Pe zi ce trece mă simt tot mai slab şi mai debil. Mi-e teamă că nu mai am mult a încurca lumea.

citat celebru din Ciprian Porumbescu (1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeri

Mi-e teamă de ziua de mâine,
Mi-e teamă de tot ce-a trecut,
De tot ce se-ntoarce ca plată
Greşelilor ce le-am făcut...

Mi-e teamă de tot neştiutul,
De litera ce ne-nfierează,
Mi-e teamă de gândul - tăcutul -
Ce drumul prin viaţă ghidează;

De vântul ce-n braţe ne poartă;
Mi-e teamă, de-o şoaptă "rămâi"
Păpădii suflate de soartă...
Îmbătaţi de visul dintâi.

Mi-e teamă de lipsa iubirii,
De frigul ce inimi pătrunde...
Tomnatic ne plâng trandafirii
Când mierla nu cântă niciunde.

Mi-e teamă de noaptea ce-a tristă
Ce nu mai găseşte sclipirea,
Din steaua ce nu mai există -
Renunţând să-şi afle menirea...

Mi-e teamă de lacrimi, de mine,
De timpul ce se cerne prin noi
Clepsidre... nisip de suspine
Numărând paşi spre viaţa de-apoi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit.

Ciprian Porumbescu în scrisoare despre Berta Gordon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul catre perfect

cu fiecare treapta pe care urc,
simt ca mi-e din ce in ce mai greu sa respir
aerul devine tot mai fortat, chinuitor

cu fiecare treapta pe care o trec
simt ca e ultima,
picioarele au devenit inerte
la orice miscare de a mea, la orice incercare

cu fiecare treapta pe care ajung,
imi dau seama ca inaintez spre nimic,
totul din mine se pabuseste.
nimeni si nimic nu ma mai vrea,
peretii au devenit verzui-negri,
balustrada nu ma mai lasa sa o ating,
ultimul etaj e departe.

nici un simt al meu nu mai e in viata.

lumina s-a stins, inaintez,
mi-e teamă ca nimeni nu va fi
sa ma astepte la ultimul etaj.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ce e de făcut? De murit nu vreau să mor şi poate că nici n-oi să mor aşa curând, cu toate acestea starea sănătăţii mele prezente e periculoasă sau cel puţin nefavorabilă şi să intru cu ea în iarnă, şi mai rău!... Parcă-l văd pe tătuţa cum se întristează şi cum o fi zicând: oho, dacă-l trimet la Italia, apoi rău trebuie să mai steie cu bietul Ciprian. Dar nu-i aşa. Spre a evita pe viitor bolire mai grea, spre a întări plămânile şi a evita o tuberculoză, care uşor s-ar putea furişa, e mai bine să mă duc şi să mă restaurez, decât mai târziu, când n-a mai folosi la nimica.

Ciprian Porumbescu în scrisoare (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A fost o vreme
când mi-aş fi dat
viaţa
pentru un răspuns...
Eram convinsă
că, doar
ştiind foarte mult,
voi putea găsi fericirea.
Acum,
nu mai sunt sigură
de asta, acum,
mi-e teamă să ştiu
ce te-a adus lângă mine,
mi-e teamă
să ştiu ce va urma...
Închid ochii, şi-arunc
tot ce-am iubit, pentru
a supravieţui...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilinţa dorinţei de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilinţă plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Paşii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar şi de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi eşti un fulger de o clipă, îmi eşti o picătură între vieţi!

Mă dezarmezi, mă dezgoleşti chiar şi de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu şi de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aburi de cafea

În aburi de cafea,
Îţi caut tot mai des privirea.
Închid ochii,
Şi mă prefac, că te ating.
Tu taci.
Mă faci să cred că nu mă simţi.
Dar eu te văd,
Te simt, şi te ating.

Duc ceaşca
Încet spre buzele-mi setoase
Aşa. Acum,... îmmm
Te simt tot mai aproape.
Simt cum pătrunzi în mine,
Iar eu îţi simt căldura
Şi după prima-nghiţitură
Mai vine încă una.
Dorinţa creşte tot mai mult.
Aşa. Acum,... îmmm
Ţi-am cunoscut şi gustul
Şi pasiunea dă-n tumult.
Mai vreau. Mai vreau. Mai mult.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, am cântat Daciei întregi!

Ciprian Porumbescu în festivitate la mănăstire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat, mamă

De când ai plecat mamă, multă vreme a trecut
şi tare-mi este teamă, că în lume te-ai pierdut.
O veşnicie-i timpul, de când nu te-am văzut,
îţi caut chipul mamă şi noaptea-n aşternut.
Te vreau alături mamă, să simt căldura ta,
să nu-mi mai fie teamă, de lumea asta rea.
Cu o îmbrăţişare, să-mi dai iubirea ta,
să nu mai simt în palmă, strivită lacrima.
Târziu, pe prispa casei, stau noaptea şi te-aştept,
inima-mi te cheamă, gata să sară din piept.
Eu încă mai cred mamă, că mâine vei veni
şi ştiu prea scumpă mamă, că mult mă vei iubi.

poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frică de întuneric

după melodia „Fear of the dark” a formaţiei Iron Maiden

Când soarele apune, uşor se lasă seara,
Mi-e teamă, mult prea teamă de întuneric
Simt cum Diavolul îşi întinde gheara,
Şi pe mîne mă cuprinde un plâns isteric.

