Sarcina unui istoric al religiilor care analizează fragmentul lui Heraclit şi mitul simbolului jocului se articulează în două faze distincte ce-ar putea fi numite faza istorico-genetică şi faza hermeneutică.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faza istorico-genetică are drept scop să reconstituie originea unui fenomen, istoria şi metamorfozele sale, în timp ce faza hermeneutică îşi propune, măcar în principiu, să lumineze înţelesul întregii serii istorice reconstituite în prima fază a acestui unic demers.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un filozof va afla în fragmentul lui Heraclit un răspuns ultim la întrebarea fundamentală a filozofiei, un istoric al filozofiei va trebui să constate o anumită analogie între gândirea lui Nietzsche şi aceea a câtorva filozofi din Renaştere. De aici urmează că admiraţia lui Nietzsche pentru Renaştere provenea dintr-o profundă afinitate cu aceasta, constând îndeosebi în importanţa ontologică pe care Nietzsche, precum Nicolaus Cusanuns şi Marsilio Ficino, o acorda simbolului jocului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un istoric al filozofiei va observa că tema "ludus mundi" la care ajunge gândirea lui Nietzsche era deja prezentă la filozofii din Renaştere şi că aceştia, poate amintindu-şi fragmentul lui Heraclit, îl asociau şi cu jocul copilului Dionysos. Un istoric al religiilor va repune toate aceste motive în contextul ce le este propriu, adică în contextul religios, pentru a încerca să extragă de aici un sens.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul religiilor va trebui să se întrebe dacă Aiôn-ul lui Heraclit, copilul care joacă dame, este Dionysos al orficilor. Această teză a fost susţinută de Vittorio Macchioro într-un studiu publicat în 1922, care continua seria deschisă de mai celebrul Zagreus din 1920. Dar e foarte dificil să-i convingi pe istorici că mitul orfic exista deja pe vremea lui Heraclit, căci prima atestare sigură a acestui mit nu se situează dincolo de secolul al III-lea. Cu toate acestea, R. R. Dodds a demonstrat peremptoriu că Platon nu putea să-l ignore, ceea ce face mai pluzibilă ipoteza lui Macchioro.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul religiilor va trebui să recunoască, dacă are vederi suficient de largi, că Heraclit era la curent cu mitul lui Dionysos şi că interpretările autorilor creştini nu erau prea rele. Va mai trebui să recunoască şi că rombul din recuzita copilului Dionysos provine probabil de la iniţierile "primitive" şi că acel bull-roarer îl evoca pesemne pe Dionysos în timpul celebrării anumitor mistere.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la faza de om la faza de om adevărat se trece prin faza de om nebun.

citat din Michel Foucault
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faza 1. Normalitatea înseamnă somn şi drama. Faza 2. Doare până când deschizi ochii. Telenovela continuă şi se amplifică. Faza 3. Cauţi soluţii, găseşti dezvoltarea personală. "Eu" puternic, care vrea să schimbe lumea. Fugi de negativ, ascunzând drama sub rânjete. Faza 4. Durerea creşte, oboseşti şi renunţi la dezvoltarea personală. Posibila depresie, drama încă este prezentă, "eu" este încă solid. Faza 5. Vezi negativul, încă nu îţi place, dar alegi pozitivul în mod conştient. "Eu" se diluează, începe să intervină acceptarea. Faza 6. Nu mai e nimeni care să aleagă, pozitiv şi negativ sunt acelaşi lucru. No more drama. Faza 7. Normalitatea este linişte.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa dintre sensuri e lesne de sesizat. Pentru filozoful Nietzsche, fragmentul lui Heraclit înseamnă că devenirea n-are nici o dimensiune teologică, e inocentă. Concepţia ludică despre fiinţa care nu este decât devenire îşi află un corolar la Nietzsche în semnificaţia ontologică a imoralităţii: omul şi lumea n-au nevoie de o justificare morală.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt motiv care străbate gândirea Renaşterii, pentru a asuma, la Giordano Bruno, expresia etică şi cea mistică este acela al morţii şi renaşterii iniţiatice. Îl întâlnim mai ales în operele de alchimie, laolaltă cu motivul "coincidentia oppositorum", exprimat prin faza procesului alchimic numită "coniunctio".

