Vocabular...

... arealul şi timpul, pe care ne întindem fiecare amprentă,
sunt sigur dependente de bagajul limitat, purtat cuvinte în sine,
ce odată dacă s-au parcurs, ar fi, fără un alt izvor, epuizate,
s-ar duce orice orizont, apare un fel de neputinţă aparentă;
nu te mai satisface anturaj ştiut, plictisitor, unde nou nu mai intervine...
e simplu, lipsa de limbaj, un lapsus de comunicare devine sursă de alieri uzate...
straniu, pare-se că există, când promovăm de regulă un "arar",
o lume-individ, ce singurul se vrea, îşi omorând seamăn, din lipsă de... vocabular.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autognoscism

Dacă mă port, de când mă ştiu, fără a mă fi pierdut,
De ce nu văd, de unul singur, că nu mai sunt ce-am fost
Clipă de clipă, nu-n final, un de nerecunoscut,
Când alţii spun "a, tu erai?..."... O vorbă fără rost!

Şi dacă tot mă recunosc, că tot din "eu" m-aş trage,
De ce şi ceilalţi, tot la fel, nu-şi recunosc util
Şi tocmai când ştiut se-adună ştiutele-s mai drage...
La rându-le-şi reneagă seamăn, uitând de ei... abil!

E deci motiv că ignorare-i mai abitir prezenţa
-la cei ce-au adunat şi ştiinţă şi practici stăpânesc-
Şi daţi de-o parte, ca apoi să le invoce absenţa...
Ipocrizia moştenită, de toţi, un rău... obştesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecări contemporane

Când din contemporani îmi mor, e atât de straniu, ca o vrajă,
Ce-mi dă întâi regret, fior, apoi ca un delir, o mreajă,
Să ştiu ce-or fi găsit sublim, de s-au dus fără remuşcare,
De parc-aş vrea să strig "... venim! Când trece cursa de plecare?...".

E ca o linişte suavă, după pieirea asumată,
Căci nu se-aude voce gravă, reproş, înspre o fiinţă vinovată...
E-o umilinţă fără seamăn şi-o demnitate imortală,
Cum orice apropiat, un geamăn, ar fi plecat la o altă şcoală...

... Şi nu-l mai ştii, de-atunci, plecat rămâne pe vecie,
Doar poza minţii-i în spelunci, pe-un raft, din scoarţa cenuşie...

E, azi, anunţ că D. Patriciu, bogat, plecat e, făr' să vie...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelimitat...

... sunt un dezorientat,
din fericire,
de atâtea gânduri fără limită;
pot plana nevăzutul,
ce-l ador ca pe orice nu ai,
când nu mai există niciun întâmplat,
un fel de împuternicire,
de nu ştiu care oferită
şi doar mă folosesc de împrumutul
de-o viaţă, ce şi tu tot la fel o ai... s-o porţi un pic şi-apoi s-o dai.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriri incerte

Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două, însă parcă,
Căci e trecut de ora trei, adaug peste iar la număr
La un calcul de când sunt uitat, fără padele într-o barcă
Pe oceane, fără de busolă, tot mai arar bătut pe umăr.

Încurcat, nu mai ştiu de fel de să mă bucur pentru fiind,
Sau să regret că alţii nu-s -ce i-am avut de leaţi, plecaţi-
Că se învecheşte tot de când s-au dus părinţii, nefiind,
Nemaiştiind cu toţi de mine, m-au pierdut rău, exasperaţi.

Cert e că în jur e-o bucurie de pregătiri, domol, discrete,
Iar eu tot fără interes, cel mai puţin prezent... şi uitasem
Şi acum deodată, brusc bătrân cu încă un an, încep regrete...
De timpul n-ar fi calculat, n-ar fi întâlniri, căci doar plecasem...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de cometă

S-a mai sfârşit ceva
înspre inevitabil
din crezul că există infinit...
a mai murit
încă o stea
aşa,
cum credem că-s mereu toate pe cer
la fel de mari şi împânzindu-şi strălucirea...
deci e-un sfârşit etern, indiferent de nu se vrea,
e infailibil
ca şi orice asfinţit;
de unul singur, la fel de stingher
la fiecare, în orice ochi închişi... şi-ntr-una, într-una
căci se ştie, e scrisă calea...