De plec noaptea-n oraş, străzi luminate,
Sunt in siguranţă, totul îmi pare bine
Asta până intru-n pasaj la Universitate
Şi repede din sens opus, Diavolul vine!

E ceva invizibil ce mă strânge de gât
La colţuri de strada, Diavolul asteaptă
Mi-e frică de beznă şi de tot ce-i urat,
Mi-e teamă de ţipăt, mi-e teamă de şoaptă.

Asta până într-o zi, când te-am cunoscut,
Si-amandoi mergem seara, mână în mână
Tu esti Lumina ce pe Diavol l-a omorât,
De-acum înainte aşa să rămână!

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu.

perlă din examen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe zi ce trece, devii tot mai rece

Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Şi nu ştiu cum, dar, parcă, mai frumoasă!
Ce sloi de înger negru te petrece
Că-n mine eu nu mă mai simt acasă?

Când te privesc, tu îţi întorci privirea,
În braţe când te iau, pari în chirie.
Să ştii că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie şi mai vie!

Iar dacă pleci, vii şi mai mult în mine,
Că în dorinţe nimeni nu mă-ntrece,
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece.

De eşti vulgară, dură sau ursuză,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt că am o nouă boală psihică: Telefobia. Mi-e teamă să mai pornesc televizorul.

aforism de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

112-Caracal, salvaţi copiii!!!

Mi-e groază, Doamne, că e plin pământul
De proxeneţi, corupţi şi criminali
Ce sapă unei ţări întregi mormântul,
Căci au puterea veşnicii penali.

Mi-e groază, Doamne, să mai merg pe stradă,
Să spun ce simt, să scriu, să mai visez,
C-am devenit de multă vreme pradă
Şi n-am la cine să mă adresez.

Părinţii stau cu frică şi m-aşteaptă
S-ajung acasă teafăr de la şcoală,
Aşa e lumea, Doamne, nu e dreaptă,
E mult mai tristă, mult mai rea şi goală.

Mi-e groază, Doamne, să mai fiu copil,
Îmbătrâneşte-mă, acum, pe loc,
Şi du-mă într-un prăpădit de-azil,
Că viaţa mea a devenit un joc

Şi cum se-nvârte roata nebuniei
Aşa se pare că va fi cu noi,
Ajunşi în valul negru-al tragediei
Formăm sfioşi la 112.

Şi-n pieptul nostru, glasul arzător
Cuprins de groaza clipelor ce vin,
Tot aşteptând un semn de ajutor
Apucă să strecoare un: Amin!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transparenta

Trece timpul,
Eu in absenta somnului,
Cant in tacere...
De vreau sa strig, nu are rost,
Nu mai am nici glas, si nici putere.

Nici stele nu mai sunt,
Nici luna-n noapte asta nu zambeste,
Tot in jurul meu a adormit
Decat in mine absenta somnului traieste.

Simt cum trece timpul...
Ma simt ca un robot...
Limitat de timp,
Dependent de tot.

poezie de Anna Panovici
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât încercăm mai mult să trăim în lumea cuvintelor, cu atât mai mult ne simţim izolaţi şi singuri, cu atât mai mult bucuria şi dinamismul lucrurilor sunt schimbate doar pe certitudine şi securitate. Pe de altă parte, cu cât suntem forţaţi mai mult să admitem că trăim în lumea reală, cu atât mai mult ne simţim ignoranţi, incerţi şi nesiguri, cu privire la tot.

citat din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i frumoasă şi la 66 de ani

A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulţi! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie şi frumoasă,
Nu sunt tot eu? Şi nici nu mi-e ruşine.

Sunt anii mei şi-i ţin cu drag în braţe
Şi sunt frumoşi, aşa cum sunt. Să treacă!
Şi nu cumva vreun hoţ să mi-i înhaţe,
Că, fără ei, aş fi mult mai săracă.

Botine fine nu mai port de-o vreme
Şi mijlocelul nu mai e subţire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Şi nu mai ţin nici cure de slăbire.

Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe şiră... şi ce dacă?
Pe zi ce trece, viaţa-i mai frumoasă
Şi nicio lacrimă nu mă apleacă.

Mai plouă-n suflet... e firesc să plouă-
Nici cerul nu zâmbeşte-ntotdeauna.
Mi se mai frânge inima în două,
Da'-mi trece, numai de răsare luna.

Mai scriu şi-un vers şi pot să uit de toate-
În poezie sunt cum vreau. Hai, viaţă,
Trăieşte-mă, atât cât se mai poate
Şi cât a mai rămas, pe mosor, aţă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trec pe lângă sentimente?

Eu nu ştiu nimic
Şi văd puţin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum mă inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.

Eu nu ştiu nimic.
Şi Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simţit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l laşi!
Ar fi păcat,
Ca tinereţea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
Să nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Şi-o ploaie caldă
Ca pe un duş reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.

Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget şi-n voinţă,
Să vreau să simt, că trăiesc iar!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!