Treisprezece feluri de a privi o mierlă

I

Printre treisprezece munţi înzăpeziţi,
Singurul lucru mişcător
Era ochiul mierlei.

II

Eram compus din trei minţi,
Ca un copac
În care sunt trei mierle.

III

Mierla se răsucea în vâltorea vânturilor toamnei.
Era o mică parte a pantomimei.

IV

Un om şi o femeie
Sunt una.
Un om şi o femeie şi o mierlă
Sunt una.

V

Nu ştiu ce să prefer,
Splendoarea inflexiunilor
Sau frumuseţea aluziilor,
Fluieratul mierlei
Sau momentul de după.

VI

Ţurţuri de gheaţă acopereau fereastra lungă
Cu geamuri barbare.
Umbra mierlei
Se proiecta peste ele, încoace şi încolo.
Tristeţea
Urmarea în penumbră
O cauză indescifrabilă.

VII

O, oameni delicaţi din Haddam,
Oare de ce vă imaginaţi pasări de aur?
Chiar nu vedeti cum mierla
Se plimbă printre picioarele
Femeilor din preajma voastră?

VIII

Cunosc accentele nobile
Şi lucidele, inevitabilele rime;
Dar mai stiu, de asemenea,
Că mierla este implicată
În tot ce ştiu.

IX

Când mierla a zburat şi nu se mai vede,
Ea a însemnat marginea
Unuia din multele cercuri.

X

La vederea mierlelor
Zburând prin lumina verde,
Până şi patroanele bordelurilor eufonice
Ar scoate exclamaţii ascuţite.

XI

El a călătorit prin Connecticut
Într-o trăsură de sticlă.
Odată l-a săgetat o spaimă,
Atunci a crezut pentru o clipă
Că umbrele echipajului său
Sunt nişte mierle.

XII

Râul se mişcă.
Mierla trebuie să fie în zbor.

XIII

A fost seară toată după amiaza.
Ningea
Şi avea să mai ningă.
Mierla stătea
Pe o creangă a cedrului.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucul cântă în nucet

Cucul cântă în nucet,
duce viaţă de ascet,
iară eu postez pe net.
Cucul ştie limba lui,
o tot cântă orişicui,
eu o ştiu pe-a netului.
El din creangă-n creangă zboară,
ştie viers pe dinafară
şi nu-i trebuie chitară.
La auzul cucului
eu dau drumul dorului,
dar nu mai spun nimănui.
Cine trebuie s-audă
este oarbă, mută, surdă,
dar nici nu vrea să răspundă.
Cucul cântă cânt de jale,
să-i iasă mierliţa-n cale
ca să-l caute pe vale
şi la cuib se furişează,
ouăle şi le aşează
când mierla nu priveghează.
De la cuc am învăţat
să ies seara pe-nserat
s-o găsesc pe mândra-n sat.
Că gura mi s-a uscat
de când nu ne-am sărutat
şi trăiesc tot din oftat.
Mândro, de ţi-e dor de mine,
bagă spaima prin vecine,
spune-le că nu mi-e bine.
Ele or veni degrabă,
prefăcându-se cu treabă,
pe mama de mine-o-ntreabă.
Să le vezi cum vin buluc,
precum mierla după cuc,
iar eu pe vale-o apuc
cu tine să mă-ntâlnesc,
cum ştiu eu să te iubesc,
să-mi vărs oful tineresc.
Dragostea mea-nvăpăiată,
încordată, agitată,
n-o s-o uiţi tu niciodată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Credeam că ştiu ce-i frumuseţea
Că eleganţa-am cunoscut
Credeam că ştiu ce e iubirea
Până ce chipul ţi-am văzut.

Credeam că inima se crapă
C-ai mei genunchi îi simt slăbind
Credeam că ştiu cum cântă mierla
Până te-am auzit vorbind.

Credeam că trandafiru-i roşu
Că ceru-albastru e tăcut
Credeam că-mi place mult natura
Până când tu ai apărut.

Credeam că soarele luceşte
Că am văzut tot ce se poate
Credeam că stau drept în picioare
Până când tu m-ai dat pe spate.

Credeam că ochii-mi sunt deschişi
Că văd că nu am niciun rost
Dar, iată, sunt îndrăgostit
Cum niciodată n-am mai fost.

