Stropi de dragoste bălaie
Trec prin parc de dimineață și soarelui iar zâmbesc
Și-n acest miraj de viață, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare și-un castan se pregătește
Pentru-a florilor ninsoare. Pasul nu se mai grăbește!
După ploaia din ajun, toate strălucesc acum!
O ciupercă, albă toată, printre fire verzi înoată.
Prin mirosul de rășină, printre crengile de pin,
Veverițe se strecoară ușurele ca un fulg!
Păpădia și-a deschis iar bănuțul său aprins!
Vrăbiuțe gureșe ciugulesc un arbore.
Mierla cântă a-nviere și a,, bună revedere,,
Și sticletele pe-o creangă jură că i-a picat dragă!
Stropi de rouă și de ploaie, stropi de dragoste bălaie
Hrănesc firele de iarbă. Și pe flori s-au prins în salbă,
Razele de dimineață ce se-așează pe verdeață
Și-o înalță voinicește-n ochii celui ce iubește.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre ploaie
- poezii despre iubire
- poezii despre crengi
- poezii despre înot
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vrăbii
- poezii despre viață
- poezii despre veverițe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Stropi de dragoste bălaie
Trec prin parc de dimineață și soarelui iar zâmbesc
Și-n acest miraj de viață, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare și-un castan se pregătește
Pentru-a florilor ninsoare. Pasul nu se mai grăbește!
După ploaia din ajun, toate strălucesc acum!
O ciupercă, albă toată, printre fire verzi înoată.
Prin mirosul de rășină, printre crengile de pin,
Veverițe se strecoară ușurele ca un fulg!
Păpădia și-a deschis iar bănuțul său aprins!
Vrăbiuțe gureșe ciugulesc un arbore.
Mierla cântă a-nviere și a,, bună revedere,,
Iar sticletele, pe-o creangă jură că i-a picat dragă!
Stropi de rouă și de ploaie, stropi de dragoste bălaie
Hrănesc firele de iarbă. Și pe flori s-au prins în salbă.
Razele de dimineață ce se-așează pe verdeață
Și-o înalță voinicește-n ochii celui ce iubește.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reînvie primăvara
Primăvara își întinde peste câmp oceanul verde,
Prin grădini și prin livezi e-o explozie de floare,
Pe sub petece de plumb cerul de azur se pierde,
Printre nori apar apoi calde razele de soare
S-a îmbrăcat cireșu' amar c-o hlamidă de flori albe
Mâțișorii verzi prin sălcii ca-ntr-o salbă se anină
Și pe ramurile de măr râd buchete cu flori dalbe
Când deschid bobocii roz într-un zumzet de albină
Lăcrămioarele au rouă de cristal pe clopoței,
Cu aripi de catifea zboară fluturii-n cascadă,
Mierla și privighetoarea dau concerte într-un tei,
Pițigoii sanitari se agită prin livadă...
Prin pădure, pe copaci mugurii stau să plesnească
Toporași și viorele, Floarea Paștelui... cu flori
Albe, albastre, aurii pregătite-s să primească
Musafirii cântăreți la concert de sărbători
Bănuței multicolori, păpădia aurie
Printre ierburile verzi care-au inundat pământul,
Pete de culoare vii pe întinderi de câmpie,
Reînvie primăvara mai presus decât cuvântul...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre verde
- poezii despre alb
- poezii despre zbor
- poezii despre tei
- poezii despre sărbători
- poezii despre râs
- poezii despre roz
- poezii despre rouă
Dorință
Ochii mei vor să te vadă, legănându-ți clipele
Și iubirea-mi diafană să-ți mângâie pleoapele.
Gura mea îți vrea sărutul, floare de nu-mă-uita
Iar ființa mea-nceputul îl vrea cu ființa ta!
Să fiu eu, floarea din floare care dis-de-dimineață
Îți presară stropi de rouă peste însetata-ți viață!
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sărut, poezii despre ochi, poezii despre gură sau poezii despre dorințe
Crinul, floarea sufletului meu
Prin piața lumii tumultoasă,
În costum de floare-aleasă
Zâmbesc oricui, fără de teamă
Jubilând, de bună seamă!
