O bătrâna creştină foarte elevată

Poezia este suprema ficţiune, madam.
Foloseşti legea morala şi faci din ea o biserică,
Iar din biserică înalţi un paradis plin de nelinişti. Astfel
Conştiinţa este transformată în ornament,
Ca o ceteră goală tânjind după imnuri.
În principal, suntem de acord. Asta-i clar. Dar luaţi
Legea opusă şi faceţi din ea un peristil,
Iar din peristil proiectaţi o operetă
Dincolo de sistemul planetar. Astfel, trivialitatea noastră
Nepurificată de epitaf, indulgentă peste poate,
Este, de asemenea, convertită în ornamente
Răsucite ca nişte saxofoane. Şi ornament pentru ornament,
Madam, noi suntem de unde începem. De aceea,
Permiteţi, vă rog, ca pe scena planetară
Flagelaţii dumneavoastră alienaţi, bine hrăniţi,
Lovindu-şi în timpul paradei burţile pufoase,
Mândri de aceste noi experimentări ale sublimului,
De aceste na şi ia, şi plici ici plici,
Să fie capabili, madam, să fie capabili a lansa din ei
O jovială hărmălaie printre sfere.
La aşa ceva, văduvele ar face cu ochiul. Numai că lucrurile fictive
Fac cu ochiul când vor ele – dar, mai ales, când văduvele fac cu ochiul.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O bătrână creştină foarte elevată

Poezia este suprema ficţiune, madam.
Foloseşti legea morala şi faci din ea o biserică,
Iar din biserică înalţi un paradis plin de nelinişti.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dom' Ubu: Lumânaşterea mea verde, iacătă-mă-s rege-n ţara asta, m-am şi căptuşit cu-o indigestie şi-o să mi se-aducă gluga a mare.
Madam Ubu: Din ce-i făcută, dom'le Ubu? Pentru că om fi noi regi, dar trebui' să fim economi.
Dom' Ubu: Madam nevastă, e din blană de oaie cu agrafă şi cheotori din piele de câine.
Madam Ubu: Asta-i frumos, dar şi mai frumos e să fim regi.
Dom' Ubu: Da, madam Ubu, ai avut dreptate!

replici din piesa de teatru Ubu rege, scenariu de Alfred Jarry (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madam Pisica

Madam Pisica, strămătuşa
Motanului de la fereastră
Încearcă de trei veacuri uşa.
Dar n-o primim în casa noastră.

Madam Pisica are vicii
şi a scandalizat vecinii.
Se scapă-n florile grădinii
şi toarce: veni, vidi, vici...

Trufie, lăcomie, rut.
Încolo, nu face nimica.
Latina ei e de-mprumut.
Aceasta e Madam Pisica.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia curge ca un râu de smoală

din pieptul tău
mă ademeneşte
îmi umple degetele de cuvinte
şi lupt
da
lupt
să te adun în pumnul meu de sare
să te amestec cu tăcerea
şi nu pot
când ea curge din pieptul tău
degetele mele nu se împotrivesc
pentru că stigătul tău este mai puternic
mai clar
şi lupt
da
lupt
să te scot din ochiul meu
să te abandonez
ca pe un bărbat oarecare
dar strigătul tău este atât de puternic
încât orice aş face
nu pot renunţa
iar cuvintele ce mi se aşază pe degete
vin de la tine
şi nu poţi să nu mă strigi
nu poţi să mă abandonezi
ca pe o femeie oarecare
pentru că noi nu suntem din carne şi oase
noi suntem
dintotdeauna
cuvinte

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul pentru care eşti aici se află plantat în fiecare moment al vieţii tale. Pentru a-l descoperi trebuie efectiv să fii conştient de acel moment. Prezent. Aici. Astfel recunoaşterea fiinţei tale va începe să curgă de la sine, iar scopul va înflori din ce în ce mai puternic. Secole de-a rândul ne-am uitat mult prea mult în cărţi religioase şi mult prea puţin în noi, iar rezultatele le putem vedea cu ochiul liber pe această planetă. Suntem pregătiţi să privim în noi înşine. Suntem cu adevărat pregătiţi să ne ridicam în picioare şi să ne exprimam adevărul ce curge direct din esenţa noastră. Avem nevoie de încredere pentru a face asta, claritate şi iubire pentru a face asta. Vestea bună este că toate astea se află deja în noi. Dovada cea mai clară este că de fiecare dată când le-am trăit ele s-au născut din noi.

citat din Marius Chirilă
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră (extras I, VI)

I
Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbaţi de chitara ta albastră;

Prezenţi în melodie, dar într-un spaţiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeaşi – locul altul, înţelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Şi plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Şi în momentul lui final, în felul-n care
Conştiinţa artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spaţiul însuşi îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viaţa noastră,
Creaţia-înţelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine eşti şi orice îţi doreşti, poţi obţine. Secretul este să poţi să îţi foloseşti toate abilităţile pentru a vedea dincolo de ce se vede cu ochiul liber, pentru că ochiul liber este foarte, foarte superficial. Ochiul liber vede doar aparenţele. Dincolo de ce se vede, este adevărata realitate şi una din legile acestei realităţi spune că înainte să ai ceva, trebuie să devii ceva.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

replici din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:41-42 de Sfântul Luca
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când o să mă fac mare o să fiu om

eu când mă fac mare vreau să fiu aom
sau aşa se spune

oricum în golurile alea au fost ochi
da
au fost ochi şi au fost frumoşi
care mă trezeau dimineaţa doar ca să văd printre gene
chipul tău
o umbră netedă
îmi răsuceam în somn golurile
le întorceam către mine
ca pe un ornament de brad prea folosit

şi când mă fac mare vreau să fiu aom
să agăţ două trenuri şi să le înnod
aşa
ca să nu mai plece aiurea din gară cu tine
sau să desprind şinele şi să le mănânc

dimineaţa golurile se umplu de ceva vâscos şi greu
dar frumos
şi încep să nu mai văd
oricum
când vine seara vor fi din nou la locul lor
şi eu o să mă fac mare şi om

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Dana Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief cu îndrăgostiţi

Iar nu mai suntem noi înşine,
nu mai ştim de unde să începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existând din noi, anume,
numai jumătăţile-n mişcare
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul numai în ochi,
numai în sprancene, numai în bărbie,
numai în braţul întins şi atât,
restul încetând să mai fie.
Iar suntem înscrişi într-un cerc,
şi nu mai ştim de unde începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat
rezemat pe coloana acestor secunde.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 46

Inima mea şi ochiul se sfidează
Fiindcă nu vor nicicum să te împartă;
Căci inima vederea înceţoşează,
Iar ochiul vrea de tine s-o despartă.
Şi inima pledează-n ea să stai
Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,
Însă pârâtul se revoltă, vai,
Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge.
Ca pricina să fie lămurită
Gânduri din inimă s-au strâns la sfat
Să dea sentinţa cea mai potrivită,
Ochiul cu inima să fie împăcat:
Aşa că trupul tău lui îi revine,
Iar inimii iubirea ce-i în tine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră ( extras I, II,III,IV,V,VI)

I

Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

II

Nu vă pot aduce lumea cum o ştiţi, rotundă,
Deşi-mi doresc asta enorm;

Cânt figura unui erou cu ochi mari,
Cu figura-n bronz tăiată, dar care, totuşi, nu-i chiar om,

Deşi eu fac tot ce-mi stă-n putere, mă strădui enorm,
Să-l înfăţişez aproape om.

Dar ca să-i fac o serenadă ca şi cum ar fi doar om,
S-ar pierde ceva din această lume-a noastră;

Deci, vă rog, acceptaţi melodia drept serenada
Omului care cântă la chitara lui albastră.

III

O, să-l cânţi pe cel mai de seamă om,
Să-i înfigi jungheru-n piept,

Să-i împrăştii creierii pe duşumele
Şi să laşi să-i curgă sângele fierbinte încă,

Să-i întinzi gândurile pe uşi, pliu cu pliu,
Şi aripile prin noroaie şi zăpezi;

Să-atentezi la hei-ul şi la o-o-ul lui cel viu
Şi să-învârţi cheia vorbirii să-i faci adevărul clar,

Ca un trăsnet în seninul cel barbar,
Atingând doar subţirele strune de metal....

IV

Deci, dacă asta este viaţa, lasă-te pe fereastră
Şi-ascultă povestea care curge din chitara cea albastră.

Un milion de oameni pe o singură strună?
Şi stilurile lor nepereche-n acel lucru? Împreună?

Şi toate faptele lor, fie ele bune, fie rele,
Toate patimile lor mai cuminţi sau mai rebele?

Sentimentele nebune, şoapte care-apar, dispar,
Ca un zumzăit de muşte-n aerul de toamnă clar?

Deci, dacă asta este viaţa, lasă-te pe fereastră
Şi ascultă zumzăitul care curge din chitara cea albastră

V

Nu vrem cântece despre măreţia poeziei,
Despre licărul torţelor în ţinuturi subterane,

Despre raze violete valsând pe comori ascunse.
Pe discul rotund al soarelui nu sunt umbre.

Ziua-i dorinţă, iar noaptea-înseamnă somn.
Nu sunt umbre nicăieri.

Pământul pentru noi este turtit, fără podoabe.
Nu sunt umbre. Poezia,

Excedând muzica, trebuie să-înlocuiască
Cerurile goale şi toate imnurile lor,

Eu-rile noastre-n poezie se cuvine-a-şi avea locul,
Chiar şi-atunci când zăngăneşti la ghitara ta albastră.

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbaţi de chitara ta albastră;

Prezenţi în melodie, dar într-un spaţiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeaşi – locul altul, înţelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Şi plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Şi în momentul lui final, în felul-n care
Conştiinţa artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spaţiul însuşi îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viaţa noastră,
Creaţia-înţelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să văd doar feţe luminoase,
Să nu mai văd bătrâni singuri în case,
Să văd doar partea cea frumoasă a vieţii,
Să nu mai văd umbrele tristeţii.

Aş vrea copiii să-nţeleagă,
Că de bătrâni totul ne leagă,
Acestora să le fim sprijin şi-ajutor,
C-odată vom ajunge şi noi la vârsta lor.

Vedem mereu trotuarele pline,
Iar la biserică nu se-nghesuie nimeni,
Aceleaşi chipuri, aceleaşi de ani buni,
Iar tinerii nu ştiu să facă-nchinăciuni.

De aş putea să schimb şi eu ceva,
Ar fi ca lumea să nu mai fie atât de rea,
Iar omul să nu mai vadă paiul din ochiul mei şi-al tău,
Ci să priceapă că bârna e chiar în ochiul său.

Aş vrea să văd o lume mai frumoasă,
Aş vrea să fie bucurie-n casă,
Aş vrea să fie cu toţi din casă la o masă,
Aş vrea să fim smeriţi, mai darnici şi mai buni,
Iar tinerii să-nveţe să facă-nchinăciuni,
Cele "Zece Porunci" să le-mplinim
Şi-astfel buni creştini noi o să fim.

poezie pentru copii de Andrada Brînduşa Keszeg
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa este totdeauna bună când rezultă dintr-o cunoaştere adevărată, la fel nu poate fi decât rea când este întemeiată pe o eroare. Şi am impresia că eroarea pe care o săvârşim cel mai curent în ce priveşte dorinţa constă în aceea că nu deosebim îndeajuns lucrurile care depind în întregime de noi de cele care nu depind deloc de noi. Cât priveşte lucrurile care nu depind deloc de noi, oricât de bune ar fi ele, nu trebuie să le dorim niciodată cu pasiune;nu numai din pricină că ele pot să nu se întâmple şi să ne mâhnească astfel cu atât mai mult cu cât le-am dorit mai puternic, ci mai ales pentru că, preocupând gândirea noastră, ne împiedică să acordăm simpatia noastră altor lucruri, a căror dobândire depinde de noi.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii, madam...

Sunt suflet trist şi părăsit
Sunt robul care trag la ham
Sunt ca un cal nepotcovit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...

Sunt lefter şi neisprăvit
Sunt ca un mugure pe ram
Sunt vreasc uscat de ocolit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...

Sunt plâns de lume contenit
Sunt ca muşcata de la geam
Sunt vechiul tău nesocotit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...

Sunt dur şi-n veci de neclintit
Sunt rece ca şi ursul Fram
Sunt lepră de nesuferit
Dar nu sunt nimenea, madam!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune: încearcă numai să trăieşti doar tu în legea iubirii, în timp ce toţi oamenii din jur vor trăi ca toată lumea, te vor jefui, te vor chinui, îşi vor bate joc de tine. Aşa spun oamenii, dar nu-i adevărat. Nu poate să fie aşa. Iubirea şi mintea nu se află numai în mine, ci în toţi oamenii. Nu putea Dumnezeu să pună în noi iubirea şi mintea, o parte din Sine, numai pentru ca nouă să ne fie rău de vom încerca să trăim în iubirea care a fost sădită în noi şi care ne atrage. Nu poate să fie aşa.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce desăvârşeşte neputinţa noastră de a cunoaşte lucrurile este faptul că, în ele însele, lucrurile sunt simple şi că noi suntem alcătuiţi din două firi opuse şi diferite ca genuri, din suflet şi trup;căci este cu neputinţă ca partea care raţionează în noi să fie altfel decât spirituală. Şi, în cazul în care am pretinde că suntem numai corporali, asta ne-ar înlătura şi mai mult de la cunoaşterea lucrurilor, întrucât nu este nimic mai de neconceput decât să spui că materia se cunoaşte pe sine.

Blaise Pascal în Scrieri alese
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din când în când construcţia adevărului
e o biserică incomodă,
se poate muta pe şine
undeva mai în spatele blocurilor din bca organic
pentru că, să recunoaştem,
iubim scenariile noastre necăsătorite,
un fel de minciuni pasagere din ţările calde,
atât de răsfăţate în conturi de straniu,
încât
realitatea e doar un capriciu,
dar rar.

şi mai ales cui îi serveşte o religie 3D previzibilă
care numără mătănii şi pomelnice obiective?
starea noastră civilă nu primeşte primul ajutor
de la dumnezei de carne
şi de aceea
nu ne închinăm decât cu mâinile stângi
ale fumului de ţigară
într-o rugăciune contre jour
şi contra câmpului semantic al sensului exact.

în neîntrupare
îţi sunt sare pe buza de sus,
îmi eşti mirodenie,
suntem propria noastră sfinţenie,
un felul unu în roşu ficţional,
de altfel din astfel de cauze suntem îndrăgostiţi
într-o denaturare completă a aşteptării.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Soarele şi Luna, la ceas de taină, mâna şi-au dat,
Ca Pâmântul noaptea să nu rămână neiluminat.
Într-o frăţie cosmică, tacită s-au înţeles
Şi când soarele se stinge, sus pe cer, de la apus,
Răsare luna, o soră naturală şi fidelă
Ce se-nvârte pe orbită-i exact calculată
Şi pământul îl cuprinde-n al ei tentacul.

O pereche misterioasă aceste astre fac,
Un El şi-o Ea ca-ntr-o poveste aievea,
Cu ochiul Ele ne fac când o eclipsă apare,
Iar noi fascinaţi suntem de proporţiile universale
Şi ne-ntrebăm fireşte cum e cu putinţă
Asemenea perfecţiune în cosmos să existe.

Seară de seară în décor nocturn apare
La-nceput o semilună, timidă, glacială,
Cu un zâmbet surâzător, galeş şi smerit
Şi-apoi creşte, pătrar după pătrar
Şi la apogeu ajunge-n acest spaţiu colosal.

Un briliant la piept Pământul poartă
Şi-a lui strălucire argintie –n noaptea înstelată,
Luminează calea sufletelor spre o necunoscută poartă,
Când în somn profund şi plin de vise, ele pleacă.

Domneşte sus pe cer pân ce soarele apare,
Semn doar să ne dea ca şi a ei prezenţă
Se va simţi din plin în a noastră existenţă
Şi de-om urmări atenţi ale ei puteri sporite,
Vom înţelege mai bine viaţa de pe planetă.

Sub clar de lună jurăminte multe curg
Şi legăminte sacre de dragoste se ţes,
Părtaşă discretă la ale noastre poveşti este
Şi a ei vrajă pecetea pe-a noastră viaţă pune.

O, Tu, sferă luminoasă şi nestemată,
Simbol cosmic şi singular pentru planetă,
În fiecare seară îmi intri în inimă şi în casă
Şi-mi aduci aminte tot mereu,
Ce minunăţii a lăsat în Univers, Dumnezeu.

poezie de Georgeta Ganea (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!