Ce simt acum voi păstra veşnic
În sinea mea, ca într-o groapă
Până în clipa aceea în care
Iubirea noastră o să-nceapă...

poezie de Ashley Peter Loasby, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine Sunt

Sunt înger rănit al speranţei ucise,
Sunt demon iubit de femei interzise,
Sunt copilul de ieri, rebelul de azi,
Sunt comoara ascunsă-n pădurea de brazi.

Sunt mierla pierdută în lanul de grâu,
Sunt izvorul din munte ce curge spre râu,
Sunt doina de jale, haiducii o ştiu,
Sunt şaua de roib lăsată-n pustiu.

Sunt nimicul de om, sunt nimicul de lut,
Sunt ziua de ieri... deci, timpul trecut,
Ce scurtă e viaţa aici pe pământ...
Doamne prin tine am aflat cine sunt.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mierla clocind –
o pândesc pitit printre
flori de păducel

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

Era primitivă,
Antică, mcdievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, neştiind carte, ţăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.

Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pământului
Ţăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.
Din loc în loc între bordeie

Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Cloşca
şi Crişan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafaţă
Cu un uimitor simţ al simetriei
Arhitectonice.

Vizitatori,
Nu atingeţi sărăcia şi tristeţea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originate,
Ieşite din mâna, din sufletul şi din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare şi spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui îndrăgostit

Cucul aude şi vede
Când te strecori în tufiş,
Tot aşa şi mierla râde
Când vii ca hoţul, pe furiş.

epigramă de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mierla a zburat –
creanga încă tremură
golită de nea

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia de geniu

A fi sau a nu fi
Din razele înalte coboară luna
Hiperion coboară prin razele de lună se ascunde ochiul sferic
În sfera de lumina pe cer ştirea
Stele răsar cum şi apună o mierla jucăuşă pe lângă plopi
Coboară cu soţ şi fără soţ sunt plopii în solstiţiu
Apare de departe, apare Eminescu, din depărtări albastre de solstiţiu
E vara boreală şi soarele o sferă lumina-i tot mai albă
S-a stins şi s-a înălţat
Apare Eminescu prin undele din şoapte
Alerg în vis cu tine şi florile de tei
Primesc botezul ploii
Apare Eminescu în stele cufundat cu mantia de geniu,
Cu ochiul colorat în străluciri albastre.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu mierlelor

Doamne ce minune e concertul de mierle
reper de fericire ce urcă sublim în zenit
acolo unde îngerii veghează în turle
pentru ca bezna să se stingă la răsărit.

păsări regale cu cerul în glas
îndeamnă sfinţii să cânte-n catedrale
învaţă şi cucii să cânte în ceas
orele trezirii cu chipuri magistrale.

nu este pasăre să cânte mai frumos
ca mierla soră cu privighetoarea
în triluri se trezeşte pământul somnoros
şi-n valuri de iubire se unduieşte marea.

iubesc nespus făptura-i minunată
de zborurile spre înalt mă simt legată.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când berzele pleacă în august

Berzele se-adună-n stoluri şi fac roată peste sat,
Se-vârtesc ca într-o horă, parcă inspectează locul
Şi planează-n rotocoale, apoi din aripă bat,
Bat cu aripile-n aer săgetând spre sud cu ciocul.

Şi-au luat cu ele puii care-ades se pierd de stol,
Câte una se întoarce ca un ghid şi îi adună,
Stolul îi îmbrăţişează şi îi prinde-n rotocol
Şi trec dincolo de zare, peste dealuri, împreună.

Nu e toamnă, nu e vremea, vara este încă-n toi
Zborul lor spre alte ţărmuri lasă semne de-ntrebare
Cine, ce nu le mai place, de ce pleacă de la noi?
Lasă pe pământ doar umbra şi se pierd în depărtare...

Mă cuprinde o tristeţe când văd berzele plecând,
De sub gene se prelinge câte-un strop mărunt de rouă
Fiindcă ştiu că după ele mă vor părăsi curând
Mierla şi privighetoarea... şi mai ştiu că toamna plouă...