E-un carnaval, cu flori și îngeri,
Cu măști hidoase, desuete,
În care, inimă mai sângeri
De se aruncă-n flori cu pietre!
Și cum se-ntâmplă-ades în viață,
Când după inima-i trăiește:
O floare, va rămâne-n piață,
Femeia mândră ce iubește!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre îngeri, poezii despre suflet, poezii despre măști, poezii despre mândrie sau poezii despre inimă
Dragoste de mai
Zâmbește soarele în bob de rouă
și-un curcubeu se leagănă voios.
Pe florile înmiresmate
se odihnește zborul cel duios.
Zâmbești și tu și-n ochii-ți verzi
ce oglindesc natura zgomotoasă
poți chiar și liniștea să-ți pierzi,
scăldându-te, în viața lor voioasă.
E-o primăvară plină de mister
pe câmpuri, în livezi și prin păduri.
Mă-mpodobesc cu flori de măr.
Tu, verde drag, iar inima îmi furi!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre primăvară sau poezii despre odihnă
Autumnală
sorb lirica ploiosului neant
din toamna noastră rece și subțire
pân- la refuz de stare și de fire
și devenit și încă nu pliant...
în jurul meu atîta armonie
în ierburi ude și-n noroaie plumburii
și-n foșnetul de stropi căzuți în vii
că-mi pot din ea-mpleti melancolie
și brusc de printre nori se iscă soare
și alt peizaj împrăștie tării
din lirică, din vers, din nostalgii
dintr-un triunghi de berze călătoare
și starea de tristețe, inedit
devine nor cu noțiuni de ceată
de parcă nu-i amiază-i dimineață
și -nca-și mai face patul răvășit...
și iar pornește ploiae bruscă, rece
cu stropi minunsculi, ca din colb de stele
și se prelinge printre degetele mele
și lirica prin ele trece, trece...
poezie de Iurie Osoianu (18 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre devenire, poezii despre versuri, poezii despre tristețe, poezii despre toamnă, poezii despre stele, poezii despre poezie, poezii despre nori, poezii despre melancolie sau poezii despre dimineață
Plouă
Plouă, plânge primăvara cu parfum de liliac,
Printre stropi se lasă seara si invaluie-n mister
Dorurile fără nume, iubirile fără leac,
Sufletele rătăcite-n efemer...
Plouă prin copacii dezgoliti de vânt,
Scutură petale pe pustii alei;
Dorul meu e măcinat de-un gând:
Lacrimile mele tu le vrei?
Plouă, cât poate să ploua-n primăvară,
Când se-adună norii spre apus;
Iar speranțele încep să doară
Ca inutile întrebări fără răspuns.
Plouă, glas sfasietor strigând a jale
Se strecoară printre stropi reci
Si imi pare că iubirea care moare
Îsi pregătește locul său de veci.
poezie de Tudor Șerban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre vânt, poezii despre seară sau poezii despre plâns
O iubire spulberată
O floare de păpădie
s-a deschis de dimineață
când voios soarele-adie
și o mângâie pe viață.
Și pe câmpul înverzit,
multă vreme-a strălucit,
dorindu-și mereu să stea
numai în lumina sa!
Dar, pe cer s-au adunat
norii care-au speriat
bănuțul ei aurit.
Chiar și vântul a venit
din senin, fără de veste
și-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,
peste alte șapte mări.
Pufuleț de păpădie,
tu, ce zbori din loc în loc,
cine soarta să ți-o știe
și cine-i al tău noroc?
Cine te va prinde oare
să te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun sau poate,
unul rău, chiar și hapsân?
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre sperieturi, poezii despre oameni buni sau poezii despre noroc
Pașii versului...
Pașii rămân cu urmele postume,
deslușind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiți fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.
Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniștea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.
Versul te învelește cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin pașii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.
Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aș mai spune,
în vers e comoara celui fericit
și este drumul către rugăciune.
poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (volum de poezie) (iunie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre religie, poezii despre fericire, poezii despre curcubeu sau poezii despre comori
Pașii versului...
Pașii rămân cu urmele postume,
deslușind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiți fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.
Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniștea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.
Versul te învelește cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin pașii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.
Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aș mai spune,
în vers e comoara celui fericit
și este drumul către rugăciune.
poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de sat
Mă înconoară ploaia și furtuna rece
Simt în mine dorul ce nicicând nu trece
E ascuns în suflet mă încearcă iară
În aer plutește parfum de primăvară.
Privesc printre stropi mari, în zare
Curg imagini din bătrâne felinare
Încerc să mă ascund de furtună
La margine de sat, în casa străbună.
Razele lunii coboară prin lanul de grâu
Visez iar la tine cum mă aperi de rău,
Prin lumina aprinsă din sufletul meu
De trei zile plouă și udă pământul
Sub divina credință, cresc recolte noi
La geam se arată un zâmbet de soare
Se face dimineață în cântec de alint
Câmpul plin de flori se unduiește-n vânt.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre zile, poezii despre visare sau poezii despre sat
Floare de cireș
Floare albă de cireș
Floarea primăveri calde
Prin mirosul tău trimiți
Zâmbete și bună stare.
Printre frunze verzi căzute
Ciripit de turturele,
Își fac cuibul câte zece
Și-alte zece dorm la soare.
Când o boare de vânt bate
Se desprinde câte-o floare
Ce se duce-n depărtare
Mesager prin lumea mare.
Fluturi roz și mov duc mierea
De pe flori aduc polenul
Pregătind cu multă grabă
Cireșica să apară.
Luna mai e luna voastră
Flori de primăvară albă.
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre miere
Uimire
Primăvara cântă-n strună, florilor de "ziua bună!"
Și-n pădurea fermecată, roua clipei din petale,
Curcubee mii arată și-n privirea dumitale.
Pretutindeni e-armonie. Verdele e-un împărat
Ce-a sosit cu veselie și cu floare-ncoronat.
Primăverii se vrea mire. Cântă în privirea lui
Toată floarea câmpului, iar în ochii ei, uimire!
Din adâncuri, de lumină, legănată-n al lui cânt
Ivesc susur de izvoare, primăverii șipotind.
Din mireasma revărsată peste zări, cu dărnicie,
Blânda sărutare-a clipei, toate visele învie!
Și-ntr-o rază împletită, cu a ochilor dorință,
Primăverii-ntotdeuna, verdele-i e năzuință.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă sau poezii despre muzică
Ce pot să-ți spun
Ce pot să-ți spun?
adie pădurea cu mirosul tău
în păr se joacă fluturi albi și bleu
iar pe călcâie ai urme de rouă
rămase de pe țărmuri mângâiate-n ape verzi
uitate în palma unui zeu
De undeva se aude mierla
cu dimineața zâmbind pe trupu-mi somnoros
ca ramura îți apleci brațul
și mă învelești cu privirea ta
cum frunza de tei își caută culcuș umbros
Din al tău sărut se naște ziua
când mă culegi ca să reînviu
căci tu mă știi
că încă eu
mă joc cu vise la margine de curcubeu
Ce pot să-ți spun?
Îți simt parfumul
miroase a flori de câmp
pe-o creangă zâmbește un lăstun
iar eu te beau și te respir
precum lumina ce iubește un verde fir
Tac mută de uimire neștiind ce să-ți mai spun
mă las s-alunec în caldă reverie
și uit fir-ar să fie
ce-aveam sau dacă voiam ceva să-ți spun...
Ah, mi-am amintit printre adormite gânduri
că azi
mai am de împărțit la lume... fluturi
poezie de Marieta Căprăruși
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jocuri
Credință
Toate trec pe lumea asta,
Durerea, gândul și năpasta!
Și toate trec și iar revin.
Timpul presează, ca un spin!
Și toate trec cu-alaiul lor.
Mie de Tine-mi este dor!
Și toate trec, când nu gândești
Și nu știu de mă mai iubești!
Și toate trec, fără să vrei
Și de privești în ochii mei,
Acolo, totul e la fel.
Acolo, o să-l vezi pe EL!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ioana Voicilă Dobre despre timp, citate de Ioana Voicilă Dobre despre ochi, citate de Ioana Voicilă Dobre despre iubire, poezii despre gânduri, citate de Ioana Voicilă Dobre despre gânduri, poezii despre durere, citate de Ioana Voicilă Dobre despre durere sau citate de Ioana Voicilă Dobre despre dor
Poem în oglindă
Ploaia primăverii, iată, tot pământul îl îmbată!
