După ce prospeţimea florilor a trecut (fragment)

După ce prospeţimea florilor a trecut– pe lacul de vest este plăcut,
În urmă mai rămân o vreme răni roşii,
Puful de bumbac plutind ca o pâclă,
Liziera de sălcii plângând în vântul însorit.

Se aud triluri şi cântece, apoi tăcere, oaspeţii pleacă.
Încep să simt deşertul primăverii,
Lasă perdelele să cadă iarăşi;
O pereche de rândunele se îndreaptă spre casă prin ploaia măruntă.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce florile de lotus s-au deschis (fragment)

După ce florile de lotus s-au deschis – pe lacul de la vest este plăcut.
Vino aici pentru o vreme şi adu şi nişte vin,
Nu-i nevoie de steaguri şi flamuri,
În faţă şi în spate se întind perdele de purpură şi privelişti verzi.

Barca pictată a rămas în derivă printre florile luxuriante.
Miresme plutesc pretutindeni în cupe galbene,
Ceaţa şi ploaia sunt atât, atât de fine...
Rătăcit printre fragmente de triluri şi cântece, eu nu mă mai întorc niciodată.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petice de nori în amurgul vişiniu (fragment)

Petice de nori în amurgul vişiniu – pe lacul de vest este plăcut.
Flori pe mal, lintiţă pe nisip,
Patruzeci de hectare de vălurele molcome,
Nici un om pe malul înverzit – se aude doar clipocitul unei bărci.

Spre sud-vest, de partea cealaltă-a lunii, plutesc zdrenţe de nori.
Se lasă răcoare la marginea lizierei,
Parfumul florilor de lotus devine aproape vizibil;
Ascultând vântul care susură pe faţa apei, faţa vinului devine gravă.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viaţa am iubit aşa ceva (fragment)

Toată viaţa am iubit aşa ceva– pe lacul de vest este plăcut.
Mulţimea în jurul roţilor roşii,
Averi şi onoruri plutind in juru-mi ca norii,
Privind în jos, privind în sus, au trecut douăzeci de primăveri.

Acum, reîntorcându-mă, arăt ca o macara din depărtatul est.
Oamenii din jurul zidurilor oraşului
Sunt cu toţii necunoscuţi ochilor mei,
Cine îşi mai poate aminti pe guvernatorul din zilele de demult?

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfăţişarea cerului, culoarea apei (fragment)

Înfăţişarea cerului, culoarea apei – lacul de la vest este plăcut.
Creaturile din nori sunt toate alerte,
Pescăruşii şi egretele dorm în leagănul undelor,
Eu îmi urmez tabieturile de bătrân şi mă pierd în triluri şi în ritmuri.

Zefirul adie, luna e albă, noaptea aproape perfectă.
O margine de lume fermecată,
Cine ar sculpta un cal sau o pasăre Phoenix?
Un om în barca lui este nemuritor.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară până departe, ploaia s-a oprit (fragment)

Primăvară până departe, ploaia s-a oprit – pe lacul de la vest este plăcut.
O sută de ierburi se întrec în frumuseţe,
Fluturi în dezordine, bâzâit de albine,
O zi clară şi caldă îndeamnă bobocii să dea în floare.

Vâsle între nuferi, o barcă pictată mişându-se molcom.
Parcă se vede un grup de iele –
Lumina se reflectă în unduirile apei,
Vânturi înalte trec melodioase peste ape întinse.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere în doi

Ploaia cade oblic peste noi
Vântul iarăşi a tristeţe sună
Parcă-şi rupe ultima lui strună
În frunzişul veşted din zăvoi

Urmele de paşi rămân intacte
Un pământ jilav plin de striaţii
Parcă suntem singuri vinovaţii
Clar-obscurul pe cât de compacte

Ploaie deasă şi măruntă
Sufletele devastate
Că semănăm cu două state
Care în tăcere se confruntă

Câtă greutate iar adună
Gândurile de acelaşi soi...
Ploaia cade oblic peste noi,
Vântul iarăşi a tristeţe sună...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dealuri, noaptea

Ploaia a trecut. Dealurile sunt goale.
Aerul unei nopţi cristaline. A venit toamna.
Lună plină în pini.
Pâraie limpezi printre pietre.
Un zgomot prin bambuşi – cine se îndreaptă spre casă?
Lotuşii tremură – cine pleacă la drum?
Parfumul primăverii întotdeauna se duce.
Doar tu – tu trebuie întotdeauna să rămâi.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Lo-yang, ascultând un flaut în noaptea de primăvară

În ce casă scoate flautul de jad aceste note triste,
care plutind cu vântul de primăvară umple întregul Lo-yang?
În seara asta, dacă vom auzi iarăşi vântul strecurându-se prin sălcii,
ne va putea oare cineva ajuta să ne ostoim dorul de casă?