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele antropolog Andrew Lang stabilise o strânsă relaţie între anumite jucării ale lui Dionysos şi obiectele numite bull-roarer (zbârnâitori) sau romburi, utilizate în iniţiere la popoarele "primitive"din Australia, America şi Africa. Printre jucăriile lui Dionysos figurează, într-adevăr, cele numite rhomboi şi kônoi.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul filozofiei se deosebeşte de istoricul religiilor prin aceea că trasează o separaţie netă între domeniul său, care este acela al gândirii zise prin tradiţie "abstractă" şi domeniul contiguu al "religiosului", în care o bună parte a aceluiaşi sens asumă forma mitului şi a ritualului. Pentru istoricul religiilor, o astfel de separaţie arbitrară n-ar putea, în principiu, să existe. Căci singura diferenţă între cele două zone, cu grijă deosebită din partea istoricului filozofiei, nu se află la nivelul sensului, ci la nivelul limbajului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculenţa simbolului lui Dionysos nu e frecventă, însă el are un lucru deosebit, anume că atinge straturile cele mai adânci ale intenţiilor filozofilor moderni, reprezintă oarecum limita însăşi la care gândirea lor e silită să se oprească.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantitatea de date de care va trebui să se ocupe istoricul religiilor este considerabil mai întinsă decât aceea de care se va ocupa istoricul filozofiei, în vreme ce sarcinile lor sunt deosebite, deoarece răspund unor interogaţii deosebite şi-şi propun să dezvăluie nişte zone de semnificaţie ce nu se suprapun decât parţial. Domeniul filozofului abia începe acolo unde cel al istoricilor încetează! Fiindcă problema unui istoric este de a răspunde întrebării "de ce ceea ce este aşa, este aşa?", în timp ce întrebarea fundamentală a filozofului este: "de ce ceea ce este, este?" Demersul unui istoric trebuie să epuizeze în mod necesar domeniul onticului, iar istoricul care "ontologizează" datele ontice ale lucrului său îşi atribuie rolul filozofului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anul în care Nietzsche meditează asupra fragmentului 52 din Heraclit, el îşi pierde raţiunea, în timp ce seminarul lui Heidegger despre Heraclit, publicat de discipolul său, Eugen Fink, trebuie rânduit între ultimele opere ale maestrului. La fel, "Ludus globi" de Nicolaus Cusanus fusese compus în 1463, chiar înaintea morţii cardinalului. De ce oare acest fragment al lui Heraclit, deja de multă vreme pus în relaţie cu Dionysos al orficilor, marchează într-un fel atât de caracteristic limita ultimă a gândirii filozofice moderne?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatarea inevitabilităţii jocului care este jucat şi asocierea lui cu un zeu ucis pe când se juca şi din pricina acestui joc, cu greu pot ocoli o interpretare melancolică.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am evoluat de la faza "tineri şi proşti" la faza de "bătrâni şi proşti".

aforism de Victor Martin din Violatorii zilei de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiind consecinţele morale puritane pe care orficii le extrăgeau din mitul zeului-copil Dionysos, istoricul religiilor va fi cât se poate de încurcat de interpretarea filozofică pe care i-o dă Nietzche. În viziunea filozofului, jucăriile copilului nu sunt decât nişte momeli ce le slujesc Titanilor ca să-l amăgească şi apoi să-l mănânce. Nietzche, care n-avea nici un alt duşman mai cumplit decât creştinismul, nu voia nicidecum să conceapă posibilitatea ca morala puritană să se fi ascuns undeva în Grecia-i mult iubită.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitul orficului Dionysos se înscrie printre puţinele simboluri obsesive care au hrănit meditaţia marilor gânditori ai epocii moderne, de la Nietzsche la Heidegger.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Faza" meciului la CM de fotbal 2010

Când echipa favorită
A marcat, poftim beleaua:
Fanul reuşi să-nghită
Vuvuzeaua!

epigramă de Gheorghe Gurău (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un istoric al religiilor, fenomenul pe care Nietzsche îl condamna în creştinism nu-i era cu totul constitutiv acestuia – era vorba de dualism, de ideea că lumea îi aparţine diavolului şi de consecinţa ce decurge de aici: faptul că inconsistenţa ontologică a lumii nu-i lasă omului posibilitatea de a-şi recupera fiinţa decât în afara lumii. Trebuie oare repetat faptul că această infatuare a dualismului nu este specifică esenţei creştinismului, că rădăcinile ei sunt platoniciene şi orfice?! Acest mod de a vedea lumea este piatra de temelie a orfismului; adeptul lui Orfeu se aşeza în rândul acelora care aveau aceste convingeri.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!