Istoricul religiilor va trebui să se întrebe dacă Aiôn-ul lui Heraclit, copilul care joacă dame, este Dionysos al orficilor. Această teză a fost susţinută de Vittorio Macchioro într-un studiu publicat în 1922, care continua seria deschisă de mai celebrul Zagreus din 1920. Dar e foarte dificil să-i convingi pe istorici că mitul orfic exista deja pe vremea lui Heraclit, căci prima atestare sigură a acestui mit nu se situează dincolo de secolul al III-lea. Cu toate acestea, R. R. Dodds a demonstrat peremptoriu că Platon nu putea să-l ignore, ceea ce face mai pluzibilă ipoteza lui Macchioro.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul religiilor va trebui să recunoască, dacă are vederi suficient de largi, că Heraclit era la curent cu mitul lui Dionysos şi că interpretările autorilor creştini nu erau prea rele. Va mai trebui să recunoască şi că rombul din recuzita copilului Dionysos provine probabil de la iniţierile "primitive" şi că acel bull-roarer îl evoca pesemne pe Dionysos în timpul celebrării anumitor mistere.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anul în care Nietzsche meditează asupra fragmentului 52 din Heraclit, el îşi pierde raţiunea, în timp ce seminarul lui Heidegger despre Heraclit, publicat de discipolul său, Eugen Fink, trebuie rânduit între ultimele opere ale maestrului. La fel, "Ludus globi" de Nicolaus Cusanus fusese compus în 1463, chiar înaintea morţii cardinalului. De ce oare acest fragment al lui Heraclit, deja de multă vreme pus în relaţie cu Dionysos al orficilor, marchează într-un fel atât de caracteristic limita ultimă a gândirii filozofice moderne?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Identificarea lui Aiôn-Dionysos apare la autorii creştini şi neoplatonici. W. K. C. Guthrie se întreabă dacă ea nu face parte "din sincretismul foarte particular şi alegoric al acelei epoci", dar ar trebui să ne reamintim că înaintea descoperirii unui papirus din secolul al III-lea, conţinând o listă a jucăriilor simbolice ale lui Dionysos (titirez, romb, arşice, oglindă), mitul orfic nu era la drept vorbind cunoscut decât prin mărturiile a trei autori creştini a căror activitate e de situat între începutul secolului al II-lea şi jumătatea celui de-al IV-lea, şi anume Clement din Alexandria, Arnobius şi Firmicus Maternus.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un istoric al filozofiei va observa că tema "ludus mundi" la care ajunge gândirea lui Nietzsche era deja prezentă la filozofii din Renaştere şi că aceştia, poate amintindu-şi fragmentul lui Heraclit, îl asociau şi cu jocul copilului Dionysos. Un istoric al religiilor va repune toate aceste motive în contextul ce le este propriu, adică în contextul religios, pentru a încerca să extragă de aici un sens.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarcina unui istoric al religiilor care analizează fragmentul lui Heraclit şi mitul simbolului jocului se articulează în două faze distincte ce-ar putea fi numite faza istorico-genetică şi faza hermeneutică.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiind consecinţele morale puritane pe care orficii le extrăgeau din mitul zeului-copil Dionysos, istoricul religiilor va fi cât se poate de încurcat de interpretarea filozofică pe care i-o dă Nietzche. În viziunea filozofului, jucăriile copilului nu sunt decât nişte momeli ce le slujesc Titanilor ca să-l amăgească şi apoi să-l mănânce. Nietzche, care n-avea nici un alt duşman mai cumplit decât creştinismul, nu voia nicidecum să conceapă posibilitatea ca morala puritană să se fi ascuns undeva în Grecia-i mult iubită.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterele zeului Dionysos, care existau deja în epoca clasică, erau axate, după toate probabilităţile, pe alte isprăvi ale zeului. De altfel, acest Dionysos-copil nu există decât în context orfic, în contrast total cu Dionysos mainomenos, "care-ţi ia minţile", zeu al vinului, al escapadelor în munţi şi al omofagiei.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un filozof va afla în fragmentul lui Heraclit un răspuns ultim la întrebarea fundamentală a filozofiei, un istoric al filozofiei va trebui să constate o anumită analogie între gândirea lui Nietzsche şi aceea a câtorva filozofi din Renaştere. De aici urmează că admiraţia lui Nietzsche pentru Renaştere provenea dintr-o profundă afinitate cu aceasta, constând îndeosebi în importanţa ontologică pe care Nietzsche, precum Nicolaus Cusanuns şi Marsilio Ficino, o acorda simbolului jocului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul filozofiei se deosebeşte de istoricul religiilor prin aceea că trasează o separaţie netă între domeniul său, care este acela al gândirii zise prin tradiţie "abstractă" şi domeniul contiguu al "religiosului", în care o bună parte a aceluiaşi sens asumă forma mitului şi a ritualului. Pentru istoricul religiilor, o astfel de separaţie arbitrară n-ar putea, în principiu, să existe. Căci singura diferenţă între cele două zone, cu grijă deosebită din partea istoricului filozofiei, nu se află la nivelul sensului, ci la nivelul limbajului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantitatea de date de care va trebui să se ocupe istoricul religiilor este considerabil mai întinsă decât aceea de care se va ocupa istoricul filozofiei, în vreme ce sarcinile lor sunt deosebite, deoarece răspund unor interogaţii deosebite şi-şi propun să dezvăluie nişte zone de semnificaţie ce nu se suprapun decât parţial. Domeniul filozofului abia începe acolo unde cel al istoricilor încetează! Fiindcă problema unui istoric este de a răspunde întrebării "de ce ceea ce este aşa, este aşa?", în timp ce întrebarea fundamentală a filozofului este: "de ce ceea ce este, este?" Demersul unui istoric trebuie să epuizeze în mod necesar domeniul onticului, iar istoricul care "ontologizează" datele ontice ale lucrului său îşi atribuie rolul filozofului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele antropolog Andrew Lang stabilise o strânsă relaţie între anumite jucării ale lui Dionysos şi obiectele numite bull-roarer (zbârnâitori) sau romburi, utilizate în iniţiere la popoarele "primitive"din Australia, America şi Africa. Printre jucăriile lui Dionysos figurează, într-adevăr, cele numite rhomboi şi kônoi.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heidegger continuă investigaţia lui Nietzsche şi găseşte că problema nu admite decât o singură rezolvare: copilul se joacă, pentru că se joacă!

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost prima întâmplare ce a dat loc extraordinarei legende a lui Tozgrec, în care e cu neputinţă să discerni adevărul de închipuire. Pentru că tot ceea ce bătrânul îi comunicase - în ce fel anume, nu se ştie - lui Ines Garcia se dovedi exact, ea trase concluzia unei intervenţii divine şi li se destăinui tuturora. Se porni un pelerinaj către podiş şi vechea hacienda în ruină, căci majoritatea oamenilor avea probleme insolubile, iar cei care n-aveau erau totuşi foarte dornici să întâlnească divinul. Fiindcă, spuneau ei, dacă divinul există, asta schimbă într-adevăr totul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa dintre sensuri e lesne de sesizat. Pentru filozoful Nietzsche, fragmentul lui Heraclit înseamnă că devenirea n-are nici o dimensiune teologică, e inocentă. Concepţia ludică despre fiinţa care nu este decât devenire îşi află un corolar la Nietzsche în semnificaţia ontologică a imoralităţii: omul şi lumea n-au nevoie de o justificare morală.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitul orficului Dionysos se înscrie printre puţinele simboluri obsesive care au hrănit meditaţia marilor gânditori ai epocii moderne, de la Nietzsche la Heidegger.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă de măreţia lui Hristos, Platon e un personaj mărunţel şi cuviincios. Pe Platon poţi să-l scuturi şi constaţi că arhetipurile lui sunt filozofice, dar dacă muţi arhetipurile astea în religia lui Hristos, devin modurile în care el vede divinitatea. Platon n-are divinitate, pentru că la el divinitatea e un simplu "demiurg", ceea ce în greceşte înseamnă "meseriaş".

citat clasic din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afara numeroşilor tehnicieni instalaţi zi şi noapte la posturile de observaţie, se mai amestecau şi agenţi în mulţimea aşteptând nerăbdătoare manifestările lui Tozgrec (acestea aveau loc la fiecare oră şi se constatase de mult că Tozgrec era practic ubicuu: apărea în mai multe locuri deodată). Oricum, se pare că niciunul dintre agenţi n-a fost considerat demn de o vizită a lui Tozgrec, nici chiar aceia ale căror probleme personale erau grave; dar exista cu toate acestea un enorm pericol ca el să fi avut preferinţe de sex, de rasă şi de culoare şi, mai rău încă, preferinţe politice. Ar fi putut să se producă cele mai supărătoare consecinţe internaţionale dacă s-ar fi pus să le povestească Ivanovilor secretele clanului Smith sau viceversa.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce Lia se pregătea să povestească mitul zeiţei romane Diana, Lucian se gândi la mama lui, Diana Enka şi se întristă, amintindu-şi cuvintele pe care i le adresase; nu le putea uita... În medalionul în formă de inimioară pe care-l purta la gât era chipul mamei lui, pe când ea era adolescentă... Se împăcase cu ea, dar tot se mai simţea vinovat, cuvintele lui încă atârnau greu... Ascultă cu atenţie legenda pe care o relata Lia... Între timp, "Pacifis", "navigând" fără probleme printre aştri, îşi continua traseul spre planeta Proxima; pentru această planetă nu exista nici o legendă mitologică pe care Lia să o cunoască... Nu exista o legendă pentru planeta Proxima, dar subiectul nu se epuizase. Şi se părea că, deşi "Pacifis" se îndepărtase mult de Soare şi de întreg sistemul solar, discuţiile vor continua exact cu legenda "sufletului" sistemului solar, însuşi Soarele...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că Al-Kindi putea afla dinainte ce avea să i se întâmple de-a lungul unei zile întregi, anume privind atent în jur la ceasul când se trezea din somn: vedea atunci tot felul de lucruri, pete pe pereţi, nori pe cer, furnici, scorpioni, şerpi, păsări care zburau de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, iar toate acestea nu erau nicidecum indiferente - toate aveau un înţeles care prefigura exact ceea ce avea să i se întâmple lui Al-Kindi în timpul zilei abia începute şi uneori şi într-un interval mai lung.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela care vrea să pedepsească... nu pedepseşte din pricina faptei rele care este un lucru trecut, căci nu s-ar putea face ca ceea ce s-a săvârşit să nu se fi săvârşit, ci pedepseşte în vederea viitorului, pentru ca vinovatul să nu mai cadă în greşeală şi pentru ca pedeapsa lui să-i înfrâneze pe ceilalţi.

citat celebru din Platon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!