Şi vin vremuri de restrişte, vin cu ceaţă şi cu vânt,
Vin cu burniţe şi brumă, nopţi şi zile friguroase
Care-alungă zbor de fluturi şi al păsărilor cânt,
Vin cu frunze ruginite, flori uscate... şi angoase...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mierla în cuib –
furtuna o acoperă
cu petale de măr

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o centrifugă aiuritoare,

Trăim într-o centrifugă aiuritoare,
Ai fost, mai eşti? Pe unde umbli?
Mlaştina nu e ţara de baştină,
Zice un struţ, doctor în turţ.
Finele lunii, pleadcă lăstunii,
Ploi şi belele, fetele-s grele,
Ah, viziune, ce vizuină
Ne-arată fostul premier Guină,
Trecem prin viaţă, feţi fără faţă,
Obişnuinţa miroase fiinţa,
Cine sunt eu? Milion plus un leu,
Mierla şi Kevin, Ava şi Edim,
Dar am să spun, de la Bodrum,
n-am fost acolo, poate Apolo.
Mai ştim şi noi ce nu se poate?
Mizeria mai dă din coate.
Fructe amare, poemul care....
BMM

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de dragoste bălaie

Trec prin parc de dimineaţă şi soarelui iar zâmbesc
Şi-n acest miraj de viaţă, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare şi-un castan se pregăteşte
Pentru-a florilor ninsoare. Pasul nu se mai grăbeşte!

După ploaia din ajun, toate strălucesc acum!
O ciupercă, albă toată, printre fire verzi înoată.
Prin mirosul de răşină, printre crengile de pin,
Veveriţe se strecoară uşurele ca un fulg!

Păpădia şi-a deschis iar bănuţul său aprins!
Vrăbiuţe gureşe ciugulesc un arbore.
Mierla cântă a-nviere şi a,, bună revedere,,
Şi sticletele pe-o creangă jură că i-a picat dragă!

Stropi de rouă şi de ploaie, stropi de dragoste bălaie
Hrănesc firele de iarbă. Şi pe flori s-au prins în salbă,
Razele de dimineaţă ce se-aşează pe verdeaţă
Şi-o înalţă voiniceşte-n ochii celui ce iubeşte.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de dragoste bălaie

Trec prin parc de dimineaţă şi soarelui iar zâmbesc
Şi-n acest miraj de viaţă, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare şi-un castan se pregăteşte
Pentru-a florilor ninsoare. Pasul nu se mai grăbeşte!

După ploaia din ajun, toate strălucesc acum!
O ciupercă, albă toată, printre fire verzi înoată.
Prin mirosul de răşină, printre crengile de pin,
Veveriţe se strecoară uşurele ca un fulg!

Păpădia şi-a deschis iar bănuţul său aprins!
Vrăbiuţe gureşe ciugulesc un arbore.
Mierla cântă a-nviere şi a,, bună revedere,,
Iar sticletele, pe-o creangă jură că i-a picat dragă!

Stropi de rouă şi de ploaie, stropi de dragoste bălaie
Hrănesc firele de iarbă. Şi pe flori s-au prins în salbă.
Razele de dimineaţă ce se-aşează pe verdeaţă
Şi-o înalţă voiniceşte-n ochii celui ce iubeşte.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Progresia Sfintei Treimi

Când nu mai am inspiraţie să scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdăşie cu focul
Şi-a-nceput să ardă, ştiu fetele cum e...
Mă mai gândesc la faptul că, la început,
Şi omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat şi femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărţit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăştia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului şi ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulţire.
Parcă-L văd ţinându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

afară plouă -
mierla îşi caută cuib
în vechiul tei

haiku de Monica Trif (21 aprilie 2008)
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de a mă fi simţit singur sau abandonat, m-am simţit ca o parte din ceea ce a avut loc pe suprafaţa lunară. Ştiu că aş fi mincinos sau nebun dacă aş spune că am avut cel mai bun loc dintre cele trei de pe Apollo 11, dar pot spune cu sinceritate că sunt perfect mulţumit cu cel pe care l-am avut. Acţiunea a fost structurată pentru trei oameni şi consider a treia parte din mine la fel de necesară ca celelalte două. Nu vreau să neg un sentiment de însingurare. Este aici, întărit de faptul că legatura prin radio cu Pământul se termina în momentul în care dispăream dincolo de lună, eram singur atunci, cu adevărat singur şi absolut izolat de orice formă cunoscută de viaţă. Eu sunt ea.

citat din Michael Collins
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărică, mută-ţi cuibul...

Romantic peste poate, un holtei,
A stat în parc, pe-o bancă mai retrasă,
Dorind s-asculte mierla, sub un tei...
Şi a plecat c-o pupăză acasă!...

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărică, mută-ţi cuibul

Romantic peste poate, un holtei,
A stat în parc, pe-o bancă mai retrasă,
Dorind s-asculte mierla, sub un tei...
Şi a plecat c-o pupăză acasă!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!