Lecţia nestatorniciei

Nestatornic este omul
Cei mai mulţi nu ştiu ce vor
Uşor rătăcesc ei drumul
Şi-apoi vai de mama lor....

Facă lumea cum o vrea
Nimic nu mă mai uimeşte
Însă am învăţat ceva
În viaţă totul se plăteşte

poezie de Ionel Popa (8 aprilie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător prin viaţă

Am avut destule teste, unele le-am şi trecut,
Multe le-am picat, din grabă, câteodată a durut
Vor mai fi, lasă să fie, doar aşa învăţ ceva,
Cum e omul, cum e soarta, cum sunt eu, altcineva

E o roată, se învârte, multe gropi şi dealuri multe,
Ba e lună, ba e soare, ba sunt multe şi mărunte,
Mă mai duc pe la restanţe, nu am fost prea silitor,
Dar măcar pricep... în viaţă nu e totul chiar uşor

E lung drumul, plin de hopuri, te mai rupi, te mai îndoi,
Chiar mai cazi în nas, de-a latul, însă te ridici vioi
Plin de praf, uşor îl scuturi, cauţi zâmbetul din nou
Te înhami, nu-i prima oară când probleme vin cadou

Însă eu le-aş spune lecţii, experienţă ce n-aveai,
Astfel data viitoare, nici surprize nu mai ai,
Important e să ai suflet, să-nţelegi ceva din el,
Oricum restul se întâmplă, iar să schimbi... nu poţi de fel

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta vreau să fie mesajul meu către lume. Eu am zis să îţi foloseşti personalitatea ca să obţii ce vrei tu în viaţa asta. Să ai bani, sănătate, corp de model, statut social, relaţii, stil de viaţă, absolut orice. Pentru că totul vine din interior. Totul este atitudine. Totul ţine de convingeri, mental şi emoţional. Cei cărora mă adresez eu, sunt oameni ca mine, pentru că acesta a fost visul meu. Mulţi dintre ei, oameni care nu ştiu încă ce comoară zace în ei. Oameni cărora nu le place cariera şi jobul şi vor să îşi descopere vocaţia. Oameni nefericiţi, bolnavi sufleteşte şi depresivi. Mulţi dintre ei, oameni care vor să descopere cum să facă bani, cum să slăbească şi cum să găsească marea iubire. Aceşti oameni, atunci când cumpără o carte, un curs sau merg la un eveniment plătit de dezvoltare personală, fac un efort mult mai mare şi de aceea lupta lor este admirabilă. Preţul plătit de ei în efort şi resurse este mai mare dar şi victoria lor va fi mai dulce.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii un luptător!

Copii-s mici, nu ştiu ce vor,
Dar pilde le dă mama lor.
Şi nu vrea ca al ei fecior
S-ajungă un om tânguitor.

Doar mama îi opreşte plânsul,
Şi-i zice: "Tu de mine-ascultă,
Ia viaţa-n piept, cu ea te luptă
Şi fii mereu învingător!

Nu vreau să creşti ca un nemernic,
Vreau s-ai un ţel hotărâtor.
Să fii ca mine, om puternic!
Ca să îmi fii de ajutor.

Dar nu-i tragedie mai mare,
Când oamenii, de tineri, mor.
Doamne, spune-mi, de ce mor oare?
Ştiu, omul c-o moarte-i dator!

Nu este om cel care plânge,
În viaţă toate trec. Dar dor!
Om este doar cel care-nvinge,
Şi eu te vreau învingător!

Fii printre cei ce vor să lupte,
Cei laşi sunt luaţi de val şi mor.
Ştiu, viaţa dură te ascute,
Dar vei sfârşi biruitor!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (12 martie 1997)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Văicăreală (aleilor şi bocitoarelor de la Bellu)

Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!

A umblat pe ape, apa este vinul
ce a rupt Poetul de slăvirea Sa...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Dă-mi, Doamne, putere mare
Însă una, cum să zic,
Să nu-mi pese de trădare
De avere, de nimic.

Şi-apoi dă-mi a Ta povaţă
Şi-ncă vreo cincizeci de ani
Să mă plimb tăcut prin viaţă
Fără griji şi fără bani.

Dar Tu, Doamne, mă veghează
Ca să nu mă rătăcesc
Zi de zi mă luminează
Şi mă-nvaţă să iubesc.

Fiindcă-n lumea asta mare,
Nemiloasă şi eternă,
Cea mai mare alinare
Este grija Ta paternă.

poezie de Octavian Cocoş (8 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt

Se întâmplă ca oamenii să ştie
Să vorbească în peste şase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de ţări şi astfel
Se întâmplă ca oamenii să ştie să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Şi despre lumile din ei
Şi din alţii
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Şi iar pierdute
Oamenii ştiu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu aţă subţire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ţine şi când se răstoarnă
Ei
Oamenii ştiu să scrie chiar şi despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Şi nu va fi
Pentru că lor le place să caute
Ceva nou
Ceva ce nu s-a mai întâlnit şi nu se va mai întâlni
De fapt oamenii vor să fie unici cu ceva
Orice
Cât de mic
Doar
Să fie
Numai şi numai
Al lor
Iar dacă nu e să fie
Ei ştiu să îşi inventeze propriile lumi
Oamenii ştiu să contruiască
Munţi
Şi mări
Şi oraşe
Cu munţi înguşti
Cu sute de etaje
Străzi
Cu valuri şi valuri
De maşini
Ţări
Delimitate
Pentru că de fapt
Oamenilor
Le place să pună bariere
Între ei
Să fie
Ceva
Numai şi numai al lor
Iar cine vrea să intre
S-o facă numai cu permisiunea lor
Se întâmplă
Ca ştiinţele exacte
Să fie pietre de temelie
Ale omenirii
Ei
Oamenii
Ştiu că E=MC ^2
Ei ştiu că lumile lor
Şi ale altora
Sunt alcătuite din atomi
Protoni
Şi electroni
Neutroni
Şi spaţiu
Energie
Frecvenţe
Şi vibraţii
Pentru că
De fapt
Oamenii iubesc
Să despartă
Să disece
Să caute
Să găsească
Ceva nemaigăsit
Numai al lor
Unic
Astfel oamenii
Şi-au dat seama cum să călătorească
Prin univers
Să părăsească lumea lor
Lumile celorlalţi
În căutare de ceva
Nou
Se întâmplă ca oamenii
Să mai ştie şi să numere
De la 0
La infinit
Pentru că ei au nevoie
Să ţină socoteala
Zilelor
Cât mai au de trăit
Şi de murit
De fapt
Oamenii ştiu
Că le este teamă
Să nu se găsească
Ceva ca nimic altceva
Şi de-asta ei
Oamenii au învăţat cum să-şi făurească
Lame
Cuţite
Şi pistoale
Tunuri
Şi rachete
Şi Bombe
De fapt oamenii se pricep cel mai bine
Să dărâme
Să sufoce
Munţi
Şi case
Oraşe
Şi ţări
Lumi
Şi mări
Şi oceane
Iubire
Şi încredere
Virtute
Şi credinţă
Şi vechi
Şi nou
Pentru că de fapt
Se întâmplă ca oamenii
Să nu ştie nimic

poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă mare la votare!

În ţara noastră, frăţioare
Iată-i rostul de schimbare!
Poporul fiind batjocorit
Mulţi în stradă au ieşit
Şi-au strigat în gura mare
Asta nu e guvernare,
Vrem schimbare!

Tineri mulţi şi-au pierdut viaţa
Supărarea umplând piaţa
Că-i guvernul prea corupt
Şi paharul s-a umplut.
Pe fond de haos evident,
Iar apare un accident
Jos guvernul incompetent!

Durerea fiind aşa de mare
Schimbarea-i cu justificare
Dar să vezi de-acuma vere
Toţi avem câte o părere.
Fiind lipsuri se tot cere
Câte-n lună şi în stele
Opoziţia se vrea... la putere!

Mulţi doresc câte-un ciolan
Şi de-ar fi cât mai băban
Pentru asta dau din coate
Lupta-i pe viaţă şi moarte
Detractorii-s puşi pe treabă
Să vezi cum se dau în stambă
Vrem puterea în mare grabă!

Ciolanul de-i greu de prins
Şi-un oscior este de ajuns,
Funcţionar pe nu ştiu unde
În sistem de va pătrunde.
Ăsta-i vis de parvenire
Demnitar în devenire
De asta vor mulţi primenire!

Dacă mergi acum în piaţă
Poţi să iei şi-un pumn în faţă!
Să n-atragi o mare ură
Ai grijă ce spui din gură
Şi pe cine vei susţine
Sau mai bine te-ai abţine
Dacă-l vor pe.... nu ştiu cine!

Lumea strigă acolo în stradă
Şi pe net e mare sfadă
Nu mai e pic de răbdare
Şi-i o mare încordare
Guvernu-i vinovat de toate
E prea multă nedreptate
Şi aşa nu se mai poate!

În stradă nevoile-s multe
N-are cine să le asculte
Când e criză şi durere,
Se ascund cei de la putere
Însă apar de nu ştiu unde
Mulţi cu interese oculte
Jos partidele corupte!

Unii îl vor pe nu ştiu cine
Dar la UE nu dă bine
Alţii vor pe nu ştiu care
Însă e pătat cam tare
Toţi am vrea prosperitate
Ni se dă... austeritate
Jos corupţii, vrem dreptate!

Vreau să spun că nu e bine
Să mă cert eu şi cu tine
De la puterea ce vine.
Cine vine-i pentru sine!
Dacă ar fi cinstiţi măi frate
Şi-ar avea şi demnitate
N-ar dori imunitate!

Doamne, vezi de tineret
Că-s folosiţi, nu-i un secret
Calea lor le luminează
Şi să-i ai mereu în pază.
De-i nevoie de schimbare
S-avem bună guvernare
Dă-ne minte la votare!

poezie de Ionel Popa (12 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i face mai bine pe cei mai mulţi dintre oameni să se pocăiască decât oglinda beteşugurilor lor. E o lovitură mare dată viciilor, când le expui râsului obştei întregi. Uşor îndură omul mustrările, dar nu rabdă nicidecum batjocura.
Acceptă să fie rău, dar nu vrea să fie ridicol.

Moliere în Avarul, Prefaţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofii şi plugarii

Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată,

Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata.

Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, şi fiecare

Înşira câte-o legendă, câte-un basm ori o întâmplare;

Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor,

Ci, tăcut, îşi păzea drumul călărind încetişor.

Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace

Îl lăsară-n draga voie, să gândească orice-i place,

Iară între ei se-ntinse ciorobor şi mare sfat:

Cine este oare-n lume omul cel mai învăţat?

După o dispută lungă, după sfaturi fără nume,

După ce critică totul, ce este şi nu-i pe lume,

Aduc la conclus, în fine, pe acest rotund pământ

Cei mai înţelepţi în toate dânşii sânt. Ah, dânşii sânt!

Cum? S-ocupă din juneţă numai cu filozofie;

Logica-i o jucărie pentru minţile lor! Fie,

Că ştiinţa-i vastă, însă ei în degetul cel mic

O posedă toată; în fine, nu e pe lume nimic

Lucru ne-nţeles de dânşii; toate, toate-s bagatele:

Ştiu de-a rostul pe Sofocle, tot aşa pe Aristotele;

Fiecare dintre dânşii, chiar pe când era copil,

Citea din Homer, din Plato, din Ovidiu şi Virgil!

Se pricep la Corpus juris, la Pandecte. Ce mai vrei?

Chiar şi-n ştiinţa lui Pliniu nu poţi să găseşti ca ei!
.........................................................

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt băiatul mamei mele. Este foarte limpede. Mama mea a fost catolică, Tempinski, un nume polonez. Din familia lor mulţi s-au tras în vale către noi, au intrat în România şi şi-au făcut un rost, o viaţă. Şi aşa... Nu ştiu cum e corect: mama mea l-a cunoscut pe tata sau tatăl meu a cunoscut-o pe mama. Aş vrea să lămuresc această poveste. A fost o femeie superbă.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudofabulă

Defectele unui porc sunt supraevaluate;
Ia uitaţi-vă la om cum i le-ntrece pe toate!
Şi unde mai pui că, omul, se pretinde educat,
Pe când, pe sărmanul porc, nimeni nu l-a învăţat!

Porcul n-are maniere? Nici nu poate,-având copite,
Omul, mai presus de-acestea, pune ale lui ispite!
Şi-apoi, râtul nu-i prmite să vorbească elevat,
Omul poate, dar nu vrea, să se poarte manierat!

De decenţă, ce să spunem, porcul n-are de ales;
Omul însă, acţionează numai după interes!
Analizându-i pe ambii, alegi, cum ţi-o fi norocul,
Iar concluzia e simplă: omul e mai porc ca porcul!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Suflete reci în carne vie
Mulţi morţi de frică să trăiască
Se nasc în ale lor sicrie

Mulţi bântuie prin întuneric
Împovăraţi şi traşi la faţă
Mai întâlnind vreun mort ce speră
Orbeşte, la o zi de viaţă

Mulţi se mai joacă de-a "trăitul"
Şi uită uneori că-s morţi
Pe când fărâma lor de viaţă
Le trage zilele la sorţi

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Şi de-l găsesc pe vreunu viu
Îl mint că o să îi dea viaţă
Şi-l bagă repede-n sicriu

poezie de Gabriel Cîndea (septembrie 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când eu am venit pe lume,
nu aveam încă un nume.
Cineva ma luat în braţe.
Mai târziu eu am aflat
că aceea era mama.
Când e lângă mine,
totul e uşor.
Ştiu, pot să visez.
Pot chiar şi să zbor.
Îmi imaginez
că plutesc pe-un nor.
Într-o seară, mama m-a luat de mână.
M-a dus la fereastră, s-a uitat la mine
şi mi-a spus zâmbind:
-Vezi Steaua Albastră?... Este Steaua noastră.
Chiar dacă în viaţă sunt momente grele,
tu, copilul meu, vei găsi uşor
drumul către stele.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt omul...

Sunt omul obosit de vreme,
care de moarte nu se teme.
Cu fruntea sus, privirea dreaptă,
sunt omul căruia,
ce-i este scris, aşteaptă.
Că prea devreme m-am născut
este perfect adevărat.
De atunci, prin viaţă am trecut
şi lucruri multe-am învăţat.
am învăţat cum să muncesc,
am învăţat cum să clădesc,
am învăţat cum să trăiesc.
De aceea poate am ajuns
să-mi număr anii chiar cu suta.
Soarele meu n-a apus,
pe Bistriţa, mai navighez cu pluta.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii despre oameni

am învăţat de la avari că drumu' anevoios
e un cuţit fără mâner ce taie pân' la os.

am învăţat de la stăpâni că lumea nu-i a lor
că întrutotul ei depind de viaţa sclavilor.

am învăţat de la săraci că avuţia stă
în germenele dragostei cum a-ul stă în ă.

şi am învăţat că omul între zi şi noapte
peste drumul vieţii trece în drum către moarte.

..........................................

dintre lecţiile vieţii una este care
m-a-nvăţat că din ruine cad mărgăritare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marionetele ne vorbesc din înaltul vitrinei

Marionetele ne vorbesc din înaltul vitrinei,
ele nu se încurcă niciodată în cuvinte
şi nici cu mărunţişuri.
"Totul este ca atunci când eşti tânăr să nu ajungi deja la capătul lumii",
ne spun ele din înaltul vitrinei.
Să explorezi, dar să nu epuizezi misterul
cu întrebări inutile.
Să trăieşti intens, dar să nu trăieşti prea mult,
aşa cum au făcut cei ce-au avut parte de-o viaţă lentă.
Marionetele au început să vorbească...
Dar (vai!) încă nu au învăţat că pentru a păşi
spre lumea de dincolo de noi
trebuie mai întâi să îţi ieşi din fire!

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Plânge cerul şi pământul,
Soarele nu mai luminează,
Nu mai bate vântul
Cel cald de la amiază!

Oamenii sunt orbi
Şi merg pe drumul fără de întoarcere,
Chiar dacă vor să facă ceva,
Nimic nu mai pot face!

Căci lumea asta moare
Şi alta-n locul ei să va naşte,
Ca Hristos în zi de Paşte.

poezie de Vladimir Potlog (27 aprilie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor

Aş vrea să mor...
O, Doamne, ce-aş mai dori să mor,
Să scap din astă lume,
De chinuri şi de dor,

Căci dacă aş muri...
Poate ar fi mai bine,
Că nu m-aş chinui
Şi n-aş mai şti de nimeni.

Însă judecând...
Un lucru nu mă lasă:
E greu să te desparţi
De viaţă, că-i frumoasă!

Şi-apoi, ceva mai este...
Dac-ai murit - tu ştii
Că niciodată-n lume
Nu ai să mai învii.

Mai bine ai trăi
O viaţă de poveşti,
Căci pentru a muri
Tot timpul dovedeşti...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea fericirii

Pământul, un muşuroi de furnici.
Oamenii roiesc în toate părţile.
Adesea, drumurile lor se intersectează.
Toată viaţa este o veşnică mişcare.
Toată lumea caută.
Ce caută?
Caută fericirea.
Oare vor reuşi s-o găsească?
Unii o găsesc, dar nu ştiu că este trecătoare.
Nu ştiu că fericirea nu are veşnicie.
Nu ştiu că este doar o amăgire a vieţii,
Că ea ne îndulceşte viaţa doar pentru o clipă.
Vine greu şi ne părăseşte repede.
Nu este statornică. Vine şi pleacă.
Nestatornic este şi omul.
Într-o permanentă căutare,
aleargă după această ficţiune,
FERICIREA.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Hiroshimei

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă
Nu mai cunoaştem drumul către casă

Suntem uşori şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă mare.
Unde-i cărarea, doamna-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum, plutim
Vai, unde-i casa? cum să nimerim?

Şi suntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata?
Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce ceaţă deasă, vai ce ceaţă mare,
Oh, azvârliţi-ne, voi, o cărare.

Nu mai cunoaştem drumul către casă
şi ceaţa este deasă, deasă, deasă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!