Cântecul fiului călător

Firul de aţă în mâna unei mame iubitoare
Pentru veşmântul fiului ei plecat departe...

Împunsătură după împunsătură, ea coase grijulie,
Temătoare din pricina întârzierii lui.

Cât de mult oare din dragostea lui puţintică,
Asemeni firişoarelor de iarbă abia încolţite,
Ar putea răsplăti iubirea ei arzătoare,
Ca cea a soarelui încălzind primăvara?

poezie de Meng Jiao, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narator: După ce a aflat de moartea lui Manech, ea s-a agăţat de propria intuiţie ca de un fir de aţă. Niciodată nu s-a descurajat. În plus, Mathilde este din fire optimistă: îşi zice că dacă firul de aţă nu o va duce la iubitul ei, nu e chiar atât de grav. Va putea oricând să se spânzure cu el.

replici din filmul artistic Logodnă pe viaţă
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca firul de iarbă

Viaţa trece ca firul de iarbă prin ac.
După ce trece, pune în ştreang
Propria moarte.
Moartea vrea să scape oricum
Din fluierul sângelui.

Nu se mai poate rotunji.
Îngenunchează,
Duhneşte a umbră.

Viaţa trece firul de iarbă
Mai departe
Numărând ştreangurile crude!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

epitaf

Epitaful

Vorbe tari, dar cu măsură,
Spuse de un om cuminte:
Ultima împunsătură
Pentru cel ce n-o mai simte.

definiţie epigramatică de Ionel Iacob-Bencei din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile religii monoteiste vorbesc de Dumnezeu ca de un tată universal, în creştinism fiind consacrată expresia Dumnezeu-tatăl. Dar, iubirea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de om seamănă mai degrabă cu iubirea unei mame decât cu cea a unui tată, pentru că doar o mamă îşi iubeşte copiii necondiţionat, nemărginit de mult şi-i iartă oricât de mult ar greşi...

aforism de George Budoi din Părinţii şi copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (6 iulie 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă,
temătoare că te-ai putea pierde de tine însăţi.
Rochia veche, de şapte veri, descheiată
în amintirea dragostei, mai degajă căldură, mirosul băieţilor
şi al ierbii înalte de atunci.
Dar noi suntem mai reticenţi; magia primei iubiri
nu mai este aici. Vii către mine
liniştită ca bulbii care încă nu s-au spart
pentru-a ieşi la lumina soarelui.

Frica pe care o văd pe chipul tău
Alunecă-n mirare când mâinile mele se întind
spre tine asemeni unor ramuri. Rochia
nu cade uşor, nici trupul tău
nu mai cântă melodia lui. Ceea ce iubirea a adăugat
unei simple forme a încetat să mai fie un miracol.
Vii către mine cu vârsta înfăşurată-n scuze,
temătoare de propria-i tăcere.

Din paradisul vieţilor tale mai tinere ţi-ai făcut camera şi-acest pat,
unde s-a strecurat lumea – şi toate întrebările ei;
acele forme astăzi ne înspăimântă cel mai mult,
căci ni le amintesc pe-ale noastre. Fiind mai lesne-acum
să ne verificăm bagajele şi sentimentele,
să pretindem că nu ne pasă prea mult,
priveşti de-a lungul anilor şi vii către mine tăcută,
asemeni ultimelor noastre sentimente care se retrag închizând uşa.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei mele

Cea mai aproape, cea mai dragă, cea mai iubită, cea mai departe,
Sub fereastra-aceea mare unde-am regăsit-o întotdeauna,
Stând acolo la fel de imensă ca Asia, cu râsul ei, seism,
Ginul şi puii de găină neavând nicio şansă-n mâinile-i,
Irezistibilă asemeni lui Rabelais, dar foarte tandră
Cu câinii schilozi şi cu păsările rănite din jurul ei –
Un cortegiu pe care nimeni nu-l putea urma, asemeni unui cataclism,
Mai puţin căţeluşul dând din coadă-n urma fanfarei.

Ea nu arunca nici o privire spre bombardierele de pe cer şi nici nu se-îndura
Să-şi abandoneze ginul sau să-l ascundă-n beci,
Mai degrabă stătea sprijinită de marginea mesei de mahon, ca un munte
Pe care numai credinţa l-ar fi putut clinti; îi trimit, cât mai sunt sub soare,
O, toată credinţa şi toată iubirea mea să-i spună
Că ştiu, se va strămuta curând din plângere-n plângere-cântare.

poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Primăvara rătăceşte singură pe străzi
miroase a biocid pe trotuare,
visele rămân la porţile tărâmului sacru,
între lege, frică şi întuneric
uităm cum arată firul de iarbă.

Te caut în liniştea camerei
prăbuşită în cenuşiul zilelor neutre,
cuvintele au devenit uitări înverzite,
mă intoxic cu revelaţiile din somnul lui Dali.

Dezmărginirea e dincolo de mine,
depărtarea e înghesuită într-o desime de gând
trecută prea mult de partea cealaltă,
făcând o rană în ochiul lipit de fereastră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, cu cât e mai intensă şi mai concentrată, cu atât se limitează mai mult în întindere, cu atât cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întâmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiza de abia îşi poate salva existenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atât de absurdă, încât ea nu poate fi apreciată decât pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în
consideraţii, ci numai în mirări.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara pentru nebuni

Primăvara muşcă din nebuni
Cu pomii ei înfloriţi, cu cer
Şi mâna tremurândă o-ntinzi
Către poemul cu care pot să mai sper;
Primăvara muşcă din nebunii mei
Ştiuţi multă vreme prea buni,
Poti să-mi atingi fruntea cu uitare de vrei
Şi să mă asemeni cu obisnuiţii nebuni;
Primăvara muşcă din privirea lor
Aripile de înger lipite de mine
În sufletele bătrânilor de zbor;
Primăvara muşcă păreri anodine,
Primăvara muşcă în mod neaşteptat
Nebunii mei de cuvintele lor bune
Şi îmi mărturiseşte treptat, treptat
Că primăvara din inima lor a-nceput a apune...

poezie de Miriam Cristina Constantin
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă suferise mult din pricina ei, această suferinţă nu era oare ispăşirea imenselor bucurii pe care i le dăruise? Nu era oare răzbunarea de totdeauna a destinului omenesc, care interzice fericirea absolută ca pe o nelegiuire? Dacă legea creştină iartă celor ce mult au iubit, este şi pentru că mult au suferit, şi dragostea pământească nu devine o pasiune divină, decât cu condiţia de a se purifica prin lacrimi.

Henri Murger în Scene din viaţa de boem (1851)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru artist, femeia nu-i femeie
ci mai degrabă seamănă-a bărbat
căci harul lui abia atunci scânteie
când de-un surâs se lasă fecundat.
Abia atunci gândirea sa adâncă
rămâne grea, şi plină e de rod
când luntrea i se sparge ca de-o stâncă
în ţăndări, de al rochiei izvod.
Artistul e-a domniţei lui mireasă
şi-n grele chinuri naşte mintea sa;
deşi din carnea lui a fost să iasă,
poemul e asemeni şi cu ea.
Pătrunde, deci, din nou în
al meu gând,
să-ţi nasc copii, ce n-or muri
curând.

poezie de Mircea Cărtărescu din Poeme de amor (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între firul de păr ce ţine sabia lui Damocles şi firul de iarbă - soldatul.

aforism de N. Petrescu-Redi (2 februarie 2013)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu primăvara la cafea

Mă invită primăvara la cafea
Făcută din toate boabele de rouă
Are ceşti roşii, din floare de lalea
Şi o aromă, dintr-o iubire nouă.

Simt toată dragostea din lume
Când o beau cu zefirul dimineţii
Are un gust al nu ştiu cui anume
Al fericirii sau... poate al vieţii?

Ea-mi povesteşte de iubirea ei
Pe care vrea Soarelui să i-o fure
Este grăbită să-şi cumpere cercei
Şi pleacă după doruri, prin pădure

Cireşul are mireasmă de iubire
Şi stă îmbrăţişat cu primăvara
Vin fluturi albi, să-mi dea de ştire
Că vor cânta cu mine, toată vara!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva este părăsit de iubirea lui, rămâne un imens spaţiu gol în interiorul lui, asemeni unei caverne, ornată însă cu minunate stalactite.

citat din Yehuda Amichai
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Cât de trist este să fii femeie!
Nimic pe lumea asta nu-i mai ieftin.
Băieţii, asemeni unor Zei căzuţi din Paradis,
Stau sprijiniţi de uşă.
Inimile lor înfruntă cele Patru Oceane,
Vântul şi praful a o sută de mile.

