Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ioan Petru Culianu

Sarcina unui istoric al religiilor care analizează fragmentul lui Heraclit și mitul simbolului jocului se articulează în două faze distincte ce-ar putea fi numite faza istorico-genetică și faza hermeneutică.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Citate similare

Ioan Petru Culianu

Faza istorico-genetică are drept scop să reconstituie originea unui fenomen, istoria și metamorfozele sale, în timp ce faza hermeneutică își propune, măcar în principiu, să lumineze înțelesul întregii serii istorice reconstituite în prima fază a acestui unic demers.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Dacă un filozof va afla în fragmentul lui Heraclit un răspuns ultim la întrebarea fundamentală a filozofiei, un istoric al filozofiei va trebui să constate o anumită analogie între gândirea lui Nietzsche și aceea a câtorva filozofi din Renaștere. De aici urmează că admirația lui Nietzsche pentru Renaștere provenea dintr-o profundă afinitate cu aceasta, constând îndeosebi în importanța ontologică pe care Nietzsche, precum Nicolaus Cusanuns și Marsilio Ficino, o acorda simbolului jocului.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Un istoric al filozofiei va observa că tema "ludus mundi" la care ajunge gândirea lui Nietzsche era deja prezentă la filozofii din Renaștere și că aceștia, poate amintindu-și fragmentul lui Heraclit, îl asociau și cu jocul copilului Dionysos. Un istoric al religiilor va repune toate aceste motive în contextul ce le este propriu, adică în contextul religios, pentru a încerca să extragă de aici un sens.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Istoricul religiilor va trebui să se întrebe dacă Aiôn-ul lui Heraclit, copilul care joacă dame, este Dionysos al orficilor. Această teză a fost susținută de Vittorio Macchioro într-un studiu publicat în 1922, care continua seria deschisă de mai celebrul Zagreus din 1920. Dar e foarte dificil să-i convingi pe istorici că mitul orfic exista deja pe vremea lui Heraclit, căci prima atestare sigură a acestui mit nu se situează dincolo de secolul al III-lea. Cu toate acestea, R. R. Dodds a demonstrat peremptoriu că Platon nu putea să-l ignore, ceea ce face mai pluzibilă ipoteza lui Macchioro.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Istoricul religiilor va trebui să recunoască, dacă are vederi suficient de largi, că Heraclit era la curent cu mitul lui Dionysos și că interpretările autorilor creștini nu erau prea rele. Va mai trebui să recunoască și că rombul din recuzita copilului Dionysos provine probabil de la inițierile "primitive" și că acel bull-roarer îl evoca pesemne pe Dionysos în timpul celebrării anumitor mistere.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De la faza de om la faza de om adevărat se trece prin faza de om nebun.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Power/Knowledge: Selected Interviews and Other Writings 1972-1977 Paperback" de Michel Foucault este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 45.48 lei.

Faza 1. Normalitatea înseamnă somn și drama. Faza 2. Doare până când deschizi ochii. Telenovela continuă și se amplifică. Faza 3. Cauți soluții, găsești dezvoltarea personală. "Eu" puternic, care vrea să schimbe lumea. Fugi de negativ, ascunzând drama sub rânjete. Faza 4. Durerea crește, obosești și renunți la dezvoltarea personală. Posibila depresie, drama încă este prezentă, "eu" este încă solid. Faza 5. Vezi negativul, încă nu îți place, dar alegi pozitivul în mod conștient. "Eu" se diluează, începe să intervină acceptarea. Faza 6. Nu mai e nimeni care să aleagă, pozitiv și negativ sunt același lucru. No more drama. Faza 7. Normalitatea este liniște.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Renascut din propria cenusa" de Paul Avram este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 21.99 lei.
Ioan Petru Culianu

Diferența dintre sensuri e lesne de sesizat. Pentru filozoful Nietzsche, fragmentul lui Heraclit înseamnă că devenirea n-are nici o dimensiune teologică, e inocentă. Concepția ludică despre ființa care nu este decât devenire își află un corolar la Nietzsche în semnificația ontologică a imoralității: omul și lumea n-au nevoie de o justificare morală.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Un alt motiv care străbate gândirea Renașterii, pentru a asuma, la Giordano Bruno, expresia etică și cea mistică este acela al morții și renașterii inițiatice. Îl întâlnim mai ales în operele de alchimie, laolaltă cu motivul "coincidentia oppositorum", exprimat prin faza procesului alchimic numită "coniunctio".