Mai vioi respiră floarea când în stropi se cerne zarea!
Mult mai veselă-i chemarea și mai dulce sărutarea!
Ochii tăi strălucitori, mult mai verzi răsar în zori!
.........................................................
Ochii tăi strălucitori, mult mai verzi răsar în zori!
Mult mai veselă-i chemarea și mai dulce sărutarea.
Mai vioi respiră floarea când în stropi se cerne zarea!
Ploaia primăverii, iată, tot pământul îl îmbată!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Pământ
Vis
Te-am întâlnit pe aleile cerului, ne plimbam printre stele, iar florile raiului cădeau pe noi in ninsoare lină de iarna.
Zambeai, iar zambetilul tau aducea zorile.
Ochii tai aprindeau razele soarelui.
Trupul iti era îmbrăcat in albul norilor, in par aveai mireasma florilor.
Esti unica printre stele.
Buzele tale sopteau.. iubire.
Crescută din apa viselor, imi esti năluca pamanteana.
Te asteptam pe banca serilor târzii, prin ninsori de iarna rece veneai cu fulgii pustii.
Pasii iti călcau usor pe albastrul astrilor.
Veneai tandra, surâzând, printre flori de gheata alba.
Te asteptam in praf de stele, pe aleea viselor.
poezie de Toni Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare sau poezii despre rai
A înflorit din nou castanul
A înflorit a doua oară
Castanul ce slăbit părea,
Întinerit, nu vrea să piară
Răpus ușor de vreme rea.
În ambianța nefirească
Întreaga vară a tânjit
Un pic de ploaie să-l stropească
Un nour mic, abia ivit.
Acum lucește mândră salbă
În părul toamnei arămii,
Pe ramuri câte-o floare albă
Ici-colo-n orele târzii.
Mă mir de unde-atâta vlagă,
În trunchi de sete chinuit,
Un biet castan putu să tragă
Și-o sevă nouă s-a ivit.
E toamnă lungă, cui îi pasă?
Castanul flori și-a desfăcut,
Nepăsătoare, vremea lasă
Paingul, pânză la țesut.
Și cine stă să-l mai admire
Cînd rod și frunze s-au uscat
Iar bruma cade peste fire
Și rândunelele-au plecat?...
poezie de Gabriela Gențiana Groza (28 septembrie 2009)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre ore sau poezii despre frunze
Dimineață de vară
Bătrânii îmi spuneau că-n zori,
în grâu, cântă pitpalacul.
Boabe de rouă cad pe flori,
soarele-înroșește lacul.
Negrul nopții se destramă,
se aurește tot lanul.
Câmpia la muncă cheamă,
să strângă pâinea, țăranul.
Necuvântătoarele
se trezesc de dimineață.
Să salute soarele,
ciocârlia se înalță.
Pe iarba verde strălucesc
boabe de mărgăritar.
E anotimpul ce-l iubesc.
E vară-n câmp și-n calendar.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țărani, poezii despre pâine, poezii despre noapte, poezii despre negru sau poezii despre muncă
Septembrie
E septembrie și vara plânge-n zori cu diamante,
Cu bobițe mici de rouă și se-ndreaptă spre apus,
Cântă păsări migratoare în acorduri disonante,
Mierla și privighetoarea au plecat spre sud... s-au dus...
Se mai zbat prin crizanteme fluturii cu praf de stele,
Tot mai rar susțin concerte greierii îmbracați în frac,
Zboară penele din cuibul părăsit de rândunele,
Și o vrabie se-agită gureșă și fără trac.
Toamna-și pune șevaletul pe cărările din codru
Și pe frunzele adormite ea pictează în culori,
Doar un brad veghează-n mijloc, verde ca smaraldul, mândru
Și cu vârful se înalță printre cariere de nori.
Vântu-n trecere grăbită smulge frunze de pe ramuri
Și le-așterne pe cărare pe sub pașii mei covor,
Norii plumburii se-adună și cu stropi mi-aruncă-n geamuri
Când se scurge vara-n toamnă lunecând încetișor...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rândunele