S-a topit Elenin, o cometă
s-a şters, o dâră-n van-speranţă
şi-a mai rămas, se poate
un pic de gheaţă,
aproape fără importanţă,
ce şi-a propus o vizită
aparte,
cum a fost odată
şi care-mi lasă un sentiment de greaţă;
că nu ştiu unde voi fi la întâlnire...
o altă stea mai putrezită
după ce voi fi eu însumi răstignire...
deci nu va mai fi iar Nubiru
ce-o credeam planetă...

Unde-oi fi pus clondiru
ăl' de casă, fără etichetă???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anti... libris

Tresaltă strada, toată o bucurie
Că-i plină de reclame, bănci,
De boarfe, adică haine, hălci
De carne... A dispărut librărie!

Şi tinerii se ţin de mână; ea zglobie
Şi el c-un colier cu microfon
Privind ecranul ei, ce-asculă ton,
Amorezaţi... Nu mai e librărie!

S-au adunat câţiva cu veselie,
În cămăşi albe discutând discursuri
În aula unde n-au fost la cursuri
Şi-au un limbaj... ce nu-i din librărie!

Acum, tot se citeşte-n Primărie,
Unde se hotărăşte totul, în consilii,
În formulări tipice iscării silii;
De amendat!... Luat sediul; librărie!

O oază de aură e lângă florărie,
C-o masă plină, toată cărţi uzate,
C-un tip adus, ce prin lentile sparte
Îşi mângâie-n priviri comoara-i... Librărie!

PS
Mă întreb de ce e cartea astăzi o stafie
Şi anticariat e anticarieră,
Sau anticarte?... Că e veche, o himeră
Şi se vrea nou?... Adică, fără librărie?!

Să fie şansa proştilor, de-a promova... prostie,
Ce nu-i din cărţi! Garantând, ei "să fie!"?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a fir... a păr

Alunec, creştetul mi-e gară,
Sunt şine mii, lucioase, neîntrerupte...
Doar degetele fine, le-ar putea corupe,
Când le strecori, de-un gest... E cald afară!

Culori sunt câteva, dar multe tonuri,
- Miresme de asemeni, fără şir -
Sunt cum mătasea, din cocon cu galben fir
Încântător de moale, cu puteri oculte.

Sunt tot multiple, fine înţelesuri,
Pot fi şi simţ, protector, ornament,
Sunt şi o lipsă... de-am picat în faliment...
Sunt venerat, sau sursă de eresuri.

Încă nu eşti, şi-ţi sunt primordial,
O viaţă mă-ngrijeşti, te satisface,
Adesea singurul sunt, cel ce place...
Sunt un moştenitor de corp, un imortal!

Ca o înrămare de tablou, se poartă,
Îţi sunt, portretului, un rond de peisaj,
Mă aflu-ntr-un perpetuu, mlădios, picaj...
Eu sunt, sublimul PĂR, o operă de artă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

... ce limitat sunt
până şi-n propriile vedenii;
nu ajung niciodată la orizont,
chiar dacă alerg să-l ating,
e precum norocul, o himeră,
oaza din deşertul arid, crunt,
viaţă, ce-n fond e puţine decenii
şi nu-i ştiu sfârşit, nu-mi prezintă decont,
cum lacrimi-s, ce vărs şi oceane n-ating...
este limita mea, circuitul de-o sferă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Aiurea-i spus "şi-a pierdut viaţă";
Ca şi cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheaţă.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există şi ne poartă
'ntre două staţii-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Şi-atunci e EA ce ne-aparţine
Sau noi îi suntem chiriaşi,
Fără contract de timp? Slujbaşi,
Neştiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiţi din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărţi de joc... Cu chip!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fond de rulment

Ciudat cum bila se rostogoleşte şi la început formă-şi adună,
apoi, de la un împlinit, rămâne parcă neschimbată,
nu se toceşte din frecare,
poate din lustru e mai mată,
din vie, albă îşi ia culoare...
se cheamă, în limbaj comun, c-aşa devine, ea... bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice raţiune
Ce-şi pierde firu' a nu ştiu câta oară
Până la, până la boală, afecţiune.

Îşi uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ţi ştie
Plecat... pleacă şi el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veşnicie.

Se dă până şi timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învaţă
De nu-ţi simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ţie dat, pe viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drapel... de sine

Mă trage apa, din mine, la fund,
mă decantez în ce am mai uşor;
gândul,
ce-mi ţine deasupra cu etericul său de profund
visul... ce-mi împiedică spectrul că o zi o să mor,
muribundul.

Pe undeva, pe la mijloc, sunt sec de organe
-ce pot să le dau cu împrumut,
ca în armată,
unde nimic nu dispare, se completează, apare din orice cotloane-
şi le ţin doar pe cele de rut...
de-oi găsi iar şi iar, câte-o fată.

În rest, tot este-o piatră, ceva de pământ, minerale,
un fel de cenuşă
-de ard-
sunt ca alte animale...
o căpuşă
ce-şi stoarce, îşi suge din minţi –ce i-au pierit- crezul că... "bine"-i stindard!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verticalitatea...

... umană,
unicitate,
este principala calitate
din care derivă cea mai încântătoare
trăsătură;
altruismul
de a lăsa cât mai mult spaţiu în jur
confraţilor...
... iar aplecarea, culcatul fiind în toate situaţiile
o uitare de sine,
egoismul nu apare
decât dacă ne culcăm
când pe o ureche,
când pe cealaltă...
pentru a nu-i mai auzi pe ceilalţi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiune proprie

Aş vrea să mă restrâng celule
Ce m-am pierdut în timp, risipă,
Să mă reîntorc printre ovule,
Să plec din nou din start... O clipă.

M-aş proteja de gaspiaj,
Aş face totul un întreg.
N-aş mai fi simplu derapaj...
M-aş face piese, să mă dreg.

M-aş îngriji bucăţi de mine,
Nu m-aş lăsa din nou, uzură
La mâna altor-zis destine...
N-aş fi doar ultima frântură!?

Îmi caut cheile de genă
Să redeschid parcurs traseu,
Să fiu la moarte anatemă
Şi vouă, de exemplu... Zeu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm eretic

"nu voi duce lipsă de nimic
chiar dacă ar fi să umblu
prin valea umbrei morţii
nu mă tem"

sunt esenţă nimicului
(odată numit însemnă că există)
aşa cum negarea atrage energiile anume
nu am nevoie de îmbărbătare
decât atunci când nu voi mai semăna
a bărbat
pot şi puterea aprinde
(indiferent cine mi-a dat-o)
să iubesc pur însă nu şi simplu
(prefer complicat fiindcă nu înţeleg iubirea)
aşa cum ochii nu se pot privi pe ei înşişi
iar temerea mea cea mai pregnantă
este lipsa temerii

nu voi duce lipsă de nimic
voi avea ăsta
din belşug
la capătul celălalt
(unde văd oasele mele vreascuri
în focul iubirii altora)

unicul, Enormul, ştie toate astea
de asta te-a trimis mie
femeie

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativităţi înşelătoare

Sufăr cu timpul, cu care nu mă înţeleg,
Pentru că numai eu dau, iar el ia
Şi, mă induce în eroare, căci tot el, zice, pune la-ntreg,
Iar de la mine tot se scade, pretinzând că doar el dă ceva.

Sufăr cu spaţiul, mi se tot reduce din ce-am al meu loc,
Nu mai am un acelaşi acces, sunt uitat c-aş fi fost
Pe unde eram, îs acum alte chipuri, cheia are un cu tot alt breloc,
Cu efigie nouă... e doar scaunu' acelaşi, nu mai ocupa vechiul post.

Sufăr şi de imagine, în lipsă, căci dispar, virtual
Nu se aude de mine, cum odată eram, subiect,
Nume propriu... doar aşa raritate, îs doar rarul, un accidental,
O speranţă ratată, de-o iubire odată, vreodată proiect.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biciclistul... sau..." Livreur de pizza"

E singurul, puştanul bălai dintre tineri,
Ce aleargă-n biciclu pe străzi pedalând
În slalom între benzi tot fugind, înaintând...
Căci timp e presant, e târziu, este vineri.

E tânăr, frumos, ochi de-azur, în albastru,
E totul o coardă de muşchi, piele fină.
La şcoală-i elevul timid, fără vină,
Nu vrea anturaj să-l conducă în dezastru.

Nici bogat, nici sărac, nu pot spune că este,
Dar visele-s multe şi vrea tot odată
Şi e fin gentilom când invită o fată...
Părinţii-s plecaţi mai demult... n-are veste.

E nou, cel mai bun, are cască, cotiere,
E mândru de job;- căci el pizza livrează.
Ban ţine, că-i place să-l aibă, nu cere...
Nu stă zi, de la şcoală-i la munci, nu şomează.

Într-o seară a venit la comandă, precis...
Era cald, că fugise, avea-un zâmbet de fată
"Patronu-i sever, de primit n-o să poată...";
A răspuns când i-am dat şi un pic de bacşiş.

Mai deunăzi, într-o splendidă zi însorită
Am zărit - la o răscruce de drum, un intrând -
Păr bălai, e cu sânge şi ketchup curgând
Şi zăresc, printre inşi, bicicleta-i lovită.

Ca făcut, îmi răsună-n urechi, clopoţel
La pământ în ţărână, zăresc un mobil...
Fără noimă-l deschid şi aud "Daniel,
Ce mai faci?"... Plâng în hohot, rămân imbecil.

O persoană-mi sopteşte "E numele lui..."
N-am ştiut că îl cheamă la fel ca pe mine
Şi că cine-a chemat, îi e mamă nu oricine...
De acum telefonu-i disponibil... oricui!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa nevăzută a lumii

Când lumea s-ar scula din rău
Sau din a ei indiferenţă,
Poate va fi din nou călău
De-omor, hoţie, impertinenţă.

Când lumea s-ar trezi spăşită
De nedreptăţile făcute,
Vor fi din nou iubit, iubită
Fără paradă, pe tăcute.

Când lumea nu va mai fi-n hoarde
Crezând un unic adevăr,
Va fi doar cânt de tril, de coarde,
Trăi-vom fiori de flori de măr.

Când lumea se va culca-n pace
Fără de frică pentru mâine,
Va fi tărâm la toţi să joace
Şi asasini vor face pâine.

Când lumea singură va şti
Că-i numai una-n Univers,
Va face mult mai mulţi copii
Să-i spună amor ce-l moştenesc.

Când lumea, de-ar mai exista,
S-ar vedea tasul din balanţă
Şi inegală, c-ar cădea...
Şi-ar da la toată importanţă.

Când lume-o venera ce-apune
Şi orice naşte pururi nou,
Se va renaşte o nouă lume
Cu individul om, erou!

Când lumea iar va fi o lume
Pierdută din părinţi-părinţi,
Trecerea spaţiu' o să cunune
Şi vom fi iar trimişii sfinţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singularitate

... de m-aş întoarce înapoi -întâi cu gândul
că-i singurul ce sigur numai mie-mi aparţine
şi doar apoi şi trup mi-aş duce la-nceput
dintr-o celulă, să fim doi-
aş şti înainte tot ce intervine
şi aş răspunde vajnic "am ştiut"
la "întâmplări" ce vor veni cu rândul...
cum nasc ciupercile din calde ploi.

... poate-aş fi fost mai şti, oştean lui Hamilcar
sau de la Hanibal arcaş aş fi fost la Canae
-c-obârşiile se tot pierd, pierd din săpături
de lut îngemănat- cu scris-scrijelituri;
dacă erau pe-atunci sau mai devreme
când nu era nici roată şi nici car
şi ţara, neam erau văpaie
iar fals, minciuni, hoţie, n-apucaseră să-ntreme...

... că simt din când în când cum am fost ars pe rug
şi nu ştiu cine-mi dă nici gust de răzbunare
ce-o amestec plăsmuind cu jurăminte
de fidelitate
ce le-am trecut ca piatra de-ncercare
şi m-am ales dintre străbuni cuminte,
aşa cum voi rămâne; voi lăsa-n posteritate
înlănţuiri solide, acumulate, prinse ca de-un drug...

... poate-mi va fi mult mai uşor să-mi cunosc viitorul,
că mi-l fac singur de trăiesc un sputnic
tentat numai de firul de mesaj
ce-l curg printre crevase cenuşii
după cum suflet îmi dictează corpului, cărăuşindu-şi rolul;
cu cine să m-aşez la masa unui picnic,
să evit desele propuneri de tovărăşii
că-oricât aş fi fidel gregar, de la-nceput pân' la sfârşit sunt propriu-mi anturaj!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursă mortală

Nu înţeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toţi ajungem, toţi deodată, în aceeaşi zi la sfânt Crăciun
Şi graba însăşi, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".

Dar straniu însă şi inert de stai şi, timpul îl laşi să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost şi-o să regreţi -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poţi... taci.

E masochistic firul vieţii, ce ţi-o petreci te pedepsind
Să te speteşti să înveţi ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i creşti să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu ştii că o să-i doară-n... bască.

... Ce-o vor purta şi ei la rând, neştiind că-i sunt doar purtători
Şi aşa se trece o omenire 'n neştiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!