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Marele antropolog Andrew Lang stabilise o strânsă relație între anumite jucării ale lui Dionysos și obiectele numite bull-roarer (zbârnâitori) sau romburi, utilizate în inițiere la popoarele "primitive"din Australia, America și Africa. Printre jucăriile lui Dionysos figurează, într-adevăr, cele numite rhomboi și kônoi.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Istoricul filozofiei se deosebește de istoricul religiilor prin aceea că trasează o separație netă între domeniul său, care este acela al gândirii zise prin tradiție "abstractă" și domeniul contiguu al "religiosului", în care o bună parte a aceluiași sens asumă forma mitului și a ritualului. Pentru istoricul religiilor, o astfel de separație arbitrară n-ar putea, în principiu, să existe. Căci singura diferență între cele două zone, cu grijă deosebită din partea istoricului filozofiei, nu se află la nivelul sensului, ci la nivelul limbajului.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Reculența simbolului lui Dionysos nu e frecventă, însă el are un lucru deosebit, anume că atinge straturile cele mai adânci ale intențiilor filozofilor moderni, reprezintă oarecum limita însăși la care gândirea lor e silită să se oprească.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Cantitatea de date de care va trebui să se ocupe istoricul religiilor este considerabil mai întinsă decât aceea de care se va ocupa istoricul filozofiei, în vreme ce sarcinile lor sunt deosebite, deoarece răspund unor interogații deosebite și-și propun să dezvăluie niște zone de semnificație ce nu se suprapun decât parțial. Domeniul filozofului abia începe acolo unde cel al istoricilor încetează! Fiindcă problema unui istoric este de a răspunde întrebării "de ce ceea ce este așa, este așa?", în timp ce întrebarea fundamentală a filozofului este: "de ce ceea ce este, este?" Demersul unui istoric trebuie să epuizeze în mod necesar domeniul onticului, iar istoricul care "ontologizează" datele ontice ale lucrului său își atribuie rolul filozofului.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

În anul în care Nietzsche meditează asupra fragmentului 52 din Heraclit, el își pierde rațiunea, în timp ce seminarul lui Heidegger despre Heraclit, publicat de discipolul său, Eugen Fink, trebuie rânduit între ultimele opere ale maestrului. La fel, "Ludus globi" de Nicolaus Cusanus fusese compus în 1463, chiar înaintea morții cardinalului. De ce oare acest fragment al lui Heraclit, deja de multă vreme pus în relație cu Dionysos al orficilor, marchează într-un fel atât de caracteristic limita ultimă a gândirii filozofice moderne?

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Constatarea inevitabilității jocului care este jucat și asocierea lui cu un zeu ucis pe când se juca și din pricina acestui joc, cu greu pot ocoli o interpretare melancolică.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Victor Martin

Am evoluat de la faza "tineri și proști" la faza de "bătrâni și proști".

aforism de din Violatorii zilei de mâine
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ioan Petru Culianu

Studiind consecințele morale puritane pe care orficii le extrăgeau din mitul zeului-copil Dionysos, istoricul religiilor va fi cât se poate de încurcat de interpretarea filozofică pe care i-o dă Nietzche. În viziunea filozofului, jucăriile copilului nu sunt decât niște momeli ce le slujesc Titanilor ca să-l amăgească și apoi să-l mănânce. Nietzche, care n-avea nici un alt dușman mai cumplit decât creștinismul, nu voia nicidecum să conceapă posibilitatea ca morala puritană să se fi ascuns undeva în Grecia-i mult iubită.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Mitul orficului Dionysos se înscrie printre puținele simboluri obsesive care au hrănit meditația marilor gânditori ai epocii moderne, de la Nietzsche la Heidegger.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

"Faza" meciului la CM de fotbal 2010

Când echipa favorită
A marcat, poftim beleaua:
Fanul reuși să-nghită
Vuvuzeaua!

epigramă de (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe GurăuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ioan Petru Culianu

Pentru un istoric al religiilor, fenomenul pe care Nietzsche îl condamna în creștinism nu-i era cu totul constitutiv acestuia – era vorba de dualism, de ideea că lumea îi aparține diavolului și de consecința ce decurge de aici: faptul că inconsistența ontologică a lumii nu-i lasă omului posibilitatea de a-și recupera ființa decât în afara lumii. Trebuie oare repetat faptul că această infatuare a dualismului nu este specifică esenței creștinismului, că rădăcinile ei sunt platoniciene și orfice?! Acest mod de a vedea lumea este piatra de temelie a orfismului; adeptul lui Orfeu se așeza în rândul acelora care aveau aceste convingeri.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook