea mea!

Fîntâna veche tace. În adâncuri
se zvârcolesc iubiri neâmplinite
și-ncep să urc Golgota: în cuvinte
doar ploaia rece știe a striga!

poezie de din antologia de versuri Perche tu mi dici: Poeta? (2014)
Adăugat de Aneta Timplaru HorghidanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când ești trist, legătura cu energiile cosmice pozitive se întrerupe: fii vesel, mereu!

aforism de (15 ianuarie 2018)
Adăugat de ioan ioncySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Noapte de vis

Astăzi ziua-ntreagă
A tot nins și-a nins -
Parcă mai aproape
Casele s-au strâns.

A-nghețat de-acuma
Lacul cel verzui -
Luna patinează
Pe oglinda lui.

Dealul singuratic,
Deșteptat de ger,
Numără în șoaptă
Stelele pe cer.

Iară pomii poartă
Albul iernii strai
Și visează dulce
Florile de mai.

poezie de (14 ianuarie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Puiul mamei dragul tatei" de Vasile Romanciuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -40.00- 23.99 lei.

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Nucul bătrân și banca de la drum
Le văd în ceața vremii și acum.
Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Și un copil să redevin aș vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
mă întorc copil, încă m-așteaptă.
A nins în mine și-am argint la tâmple
Și pleoapa-i grea și ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... și... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoșii și curcanii puși pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Și cățelușa pare-ncremenită.
Privește-n gol o nevăzută țintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânați de dor, căsuța bătrânească.
Iar noi, cuminți și plânși, îi așteptăm
Și clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân și banca de la drum
S-au gârbovit de plâns și timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târșiți,
Pașii celor din cer abia veniți.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, și o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviți de anotimpuri.

Le văd prin ceața vremii și acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns încețoșate...
Ei, cad uitați ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni și triști, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranță. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă fața-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne privești ca ieri. Și-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aș da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca niște pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Și în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Și un copil să redevin aș vrea,
S-o strâng în brațe pe bunica mea,
-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în brațe pe bunicul meu
Și-n leagănul copilăriei mele
alergăm desculți pe drum de stele.

Și un copil să redevin aș vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum își bate sapa.
Le văd prin ceața vremii și acum
Nucul bătrân și banca de la drum,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A nins

A nins din nou....
Și totul e tăcere
Doar frezia zâmbește
În vaza de pe masă
Și ghiocelul în fereastră

A nins din nou....
Și iarna dă târcoale
Ca vulpea cea flămândă
Cu vânătoru-n cale

A nins din nou....
E liniște pe stradaă
Doar vântul mișcă
Liliacul de la poartă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plimbări prin Welsh

M-ajunge-un aer cunoscut, îl simt până în vintre,
Dinspre țara de care puhoi de ape mă desparte –
Văd dealuri verzi sub cer senin sau doar mi-aduc aminte?
Ce-i cu-acele ferme, cu acele hornuri de departe?

Mi-au ieșit caii la arat în lungul văii
Și-i plugul meu în brazdă de cu zori?
Răsună iar în aer proaspăt zurgălăii
Pe care, viu, i-am auzit de atâtea ori?

Îmi crește în suflet lemn câinesc când spuze
De trecut ajung la mine jos, prin calde ploi;
Revăd fetele din sat cu roșii buze
Și gașca mea desculță prin câmpul de trifoi.

poezie de din Un flăcău din Shropshire, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa și de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul și de jalea de la moarte,
De bucuria nunților spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieții parcă-i văd și-acum...

Văd ca prin vis și nația română
Și tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Și-n plâns de dor și de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Și pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din țară toți românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălțimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Și Doamne, simt puterea Ta divină!

văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinerețea plină de păcat...
Văd ca prin vis și nucul cel bătrân
Și dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Și-s pașii grei și mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulți ca voi!

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înca

Prin sângele meu
se mai aude
foșnetul șoaptelor tale,
înca mai simt
sărutul trupului tău.

Mângâierile tale
curg peste sânii mei
ca o ploaie de vară,
iar privirile tale
ma sorb înlăuntru.

Foc aprins,
sufletul meu te caută
și te cuprinde:
în singurătate
cu tine se pierde!

poezie de din Habere Artem (2013), traducere de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Aneta Timplaru HorghidanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
artă
Arta este Harul prin care Dumnezeu ne dezvăluie infinitul frumuseții din Creația Sa.

definiție de (21 mai 2015)
Adăugat de Aneta Timplaru HorghidanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă definiție a fost selectată Definiția zilei pe 18 septembrie 2016.
Distribuie

Alb

Vârtejuri
se făcu izvorul
din inima mea
și purtă în adâncuri,
prin albia purificată
a sufletului,
toate ispitirile șarpelui
și urmele mușcăturilor lui.

Nemișcat,
spiritul savura
ieșirea din sine
și Înălțarea!

poezie de (2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești ce sunt eu pentru tine

Și iar s-aprinde în brad o stea
Și iar sunt îngerii cu mine
Și-ți mulțumesc, iubita mea,
Că ești ce sunt eu pentru tine!

Și iar îmi vine să mă scutur
Ca un cireș de floare nins.
stau îmi vine, ca și flutur,
În părul tău de flori cuprins!