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate explica această iubire (fragment)

Nimeni nu poate explica această iubire – pe lacul de la vest este plăcut.
Serenitatea decorului vine de dincolo de timp.
Fluturi în zbor se urmăresc unul pe celălalt,
Doritori să ajungă, beţi, printre flori.

Nimeni nu poate şti că aromesc leneş aici, sprijinit de copastia bărcii.
Iarbă mirositoare sub raze de lumină piezişe,
În depărtare ceaţă albăstruie pe ape,
O egretă albă venind în zbor planat dinspre Insulele Vieţii fără Sârşit.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici atunci când vântul

Nici atunci când vântul
îmi bate în geam
nu am curaj să-i strig -
pleacă

Aici totul se topeşte
într-o picătură de tăcere
şi paşii cuiva
tac în livadă.

Priveşte
pe aici au trecut oameni
şi au putrezit sălcii
iar acum
ce zăpadă

poezie de Kazimierz Swiegocki din Poezje wybrane (11 februarie 1960), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barca mea se îndreaptă spre vest, a ta, spre est. În rai e vântul pentru ambele călătorii.

citat din Chao Li-hua
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Şi muşcă pământul.
E iadul acvatic.

Priveşte spre cer şi adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credinţa-i deşartă.

Îşi simte, de-acum rădăcinile-n apă
Şi ştie că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ţine.
Sfârşitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când ştie că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Şi nu plâng pe maluri.

Îşi lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subţire, ce-aşteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe ţărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reminiscenţă

Rozul primăvăratic al livezii s-a stins.
Mult prea devreme!
Adesea vina este dată
Pe ploaia rece din zori
şi pe vântul serii.

Stropii de lacrimi roşii
care te ameţesc şi imploră milă...
Când vor picura iarăşi?

Ca un râu alunecând spre asfinţit,
Viaţa se scurge dureros spre propriul ei sfârşit.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă ploaia să te sărute. Lasă ploaia să-ţi cadă peste cap cu stropii ei argintii. Lasă ploaia să-ţi murmure un cântec de leagăn.

citat clasic din Langston Hughes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna cu aromă de gutuie

Cu aromă de gutuie,
cu must dulce din budană,
Toamna către munte suie
ca o frumoasă codană.
Poartă-n braţe crizanteme,
mere roşii în ciubere.
În veşminte arămii
rugineşte frunza-n vii.
Rămân copacii desfrunziţi,
câmpul intră în tăcere.
De muncă, oameni obosiţi
odihnesc pe lăvicere.
Toamna asta arămie
încet pleacă de la noi.
Pădurea este pustie,
cerul plumburiu dă ploi.
Pleacă toamnă, vine iarnă,
anotimpuri se rotesc,
Amintiri încep să cearnă
bunicii când povestesc.

poezie de Dumitru Delcă (1 octombrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oaspeţii Primăverii

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se înalţă, în cercuri line zboară
Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: "Bine-ai sosit!"

În aer, ciocârlia, pe casă, rândunele,
Pe crengile pădurii, un roi de păsărele
Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
Şi pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc.

Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!
În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,
Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite şi vesele cântări!

poezie pentru copii de Cătălina Poporet (29 aprilie 2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vreme ce trandafirii se scutură

Zori după zori aduc ultimul răsărit mai aproape.
Ah! Mai are vreun folos întoarcerea sfioasă-a primăverii?
Atunci, umple cu vin paharul acestei zile şi lasă
Noaptea să cadă, trandafirii să se scuture, uitarea să se-apropie.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul eternului destin

Deşertul şi oaza, eternul destin
al celor cu visuri plutind peste ape,
trecute speranţe, speranţe ce vin,
te caut cu gândul, să-mi fii mai aproape.

Mă bântuie-ntruna un dor levantin
şi parcă-mi aduce mereu între pleoape
deşertul şi oaza, eternul destin
al celor cu visuri plutind peste ape.

Trec anii de-a valma şi tot mai străin
mă simt în cetatea ce vrea să mă-ngroape,
din cerul uitării un cântec divin
mi-alungă din suflet, prin mii de supape,
deşertul şi oaza, eternul destin.

rondel de Corneliu Neagu (27 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde urmăreşte întristata liră flautul săltăreţ?
În josul şesurilor vaste cu cireşi înfloriţi, pe malul cu sălcii plângătoare.
Doamna Casei de la Est îmbătrâneşte fără a avea pereche,
Soarele strălucitor în crucea amiezii, ultima lună de primăvară pe sfârşite.
Prinţesa Li-yang are patrusprezece ani,
În răcoarea zilei, după Sărbătoarea Ploii, împreună cu cineva se pierde-n contemplare.
... Vino acasă, înclină-te şi te roteşte până la al cincilea ceas.
Două rândunele sub căpriorii acoperişului aud un oftat prelung.

poezie clasică de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa iahturilor

Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cântă glonţul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrăţeşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele roşii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?...
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?...
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit...

Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!