Nimeni nu-i bucuros când i se naşte-o fată:
Prin ea familia nu obţine mai multe provizii.
Când creşte mare, stă ascunsă-n camera ei,
Temătoare să privească-n ochii unui bărbat.
Când părăseşte casa părintească nimeni nu plânge –
În grabă, ca norii după ce a stat ploaia.

Îşi înclină capul şi-şi ascunde faţa,
Dinţii apasă pe buzele ei roşii:
Se înclină şi îngenunchează de nenumărate ori.
Trebuie să fie smerită până şi-n prezenţa slujnicilor.

Dragostea lui e la fel de îndepărtată ca stelele de pe cer,
Şi totuşi floarea soarelui întoarce capul după soare.
Inimile lor sunt mai separate decât apa şi focul –
O mie de răutăţi s-au adunat deasupra ei.

Chipul ei însoţeşte prefacerile anilor:
Stăpânul va găsi mereu alte plăceri.
Odinioară erau substanţă şi umbră,
Dar acum sunt la fel de îndepărtaţi ca Hu de Ch'in,*
Deşi Hu şi Ch'in s-ar putea întâlni mai repede
Decât fiinţele aflate la o depărtare
Mai mare decât cea dintre Ts'an şi Ch'ēn.**

* Două ţinuturi din China.
** Două stele.

poezie de Fu Hsüan, 217–278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este stăpână

Dragostea este cea care stăpâneşte toate lucrurile;
Sunt întru totul stăpânit de dragoste.
Din pasiunea mea pentru dragoste
M-am fărâmitat dulce că zahărul.
Oh, vânt furios, sunt singurul pai din calea ta;
Cum aş putea să ştiu unde voi fi suflat pe mai departe?
Oricine se laudă că a făcut un pact cu destinul
Se dă de gol ca prost şi mincinos;
Cine dintre noi nu este decât un pai în furtună?
Cum poate cineva să facă un pact cu un uragan?
Dumnezeu îşi lucrează pretutindeni vasta înviere;
Cum am putea să pretindem că acţionăm din voia noastră?
În mâna dragostei sunt ca o pisică într-un sac;
Uneori dragostea mă înalţă în aer,
Uneori dragostea mă aruncă în aer,
Dragostea mă tot învârte în jurul capului său;
Nu am pace, nici în lumea asta, nici în alta.
Iubitorii de Dumnezeu au căzut într-un râu învolburat;
Ei s-au predat din voia lor poruncilor dragostei.
Asemeni roţii de moară se rotesc, noapte şi zi, zi şi noapte,
Se învârt şi se tot învârt, mereu, strigând.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai rafinată desfătare spirituală pentru suflet, asemeni delicateselor culinare pentru stomac, e atitudinea iubitoare, blândă, neprefăcută faţă de cel care te-a jignit. Şi mai rafinată e dacă reuşeşti să-i faci un bine fără ştirea lui.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul unui copil

Cu dragoste, un copil,
către mama-întinde mâna
ca să-i dea un trandafir
şi să-i spună "sărut mâna".
Pe fiecare petală
a lăsat sărutul lui.
Cât timp e plecat la şcoală
să nu ducă dorul lui.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul, de asemenea, în dragoste ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi naşterea noastră din nou s-a făcut tot prin dragoste, o dragoste atât de mare, încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi chipul lui Dumnezeu, această realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste.

citat clasic din Constantin Galeriu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara este o posibilă mână

Primăvara este o posibilă mână
( care vine grijulie
de Nicăieri ) potrivind
o fereastră, prin care se uită oamenii ( în vreme ce
oamenii privesc
rânduind şi schimbând aşezând
grijulii un lucru straniu
acolo şi un lucru obişnuit aici ) şi

schimbând grijulii orice

primăvara este o posibilă
Mână pe fereastră
(mişcând grijulie
de colo colo lucruri Noi
şi Vechi, în vreme ce
oamenii privesc grijulii
mişcând o posibilă
fracţiune de floare aici
aşezând doi centimetri de aer acolo) şi
asta fără a sparge ceva.

NB.
* Acest poem, asemeni altor poeme ale lui E. E. Cummings, este unul experimental, neconvenţional, anarhic, ciudat, abstract şi intermitent. (Andrew Spacey)

* Să ne mai mirăm că Randall Jarrel l-a numit pe E. E. Cummings un " lustruitor de lună a limbajului"?

poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!