Și iar sunt galbenă petală
În parul tau de catifea,
Și iar mă porți cu-atâta fală
Ca o năframă sfântă, așa!

În tine însăți eu sunt eu
Și stau smerit, cum se cuvine,
Și iar mă leagă Dumnezeu
Cu un ștergar pe veci, de tine!

Și iar ne naștem din neființă
Și într-un galben labirint
Eu sunt o spadă de voință
Și tu ești scutul de argint!

Și iarăși eu trăiesc prin tine
Ești foc și apă și pământ
Și chiar la Denii simt cum vine
Trimis de tine Duhul Sfânt!

Și iar s-aprinde în brad o stea
Și iar vin îngeri de la tine
Și-ți mulțumesc, iubita mea,
Că sunt: ce ești tu pentru mine!

poezie de (5 iulie 2011)
Adăugat de Nicolae RoleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Părinților

Trec anii, și pân-acuma tot trecură,
Se trec părinții ce mereu tăcură.
Iar eu plâng fugind prin cruda viață
Având în inimă a nemuririi speranță...
Deplâng scurgerea neoprită a timpului
Înălțând "Rugă pentru părinți" Tatălui...

Sărmana mamă, cât voit-a,
-nece-n mir acea durere,
lumineze masa, casa
Mereu cuprinsă de tăcere....

Mereu muncid, mama zâmbea
Căci chipu-mi trist și lacrimi pe obraz,
Era ei inimii mâhnirea
Și neoprită grijă de necaz...

Zâmbea, să cred că-i împlinită,
nu-mi fac griji de inimă a sa,
Dar sufletu-mi simțea că-i necăjită,
Că mult, prea mult muncește ea,
Sărmana mamă...

Dar tata, neobositele lui brațe...
Munceau din greu tot spre-al meu bine,
Iar eu acum, fugind prin cruda viață,
Câteodată, îl văd pe tatăl meu în mine...

Cum griji își face de copii ai săi,
Păzindu-i de păcate lumii
Ca ei să crească, inimă bucurându-i,
-i fie bătrânețea, o sor-a fericirii...

Ah, de câte ori voit-am,
opresc timpul în loc
nu mai văd ce tot văzut-am
nu văd lacrimi părintești
Durerea să o dau pe foc!...

Plânge sufletu-mi de nemurire
Cu gândul la rădăcini – ale lui,
Cu gândul acasă, la fericire
În fața casei, la umbra nucului...

De ce dat-ai Doamne Sfinte,
Aripi imense timpului,
treacă suflet de Părinte
Intransigent zburând în calea lui???

De ce luat-ai Doamne,
Tinerețea, sfânta tinerețe-a lor?
De ce încărunțit-ai părul?
Când îngerii cântă în cor
Despre-a lor frânte inimi
Ce vor mereu să bată,
De dorul dragostei, a fiilor,
Ce prea puțin prin depărtări s-arată...

Trece viața-mi mult prea scurtă,
Eu fug prin ea, printre străini,
Pe frunte obosita mamei mâini
Mă-ntoarce-acasă, la casa-mbătrânită...

Întors acasă prea arare
Din depărtatul drum al sorții,
Văd nucul de la poartă, și-o cărare
Spre prispa casei, unde așteaptă sfinții...

Multe grele întâlni-voi
Peste multe mări zbura-voi,
Dar gândul, inimei îi pasă,
Că toate drumurile duc acasă,
La părinți...

poezie de din Poezii (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Paladi AnatolieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

S-au rătăcit prin lume primăveri...

Se pleacă pomii grei de-atâtea flori,
Ca de povara unei frumuseți
Ajunsă-n locul vechilor nămeți
ducă mai departe din fiori.

E ca un vis... și ninge peste glod
Cu fulgi din curcubeie colorate.
Potecile sunt învelite toate
Cu semnul bogăției pentru rod.

S-a stins culoarea vechilor zăpezi,
În fluturi cu sclipiri de diamant.
Parfumuri rătăcite prin neant
Împodobesc tăcerile-n livezi.

Smerit, se-apleacă muntele de dor
Spre poala împodobită-n măreție,
S-asculte trilul lin de ciocârlie
Și susurul mărețului izvor.

Ciudate umbre-i răscolesc privirea;
Trec ciute care-aleargă nicăieri.
S-au rătăcit prin lume primăveri
Și-n suflete s-a cuibărit iubirea.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orasul Fermecat

Orașul pare fermecat
Cu diamantele pe cer
Doi fulgi de nea au sărutat
O creangă amorțită-n ger


Copaci, cu stele, au ornat
Cu pietre scumpe a plouat
Și fulgi de nea au presărat
Pe vârfuri, și le-au colorat


În părul meu, zăpada s-a lăsat
Privesc cum ninge ne-ncetat
Copii, pornesc la colindat
La piept ascund cadoul căpătat


Perechi, perechi, pe rând s-au sărutat
Și fulgii i-au îmbrățișat
Iar greierii un cântec au cântat
Din cuibul lor de unde-au hibernat


Până și-un curcubeu s-a arătat
Deși nu-i vreme de plouat
A vrut să vină la urat
Când a văzut orașul fermecat

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce scârțâie zăpada sub picioare? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!